142. Primii poeţi europeni

Fragment din Iliada
Primii poeţi Europeni - între care s-au distins uriaşii Homer şi Hesiod - au fost din Asia Mică / Anatolia: fiind Anatolieni, au fost cam impropriu denumiţi “Europeni” (geografic fiind Asiatici), însă au fost foarte apreciaţi în Europa - căci au compus în Grai Indo-European - şi au rămas astfel foarte cunoscuţi, din mileniul I î.C.; după Războiul Troian, când poeții Homer și Hesiod au activat la granița Europei, în portul Cume din Vestul Asiei Mici / Anatoliei, fostul Regat Troian era puternic populat de Geți (după cum a studiat și academicianul Român Vasile Pârvan). Poeţii Indo-Europeni Homer şi Hesiod nu erau Eleni; au scris în vechea Greacă - căci erau din aşezarea Anatoliană Cume a Gherghinilor - aceea fiind limba celor din V Anatoliei (preluată şi de vechii Eleni din S Balcanic), la comenzile clienţilor în beneficiul cărora şi-au realizat operele: de exemplu, Dr. Laurence Waddell a studiat în 1924 că “Greaca homerică diferă mult prin arhaismele sale de clasica Greacă ulterioară - ce a derivat din ea - scrierea inițială fiind apropiată de limba Troiei (asemănări găsindu-se la Khatti / Hitiți, Ciprioți și Fenicieni)”. De altfel, aprecierea generală a specialiștilor lingviști a gravitat pe ideea că Homer a scris în Dialectul Ionic, vorbit în Ionia - pe coasta Anatoliană a Mării Egee - între regiunea Caria din S și regiunea Troia din N; de acolo vechea Greacă a trecut apa Mării Egee și a devenit populară îndeosebi în S Balcanic.
Iată unele fapte: dintre argonauţi (hoţii Cergii, adică ai Lânii de Aur / în trecut se practica supraintitularea învingătorilor cu numele învinșilor - respectiv al câștigătorilor cu cel al pierzătorilor - Romanii ducând conceptul la paroxism, ca pentru împăraţii Decius = “Dacicus Maximus”, Galerius = “Carpicus Maximus” deoarece a respins atacurile Carpilor la frontiera Dunăreană, ş.a.) unul ce l-a însoţit pe Iason în Gorghis / Colchis la jaf a fost Telamon, care pe cont propriu apoi a mers la Troia să fure cai din bogatele herghelii ale Gherghiţilor de acolo, căci Aheii n-aveau; profitând că prinţul Troian Priam era plecat în Frigia, a răpit-o din Troia pe Hesione - sora aceluia - şi cu toate că deja avea ca fiu pe Ajax, a dus-o la casa lui din Salamina / Salamis (lângă Atena) şi l-a făcut cu aceea pe Teucer / Teucri, botezat aşa după ascendenţa Anatoliană a Troianei mame. Troianul Priam a încercat să-şi răscumpere sora, însă Aheul Telamon n-a vrut să renunţe la “pradă”. În Războiul Troian izbucnit când Priam era rege la bătrâneţe, Gheugher / Teucer - crescut de Ahei - alături de fratele său vitreg Ajax / Aiax a luptat împotriva unchiului şi şi-a ucis vărul primar Gorgythion; când fratele său vitreg Ajax s-a sinucis de ciudă că armura mercenarului Ahile al Aheilor, după moartea aceluia, a fost luată la purtat de Odiseu / Ulise, atunci Gheugher / Teuker, dezmoştenit de rudele tatălui că n-a avut grijă (el fiind atunci în Misia la jefuit), i-a luat din contingentul de prizonieri pe nobilii Gherghiţi de la Troia - erau rude materne - şi a plecat cu ei în Cipru, unde au fondat Salamis, capitala Insulei (de exemplu, începând cu 1999, profesorul de arheologie Yiannis Lolos de la Universitatea Ioanina a studiat reşedinţa Balcanică din Salamina / Salamis 37,56 lat. N, 23,30 long. E şi a documentat emigrarea de la începutul secolului XII î.C. a