Scaunul Ţării Româneşti la Gherghiţa

Stema Ţării Româneşti, 1483

Ca reşedinţă de vară a domnitorilor din Dinastia Basarabilor - de la Mircea cel Bătrân la Mihai Viteazu - Gherghiţa deseori a funcţionat şi ca Scaun al Ţării Româneşti. De exemplu şi nepoţii lui Vlad Călugărul s-au îngrijit de Gherghiţa: după ce voivodul Radu de la Afumaţi s-a luptat în 1522 cu otomanii la Gherghiţa, voivodul Vlad Înecatul 1508 - 1532, care a domnit între 1530 şi 1532, a pus 12 boieri să hotărnicească ocina domnească din Gherghiţa”, ca dar al “domniei mele oraşului domniei mele care se cheamă Gherghiţa” (privilegiul era dat orăşenilor Gherghiţei care aveau folosinţa hotarului dar peste ei se suprapunea stăpânirea domnească); acela însă - cununat cu Ana / fiica voivodului Petru Rareş, băiatul voivodului Ştefan cel Mare - s-a înecat în Râul Dâmboviţa. În 17 III 1534, voivodul Vlad Vintilă - nepot al Gherganei Rada şi al marelui pârcălab Gherghina - fost jude în Buzău, a întărit Gherghiţei hotarul moşiei târgului “ca să fie ocină şi de ohabă”, el cumpărând satele din jur şi alipindu-le ocolului oraşului. Prima soţie a voivodului Pătraşcu cel Bun - mezinul voivodului Radu Paisie - supranumit aşa deoarece în domnia sa n-a omorât vreun boier, a fost Voica din Ruşi / Roşiorii de Vede 44,06 lat. N, 24,59 long. E, care o avea ca bunică pe fata marelui pârcălab Gherghina (cununată cu portarul Mihai din Roşia, a cărei fiică apoi s-a cununat cu boierul Radu din Slătioara); portarul era dregătorul care se ocupa de primirea solilor şi de hotărnicii (având şi atribuţii judecătoreşti). Este de observat că în scrierea apocrifă Slavă din secolul XI Povestire despre prorocul Isaia” e notat că împăratul Ghega, poreclit Otdelean / Odelyan (cel cu ţară aparte, în traducere) a rezidit o cetate a Tracilor Geţi lângă Giurgiu Mare / Ruse 43,51 lat. N, 25,58 long. E, Bulgaria: Cherven; cetatea înfrăţită de pe partea cealalaltă a Dunării era Ruşi / Roşiorii de Vede. Otdelean Ghega / Gherga a consolidat şi Ştip 41,44 lat. N, 22,11 long. E - acum în Macedonia, fostă capitală a Peonilor - şi fosta aşezare Tracă Mesembria de pe coasta Mării Negre (azi Nesebăr 42,39 lat. N, 27,44 long. E, perla Bulgariei”), etc. O descendentă a sa, prinţesa Moria / Maria - fiica ultimului rege de pe malul Balcanic - a fost soţia Armânului / Aromânului Ioan Asan I, conducător al răscoalei din 1185 contra bizantinilor, ţar al Imperiului Româno-Bulgar în 1189 - 1196 (a fost îngropată în fortăreaţa roşiatică Cherven 43,37 lat. N, 26,01 long. E, ce străjuia Valea Cherni / Roussenski din Vlaşca de la Dârstor); Vlaşca de la Dunăre a fost populată şi de Balcanicii Vlaşi (Vlahii / Aromânii Megleni - dar şi alţii - documentaţi astfel la cumpăna dintre mileniile I şi II). Voivodul Pătraşcu cel Bun şi Ghergana Voica au ctitorit Mănăstirea Gorgota din comuna Răzvad 44,56 lat. N, 25,32 long. E / judeţul Dâmboviţa (unde în 1644 a activat Veniamin din Castoria, căci mănăstirea a ajuns metoc al Mănăstirii Schimbarea la Faţă din Meteore), el mai fiind ştiut şi drept ctitorul Bisericii Sf. Parascheva din Râmnic.

