Pe lângă că prima populaţie a Himalaiei - cel mai mare lanţ Montan din lume - era Ghirăg / Kirăt, că Munţii Zagros dominând Iranul s-au numit de la Sfinţii Gartiani / Gherghi, că legăturile spaţiului Carpatic cu Gherga n-au fost numai de ordin onomastic ci şi că în prezent găzduieşte cea mai numeroasă grupare onomastică Gherga din lume, Ghergarii au fost principalii strămoşi ai Caucazienilor, începând cu Munţii Caucaz (de la limita dintre Asia şi Europa, aflați între Mările Caspică și Neagră), cu prezenţa în areal din mileniul VIII î.C. Tipul Caucazian Gherga se regăseşte la baza unor neamuri din acel lanţ Montan (dintre Marea Caspică = Hyrkană / Ghergană şi Marea Neagră / Pontică) atât în toponimia locurilor, cât şi în menţiunile istoricilor, chiar dacă în prezent procentul profilului genetic bărbătesc “N” din regiune e redus; mozaicul oamenilor în zonă este foarte divers, cu unii fiind evidente legături Ghergare din vremuri străvechi până în prezent. Conceptul rasial respectiv al Caucazienilor a fost atribuit albilor Homo Sapiens - răspândiţi între Homo Sapiens negri şi Homo Sapiens galbeni - incluzând Nord Africanii, majoritatea Europenilor, populaţiile din Orientul Mijlociu şi cei din N Indiei, ca de exemplu după cum a observat antropologul German Friedrich Blumenbach 1752-1840, care printre altele a notat: “Varietatea Caucaziană a produs cei mai frumoşi oameni, mai ales în Georgia; datorită tuturor motivelor fiziologice din regiune, se pare că ar trebui, cu cea mai mare probabilitate, să fie plasaţi acolo autohtonii omenirii” (e de ştiut că în areal locuiau Circasianii, respectiv Cherchezii / Cerchezii care proveneau din populaţia Kirke a Daghe-stanului, ajunşi în Cherchezia - unde este Muntele Elbrus / cel mai înalt din Europa - şi în N Mării Negre pe Nipru în Circazia / Cherkasî, Cimerienii / Gomerienii care au ajuns printre Tribalii din S Dunării, etc). Etnologul Englez Gordon Latham 1812-1888 a studiat populaţiile Caucazului şi a scris: “Cei mai mulţi Nordici sunt băştinaşii Circasiei; mulţi îi ştiu drept Cerchezi, însă ei înşişi nu-şi zic aşa: Cherchez e cuvânt Kârgâz (similar cum denumirea Turcă de Cazaci de asemenea le e aplicată), în realitate denumirea lor proprie fiind Adagă / A-Dagă, menţionată şi în ‘Periplul la Euxin’ - din secolul II, al Anatolianului Arrian Xenofon - pentru Muntenii răspândiţi din Caucaz până în Crimeea”. Harta publicată în 1890 de “Lexiconul din Leipzig” a indicat Caucazienii cu albastru:
Cercetătorul American Harold Hemenway în 2008 a acordat atenţie Ghirgasiţilor / Girgashites - urmaşii lui Canaan - sub forma că “ei erau din Carchemiş de pe Eufrat, ce Antic era ştiut ca Ghirgamiş / Girgamish şi s-au mutat în Palestina, de unde apoi au fost dislocaţi în N Africii, mai ales în Cartagina, fondată de Fenicieni, unde în textele Punice fără vocale de acolo sunt frecvente nume personale ca GRGSHY, GRGSH, GRGSHM. O altă ramură a Ghirgasiţilor poate că a fost formată din Gargarianii / Gargarians care s-au mutat în regiunea Caucazului (conform Anatolianului Strabon) şi au numit Georgia. Alte nume pot fi legate de Ghergheseii / Gergesenes din Biblie şi Kirkişaţii / Kirkishati din Tăbliţele Asiriene. O altă locaţie probabilă e în V Anatoliei, unde se găsesc aşezarea Gargara, Muntele Gargarus, Gherghi / Gergis şi unde oamenii, după Strabon, au fost cunoscuţi ca Gherghiţi / Gergithians. Corespunzător ‘Enciclopediei Britanice’, Amazoanele - care au fondat Izmir, Efes, Sinope, Pafos, etc. - o dată pe an, pentru a preveni dispariţia rasei lor, vizitau Gargareanii, un trib vecin. Pliniu spunea că sunt oameni reali. Ptolemeu menţiona că Muntele Garganus este şi în SE Italiei în zona Gargano ori în N Africii ca Munţii Ghirghiri / Girgiri. În Malta se găseşte localitatea Gargur. În Maghiară sunt exprimate Valea Gyorgyo şi Înălţimile Gorgeny. Oraşul Agrigentum din Sicilia în Antichitate se numea Gherghenti / Ghirghenti. În Egipt este Provincia Ghirga / Girga şi oraşul cu acelaşi nume. În Pakistan există Gargarok iar Antic Marea Caspică se numea Marea Jurjan, cu Regatul Gurganj / Jurjan în răsăritul ei. În Algeria sunt Munţii Jurjura. În Grecia este localitatea Gargaliani. În Spania se poate găsi aşezarea Gargantiel. Cartagina din N African a fost ştiută Antic drept Karka. De asemenea, se găsesc Karkoj în Sudan, Karkisiya / Circesium în Siria, Cascada Karkloof în Africa de Sud, Insula Karkar / Curzola în Adriatica, Trecătoarea Karkambadi în India, Munţii Karkar în Somalia, Karkana în India, Insula Karkan în Noua Guinee şi multe alte referinţe”.