locuitorilor aşezării sale în Cipru, unde noua colonie 35,11 lat. N, 33,54 long. E era botezată cu numele de baştină din Peninsula Balcanică). La începutul secolului III, în colonia Naucratis din Delta Nilului - acum Kom Gieif / Egipt - înfiinţată de Cariani, ei întâi construind acolo “Zidul Milesian”, învăţatul Athenaeus a notat în a şasea sa carte (despre metale preţioase) ceea ce a făcut după Războiul Troian unul dintre Gherghinii transportaţi în Cipru de Gheugher / Teucer: “Împreună cu câţiva însoţitori, a navigat spre Vestul Anatoliei pentru a căuta şi a reînfiinţa ţara înaintaşilor săi; el, alăturându-şi şi câţiva Misiani, a locuit lângă Troianul Masiv Ida într-o localitate denumită Gergina / Gherghina după numele cetăţenilor, ce acum e Gergitha / Gherghiţa. O parte din expediţie s-a separat şi s-a oprit în Cume, aceia fiind din Cipru şi nu din Tricca aşa cum au afirmat unii ignoranţi incurabili, ce nu mai pot fi vindecaţi de nici un urmaş al lui Asclepios” (trebuie ştiut că Asclepios - fiul lui Apollo Gergithius - a fost pentru vechii Greci precursorul medicinei, practicându-şi sistemul de tratare numai noaptea / Romanii l-au denumit Esculap; Tricca / Trikala, cu denumirea Aromână Târcol 39,33 lat. N, 21,46 long. E în timpul ultimului război mondial a găzduit conducerea Aromână a Principatului Pindului, un stat marionetă al Italiei fasciste, ai cărui lideri s-au refugiat apoi în România, fiind de remarcat că până acum în acea zonă din Tesalia - S Macedoniei, Medieval parte a “Valahiei Mari” - există localităţile Gheorgaika 39,06 lat. N, 21,58 long. E, Gheorgulaika 39,16 lat. N, 21,14 long. E, Gheorghiko 39,19 lat. N, 21,51 long. E, Gheorganoi 39,24 lat. N, 20,47 long. E, Gheorganas 39,34 lat. N, 21,59 long. E, Gheorghiţa 39,54 lat. N, 21,24 long. E, etc.: cea mai densă concentraţie Ghergană din republica Elenă).
Izvoarele anunţă că Gheugher / Teucer, nepotul lui Priam, a plecat cu unii Gherghiţi în Peninsula Iberică - unde a şi murit, la Gadir / acum Cadiz - de pe drum el trimiţând în Cipru colonişti din Salamina Balcanică (locul naşterii sale, unde nu mai era primit de rudele din partea tatălui său); atunci a fost momentul când dintre nobilii Gherga transportaţi de el din Troia în Cipru s-a ridicat cel care s-a întors în Anatolia ruinată de invazia Aheilor pentru a revigora Ţinuturile Gherghiţilor, la Gergina / Gergitha şi în colaborare cu Amazoanele, la Cume / Cyme (rapid devenit cel mai prosper port de pe coasta Anatoliană la Marea Egee, deoarece nu percepea taxe). Trebuie ştiut despre Cume / Kyme că a fost cea mai importantă localitate din Eolia şi a fost înfiinţată de Ghergani împreună cu partenerele Amazoane pe malul Mării Egee (de exemplu, unii autori Antici - ca Anatolianul Strabon în “Geografia” XIII 1:19 și Romanul Pliniu “cel Bătrân” în “Istoria naturii” 5:122 - au scris despre Gherghiți că populau coasta A/Eoliei, exact acolo unde era orașul Cume / Kyme). În largul lui Cume era Insula Lesbos, de unde provine denumirea lesbianismului (societatea Amazoanelor era structurată pe vechiul tipar matriarhal, unde fata cea mare moştenea mama, atât cu bunuri cât şi la conducerea familiei); primul muzician atestat istoric din Europa a fost Grecul Terpandru, în 682 î.C. (lui i s-a atribuit inventarea ghitării - instrument cu coarde, prin extinderea lirei - în Insula unde trăia: Lesbos). Fondatorul botanicii