Pătraşcu cel Bun

În 17 V 1554, Pătraşcu Vodă (oficial considerat tatăl lui Mihai Viteazu dar real Teodora, a doua sa femeie, din Târgul de Floci / azi Giurgeni, prezentată ca sora lui Iane Cantacuzino din Epir, banul Craiovei, l-a făcut ulterior morţii sale pe Mihai, tatăl adevărat al marelui voivod fiind ştiut doar de fiul Mihai şi desigur de ea - mama - decedată la Cozia, când era călugăriţa cu numele Teofana) a emis un act de judecată în care arăta că a fost scris în Scaunul Gherghiţei, funcţia de Scaun al Ţării Româneşti presupunând atât creşterea în importanţă a oraşului, cât şi în ceea ce priveşte atribuţiile de judecată pentru aria jurisdicţională foarte întinsă, după cum se constată din documente. Luând în considerare faptul că Gherganul Pătraşcu Vodă - datorită şi soţiei sale, Ghergana Voica din Ruşi - era prezent foarte des la Gherghiţa (între 1554 şi 1556 el a emis din Scaunul de la Gherghiţa 7 acte), comparativ cu situaţia anterioară, când într-un secol şi jumătate s-au emis doar 9 acte, împreună cu ridicarea la rangul de Scaun al oraşului Gherghiţa şi organizarea conducerii oraşului prin menţionarea judeţului şi pârgarilor, este exprimată evoluţia la cote superioare a oraşului şi lărgirea atribuţiilor sale juridice, ceea ce a presupus din partea domniei şi a organelor judiciare o oarecare permanenţă în oraş. Este posibil ca în acele împrejurări să se fi luat măsura de construire în Gherghiţa a unei clădiri necesare realizării actului de justiţie (pârgar însemna consilier: era varianta Română pentru ceea ce Saşii aveau în Germană “burger”). Pentru a aprecia nivelul tehnologic al vremurilor, e de remarcat că în Sibiul unde “burgmeister a fost Gherga Sasul”, şeful arsenalului Conrad Hass între 1529 şi 1556 a conceput şi a experimentat racheta în trepte, cu combustibil lichid, în premieră mondială; acela - pe lângă că i-a descris posibilităţile spaţiale - a notat despre rachetă că “sfatul meu e de pace şi nu de război, armele să stea în depozite, ceea ce salvează şi bani”:
Ulterior, Sasul Hermann Oberth 1894 - 1989 din Sibiu, doctor în fizică la Universitatea din Cluj în 1923, care a predat la Mediaş / judeţul Sibiu până în 1938, a dezvoltat pentru regimul fascist - sub semnul Svasticii - rachetele V cu care au fost bombardaţi Englezii în al doilea război mondial; studentul său Wernher von Braun 1912 - 1977 - German din Wyrzsyk 53,09 lat. N, 17,15 long. E / Polonia - a lansat la NASA programul spaţial Apollo. Este de observat că Sasul Hermann Oberth - considerat “părintele zborului spaţial” - avea 9 ani când Bănăţeanul Traian Vuia 1872 - 1950 a patentat în premieră mondială avionul, la Paris; contemporan cu ei a fost realizatorul în premieră mondială a motorului cu reacţie, academicianul Aromân Henri Coandă 1886 - 1972, care zicea despre marele inventator Nicolae Tesla 1856 - 1943 născut într-o localitate Balcanică integral Aromână - “stăpânul fulgerelor”, care a descoperit energia liberă, lampa fluorescentă / becul fără filament, radarul, radioul, submarinul electric, telecomanda, undele gravitaţionale, etc., al cărui nume e purtat de unitatea de măsură a câmpului magnetic - că era Aromân. Este de remarcat că la începutul Epocii Moderne - în secolele XVIII şi XIX - în paralel cu “Vestul Sălbatic” American (colonizarea Americii de Nord dinspre E în V, ţinta fiind California, acum cel mai populat stat), a fost “Estul Sălbatic” European: colonizarea dinspre V în E, ţinta fiind Banatul, cea mai bogată regiune agricolă a Europei; după cucerirea Banatului de la otomani de către Austrieci, colonişti din Vestul Europei au coborât în număr mare pe Valea Dunării, în convoaie plutind ori urmând cursul fluviului pe uscat, stabilindu-se în provincia populată predominant de Români, ajungând şi să formeze majorităţi în unele părţi - erau din Spania, Italia, Franţa, Luxemburg, Germania, Cehia, etc. - Românii Bănăţeni pe ansamblul provinciei rămânând majoritari, fenomenul intercultural de amalgamare ducând la existenţa primei “regiuni Europene” (înaintea existenţei chiar a conceptului a aşa ceva), conducând la o emulaţie de premiere mondiale sau continentale în areal. Astfel, între priorităţile Bănăţene s-au înregistrat anunţarea în 1823 la Timişoara de către ofiţerul Bolyai Janos a primei geometrii ne-euclidiene din lume - ştiinţa absolută a spaţiului - în 1884 Timişoara a devenit primul oraş de pe continentul European cu străzi iluminate electric, în 1906 Bănăţeanul Traian Vuia a efectuat primul zbor din lume cu mijloace proprii de bord ale aparatului (cuvântul avion, aviator, aviaţie, etc. provenind de la numele său), ş.a.m.d., dezvoltarea Banatului pe atunci având un ritm deosebit faţă de restul globului, efortul localnicilor fiind sintetizat în secolul XX prin expresia “Tot Banatu-i fruncea”.