Este de ştiut că în Gherghenti 37,19 lat. N, 13,35 long. E / Sicilia (cu fondarea în secolul VI î.C. de către coloniști Greci din Insula Rodos), în secolul IV î.C. erau celebri 2 autori de tragedii, anume tatăl şi fiul Karkinos / Carcinus iar filozoful Roman Pliniu “cel Bătrân” - în secolul I - a localizat Gargareii în N Caucazian, denumindu-i Ghegari și Georgia a fost numită ca Țară astfel după eroica sa populaţie, denumită Gurj de Perşi (Colchis / Kolkis - aşa după cum a fost cândva denumită Georgia - de fapt era Gorghi = Ţara Gargarilor, la Colchis / Kolkis consoana “R” devenind “L” şi consoana “G” devenind “K”/“C”). În 1998, Dr. Elguja Khintibidze - profesor universitar de literatură veche în Tbilisi / capitala Georgiei - a enunţat “O nouă teorie asupra etimologiei Georgianilor”, câteva argumente fiind: “Populara legătură dintre numele Georgianilor şi al Georgiei cu Sf. Gheorghe trebuie să fie eronată, la fel ca şi legătura semantică a rădăcinilor Greacă sau Latină dintre ‘gheorgos’ = ‘plugar’ sau ‘georgicus’ = ‘agricultor’ (probabil au provenit din Persanul ‘gurg’); transcrierile timpurii în alfabetul Latin au avut ca primă consoană ‘J’ (Jorgia), ‘Ge’ (Georgia), ‘Gi’ (Giorgia), etc. iar desemnarea Rusească a Georgiei ca Gruzia a derivat din Persanul ‘gurg’ via Syriacul ‘gurz’, Gruzin şi Gruzia fiind formele Medievale modificate de Gurzi. Desemnarea Persană a Georgianilor ca ‘Gurg’ şi ‘Gurgan’ a înmugurit din străvechiul termen Iranian Vrkăn / Warukăn - cu varianta Greacă Urkanea - pentru provincia Trans-Caspică Gurgan, consemnată astfel de către sursele orientale; etnonimul Georgienilor în vechea Armeană (de ‘Veria’ / ‘Virk’) a avut aceeaşi rădăcină iar termenul Iberia trebuie să fie legat de aceeaşi desemnare Iraniană străveche - Vrkăn - nu numai din transcrierile în textele paralele (ca substitutul Grec pentru cuvântul Persan / Part de Kartli), ci şi datorită următoarelor motive: în Iberia, rădăcina e ‘ber’, străvechiul termen al habitatului atestat la Georgiani (vechile desemnări Armene de Kartli, Veria şi Virk provenind din acea rădăcină ‘ber’ / ‘ver’) şi termenul ‘uel’ / ‘vel’ - însemnând ‘lup’ în Indo-Europeană - îşi avea contrapartida în Iberia. Străvechiul cuvânt Persan Vark-Ăn s-a schimbat în Gurg-Ăn; schimbarea ‘K’/‘G’ (din Vark-Ăn / Varc-Ăn în Gurg-Ăn / Gurc-Ăn) a fost un fenomen frecvent în proto-Ariană şi vechea Persană, la fel ca şi alterarea consoanei iniţiale V/G, redusă la nivelul diverselor forme dialectale Persane. Auto-desemnarea Georgianilor, din tulpina Kart - Kartli / Kartveli - s-a înrudit cu ciclul tocmai menţionat al etnonimelor Georgianilor, ca o formă lingvistică paralelă la desemnările străvechi Iraniene pentru Georgiani (Vark-Ăn / Gurg-Ăn); relaţia segmentului Kar din tulpina Kart şi etnonimele iniţiale (inclusiv străvechiul Indic Vr.Kah, în Persană Gurg) se datorează regulilor fonetice stabilite, consoana finală ‘t’ din Kart explicându-se ca rămăşiţa sufixului geografic ‘Ta’ care s-a adăugat rădăcinii Kar. Izolarea rădăcinii Kar în etnonimul Kart e sprijinită de următoarele circumstanţe: 1) în Indo-Europeană, la reconstrucţia ‘ul’ / ‘uel’ pentru ‘lup’ s-au adăugat diverse sufixe; străvechiul Indic ‘Vr.kah’ a provenit din adăugarea sufixului ‘kho’ la rădăcina ‘ul’ / ‘uel’, ‘Vr.kah’ fiind tulpina iniţială a etnonimului Georgianilor, derivat din străvechea Iraniană. Asumând rădăcina Kar a lexemului Kart, a urmat că în locul sufixului Indo-European ‘kho’ s-a adăugat cel mai arhaic sufix Georgian ‘et’ (Kar-et), formând nume geografice din cele etnice: Her-eti, Os-eti, ş.a. 2) Vechiul nume Armean de Vir-k pentru Kart a fost construit similar cu etnonimul Kar-et; sufixul ‘k’ era cel al pluralităţii la Armeni. 3) Existenţa denumirilor locurilor derivate din rădăcina ‘Kar’ a fost atestată pe teritoriul Kartli / Kar-eli, ceea ce e sugestiv deopotrivă pentru identificarea rădăcinii Kar, cât şi a sufixelor. 4) În graiurile Kartvele au fost atestate şi alte 2 auto-desemnări Georgiane, conectate totemului lupului (prin tulpina Indo-Europeană ‘gurg’): ‘E-Gheri’ = Egrisi şi ‘Gur-ia’. A fost temeinic studiat că Kartli şi Kartveli au derivat independent din tulpina Kart / Kort. Străvechiul Iranian Varkăn a derivat din străvechiul Indic Vr.kah şi însemna ‘Tărâmul lupilor’; printre oamenii timpurii, animalul totemic dădea naştere etnonimului iar corespunzător noţiunilor mitologice şi străvechi religioase ale Georgianilor, lupul ca totem a fost pe larg atestat ca patron (nu doar lingvistic, ci şi grafic ori în rituri)”. Ţinând cont şi de acest context prezentat de către savantul Georgian (în urma cercetărilor sale dar şi ale altora), se poate mai bine înţelege onomastica, pe lângă cele explicate ale celor 2, adică ale Caspicei Ghergania ori Caucazienei Georgia şi ale altor 2 regiuni - foarte importante pentru Gherga - anume Karia în actuala Turcie şi Karelia în actuala Rusie: în toate cele 4 zări / locaţii a fost marcată prezenţa semnificativă Gherga (ca şi în multe alte părţi, unde Gherga însă n-a influenţat tot aşa de profund toponimiile). Fondatorul orașului Tbilisi / Tvilisi - capitala Georgiei - a fost în 455 regele Vakhtang Gorgasal / Gorgas-al (echivalat ca Gurgenes de către istoricul bizantin Procopie din Cezareea Palestinei, după cum a observat în 1963 genealogul Georgian Cyril Toumanoff); prenumele său “Vakh-tang” însemna “Trup de lup” datorită puternicului Cult al Lupului respectat de Dinastia Chosroidă - din Țara Ghergarilor = Albania Caucaziană - din care era: primul său născut a fost Dachi, regele Georgiei care i-a urmat la tron, în 522-534. Dinastia Khosroidă a fost fondată de regele Mirian / Mirean III 277-361 al Iveriei / Iberiei Caucaziene (Regatul Kartli / Kardu-li, ce împreună cu Regatul Kholkis a dat Georgia), însurat cu fiica ultimului rege Arsacid / Dah al Iberiei, Aspagur 265-284; corespunzător savantului Iranian Ehsan Yarshater în 1968, dinaștii Gorgasali “Mireni” / “Mihran”, respectiv “Credincioși” în sens religios și “Comandanți” în sens militar - care de asemenea erau Dahi / Arsacizi - cârmuiau Albania Caucaziană / Gardman și Gogarene / Gugark (zona locuită de Georgienii Gugari), arealul fiind știut ca Virk = Georgia Estică (după cum a afirmat Dr. Robert Thomson de la Universitatea Harvard): conform și Dr. Stephen Rapp în 2004, Mirean III a fost al treilea comandant Gorga, familia sa fiind înrudită cu Săsanii de la Rhaga / Arsacia = Ray / Teheran (capitala Iranului) iar termenul “Khosro” consolidat pentru dinastia fondată de el era al titlului dobândit, care însemna “Cârmuitor”. Regele