Teofrast, din Insula Lesbos - cel căruia filozoful Macedonean Aristotel i-a lăsat moştenire toate scrierile sale - a descris natura regiunii în extraordinare detalii, fiindu-i apropiată geografic şi devenindu-i familiară de-a lungul multor ani de studii, consemnând între altele laurii şi păducelul existent între castanii din Sudul Ida (păducelul e popular numit gherghin de către Români). În mileniul I î.C., se poate observa (geografico-politic) pe coasta V Anatoliană că au apărut Eolia în Sudul influenţei Troiei / cu principalul port Cume şi Ionia în Nordul influenţei Cariei / cu principalul port Efes. Precizarea Antică a lui Athenaeus că la Cume / Kyme 38,51 lat. N, 27,05 long. E - port numit şi Amazoneion, azi Namurt în Turcia - au fost Gherghinii Anatolieni veniţi din Cipru iar apoi au sosit Dorianii Ghergani din Trikala / Pind, a fost pentru stabilirea corectitudinii (corespunzând de pildă şi observaţiei Anatolianului geograf Strabon că localitatea a fost “părintele” altor câteva zeci, ca de exemplu a actualului oraş Izmir / fost Smyrna - în rezonanţă cu fosta regină Amazoană Myrine - ce însemna “mir”). Cume / Cyme a fost o localitate înfiinţată de Amazoane - partenerele Gargarilor - în Bazinul Hermos / Hermus, cel mai mare după Râul Meandru la Marea Egee, cu izvorul în Frigia, aşezarea Cume fiind la N de gura aceluia, având şi un Templu închinat Zeilor Isis și Osiris; e de ştiut şi că prima denumire a Râului Hyllos / Hyllus - afluent al Hermosului / în timpul geografului Anatolian Strabon, Râul Hyllus s-a numit Phrygius - era după mezinul Hyllus / Hylles al Gargarului Hercule, de acolo fiind plecat imediat după Războiul Troian primul rege Ilir (consemnat istoric drept Hyllus la 1225 î.C.), care a constituit etnonimul Hylleanilor din Dalmaţia, el conducând Ilirii de la gura Râului Kerka / Krka, locul unde şi-a stabilit comandamentul Balcanic, rămas ca “Hyllica” până în timpul Roman, la S de actualul oraş Croat / Kroat Şibenik 43,44 lat. N, 15,53 long. E: Romanii au redenumit așezarea Gordos de la izvorul Râului Hyllus ca Iulia Gordos / Pliniu a notat-o Gordia-Come, în Turcă fiind Ghiurdiz / Giordiz (Britanicul Henry Maurice 1648-1691, care a studiat situația așezării Gordos, a afirmat că “era regală - datorită dinaștilor Gordi și Midei ai Frigiei - însă în timpul lui Strabon a ajuns aproape obișnuită”). În prezent, fosta localitate Ghergană se numește Gordes 38,56 lat. N, 38,17 long. E și e celebră în realizarea covoarelor cu “nodul Ghiordes” (știut acum la carpete ca “nodul Turcesc”):
Nodul Gherdez / Ghiordes
Este de ştiut că lângă Magnesia din Valea Hermos 38,37 lat. N, 27,26 long. E a fost cetatea Hyrkanis: o colonie Ghergană din Hyrkania / Ghergania, datând din secolul VI î.C., ce străjuia “Câmpia Hyrkană” dintre Podgoria Gergithion, Sardis / capitala Lydiei și Râul Hyllos / Phrygios (după cum în 2012 cercetătorul American Brian Campbell a documentat Râurile Antice, afluentul Hyllos / Phrygios al Râului Hermos a constituit granița dintre Caria și Frigia). Aşadar, Gherghinii din Insula Cipru și Gherganii din Ghergania - de pe coasta Caspică - şi-au făcut apariţia în V Anatoliei înlocuind camarazii plecaţi după Războiul Troian pe coasta Adriatică / devenită Iliră, asigurând continuitatea locuirii Gherghiţilor pe Valea Râului Hermus / Gediz şi în Anatoliana lor Cume. Anatolianul Pausania 10:24 - Carian de lângă