În 1558 - când Aromânca Teodora din Târgul de Floci, femeia răposatului voivod Ghergan Pătraşcu, l-a născut pe Mihai - un hrisov al voivodului Mircea Ciobanul (numit la botez Dimitrie, fiul voivodului Radu cel Mare) întărea ocina Ograda 44,37 lat. N, 27,35 long. E din apropierea Târgului de Floci, pe Valea Ialomiţei, “pentru Gherghina cu fiii săi”; atunci (căci la mijlocul secolului XVI, otomanii au instituit licitaţia tronului Ţării Româneşti şi calculele pentru sprijinirea tronului au devenit tot mai complicate) preotul Ştefan Gherga a plecat în Ţinutul Haţegului, la Mănăstirea Prislop, lângă care apoi a sosit ruda lui, Domniţa Zamfira 1526 - 1580. În Ţara Românească, domnul era “uns” de mitropolit, însă mitropolitul la rândul lui trebuia să fie recunoscut ca păstor al credincioşilor de către domn. Este de ştiut că în tratatul din 1393 de la Nicopole dintre voivodul Mircea cel Bătrân şi sultanul Baiazid era stipulat că domnitorii creştini vor fi aleşi de către mitropolit şi boieri” iar în tratatul din 1460 de la Adrianopole dintre voivodul Vlad Ţepeş şi sultanul Mohamed Cuceritorul a apărut că “voivozii vor continua să fie aleşi de mitropolit, episcopi şi boieri iar alegerea va fi recunoscută de Poartă” (ce a început s-o facă pentru domnitorul validat prin dotarea din Istanbul a aceluia cu un steag). În acea perioadă a apărut pentru prima oară funcţia de judeţ cu cei 12 pârgari din Gherghiţa, ca semn al organizării conducerii urbane (10 X 1560 - pe când domnea Petru cel Tânăr 1546 - 1569, fiul voivodului Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna - este data menţionării judeţului Gheorghe cu duzina nominalizată de pârgari; pe atunci prinţesa Stana, fiica voivodului Mircea Ciobanul, a fost măritată cu logofătul Ioan / Ivan, frate al lui Gherghe Pribeagul): “Cu mila lui Dumnezeu Io Petru voivod şi domn: Dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele acestor orăşeni din oraşul domniei mele Gherghiţă, ca să fie volnici cu această carte a domniei mele, ca să-şi ţie moşia din toate părţile împrejurul oraşului, cum au ţinut de demult, din zilele bătrânilor domni, pe hotarele cele vechi, pentru că a fost această mai sus zisă moşie bătrână şi dreaptă moşie şi de baştină a Ghergicenilor. Iar după aceea, Gherghicenii din oraşul domniei mele Gherghiţă, întâi judeţul, anume Gherghe şi cu 12 pârgari, anume Neagu a lui Tudor şi Tudor, Stoica al lui Ilie Târşoreanu, Sâmbotinu Petru, Istrate, Mihnea şi Ştefan al lui Calciu, Calciu Roşu, Lingociu, Stanciu, Stoica şi Ivaşco; ei au avut împresurare şi pâră cu satul Meleşti pentru moşia orăşenilor către Meleşti. Pâra Meleştilor a fost ca să le dea Gherghicenii moşie din moşia orăşenilor, ca să aibă Meleştii păşune de dobitoace din moşia oraşului. Deci, domnia mea am cercetat şi am judecat după dreptate şi după lege şi am citit domnia mea cărţile răposatului Vintilă vodă şi am adeverit domnia mea cum că hotarul Gherghicenilor către Meleşti este apa Cricovului, până în moara Roda. Drept aceea, am dat domnia mea Gherghicenilor ca să-şi ţie moşia până în hotarele cele vechi, până în apa Cricovului. Şi au rămas Meleştii de lege dinaintea domniei mele. Pentru aceea, să fie volnici Gherghicenii, ca să-şi ţie moşia toată; ci voi, satul Meleşti, să vă feriţi de Gherghiceni, ca să nu mai plângă Gherghicenii cum că vă paşteţi vitele voastre pe moşia Gherghicenilor la câmp, că n-aveţi nici un amestec, că bine să ştiţi că rău veţi păţi. Într-alt chip să nu fie, după zisa domniei mele. Ispravnic Nedelco, mare vornic. Şi eu, Vălucu cel bătrân, am scris în Bucureşti, în luna octombrie 10, leatu 7069”. Judeţul / primarul Gherghe reprezenta târgul Gherghiţei în raporturile cu domnul, prin pârgarii care aveau grijă de hotarele sale / cum a fost soluţionarea disputei cu Meleştii vecini, Gherghiţei fiindu-i întărită moşia (la acea dată, Gherga era deja mutat din Ghergani în Ţinutul Haţegului şi după 2 decenii în Banat - preotul Ştefan Gherga ajungând să slujească la Lugoj / localitate ce atunci era doar pe malul drept al Râului Timiş şi avea o populaţie de circa 500 de suflete). De altfel, Ţara Românească în acele vremuri cunoştea un trafic important; de exemplu, la Bucureşti în 13 V 1563 pârgarii “cu ştirea tuturor negustorilor” au întărit cumpărătura lui Ghergoman Grecul a prăvăliei de lângă Biserica Domnească, în “pazar” - sau bazar, adică piaţa / târgul din oraş - unde curţile erau suprimate aproape total pentru a permite gruparea negustorilor, în zona “Gabroveni” de pildă fiind produsele de la meşterii pielari din Gabrovo / Bulgaria (tot din Bucureşti, acelaşi voivod în 6 VIII 1561 a consfinţit proprietatea “lui Gherghe şi fiilor lui pe moşia Groşănească, să le fie de ocină şi de ohabă” iar în 15 X 1561 pentru aceiaşi a întărit cu ocină un teren în Rădeşti “din gura Cândrei, din lac în sus, până în gura Vâlcelei şi pe Vâlcea, până în Tezlui şi pe Tezlui, până în hotarul lui Neagoe”). Pe drumul comercial cel mai important al Ţării Româneşti, la mică distanţă de Gherghiţa, se afla Târgu “Nou” / “Mic” = Târgşor 44,53 lat. N, 25,55 long. E (o aşezare mai redusă, protejată din 1413 de un zid de piatră alternată cu cărămidă, acum în marginea Ploieştiului): un loc Medieval pentru tranzacţii, a cărui Mănăstire Sf. Nicolae a primit felurite danii de la voivodul Radu cel Mare - fiul Gherganei Rada - în 4 VI 1497.