Mirean III Gorga a fost creștinat de Sf. Nina / Nino din familia megamartirului Sfânt Gheorghe, care i-a convertit a doua soție, pe Pontica Nana iar apoi Regatul Georgiei - cârmuit de ei - a trecut la creștinism (la primul Sinod, cel de la Niceea din 325, a participat și episcopul Stratofil de pe coasta Pontică Gagra a Georgiei, din Pițunda / Bichvinta 43,10 lat. N, 40,20 long. E): iată așadar că, după ce în secolul I apostolul Andrei a trecut pe acolo (prin zona Sud Georgiană locuită de foștii Moski și Diaokhi) pentru a creștina Geții de la Marea Neagră, Țara a ajuns în secolul IV - prin oficializarea ca religie de stat în capitala de atunci Mts-Kheta 41,51 lat. N, 44,43 long. E, primul șef al creștinilor Georgiei fiind Ioan - să devină creștină datorită implicării Gherga, la cel mai potrivit nivel; e de remarcat că - în paralel, în acea perioadă de început a secolului IV - creștinările vecinilor Georgiei au fost conduse de Gherghi, anume de Sf. Grigore “Luminătorul” în Sudica Armenie = ce a devenit prima Țară creștină din lume și de nepotul său Grigore în Estica Albanie / din Caucaz = Țara Ghergarilor unde, prin acțiunea lui, Crucea s-a instaurat definitiv drept cel mai puternic simbol pentru creștini. În secolul VII cronicarul Moise Kaghan-Katvați, continuat în secolul X de cronicarul Moise Daskhurantsi / Dașkuranți, au scris în “Istoria Albaniei Caucaziene” / adică Istoria Țării Ghergare că a fost creștinată de Sf. Grigore “Luminătorul” - același care a creștinat Armenia - iar nepotul său Grigore apoi a continuat opera creștinării arealului (introducând crucea pe Bisericile Caucaziene, în premieră mondială): Sf. Grigore “Luminătorul” a început cu regele Țării Ghergare (care apoi a avut grijă să-și creștineze Regatul), însă datorită dispariției după câteva secole a Albaniei Caucaziene, a rămas știută public doar Armenia ca prima Țară creștină din lume; de fapt, Bisericile Caucaziene ale Albaniei și Armeniei au fuzionat în secolul VII - din cauza ivirii islamului - rămânând doar Biserica Armeniei (căci dinaștii cârmuitori Tradiționali ai Albaniei Caucaziene nu mai erau atunci). Palestina nu a fost prima Țară creștină din lume iar Israelul în mileniul I nu exista (iar liderii Evrei în general nu au fost nicicând amicii creștinilor); a rămas consacrat că Armenia în 301 a fost prima Țară creștină din lume iar Crucea - ca emblemă populară Caucaziană - a fost remarcată de Constantin “cel Mare” ca simbolică luptătorilor Caucazieni care l-au ajutat în Peninsula Apeninică / Italică în 312 să preia puterea imperială (el legalizând religia creștină în Imperiul Roman prin edictul din 313 de la Milano): așadar, oficial creștinismul de la începuturi a avut cele mai mari succese ale sale nu altundeva decât în Europa - printre Europeni - astfel și consolidându-se în istoria lumii (inclusiv în prezent, marii lideri creștini ai lumii sunt în Europa, ca diverșii patriarhi sau papa).
Istoricii Petriceicu Haşdeu, Constantin Bărbulescu şi mulţi alţii au observat că dintotdeauna până în Evul Mediu şi Carpaţii se numeau Caucaz - ca şi cei mai înalţi Munţi ai Europei, ce ating maximul în Vârful Elbrus (al unui vulcan stins din S Rusiei 43,21 lat. N, 42,26 long. E) - la fel cum în Asia Pamirul era numit de vechii Greci drept Caucazul Indian; de altfel, în mare vechime populaţiile din acei Munţi au menţinut legături între ele, fiind şi înrudite, cu liantul principal asigurat de Gherga. În 1782, Germanul Johann Uphagen în lucrarea “Parerga Historica” a scris că Gargarenii aparţineau naţiunii megalitice Pelasge şi că au ajuns răspândiţi din N Albaniei Caspice / Caucaziene până în V Anatoliei, la Muntele Gargara (cum ar fi de exemplu în actualul stat Georgia, despre care la începutul mileniului I autorii vechi Greci frecvent menţionau că era locuit de Gheorgoi, îndeosebi pe Valea Hypanis / acum Râul Kuban și navigabil de la jumătatea sa, cu izvorul în Muntele Elbrus şi vărsarea prin Deltă în Azov, numit până în timpul Sciţilor Lacul Karga / Kargaluk; de altfel, geograful Antic Strabon - de origine Georgiano-Anatoliană - a atestat Gheorgoi în N Mării Negre, până în Crimeea: Peninsula de la Marea Karga / Azov azi). Râul Kuban curge la NV de Georgia, prin teritoriile Circasianilor / Cerchezilor și Adâgilor / “A-Dâgilor”; în imaginile următoare se pot vedea Bazinul Kuban - a cărui Deltă lungă de 100 km e până în Marea Karga / Azov - și răspândirea Circasă / Cercheză la sfârșitul Medieval (atunci erau Caucazienii Nordici, dintre Mările Caspică și Neagră, respectiv Azov), în vechime Cherchezii / Circasii întinzându-se între Mările Ghergană și Karga, de la Daghii din Daghe-stan până la A-Dâghii din Adîgheia / azi republica Adâgă:
 |
| Bazinul Kuban și răspândirea Circasă |
Râul Kuban - zis “Pișîz” / “Pșîz” în A-Dâghă - trece prin capitala Cherkessk 44,13 lat. N, 42,03 long. E a republicii Cerkessia din Federația Rusă (deoarece Cherchezii n-au putut fi asimilați în Epoca Modernă, ocupanții Ruși i-au persecutat genocidar). Geograful Grec Dionisie “Periegetul” (însemnând “Călătorul” datorită voiajelor sale, tradus în Latină de Rufus Avienus în secolul IV) a indicat că Gargarizii de pe Valea Hypanis / Kuban - “Pișîz” / “Pșîz” - erau vechi oameni ai Indului, ataşaţi Cultului lui Bachus / patronul vinului, foarte bogaţi în aur. În Antichitate, printre principalele Regate din Caucaz - Nordice Armeniei - au fost Colchis, Iberia şi Albania, plasate după cum se poate observa (Iberia din centrul Caucazian despărţind răsăriteana Albanie de apuseana Colchis), cele 3 Regate fiind populate în majoritate de Ghergari, acum fosta Albanie / Aluanie numindu-se Daghe-stan iar Iberia + Colchida ajungând Georgia:
În Caucazul începuturilor, în partea răsăriteană era Albania, ce avea în S Media / Ghergania, în partea apuseană era Colchis - respectiv Gorghis - ce avea la S Anatolia iar între ele era Iberia, la N de Armenia (în S căreia se afla Mesopotamia). AlBania / Al-Bania însemna “Ţara Sufletului Sfânt” (având baza construcţiei lingvistice bazată pe “Al” / semnificând “Sfânt” şi “Ba” semnificând “suflet”: “Al” provenea din termenul Sanscrit “Il”); şi azi Arabii folosesc prefixul “Al”, perpetuat - chiar ca originalul “Il” - de Italieni ori ca “El” de Iberii apuseni (din Peninsula Iberă). În vechime, “eroii” au fost “elogiaţi”, “eloii” însemnând cei “lăudaţi / slăviţi”, “elo” fiind singularul, respectiv cel slăvit / lăudat, reprezentantul lui “El” = Zeul Soarelui. În Caucaz, Iberia iniţială - răsăriteană - avea aceeaşi sorginte ca Albania / Al-Bania (provenind din Al-Ba), fiind Ţara Il-Ba / adică a “Sfântului Suflet”: Iberia; în Caucaz, printre Iberi / Iveri s-au stabilit Evrei (mutaţi în mileniul I î.C. din Sudicul Israel, în tranziţia din Canaan spre N Caucazului, unde în mileniul I s-au regăsit printre lacomii Avari iar apoi printre Khazari - care au preluat atunci religia mozaică, pentru a se diferenţia atât faţă de creştini, cât şi faţă de musulmani - cuvântul Ebraic “ivri” fiind înrudit cu “a trece”, în Canaan Nordicii Evrei / Israeliţi deosebindu-se şi astfel de Sudicii Iudei, autonumiţi “Iehudi” / “Jehudi” şi peiorativ numiţi “Jidani” de alţii). Este de observat despre cei cu ochi bulbucaţi, urechi mari şi nas lung că s-au bucurat de respect în unele vechi societăţi - chiar dacă nemeritat uneori - ca amintiri Neandertale (în aşa tipologie, încadrându-se după aspectul fizic, fiind mulţi Evrei, Armeni, ş.a). De la începutul Epocii Bronzului, prefixul “Il” de sfinţire s-a regăsit şi în V Anatoliei: în Troada / Troia ca Ţinutul Ilion = Sf. Ion, adică al “prinţului Sfânt” - Ion fiind legat de străvechiul An - ori în denumirea Aeoliei / Eoliei din S Troadei / Troiei, etc. (Troada / Troia - centrată pe aşezarea Ghergis - a apărut la poalele Muntelui Gargaron al Masivului Ida / Idaios, cu denumirea fundamentată pe radicalele “Il” + “Daios”, fiind al “Sfintei Zeiţe”, adică al Marii Mame, Ga / “D” acoperind “G” şi la rândul său fiind acoperit de “Z”, având ca totem lupoaica, Frigian ştiută ca “Daos”). De altfel, bărbaţii Daghi şi femeile Daghe din Daghe-stan / Țară pe locul fostei Albanii Caucaziene îşi au rădăcina denumirii “Da” din “Daios” - de la Divina Zeiţă - şi “Ghi” / “Ghe” de la Pământ, prin întărirea cu repetiţie, efectiv însemnând “divinii pământeni” (sau mai bine, “Zeiţele pământene”), cu semnul caracteristic lupesc la fel ca în vecina Gherganie / Hyrcanie. Colchis / Kolkis (de înţeles ca Gorghis, datorită echivalenţelor “G”/“K” şi “R”/“L”) acum e Georgia: singura Țară dintre cele vechi Caucaziene ce până în prezent şi-a păstrat numele Ghergan (într-un cadru aproximativ, Anticele Iberia şi Colchis au format Georgia), peste vechea Albanie Caucaziană concretizându-se Daghe-stan şi o parte Azeră; datorită împreunărilor cu “zânele Mamei” / Amazoanele, Ghergarii din fosta Albanie Caucaziană au devenit Daghi iar cei din fostele Colchis şi Iberia, Georgieni.
Este de ştiut că actuala capitală a Georgiei a fost fondată în secolul V de către regele Gorgasal - notat de învăţatul Procopie / Procopius şi ca Gurgenes - căruia i-au plăcut foarte mult izvoarele sulfuroase fierbinţi de acolo şi a revigorat aşezarea existentă din mileniul IV î.C., steagul său fiind o cruce roşie pe fond alb (model păstrat în centrul drapelului naţional timp de peste un mileniu şi jumătate, până azi); primul lui născut Dachi / Darki - avut cu o frumoasă prinţesă Pontică - a lărgit oraşul în timpul domniei sale: în Georgia, numele prinţului Dachi / Darki - fiul regelui Gorga - reproducea străvechiul nume Dagh Garghi. Dinastia Gurghenă - notată şi Guaram - a cârmuit Iberia Caucaziană până în 786 (când Ştefan Gurghen a fost executat de Arabi); sub forma Curcuas s-a manifestat apoi pe înalte poziţii în Imperiul Bizantin.
În urmă cu până la 6 milenii, din Daghe-stan până în Georgia / Gorghi a fost semnalat Gherga, resursă de pildă a dialectului actual Caucazian Dargwa / Darghinian utilizat şi de unii Ceceni, Inguşi, etc. (acum o şesime din Daghe-stan e populat de Darghini, inclusiv zona sa iniţială Gherga); de exemplu, schema lingvistică Caucaziană arată astfel:
Iată diversitatea lingvistică a Caucazului în prezent:
 |
| Ghergul / emblema capitalei Ingușe |
Societatea Caucaziană în Epoca Pietrei avea o ideologie tripartită: preoţi (sacrificatori), militari (protectori) şi producători (crescători agricoli). Pe atunci - după tipicul vremii şi locului - neamul Gherganilor locuia în barăci de dimensiuni mari, din lemn, inclusiv în Stepele Mugan şi Gargar (ulterior, la sfârşitul Epocii Pietrei, localnicii şi-au construit case din cărămizi de argilă / lut şi au utilizat ceramică pictată predominant în negru şi roşu). Gherganii aparţineau Tribului Ghergar - care era cel mai mare dintre triburile Caucaziene - având (conform geografului Anatolian Strabon, a cărui mamă a fost Georgiană) populaţie Pelasgă formată din oameni înalţi, blonzi, roşcaţi ori şaten deschis şi cu ochi cenuşii, bravi şi războinici, cu o limbă aspră, vecin cu tribul Ama-zoanelor / al “zânelor Mamei” ce locuiau la poalele Caucazului de la Marea Neagră - unde venerau Marea Mamă Gherga - şi cu care făceau copii: fetele erau ţinute de “zânele mamei” / Ama-zoane, băieţii de Ghergari (“Dicţionarul de mitologie greacă şi romană” înfăţişează Ghergarii ca Gargareni / Gargarei). În Caucaz sunt mii de megaliţi - dolmeni şi menhiri - din vremuri ancestrale (datările unora precizând mileniul IV î.C.), între care cele ale Ghergarilor şi Amazoanelor. Academicianul Austriac Heine Geldern 1885-1968, care şi-a consacrat o parte din viaţă studiului megaliţilor pe o suprafaţă imensă (între Tibet şi Maghreb), estima că aceia au avut un centru de difuzare pornind din răsăritul Mediteranei. În opinia sa “megaliţii erau destinaţi să apere sufletele în călătoria spre lumea cealaltă, asigurând o post-existenţă eternă celor care i-au ridicat în timpul vieţii lor (sau acelora cărora li s-au ridicat monumentele după moarte); în plus, megaliţii constituiau legătura prin excelenţă dintre vii şi morţi, fiind consideraţi ca perpetuând virtuţile magice ale persoanelor, asigurându-se astfel fertilitatea urmaşilor şi a locurilor. În Cultul Morţilor - de tip megalitic - genealogiile jucau un rol important: se recitau ritualic genealogiile strămoşilor, adică ale întemeietorilor aşezărilor şi ai anumitor familii; oamenii sperau că numele lor erau rememorate prin intermediul pietrei (altfel exprimat, legăturile cu strămoşii erau asigurate prin memoria numelor şi a faptelor lor, memorie ‘împietrită’ în megaliţi: în religiile megalitice, sacralitatea pietrei era valorizată mai ales în relaţie cu post-existenţa). Graţie construcţiilor megalitice, morţii se bucurau de o putere excepţională: deoarece comunicarea cu strămoşii era asigurată prin ritual, acea putere putea fi împărtăşită şi de cei vii”. Din acea semnificaţie străveche se poate înţelege asocierea “Ţării Sfântului Suflet” “Al-Bania” / Albania a Ghergarilor - din Caucaz - cu albul oaselor, rămânând ca reper atât pentru doliu, cât şi geografic pentru apus (direcţia lor de deplasare, a celor albi la piele, coborâţi de pe Munţii albi datorită zăpezii).