Sanctuarul Gherga - a scris: “Ciprioţii susţin că mama lui Homer era localnica Themisto şi că Euclos a prezis naşterea lui Homer în aceste versuri: ‘Atunci, în Cipru, la ţărmul mării, va trăi un mare poet / pe care-l va naşte pe câmp strălucita Themisto / departe de bogata şi vestita Salamina / Acesta va părăsi Ciprul, în furtună va sta şi-l vor uda valurile / el va fi cel dintâi şi singurul care va cânta nenorocirile de pe întinsa Grecie / Şi va fi întotdeauna nemuritor şi nu va îmbătrâni’.” (Este foarte posibil ca mama lui Homer - Themisto din Cipru - să fi fost din neam Egiptean). Diodor Sicul 7:2 a scris că Homer a murit înaintea Întoarcerii Heraclizilor iar Eusebiu din Cezareea în “Cronica” a calculat că “de la năruirea Troiei şi până la Întoarcerea Heraclizilor s-au scurs, în totul, 80 de ani”; plasarea poetului Homer în diverse secole ale Epocii Fierului (în secolele XII-VIII î.C.) au fost calculate încă din vechime în funcție de manuscrisul accesat: se știe că transmiterea se făcea prin copiere manuală - de către scribi - atunci când era nevoie (iar de aceea, cei care l-au datat aveau dreptatea lor).
Anatoliana “Cume” - însemnând “comunitatea” descendenţilor, respectiv comuniunea urmaşilor - atunci avea o populaţie redusă ca număr, formată evident din dominanţii nobili Gherga, însă curând, datorită prosperităţii, a crescut şi a putut întemeia în partea opusă peste Marea Egee, în Insula Balcanică Evia, colonia cu acelaşi nume ca al său Cume / Kymi 38,38 lat. N, 24,06 long. E, însă cea mai importantă aşezare a lor a fost relativ imediat după aceea în Peninsula Apenină lângă sulfurosul Lac Averno (conform şi Romanului Pliniu, funcţia purificatoare a pucioasei era universal cunoscută în vechime), pe stabilimentul Kirke / Circe slujit de Gherga din secolul precedent: Cume / Cumae 40,50 lat. N, 14,03 long. E, unii stabilindu-se şi pe Insula cu ape termale Ischia din largul portului său. După dislocarea datorită Războiului din Troia, în paralel atât Ghergarii în Anatolia, cât şi nobilii Gherghini în Cipru, au fost constant menţionaţi documentar timp de peste un mileniu în zonele lor. Pentru punerea faptelor în matca lor: operele lui Homer (în secolul III î.C., Eratostene / directorul Bibliotecii din Alexandria - primul din lume care a calculat corect circumferinţa planetei şi distanţa până la soare, introducând sistemul de latitudine şi longitudine - în “Cronografii” plasându-l pe Homer la un secol după Războiul Troian) au fost atestate ca primele produse ale urmaşilor prizonierilor de război, care acolo nu erau alţii - printre puţinii locuitori ai aşezării - decât nobilii Gherghini; în plus, trebuie remarcat că în acel timp numai bogaţii dispuneau de cunoştinţe şi resurse pentru consemnarea operelor: majoritatea era analfabetă iar scrisul costa foarte mult (obiceiul pe atunci era ca deschiderea sulului - la începutul desfăşurării - pentru citire în public, să fie considerat moment solemn şi toată audienţa se ridica în picioare). Datorită vânturării mai ales a vechilor Eleni / urmaşii Aheilor cuceritori prin portul Anatolian Cume, des au apărut pasaje sub acea influenţă, biografii lui Homer observând că multe dintre poveştile colectate proveneau şi de la ei (Elenii au cunoscut 2 Cume la Marea Egee: prima, cea din V Anatoliei iar apoi - opusă ei - cea din E părţii continentale, în Peninsula Haemului / Balcanică).