Gherghiţa în centrul Ţării Româneşti
În 29 VIII 1571, voivodul Alexandru Mircea a scris din Târgovişte: “Din mila lui Dumnezeu, Io Alexandru voivod şi domn a toată Ţara UngroVlahiei, fiul marelui şi prea bunului Mircea voivod, fiul lui Mihnea voivod: Dă domnia mea această poruncă a domniei mele Gherghinei, fiica lui Gherghe şi cu fiii săi, câţi îi va lăsa Dumnezeu, ca să-i fie ocină în Băbeni şi în Cârciumariu, partea tatălui său, Gherghe - toată - oricât se va alege din câmp, din dealul cu vii, din vecini şi din Târgşor, din casele tatălui său,Gherghe, jumătate, pentru că îi sunt vechi şi drepte ocine şi de dedină de la tatăl său, Gherghe. Iar după aceea a avut Gherghina, fiica lui Gherghe, pâră înaintea domniei mele cu unchiul său Kiriak. Şi aşa a pârât Kiriak, că n-a avut Gherghina nici un amestec cu ocina şi cu averile tatălui său Gherghe. Şi întru aceasta, domnia mea am cercetat şi am judecat, cu toţi cinstiţii dregători ai domniei mele, după dreptate şi după lege. Şi încă am văzut domnia mea şi cartea judeţului şi a celor 12 pârgari din oraşul domniei meleTârgşor, că tatăl său Gherghe a dat Gherghinei toate averile şi ocinele, ce sunt mai sus-zise. De aceea şi domnia mea am dat Gherghinei ca singură să stăpânească averile tatălui său Gherghe iar Kiriak să nu aibă nici un amestec cu această sus-zisă ocină, pentru că a rămas Kiriak de lege dinaintea domniei mele. Pentru aceasta, să-i fie Gherghinei, fiica lui Gherghe, această mai sus-zisă ocină, averi şi case de ohabă, ei şi fiilor ei, nepoţilor şi strănepoţilor ei şi de nimeni neclintit, după spusa domniei mele. Iată şi martorii domniei mele: jupan Dragomir mare vornic, jupan Ivaşco mare logofăt, Stan spătar, Dumitru vistier, Badea stolnic, Gonţea paharnic, Mitrea comis şi jupan Stoica mare postelnic. Şi eu Lăudat, care am scris-o în cetatea de scaun Târgovişte, în luna august 29, cursul anilor de la Adam până la această scriere, în anul 7079. Io Alexandru voivod, din mila lui Dumnezeu, domn”. Este de observat despre Chiriac / Kiriak că rezulta din kir = domnul, însemnând unchiul (fratele lui Gherghe, tatăl Gherghinei); realitatea atunci era că Gherga stăpânea şi Târgşor (actuala comună Târgşoru Vechi, judeţul Prahova).
Bazarul din Istanbul

Călătorul Maciej Stryjkowski 1547 - 1593 - venit de la Istanbul spre a merge în Polonia natală - când a menţionat Posada (unde în 1330 Maghiarii porniţi din Timişoara au fost înfrânţi) şi a observat monumentul ridicat în cinstea victoriei, scria în însemnările sale: “Când Carol regele Ungariei a pornit fără pricină război împotriva lui Basarab, domnul Munteniei, el a fost biruit prin şiretenie, de Munteni şi Moldoveni, aşa încât cu o mică suită abia a scăpat regele de măcel, în Ungaria. Pe acel loc, unde a fost bătălia, Muntenii au clădit o mănăstire şi au ridicat 3 stâlpi de piatră, pe care eu însumi i-am văzut în anul 1575, venind din Turcia, dincolo de oraşul Gherghiţa, la 2 zile de drum de Sibiu, oraş în Transilvania, dincolo de munţi” (e de observat că ridicarea de columne triumfale - aşa cum au fost cele 3 coloane de piatră, după modelul celor de pe Brazda lui Iorgu - a fost un obicei ce a dăinuit până în Evul Mediu).