 |
| Dolmeni în Caucaz |
De pildă - ca exemple de reverberaţii Ghergane în vecini - azi în Armenia există Muntele Garrgarr, de 1405 metri înălţime (40,57 lat. N, 44,26 long. E), Ghergher 39,46 lat. N, 45,32 long. E, etc., în Azerbaidjan sunt Gargar 40,33 lat. N, 45,43 long. E, Gherghelan 38,44 lat. N, 48,47 long. E, Gurgan 40,24 lat. N, 50,19 long. E, ş.a, în Georgia se află zona Gorga 42,08 lat. N, 44,24 long. E, cu ruinele Gorga 42,26 lat. N, 44,22 long. E la 1987 metri altitudine şi localitatea Tskhinuli Gorga 42,05 lat. N, 44,20 long. E, Ghergheti / Gergeti 42,39 lat. N, 44,37 long. E, Gherghemişi / Gherghe-mişi 43,05 lat. N, 41,15 long. E, etc. În Daghe-stan sunt 4 locaţii numite exact Gherga (numite identic ca aşezarea Gherga din Anatolia, azi Turcia): Regiunea Gerga / Urochishche (la N de Gerkhmakhi), Valea Gerga / Puleuvla, Râul Gerga / Dzhangatatar (la răsărit de Gergebil) şi aşezarea Gerga la N de Derbent iar în Cecenia este o locaţie Gherga / Gergi 43,15 lat. N, 46,21 long. E, în dialectul local acum fiind ştiută şi drept Qoşkelda / Koşkeldy.
 |
| Menhir |
Era începutul Epocii Bronzului când cei mai mulţi Pelasgi Ghergani s-au mutat din Caucaz (ei fiind strămoşii Tracilor şi Grecilor / de exemplu, istoricul Herodot Karka 5:7 a afirmat că dinaștii regali Traci îl considerau pe Gherganul Hermes ca strămoșul lor, așadar regii Traci îl venerau pe bunicul Gherga, al cărui descendenți se credeau) iar Sciţii şi-au creat apoi, în mileniul I î.C., Regat în teritoriul Ghergar; de pildă, braţul tronului unui rege Scit a fost găsit și în Gorga-nul / Kurga-nul Kerkemess / “Kerke-mess” = “al moșului Kerke” din Krasnodar Krai, în NV Caucazului. În secolul VI, geograful bizantin Ştefan în “Etnica” a notat existenţa Ţinutului Gogarena în apusul Caspic, pe locul unde Antic s-a format Regatul Albaniei Caucaziene, cu o suprafaţă mai mare decât a Banatului / acum zona fiind populată îndeosebi de Azeri (de exemplu, Biblia în “Cartea lui Iezechiel” a scris despre prinţul Gog - vărul lui Canaan / din Ţinutul Magog, zonă notată Gitia de “Tora” - iar Coranul l-a menţionat în sura 18 despre Oamenii Grotei, cu localizare la Zidul Caucazian); asemuirile onomastice ale lui Gog din Albania Caucaziană pot fi răsfrânte până la autodenumirea Georgianilor / Gruzinilor ca Goghi, la populaţia Ghegă din Albania Balcanică ori la Gugulanii de la poalele Muntelui Gugu din Banat (cei mai serioşi cercetători i-au echivalat pe Geţi şi pe Marii Geţi / MasaGeţi cu Gog şi Magog). În 2005, Dr. Nicolas Trifon în “Aromânii, pretutindeni, nicăieri” a scris că “albanezii din nordul țării dau porecla ‘gog’ aromânilor”. În asemenea context, e de reflectat și asupra denumirii Muntelui Sacru Gogaionon / Kogaionon în spațiul Geto-Dac (la tripla intersecție dintre Banat, Bănie și Ardeal), termenul având o vechime mai mare decât însuși atestările Aromânilor sau Albanezilor. Britanica Pam Millington și Americanul John Yonge au scris despre “Gog = vechii Gorgoni”, în 2006: “S-a dovedit că din Roş - fratele Iberului Tubal - au provenit Ruşii şi că Gog n-a fost Arab, ci Rus. Aşezarea biblicului Tubal în Georgia a fost T’Ibilisi, nume Iber însemnând ‘al lui Tubal’ (azi capitala acelei ţări), plasată între Munţii Caucaz înconjurând-o circular / circu-lar, de unde a rezultat Circasia / Circa-sia; în Regatul Kartli - ce evocă Kurzii / Guţii - principalul trib era cel Tiberan (al lui Tubal / Tuval). Când Armenii au atacat zona, Grecii numeau Gogarena ceea ce era la S de Tbilisi. Gargarii asociaţi cu Amazoanele erau exact acolo; mitul Grec despre Gargari - sau Gorgoni - era despre proto-Georgiani şi e evident că Gargarii erau Goghi (biblic Gog). Însuşi Caucaz / Cauc-Az derivă din Gog, căci Az nu-s doar Azerii de azi, ci şi cei care au cucerit Asia; e de remarcat că vechiul nume al capitalei Kolkis / din ceea ce acum e Georgia - era chiar Az / Aes. Goghii - Arianii Iranului - apar ca un amalgam de oameni, cu care s-au aliat Iafiţii. Cimerii (urmaşii Iafitului Gomer) în acel timp au fost bine primiţi de Amazoane în Pont - regiunea dintre Capadochia şi Marea Neagră - ajungând egali cu Gorgonii; Goghii îl considerau pe Hermes sacru şi practicau cultul său falic, ceea ce era şi la Dinastia lui Gyges / Gugu, care conducea Lydia, ce a intrat în adversitate cu tot mai puternicii Cimeri din răsărit. Goghii erau echivalaţi cu Ciclopii având ochi pe frunte iar mitul ochiului era caracteristic Gorgonelor. Amazoanele şi Gorgonii erau împreună, aşa după cum reiese şi din faptul că printre nimfele care l-au crescut pe Dionis - care era Gorgon, căci purta şerpi în păr ca Medusa Gorgonă - au fost Menadele Anatoliene Gigarto şi Gorgo; pe de altă parte, asocierea fratelui său Apollo cu lupii era o reprezentare Gorgonă, căci Gorgania / Hyrcania din S Caspic era ‘Țara Lupilor’. Poate şoca, însă nu cumva există similaritate între ‘Gorgo’ şi ‘Grec’ sau ‘Gorgon’ şi ‘Grecian’? ‘Enciclopedia Britannica’ afirmă că Graiele constituiau rădăcina pentru Greci; iar rădăcinile pentru Kurganii din Nord erau Gorgonii. Herodot a anunţat că Lydus era frate cu Car şi Mysus (Carianii au fost influenţi şi în Rodos, unde era Cultul Mesopotamian al Soarelui, denumit Helios, care era tatăl lui Kirke / Circe). Carianii au fost urmaşii Atlantidei, mari piraţi, cei care au introdus stemele / blazoanele în lume (o temă devenită foarte dragă unora); Carianii erau înrudiţi cu Lelegii şi cu Kaukonii / Cauc-onii, cei mai timpurii Greci (strămoșii acelora au fost aliaţi Troiei), o mărturie fiind şi că ‘Gargara Troiană era Lelegă’. Gargara din Troia a fost întemeiată de Caucazienii Gargari / Gorgoni, ceea ce indică provenienţa Lelegă-Cauconă din Caucazia. Prin Mysia curgea Râul Caicus / Caic-us (de acolo au emigrat Etruscii Tarquini, în Peninsula Italică); Romanii - din Peninsula Italică - au numit vântul Nordic Boreas al Tracilor ca ‘vulturesc’ (iar acel simbol nu era doar al lor). Ciclopii - cu pronunţia Kuklopi - reproduc Gog-lopi, silaba ‘lopi’ fiind de la ‘lupi’; pe de altă parte, ‘kuklos’ în vechea Greacă însemna ‘circular’ / ‘rotund’ (Ciclopii