Scrierea din Cume

Homer / “Ho-mer” a fost un rapsod cu mai multe epopei, apărând gluma populară că “nu au fost scrise de Homer, ci de o altă persoană cu acelaşi nume”. De fapt, membrii Societăţii Homeridae - denumiţi Homerizi de către Pindar - vedeau dincolo de ceea ce oamenii obişnuiţi puteau vedea (şi de aceea calificativul organizaţiei purtând numele lui Homer făcea referire la capacitatea orientării sinonim cu ceea ce fac orbii, într-o lume nevăzută propriu-zis fizic de către contemporani), de unde şi expresia “ochiul lui Homer”. În Greacă, numele său Homeros se traduce ostatic, forţat să urmeze direcţia, care potriveşte cântecele, reglând recitarea, ghidând orbul sau chiar fiind orb (de fapt, Tiresias - cel mai celebru profet al Aheilor / Elenilor - a fost orb fizic); printre alţii, Pausania şi Diodor, enumerând membrii Societăţii Homeridae (în traducere literară “fii ostaticilor”) din Cume, ce a devenit cel mai important centru cultural din regiune, n-au indicat că toţi barzii au fost orbi - ceea ce ar fi fost ridicol - mai ales că operele lor, inclusiv ale lui Homer, sunt abundente în descrieri colorate, după cum a observat de pildă în 2008 şi cercetătorul Elen Tziropoulou Efstathiou (de exemplu, “orbul” Homer descria Pelasgii ca majoritar înalţi şi blonzi, că aveau haine frumos colorate, arme strălucitoare, etc). De altfel, marele istoric Ephorus, localnic în secolul IV î.C. al Anatolianei Cume şi foarte stimat în Antichitate (lucrările sale fiind apreciate de mulţi, printre care Plutarh, Diodor Sicul, Dionisie din Halicarnas, Strabon, ş.a.) a indicat că era din aceeaşi aşezare ca Homer: localitatea Gherganilor şi Amazoanelor. Primele produse literare Europene au fost realizate în portul Cume din V Anatoliei administrat de Gherghini / Gherghiţi, începând cu “Iliada” de Homer, localnicii dezvoltându-şi propriul alfabet (în 1991, profesorul American Barry Powell afirmând că scrierea a fost chiar special creată de localnici pentru fixarea acelor poeme); de altfel, în secolul I î.C. Diodor Sicul a consemnat în al treilea volum al “Bibliotecii istorice” că “Pronapides, învăţătorul lui Homer, întâi a scris în Pelasgă - de la stânga la dreapta - cu litere Pelasge / şi apoi s-a adaptat alfabetului Fenician, din care a rezultat cel Grec” (probabil că “Iliada” a fost realizată de Homer la o comandă iniţiată de acel îndrumător, pentru Elenii vechi, apoi Homer - prin alte scrieri / inclusiv “Odiseea” - reuşind să pună bazele Societăţii Homeridă).