Blazonul Anjou
În perioada următoare, cel care a dat strălucire Gherghiţei a fost autorul primei uniri politice a Românilor: Mihai Viteazu 1558 - 1601 (care îl avea pe Gheorghe drept omul de cea mai mare încredere). Editura Academiei Române a publicat în 1982 “Mihai Viteazu în conştiinţa europeană”, ce a consemnat un emisar străin despre voivod privind posibilitatea unei audienţe private, dacă el ca sol purta un mesaj secret: “După aceea l-a trimis pe Gheorghe, omul cel mai de credinţă, ca să mă viziteze şi să întrebe dacă sunt gata să îndeplinesc cele pentru care venisem şi dacă aş avea ceva de spus şi în taină, ca să mă primească şi altă dată”. La Gherghiţa - la fel ca şi la Târgşor, Târgul de Floci, Bucureşti, ş.a. - era o garnizoană formată din “călăraşi” (oşteni aflaţi în serviciu permanent - şi în timp de pace), căci Gherghiţa era unul din centrele militare importante ale ţării; din secolul XVI în acele centre au început să se stabilească tot mai des cadre militare, inclusiv mercenari. Cel mai bun comandant militar al lui Mihai Viteazu a fost vârstnicul Baba Novac, de pe malul drept al Dunării (din ceea ce a fost organizată în cadrul Imperiului Otoman din 1565 până în 1833 ca Provincia Autonomă Vlahă Margina / Craina, cu sediul conducătorilor în ceea ce azi e muzeul Marelui Haiduc din Negotin / Serbia); lui Gruia Novac - fiul generalului - i-a rămas ca moşie ceea ce în prezent e cartierul craiovean “Brazda lui Novac” 44,20 lat. N, 23,49 long. E.
Localităţi Române în dreapta Dunării

De pildă, în 8 VII 1594, Mihai Viteazu a iertat un datornic: “Io Mihai voivod şi domn, dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Stan din Stoianeşti ca să fie în pace şi slobod. Deoarece a venit Stan înaintea domniei mele şi astfel s-a plâns domniei mele cum l-au tras la judecată Stoia şi Grecul, 4000 de aspri a plătit Stan lui Gherghi şi domnia mea am cercetat şi am judecat după dreptate şi după lege. Drept aceea, să fie în pace şi slobod de acum înainte şi nimeni să nu îndrăznească să tulbure înaintea acestei cărţi a domniei mele, căci acel om rău o va păţi de la domnia mea. Astfel să nu fie după zisa domniei mele. Ispravnic Mitrea mare vornic. Io Mihai voivod, cu mila lui Dumnezeu domn”. Este de ştiut că îndată ce a preluat domnia Ţării Româneşti, Mihai Viteazu a ucis toţi otomanii - Turci şi Evrei - din Bucureşti (atunci stolnicul Stroe Buzescu, soţul Gherganei Sima - fu rănit la mâna stângă); în cursul anilor 1595 şi 1596, Mihai Viteazu a emis din Gherghiţa 27 de acte cu menţiunea “în Scaunul oraşului domniei mele” sau simplu “în Scaunul Gherghiţa”. Este de remarcat faptul că în anul 1596 Mihai Viteazu a fost prezent în oraş nu numai lună de lună dar în multe cazuri, zi de zi: I 6 şi 7; II 1, 16 şi 19; IV 10, 14, 16; V 4, 14, 15, 27, 28; VI 3, 15, 19, 20, 23; VII 18, 19, 24, etc. (anul precedent l-a avut aliat pe Ştefan Răzvan, domnitorul Ţigan al Moldovei). Adusă din Bari / Italia de un negustor Armân / Aromân, mâna dreaptă - cea cu care binecuvânta - a Sfântului Moş Nicolae, ce era păstrată de Mănăstirea Sfântului Nicolae din Gherghiţa, a fost ţinută de Mihai Viteazu la piept când a luptat contra otomanilor conduşi de Arnăutul Sinan-paşa în 23 VIII 1595 la Călugăreni 44,10 lat. N, 26 long. E (acum relicva e în Bucureşti la Km 0 al capitalei României, în Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, mucenic din Sredţa 42,21 lat. N, 27,12 long. E / Bulgaria, decedat la 26 V 1514, aşezământ finalizat de către voivodul Constantin Brâncoveanu 1654 - 1714). Pe atunci, Imperiul Otoman era condus de sultanul Mehmet III / Mohamed III (1566 - 1603), despre instalarea căruia la putere istoricul Nicolae Bălcescu - în “Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” - a scris: “Sultanul Murad III îşi dete sufletul în 16 I 1595. Moartea lui fu ţinută secretă până sosi fiul său Mohamed de la Magnesia (28 I 1595), care fusese înştiinţat de mumă-sa, veneţianca Baffa. După ce săvârşi îngropăciunea tatălui său cu multă pompă, Mohamed III porunci să-i aducă înainte pe fraţii săi, în număr de 19. Aceşti feciori şi 27 fete rămăseseră numai din 102 copii ce avusese Murad III cu deosibite neveste. Mohamed, cu o făţărnică milă, mângâie temerile fraţilor săi şi faţă de dânşii dete porunci pentru ceremonia tăierii lor împrejur; dar ducându-i apoi în camere despărţite, pentru ca vaietele lor să rămână tăinuite, trimise muţi cu fatalul laţ de-i sugrumă pe toţi. Dup-aceea, sultanul porunci să arunce în mare 17 roabe însărcinate ale tatălui său. A doua zi el puse de aduse înainte-i trupurile fraţilor săi omorâţi, le închise în sicrie de chiparos, le împodobi cu turbanuri şi pene şi cu alai mare le duse de le îngropă lângă tatăl său”.