fiind faimoşi pentru ochiul lor rotund de pe frunte): dubla semnificaţie face legătura lui Gog cu Circasia / Circa-sia. Fondatorii Romei - Romulus şi Remus - au fost crescuţi de o lupoaică şi deoarece erau descendenţi din Troianul Enea, înseamnă că erau Gorgoni: fostul ‘tărâm al lupilor’ Verkana - nume Persan - avea capitala Gorgăn şi a făcut parte din Imperiul Mezilor (de altfel, poetul Roman Vergiliu a scris despre originea Troianilor lui Enea dintre ‘tigrii Hyrcani’ - ceea ce confirmă geografia - iar folosirea felinelor ‘tigri’ poate fi legată de simbolistica leilor Anatolieni). Mitologia Greacă a anunţat despre Cureţi că s-au aşezat în Kerkyra / Corfu iar lângă ea era Insula Leucas - populată de Lelegi - ei ajungând să colonizeze şi Peninsula Italică; concluzia despre cele mai adânci rădăcini ale Etruscilor şi Romanilor este că acelea erau în Caucasia şi Verkana. Strabon a scris despre Geţi şi Daci că erau ‘lupi’ şi apoi a menţionat Sciţii ‘Dae’ din Hyrcania / Verkana. Helios era Zeul Lupesc al Verkanei iar Cultul Lupilor exista şi în Anatoliana Lykie / Licie (locul naşterii lui Apollo / dacă acela n-a fost cumva Delos). Este foarte posibil ca unii dintre iluminaţii conducători secreţi ai prezentei lumi să fie descendenţii acelor străvechi Gargari / Gorgoni”. Privind vechea denumire a Regatului Gargli = Kardli / Kartli - în centrul căruia era capitala Tbilisi - Giorgi Melikishvili 1918-2002, directorul “Institutului de Istorie” al Georgiei, a demonstrat că acela era Karta, însemnând “Grădină” în vechea Georgiană (iar în Hitită “Gurtas” = “Fort”); locuitorii săi erau înrudiţi cu Ghargoii / Khaldoii şi cu Gordii / Carduchii de la S de Marea Argeş / Lacul Van: Regatul Gorduen / Korkayk, populat de Gordi / Cardukoi, era bogat în păşuni - religios fiind legat de foştii Huriani - şi a fost menţionat de pildă în 520 î.C. de Hecateu din Milet, vechii Greci ştiindu-l pe eponimul Gordys ca nepotul Zeilor Oceanus şi Gaia. Gordii = Karduchii / Carduchii populau mai ales Munții Zagros, până în S Lacului Ban / Van, în vechime ei având acolo Regatul Beth Qardu (între Anticele Partia și Armenia); Romanii au inclus acel Regat Gordian - notat și Gordyene / Korduene - în Imperiul lor: era la apus de Lacul Urmia, la răsărit de acea apă - până la Marea Caspică - fiind Media = Țara Magilor Gherghi. În prezent, Gogarena / Gugark este o regiune împărţită de Țările din zonă (în imaginea următoare e reproducerea unei hărţi gravate pe cupru, păstrată în Londra din 1770).
 |
| Gogarena |
În 2014, cercetătorul Canadian Polat Kaya - care a echivalat Dacii cu Daghii - a afirmat și identitatea lingvistică dintre Kurzi și “Lupi” (via termenul “Kurt”, ce în Turcă înseamnă “Lup”): pentru primii Turci, vechii Kurzi au fost asociați cu Dragonii / “Drako”, respectiv cu Lupii (la fel ca Turanicii și ca Daghii); pe de altă parte, se știe că semnul lupesc a fost tipic Geto-Dac. În S Caucazului, din Cultura Kurgană - a Gorganelor - a populaţiei denumită de cei din Babilon drept Garda / Gardu sau Karda / Qarda, înrudită cu Guti din Mesopotamia în mileniul III î.C. după cum au notat textele Sumeriene, s-au desprins Kurzii, care acum formează un popor în mai multe Țări dar fără stat propriu, cu ziua națiunii la echinocţiul de primăvară, 21 III (zona lor Tradiţională era la izvoarele Eufratului şi Tigrului, cele 2 Fluvii delimitând Mesopotamia): Kurzii, în legătură cu clanurile Kuru ale mileniului II î.C. din N Indiei - care respectau forţa Ka a protectorului agriculturii Ra - au fost în legătură apoi și cu Mezii mileniului I î.C. (numiţi de către toţi ca Ariani până în mileniul II î.C., când ca urmare a vizitei prinţesei Medeea din actuala Georgia / Gorghis sau Kolkis - care apoi a fugit cu argonautul Iason la mătuşa Circe în Cume / Italia - şi-au schimbat denumirea după a ei; în 2012, Bănăţeanul Simion Meda - care parcurge “cu bucurie” toate ediţiile lucrării “Originea Gherga” - a enunţat ipoteza înrudirii neamurilor Meda şi Gherga, prin filiera AgaTârşilor instalaţi în Carpaţi din secolul VI î.C., la Gherdap de exemplu semnificative fiind şi onomastice Mediane ca Mehedinţi, Mehadia, etc). În timpul Romanilor, Kurzii populau provincia imperială Ghirdia / Gordia (Gordyene / Girdiyan) iar după aceea au dezvoltat credinţa monoteistă Yazidică (al cărei calendar porneşte din 4759 î.C.), ce consideră oamenii ca descendenţi pe linie paternă din Adam şi e contrară imaginii că Satana ar fi sursa răului, considerând că acela provine din spiritele oamenilor, de aceea neavând Iad; în Mosul - oraş din Irak de pe Fluviul Tigru, pe malul opus faţă de Ninive - şi în prezent există populaţia Ghergari / Gergari, sub presiunea asimilării şiite Kurde (în prezent - ca şi în Siria - Kurzii constituie în Turcia cea mai importantă minoritate), în 1924 Liga Naţiunilor luând în considerare teritoriul Kurdi-stan sub forma schiţată:
În 2005 - pe tema “Oare Kurzii şi Românii sunt popoare înrudite?” - Kurdul Husein Kerim a publicat câteva observaţii: “Kurzii învaţă Româna repede şi aceasta nu este o simplă coincidenţă. Celor care doresc să-şi cunoască propriile origini, le recomand să-şi înceapă cercetările din Kurdistan. În multe ţări, multe popoare seamănă cu Kurzii, însă niciunde nu există asemănări aşa cum sunt cu poporul Român. Urmaşii Sarmaţilor, Alanilor şi Dacilor încă mai trăiesc în Kurdistan. Kurzii şi Românii se aseamănă foarte mult atât prin datini, cât şi din punct de vedere istoric. După cum se ştie, Mezii au jucat un rol important în formarea Kurzilor de astăzi; Mezii se întindeau din India până în Balcani. Aspectul pe care vreau să-l evidenţiez sunt asemănările dintre Mezi şi Daci. La Mezi nu exista despotismul. Alegerea regelui şi deciziile importante erau realizate de către un sfat format din oameni în vârstă. Aceleaşi situaţii se întâlneau şi la Daci. Mezii împotriva duşmanilor puternici aplicau tehnica de război a gherilelor. Dacii au procedat la fel împotriva Romanilor. Autoritatea religiei era foarte mare la Mezi şi Daci. Zoroastrismul era Mezic, Zalmoxismul la Daci fiind similar. Plângerea