Lumea lui Homer

Homer a oferit şi indicaţii geografice ale mileniului II î.C., ca de exemplu menţionând Oceanul Planetar - afirmând că “din el răsare soarele şi în el apune”, în orice direcţie s-ar fi pornit “Capătul Pământului” formându-l Oceanul, despre Hiperborei în “Odiseea” referindu-se ca fiind Nordicii “străluciţi mulgători de iepe, băutori de lapte” (5:274) sau despre Chimeri / Cimeriani că erau “învăluiţi în ceaţă şi-ntuneric / că-n veci nu-i vede luminosul soare / ci beznă urgisită-i cotropeşte” (11:15), etc. Societatea Homeride din Cume a existat timp de peste 4 secole, de la înfiinţarea sa până la consolidarea alfabetului Grec; manuscrisele au fost transcrise / copiate de mai multe ori şi textele câteodată nu corespund imaginilor păstrate pe piesele ceramice (fiind mai vechi, mai apropiate de realitate). Principalele opere ale fondatorului Homer au fost “Iliada” şi “Odiseea”: “Iliada” are ca temă esenţială cearta dintre Ahile, un tânăr războinic Tesalian - cu mama probabil Heraclidă / nobilă din Delta Dunării - şi Agamemnon, regele din Micene / comandantul armatei Aheilor, referindu-se la numai 2 săptămâni din Războiul Troian (ce a durat 10 ani); “Odiseea” povesteşte rătăcirile după Războiul Troian ale Aheului Odiseu / Ulise (ce au durat 20 de ani).
În plan cultural, scrierile lui Homer au înfăţişat Aheii / strămoşii vechilor Eleni ca perfizi şi şireţi iar pe Troiani ca drepţi, care se apărau împotriva agresiunii; în plan religios, scrierile lui Homer au demonstrat legăturile intime dintre panteonul Vedic-olimpic şi Troiani. În secolul I, criticul Grec Longinus - prin “Tratatul despre sublim” - a observat că Homer a scris “Iliada” la tinereţe şi “Odiseea” la bătrâneţe. În 1938, academicianul A/Român George Murnu afirma că epopeea homerică “îndeosebi se adresa unei elite sociale, clasei domnitoare, curţilor princiare şi regale ale unei epoci de cavalerism asemănător cu acela al Evului Mediu. Unii au socotit că s-a alcătuit ca o împreunare de petice, o cârpitură de bucăţi disparate şi nu ca o lucrare unitar plămădită, bine chibzuită şi turnată pe de-a-ntregul de un singur gigantic demiurg. Cântece bătrâneşti populare, anonime, împrăştiate în popor, ar fi fost culese şi îmbinate astfel încât să însăileze o unitate de aparenţă viabilă”. Despre Gherghinul Homer, afirmaţiile unor clasici au fost ca ale lui Heraclit din Efes 535-475 î.C. “a fost cel mai înţelept dintre Greci”, Euripide 480-406 î.C. “excelent, cel mai divin”, Aristofan 456-386 î.C. “el a îndrumat moral societatea”, Eschil “tragediile mele sunt firimituri de la masa lui Homer”, Platon “într-adevăr acest poet a educat Grecia”, Aristotel “merită pe deplin mult elogiu”, Athenaeus “regele poeţilor”, etc.; însă filozoful Elen Platon (din Balcani) în “Republica” i-a şi atacat cu vehemenţă pe Grecii Homer şi Hesiod (din Anatolia), ca “povestitori periculoşi”. Britanicul Arnold Toynbee în “Studiu asupra istoriei” a scris: “Evenimentul ce consemna stingerea unei civilizaţii a fost, de obicei, acela al ocupării teritoriului statului societăţii care pierea fie de către căpetenii războinice barbare provenind de peste graniţă, fie de cuceritori provenind dintr-o altă societate înzestrată cu o cultură diferită (în unele cazuri au fost ambele grupuri de năvălitori, unii venind pe urmele celorlalţi). Prilejurile oferite de climatul psihologic specific erau în avantajul agresorilor barbari sau alogeni, care se foloseau de ele pentru a-şi duce la bun sfârşit ţelurile lor prădalnice. Năvălitorii care ajungeau să pună stăpânire erau nişte eroi fără viitor. Posteritatea ar vedea în ei