La Gherghiţa în 1596 Mihai Viteazu i-a învins pe otomani dar localitatea a fost arsă (pe atunci în Bucureşti a fost atestat preotul Gherghe). Interesant este că - în lipsa anunţării tatălui său adevărat de către el ori mama lui - începuturile domniei lui Mihai Viteazu sunt strâns legate de Gherghiţa, explicaţia fiind mai ales deoarece voivodul era însurat cu Ghergana Stanca din 1583 (când Petru Cercel a luat puterea Ţării Româneşti: era înaintea carierei politice a lui Mihai, care după moartea lui Petre Cercels-a pretins fratele aceluia). Acea prezenţă a marelui voivod la Gherghiţa presupune fără îndoială existenţa unui sediu rezidenţial unde se desfăşurau activităţile judiciare şi administrative în general; este posibil ca el să fi folosit în acel scop construcţia voivodului Pătraşcu cel Bun dacă, într-adevăr, acela şi-a construit sediul în locul unde acum e curtea Şcolii din Gherghiţa (în 2009 Lia Voicu, directoarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, a afirmat că la Gherghiţa Curtea Domnească a existat pe cel puţin 2 hectare). Este de precizat, de asemenea, faptul că despre o cetate la Gherghiţa, cum s-a spus de unii istorici, nu poate fi vorba; traducerea în secolul XVIII a termenului Slavon de ГPAD (“grad”), cum apare în documentele secolului XVI, cu cel Românesc de cetate, este neadecvat; termenul Slavon de ГPAD se traduce prin oraş, aşa încât orice discuţie în acest sens este inutilă / conform colectivului arheologic condus de Ştefan Olteanu în 1999. Construcţia din piatră descoperită în curtea Şcolii Gherghiţa este singulară pentru epoca respectivă, locuinţele găsite până acum în diferite puncte ale aşezării actuale fiind toate construite din paiantă / chirpici - ca mai în toate aşezările urbane Medievale din câmpie. În 2012, Academia Română a consemnat în Istoria Românilor: “Datorită unor condiţii defavorabile - devieri sau abateri de trasee comerciale, campanii militare, acaparări de boieri, strămutări de vatră - anumite centre au început să decadă încă din secolul XVI: Gherghiţa, Oraşul de Floci, Târgşor, etc”.
În 21 IV şi 9 V 1601, Simion Movilă (fratele domnitorului Moldovei, ce pentru scurt timp a exercitat puterea din Târgovişte - avându-i alături pe Ioan şi Dimitrie, fiii lui Petru Cercel - Mihai Viteazu atunci fiind plecat la Viena după ajutor Austriac / căci solia lui Petru “Armeanul” la Praga 50,05 lat. N, 14,25 long. E n-a dat rezultate), a emis acte prin care întărea unele ocine, punând ca martori pe “jupan Dumitru mare vornic, Dan mare logofăt, Pană vistier, Ianachi spătar, Ştefan comis, Preda stolnic, Gherghina paharnic şi jupan Dimitrache mare postelnic”:

Paharnicul Gherghina e subliniat
După voivodul Mihai Viteazu - care a restaurat reşedinţa domnească de mari dimensiuni din Gherghiţa ce exista din timpul înaintaşilor săi / arsă însă ulterior lui într-un incendiu - strălucirea Gherghiţei ca scaun judiciar a pălit (în 12 V 1603, preotul Murgoci din Gherghiţa a vândut Mănăstirii Sf. Nicolae “ocina orăşenilor” din Gherghiţa iar după 5 zile domnitorul Radu Şerban - ridicat cu ajutorul Buzeştilor - a consfiinţit proprietatea Mănăstirii şi asupra viilor din Dealul Urlaţilor, avute de ea din timpul lui Mihai Viteazu); apoi, cele 2 acte din 6 VI 1622 scrise în Gherghiţa au reprezentat mai degrabă un ecou întârziat al predării oraşului de către noua domnie (fiul Nicolae 1584 - 1627 al Stancăi din neamul Gherga şi al lui Mihai Viteazu, învăţat la şcoala iezuită clujeană şi însurat cu Anca, fiica voivodului Radu Şerban - el trăind tot cât tatăl, adică 43 de ani - n-a mai putut ajunge domnitor, urmaşii Ardeleni schimbându-şi după primul război mondial numele de familie din Pătraşcu în Petraş).