morţilor la Mezi era considerată un păcat, deoarece se credea că împiedica despărţirea sufletului de trup şi înălţarea sa; Dacii nu-şi plângeau morţii, căci ei credeau în viaţa de apoi a sufletului. Numele celui mai cunoscut rege al Mezilor a fost Dyako; acest nume nu seamănă cu pronunţia cuvântului Dac? În Kurdă, Koegian e Muntele Sufletelor iar Kogaionon a fost Muntele Sacru al Dacilor. La Români se ştie de Baba Dochia; aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Kurdistan: Baba Gurgur / Gargar de la Kerkuk e loc de pelerinaj chiar şi în prezent, oamenii sacrificând animale acolo şi rugându-se pentru împlinirea dorinţelor (apele izvoarelor termale de acolo sunt foarte bune pentru rahitici şi pentru vindecarea problemelor digestive). Cercurile de zid ale cetăţilor Dace, realizate unul într-altul, amintesc de Ecbatana, capitala Mediei; conform lui Herodot, oraşul era înconjurat cu câteva rânduri de ziduri unul într-altul, fiecare de altă culoare. Dacii la denumirile aşezărilor adăugau ‘dava’; în Kurdă ‘ava’ înseamnă ‘a construi’, localităţile cu aşa sufix fiind destul de răspândite (denumirile Române cu terminaţia ‘eşt’ au echivalentul în Kurdă, însemnând locuri plane). Legenda Meşterului Manole există şi la Kurzi”. (Este de remarcat despre cei mai Sudici Kurzi că au fost Ardalani iar în Anatolia Kurzii şi azi zic “dewî” aşezării / cuvânt legat de Iranianul “devar” pentru “zid”). În 1901, Britanicul Henry Howorth a afirmat că numele de Kurd a fost în relaţie cu cel Babilonian “Quradu” / având înţelesul de “războinic” iar “gut” (de la fosta denumire Gutium a zonei lor) se ştia că era utilizat în aceleaşi părţi pentru “taur” - ceea ce conducea la semnificaţia de “războinic, ca taurul” - iar în 2003, Dr. Gerald Honigman a scris: “Kurzii de milenii au trăit în Orientul Mijlociu; nu-s Arabi. Numele lor a provenit din străvechiul Guti (Gurti - Kurdi), al celor care au cucerit Babilonul. Au fost Hurianii Mesopotamiei şi apoi Mezii Persiei iar în prezent zona lor muntoasă e împărţită de multe ţări”. (Este de observat că vechiul nume pentru Muntele Ararat a fost Quardu iar până azi luptele cu taurii sunt denumite coride, în N Irakului de exemplu până în prezent păstrându-se numele Qerga pentru zona din provincia Slemani / Sulaymaniyah 35,33 lat. N, 45,26 long. E locuită de Kurzi Qerga; în prezent, se poate remarca despre mulţi Iranieni, Kurzi şi Azeri că sunt mândri descendenţi Mezi).
Din însemnările maiorului Britanic Henry Rawlinson (publicate de “Societatea Regală de Geografie” în 1841) dintre notiţele despre Kurzii Qerga - notaţi Zerza - iată unele extrase: “Ei au în comun cu ceilalţi Kurzi aceeaşi religie sunită şi sunt în permanentă hărţuială cu sălbaticii de la frontiera Imperiului Otoman, care le-au luat posesiunile în secolul XV (căci proprietăţile lor se întindeau şi încolo). Recent, la Sirgan - unde am recunoscut Saragana menţionată de cronicarul bizantin Teofilact unde a poposit împăratul Săsăn Khosrau II cu armata sa pentru a-şi împrospăta forţele - unul din şefii Zerza a ridicat un puternic fort, pentru protecţia Văii Gader. Proprietarii Zerza cel mai mult au suferit de la triburile din munţi, care vor să-şi ducă la iernat turmele în zona lor. Acum - după epidemia de ciumă - casele Zerza dacă mai sunt circa 800; anterior, erau aproape 5 mii, cu domeniile întinse până la Azeri. Toată zona din răsăritul munţilor e a lui Zerza”. Dr. Budag Budagov, directorul “Institutului de Geografie” al Academiei Azere, în 1996 s-a preocupat de provenienţa denumirilor în Caucaz - inclusiv din zona Kurdă - arătând câteva aspecte, ca: “Muntele Gargha-Bazar de la frontiera Armeano-Turcă în înţeles Altaic constă din Karga şi Bazar, Kargha fiind în Antichitate un Trib, multe locuri din Armenia, Azerbaijan, Kazah-stan şi Asia Centrală, până în Altai, având Gargha în componenţe, ‘bazar’ conferindu-i înţelesul geografic de ‘piaţă’. Cei din respectivul Bazar Gargha au coborât de pe acel Munte în provincia Azeră Nakhchivan (în secolul XIX încă exista acolo Garghabazar), ajungând până în districtul Fuzulî, unde şi acum există localitatea Garghabazaar. Prima epopee Azeră - despre Dada Gorgud / Korkut, ‘dada’ însemnând ‘părintele’ - a făcut referire la timpul Ciclopic al oamenilor cu ochi pe frunte şi la Munţii Garga, localizaţi pe frontiera dintre Armenia şi Turcia. Munţii din răsăritul Turciei sunt ştiuţi până în prezent ca Munţii Kargar. Denumirea munţilor provine de la Tribul Gargar. Numele Gargarilor este menţionat în ‘Istoria Albaniei’ la începutul mileniului I. Un Munte din Gharbagh (acum provincia Nagorno-Karabah, denumire consolidată Pecenegă) e numit Gargar-dagh şi are altitudinea de 2330 metri. Alt Gargardagh e la gura Râului Samur (de altfel, capitala regiunii Gharbagh este pe Râul Karkar). Respectiva sursă istorică despre cel mai mare împărat Sasanit (Khosrau I / Anuşiravan, care a domnit în 531-579) informează că a construit oraşul Karkar în Ţinutul Muşkur, geograful Ibn Khordadbeh din fosta Gherganie - S Caspic - în 870 menţionându-i denumirea drept Karkara. Numele celor rămaşi dintre Gargari printre Azeri a fost pervertit şi ca ‘Herher’ în unele locuri; de fapt - în opinia Azeră - ei au ajuns în Caucaz odată cu Sciţii, în secolul VIII î.C. Mercenarul Elen Xenofon la sfârşitul secolului V î.C. a scris că Sciţii erau vecinii populaţiei Gurgane / Ghirkane (notată ca ‘Parikană’ de istoricul Herodot), Strabon clarificând în enumerarea triburilor din V Caspic că erau Ghirka-nii şi Sciţii. Moise din Koren - autorul Istoriei Armeniei în secolul V - a scris că în secolul precedent marele Tiridat (regele care a creştinat Armenia) a traversat Stepa Gargar pentru a-l înfrunta pe împăratul Sasanit Şapur. În prezent, Gargarii sunt în Masivul Garabagh, în Bazinul Gargar (ce se întinde între Azeri şi Armeni). Acum Azerbaidjan şi Armenia au multe locuri cuprinzând Garga ca reflecţie de la Tribul V Siberian Karga şi de la Ghirghizi / Kirghizi: Ghergach / Gorgach (în Provincia Erevan), Garga, Gargar, Gargasar, Gargha-kudmaz (în regiunea Karbi din Provincia