întotdeauna nişte aventurieri rău famaţi dacă n-ar fi căutat  se reabiliteze în ochii ei aruncând o umbră eroică asupra jalnicelor lor fapte; şi aceasta numai prin înscrierea epitafurilor lor în limbajul poeziei epice. Până şi un Ahile a putut fi prefăcut în ‘erou’, prin ‘Iliada’. (S-a spus de pildă despre ‘Iliada’ că oricine s-ar încumeta s-o citească socotind-o istorie o va găsi plină de ficţiune dar că - de asemenea - oricine s-ar încumeta s-o citească socotind-o ficţiune o va găsi plină de istorie)”. Existenţa Societăţii Homeride - într-un timp când în paralel Evreii vechi erau la începutul scrierii Vechiului Testament - a ţinut multă vreme şi după Hesiod, adică până în secolul VII î.C. (e de remarcat că membrii săi au utilizat artistic Pelasga, contribuind la geneza vechii limbi Greceşti, fiind activi şi în jurul Cume, până de pildă în Smirna / actualul oraş Izmir sau pe Insula Chios / ca o şcoală dinastică având tot mai mulţi adepţi). Hesiod, tot din Cume (după Stephanus, “Suidas”, ş.a.), membru al asociaţiei culturale iniţiate acolo ca “Societatea Homeride”, era un agricultor, un poet-ţăran, un om obişnuit cu viaţa aspră, pătruns de o mare stimă faţă de muncă, dotat cu un desăvârşit simţ al realului, care vedea viaţa şi oamenii aşa cum erau: un om care nu-şi făcea nici o iluzie asupra realităţii sociale, fiind convins de triumful final al cinstei, hărniciei şi dreptăţii; printre lucrările sale au fost Teogonia” (Naşterea zeilor”), Erga” (Lucrări şi zile”), etc. Aşa cum prin intermediul “Oamenilor Mării” din Mediterana - între care erau Gherganii - Homer în “Odiseea” a introdus limbajul marinarilor, termeni de navigaţie şi indicaţii de rute maritime, Hesiod în “Lucrări şi zile” / “Erga” a creat tipul literar al ţăranului (pe atunci munca fizică nu era dispreţuită, după cum a ajuns mai târziu): încă o temă Ghergană. De exemplu, formulând concepţia ţărănească a armoniei şi fertilităţii, a scris: “Cei care sunt drepţi faţă de străini şi de concetăţeni, cei care niciodată nu calcă dreptatea, cetatea lor e înfloritoare, poporul lor prosper, foamea nu îi urmează, nici dezastrele. Pentru ei, pământul poartă mană din belşug. Pe munţii lor, stejarul e încărcat de ghindă în vârf şi de albine la mijloc; oile lor ţurcane poartă lână grea. Femeile lor aduc pe lume prunci asemănători părinţilor; ei se bucură în belşug. Nu au nevoie  plece pe mare; pământul fertil rodeşte”. Principalele opere ale celor 2 uriaşi - Homer şi Hesiod - au reflectat câte un subiect fundamental din timpul lor: Iliada” - războiul, Odiseea” - navigaţia, Naşterea zeilor” - religia, Lucrări şi zile” - agricultura, etc.; ambii din portul Cume - Homer şi Hesiod - au fost consideraţi părinţii poeziei religioase, morale şi didactice Europene. Este de remarcat că în Societatea Homeride a mai fost semnalată prezenţa Milesianului Cercops II - contemporan şi rival al lui Hesiod - a cărui principală lucrare “Aegimios”, despre migraţia Doriană / “dory” = “lăncier”, a fost atribuită de unii poetului Hesiod (stilul fiind similar). Ulterior, în Sanctuarul Carian Gherga din secolul VII î.C., inscripţia “Gherga-Cume“ a făcut legătura explicită a Gherghiţilor Cariani cu Gherghinii din portul Cume, fiind din aceeaşi epocă, în acelaşi areal şi din acelaşi neam: Gherga. Despre Homer şi Hesiod rămâne evident că au fost exponenţi culturali Ghergani (rămăşiţele lor fizice n-au fost analizate); Societatea Homeride a Gherghinilor / Gherghiţilor din Anatoliana Cume a fost printre precursorii Civilizaţiei Greceşti, ce a modelat viziunea culturală, economică şi politică a Europei, cu efecte până în prezent.