Fundaţia din Gherghiţa a Curţii Domneşti Române

Cum s-a constatat în cercetările arheologice, construcţia din Gherghiţa a fost demolată, piatra scoasă până la fundaţie - poate ca urmare a reacţiei unor categorii sociale în frunte cu noul domn, ca nemulţumire faţă de politica internă a fostului voivod al unirii; despre ruine, Nina Gheorghe - coordonatoarea şantierului arheologic - a afirmat în 2009: “Ansamblul conţine o locuinţă, o parte din cimitir şi veranda unde s-au ţinut procesele judecate de Mihai Viteazu”. Academia Română a consemnat în 2012 în Istoria Românilor: “În Ţara Românească a apărut ‘palanca’, bazată pe întărituri din buşteni şi şanţ. Pentru orăşenii din Gherghiţa, care pe vremea lui Mihai Viteazu era socotită ‘scaun’ domnesc şi chiar reşedinţă a ţării, Radu Şerban a cumpărat satul Cuciul, pe moşia căruia, la 5 km de Gherghiţa, la confluenţa Teleajenului cu Prahova, înainte de 25 VI 1605 ‘am făcut însumi domnia mea palancă şi am cumpărat însumi domnia mea ca să fie moşie oraşului dă să se păzească orăşenii ce sunt la Gherghiţă pre dânşii’. Cum oraşul avea o poziţie strategică pe ‘Drumul Teleajenului’ şi fusese distrus de tătari în vremea bătăliei din 1602, pe lângă palancă Radu Şerban a înfiinţat - după 1605 - din rândul orăşenilor şi căpitănia de călăraşi de la Gherghiţa. Dacă palanca nu a rezistat în ianuarie 1611 oştilor lui Gabriel Bathory, fiind ‘spartă’ iar orăşenii nevoiţi să se retragă ‘la siliştea lor la Gherghiţă’, în schimb slujitorii de la Gherghiţa s-au menţinut tot secolul XVII ca o unitate importantă de călăraşi”. Domnitorul Radu Şerban (1602 - 1610) în 19 VIII 1610 a întărit lui Gherghe Comisul satul Tălpaşul 44,40 lat. N, 23,43 long. E / judeţul Mehedinţi, ce-i fu dat de Mihai-Vodă. În 8 VIII 1611, Radu-Vodă a dat satul Dăduleşti lui Gherghe căpitanul “pentru slujbă dreaptă şi credincioasă ce a slujit Domniei Mele printr-alte ţări, cu multă osteneală şi sânge vărsat; drept aceea şi voi, Rumânilor care veţi fi aceia în sat, în caz că veţi vedea această carte a Domniei Mele, foarte să aveţi a asculta de oamenii lui Gherghe căpitanul, de toate treburile”. În 18 XI 1611, Radu-Vodă a întărit: “slugii Domniei Mele, lui Gherghe căpitan, ca să fie volnic cu cartea Domniei Mele, dă să ţie satul Dăduleşti, tot, cu tot hotarul, cu toţi Rumânii şi cu tot venitul. Pentru că acest sat a fost domnesc; deci Şerban Voivod a miluit pe Gherghe căpitanul cu acest sat. Drept aceea şi Domnia Mea m-am milostivit şi am miluit pre Gherghe căpitanul cu acel sat ce este mai sus scris. Drept aceea şi voi Rumânilor din vreme ce veţi vedea cartea Domniei Mele voi să căutaţi de sluga Domniei Mele ce este mai sus scris” (în 20 VII 1626, Alexandru Vodă l-a miluit pe Gherghe căpitanul cu 10000 de aspri şi i-a luat “cărţile”). Apoi, în 26 V 1641, Matei Basarab (descendent al Craioveştilor, care afirma şi că strămoşul său a fost Negru Vodă) a ctitorit în Gherghiţa Biserica Domnească închinată Sfântului Procopie luptătorul - în amintirea biruinţei de la Nănăşiori - el şi dăruind îngrijitorului ei, căpitanul Iancu din Gherghiţa, moşia Micşeneşti.
Biserica Sf. Procopie
Istoricul Niculae Iorga a reprodus în 1904 un act din timpul domniei aceluia: “Matei Vodă pentru moşia Codreni: De mai înainte vreme, Codrenii au fost a banului Calotă iar după aceea, în zilele răposatului Mihai Viteazu, a fost trimis la cumnatul său, banul Pârvu de la Mihăieşti, care luând de la jupanul Gherghia din Bogdăneşti, tatăl jupanesei Sima a stolnicului Stroe, 50000 de aspri bani gata, i-a dat în mâna banului Calotă şi şi-a făcut trebuinţele sale ce i-au trebuit şi cât a trăit banul Calotă, el n-a purtat grijă ca să plătească aceşti bani. După ce a murit banul Calotă, jupaneasa Sima, fiica lui Gherghie din Bogdăneşti, a apucat pe banul Pârvu de la Mihăieşti pentru aceşti bani. Se iau Codrenii: rămân Simei şi fratelui său Chirca paharnicul. După aceea, în zilele lui Radu Mihnea şi Alexandru Iliaş, jupaneasa Sima stolniceasca trăgând multă nevoie şi urgie dinspre aceşti domnitori, atunci Ghine, fratele panului Pepeno, a ajutat-o cu bani şi alte lucruri, până când i-au scos capul din rea urgie iar altul nimeni din sângele şi din rudeniile ei n-au aflat la vreme de greutatea ei. Ea şi Chirca cedează deci Codrenii, dând carte răposatului mitropolit Luca. Acum se ridică logofătul Danciu, fiul lui Hamza din Periani şi logofătul Isac, fiul logofătului Pârvu, nepoţii banului Calotă, cu cuvinte netrebnice. Sunt osândiţi după lege să dea gloabă 12 boi”. (Bogdăneşti - o străveche aşezare de Moşneni - este o localitate în judeţul Vâlcea iar Sima stolniceasca era văduva lui Straie / Stroe Buzescu, cel care se ocupa de mesele voivodului Mihai Viteazu).