Erevan, ‘kudmaz’ însemnând ‘deal însorit’), Gargha-vang (în Provincia Erevan, ‘vang’ însemnând biserică), Garghali (menţionat în Provincia Erevan până la mijlocul secolului XIX, având soartă similară cu localitatea Garga-lug din Provincia Gars, distrusă tot atunci), Gargali (în provincia Erevan), Garganktapa / Kargan (în Provincia Erevan, numele regăsindu-se şi în Daghe-stan ori ca Muntele Kargan-dagh în Azerbaidjan), satul Karki (în Provincia Erevan, dispărut în secolul XIX), Garghili şi Garghilig (în Provincia Erevan), Gargalig (în Provincia Erevan, pentru un ‘grohotiş glaciar’), Muntele Gargali, Râul Ghergher / Gargar, Ghirghi (o distorsiune de la Karki), Gorgud (în Provincia Erevan), Harhar (o derivaţie din Gargar în provincia Erevan), Rus Gargari (însemnând aşezarea Ruşilor lângă satul Gargarilor), ş.a. ori localităţile Gargar dar şi Râul Gargar / Erer, aşezările Gargalig, Gargabazar, Gargay, Kargabazar, Gargar-chay (în districtul Borchali, însemnând Râul Gargar), Muntele Gargali în Azerbaidjan, ş.a. Numele s-a transmis - mai ales în Evul Mediu - şi prin formele Ghergher, Gagar, etc.” (e de ştiut că în secolul XX, sovieticii au schimbat unele denumiri Ghergane, ca Gargar în Puşkino, Gargavank în Pokravan, cele 2 Gargabazar din districtul Echmiadzin în Aykaşen şi Haykaşen, etc). În 2005, Dr. Amjad Jaimoukha 1962-2017 / directorul “Centrului Internațional pentru Studii Circasiane” - referindu-se la Gargarei ca strămoşii populaţiei Dzurdzuk din Caucaz / devenită Cecenă - a afirmat că numele Hereti (pentru un Regat Medieval) şi anteriorul Er / Herşi pentru oamenii din zonă proveneau de la Ghergari, cei care au făcut legăturile Hurianilor cu indigenii: Fluviul Arax / Yeraskhi s-a numit de la ei, ca și fortăreaţa Erebuni / Erevan, la fel ca Lacul Sevan / ce iniţial a fost Lacul Ereta, etc. În imaginea următoare se poate vedea intrarea în localitatea Gargar 40,56 lat. N, 44,26 long. E din Armenia:
În fosta Armenie “Mare” / acum răsăritul Turciei, mai există localităţi cu denumiri Ghergane ca Gherghez / Gergez 38,42 lat. N, 43,58 long. E, Gherguvan / Gerguvan 38,13 lat. N, 40,04 long. E, Gorgu 38,15 lat. N, 38,70 long. E şi 39,14 lat. N, 41,35 long. E, ş.a.; Karki 39,47 lat. N, 44,56 long. E în Azerbaijan este un alt exemplu topografic: acolo Azerii şi acum utilizează covoarele Garga, cum ar fi de exemplu cel de lână din imagine, datând din secolul XIX (al cărui cadru interior este caracteristic modelului utilizat în N Afghani-stanului / lângă regiunea Turkmenă Kerki):
 |
| Covor Garga |
În Armeană, pentru “covor” se foloseşte “gorg” = գորգ (profesorul Grigor Kapantsyan l-a considerat ca derivat din Hitită, ce avea termenul “koork” / “koorkas”, despre care expertul Edgar Sturtevant a explicat că era pătura de acoperit calul). Este de remarcat că în trecut - în toate culturile - fiecare element, fiecare motiv de pe textile / ţesături, covoare şi broderii avea o semnificaţie; nu doar culorile şi motivele indicau imediat aşezarea, neamul, statutul oficial sau afilierea religioasă, ci fiecare element avea un înţeles (chilimurile erau confecţionate pentru uz familiar, cu referinţe pe care cunoscuţii să poată imediat să le “citească”). Fotograful Rus Sergey Gorski (1863-1944), cu sprijinul ultimului ţar din familia Romanov, a realizat imagini de calitate în Daghe-stan, în 1910:
În 2005, Ahmad Jaimoukha a susţinut ipoteza că Ghergarii rămaşi în Caucaz erau strămoşii Cecenilor şi ai celor din Ţinutul Turnurilor, Inguşeţia (ce-şi zic Ghalgai - printre care cel mai numeros nume de familie şi acum este “Ghergar” - existând şi Ghelgai, Ghegar, Amazon, ş.a.); formula Georgiană de salut politicoasă rămasă până azi în uz e “Ghergat” (“Garghi” în jargon). În 2009, Dr. Giyaseddin Geybullayev și Dr. Budag Budagov în “Dicționarul explicativ al originilor toponimelor Azero-Armene” au scris: “În înțeles Altaic, ‘karga’ e grohotiș (stâncă ascuțită); vechii Turci aveau Tribul Kargha. În Altai, Kazah-stan, Asia Centrală, Azerbaidjan și Armenia multe locuri au ‘Gargha’ în denumiri. Khalkhal ca nume Montan a fost în Sudul Azer din mileniul I î.C. iar la începutul mileniului I exista cu acel nume un oraș în Albania Caucaziană: semnificația numelui Khalkhal nu a fost încă descifrată; Muntele Khalkhal era un loc de vărat al ciobanilor Turki iar orașul Khalkhal era știut - în Graiul local - ca îngrădit (poate de aceea avea cu Muntele legătura onomastica). Munții Gargar sunt la granița Armeniei cu Turcia. În ‘Cartea părintelui Gorgud’ (adică a lui ‘dada’ = tata Gorgoud), opușii și înzăpeziții Munți Negri / Nordici erau cei Gargariani; în răsăritul Turciei sunt - până în prezent - Munții Kargar. Denumirea provine de la numele Tribului Gargar, cel străvechi originar al Turcilor; referințele toponimice acolo au fost astfel de la începutul mileniului I (corespunzător unor savanți Azeri - ca Igrar Aliyev, Farida Mammadova, ș.a. - care au considerat acel Trib ca Dagh sau Nakh, adică originar al Cecenilor și Ingușilor), însă acel Trib de Gargari exista în Caucazul Sudic și anterior, de exemplu în secolul VIII î.C. fiind parte a populației Sakă. Gargarii au trăit inclusiv la Sud de Kur - în ceea ce a fost Albania Caucaziană - și în Armenia; corespunzător informațiilor din secolul V ale istoricului Moise din Koren, Albania Caucaziană cuprindea inclusiv Stepa Gargară și Munții Garabagh, populați de Gargari (mai ales în Bazinul Râului Gargar și în zona Șaki-Zagatala aparținând Armeniei: Garga se reflectă în Districtul Zagatala / Zaga-tala în denumirea Munților Gargali, inclusiv în toponimele localităților Gargay și Khirkha-tala, etc). Tribul Gargar a jucat un rol important în istoria Azeră. Alfabetul Alban a apărut în secolul V bazat pe Graiul Gargar. În 1968, scrieri runice Turce au fost găsite inscripționate pe Stânca Gargar = Garga-daș / Gargadash din Armenia. Tribul Turk Karga a fost cunoscut în Siberia Vestică, printre Ghirghizi și Uzbeki, la Azeri satele Gargha-lig din Districtele Khach-maz, Mas-alli și Nakh-chivan redând onomastica sa. În Daghe-stan există Muntele Kargan Tau. Ș.a.m.d”.