Gherghiţa

În 1655 - când a fost cea mai mare răscoală Medievală din Ţara Românească - răsculaţii tocmai la Gherghiţa au ales în 15 VI un nou domnitor, cu îndeplinirea tuturor formelor tradiţionale (vechiul simbolism al aşezării domneşti marca încă populaţia) şi acela şi-a luat rolul în serios. Cronicarul Miron Costin - martor al vremii - a arătat că răsculaţii, în locul lui Constantin Şerban “au rădicat domnu pe Hrizica vodă anume şi i-au pus surguciu în capu. Îndată acel Hrizica vodă a răpedzit în toată Ţara Muntenească, dându ştire că den mila lui Dumnedzău a stătut domnu Ţării Româneşti; de sârg să se strângă ţara la dânsul” (Hrizea Vodă a fost executat la Târgovişte în 27 III 1657). Deoarece voivodul Mihnea III al Ţării Româneşti s-a răzvrătit faţă de Imperiul Otoman, în 1660 hanul din Crimeea a primit de la sultan o scrisoare cu porunca de a merge cu 40 mii de Tătari având libertatea de a jefui după plac: “Distrugeţi şi devastaţi populaţia şi ţara şi gustaţi belşugul prăzilor de acolo”. Istoricul otoman Evlia Celebi (care în acel an a ajuns şi la Timişoara) a scris în “Cartea călătoriilor”: “Am ajuns la Gheorghiţa. Oraşul acesta l-am înconjurat după rugăciunea de seară şi - într-un atac nocturn - fără ca să fi putut ieşi nimeni din casă, am luat 7000 de robi. Când trecurăm prin Gughiţa / Goghiţa - adică zona înconjurătoare Gherghiţei - luarăm 3000 de robi de prin dealurile de acolo, însă şi dintre tinerii noştri viteji au suferit martiriu 70; rămăşiţele lor pământeşti le-am trimis în Crimeea”. Cu numai câteva acte scrise încă în Gherghiţa în secolul XVII (în 1674 la Mănăstirea Lavra din Muntele Athos, pe Liturghierul scris de Sf. Sava, diaconul Simion din Gherghiţa şi-a lăsat o însemnare) a dispărut funcţia de Scaun de judecată jurisdicţională a sa, de altfel, acel secol aducând totodată şi începutul declinului oraşului la nivelul aşezării rurale, aşa cum a rămas cunoscut din documentele ulterioare iar spre sfârşitul secolului, Gherghiţa a decăzut definitiv în favoarea Ploieştiului 44,56 lat. N, 26,01 long. E, intrând apoi, la 19 V 1765, în proprietatea Mitropoliei ŢăriiRomâneşti. Academia de Ştiinţe din St. Peterburg a realizat în 1774 o hartă, pe care e poziţionată Gherghiţa:
Aromânul Dimitrie Bolintineanu - al cărui tată a venit din Ohrida - în “Bătăliile Românilor” (publicate în 1859, când a devenit ministrul cultelor în primul guvern al României, sub domnia lui Ioan Cuza) a închinat Gherghiţei un poem având exact acest nume:
“Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori
Varsă valuri d-aur peste luptători.
Unii-n somnul dulce sufletele lasă,
Alţii-nşeală timpul bând voioşi la masă,
Alţii-nfrână caii, spăl armele lor
Sau revarsă-n noapte doine dulci de dor.
Dar Vlăduţă-vodă stă sub cort şi spune
Vorbe de mirare doamnei sale june
‘Fiecine cată tronul domnitor
Şi străinu-i face mână d-ajutor.
Poate că să-nvingem armia Maghiară,
Însă vom aduce pacea dulce-n ţară?
Noi neavând putere, Turcii-ntărâtăm
Şi cu chipu-acesta ţara o trădăm!’
Zice... Cum un şarpe ce, călcat, se-nalţă,
Doamna, turburoasă, capul său realţă.
Arde-n frumuseţe, viaţă şi mânie,
Ca un arc în ceruri printre vijelii!...
Ochii-i plini de lacrimi şi langor ceresc,
Într-un râu de patimi se re-nvieţuiesc
’Când al nostru suflet înrobit se-nchină,
Orice cuget nobil ni se pare crimă.
Forţa sufletească, foc dumnezeiesc,
Să nu se măsoare pe lut omenesc!
Vulturii ce-atacă tauri cu turbare
Măsură curajul cu-a lor turmă mare?

Tu-ţi ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta;
Moartea nu se cade spaima ţie a-ţi da!
Cela ce de moarte se codeşte foarte,
Poartă-n al său suflet semn amar de moarte.
Astfel muritorul ce-anii grei insult,
La numirea morţii tremură mai mult.
Să dorească viaţa robul ce roşeşte,
Când să fie liber inima-i gândeşte!
Cei bravi nu vor viaţa când pe muritori
Ea nu varsă dulce drăgălaşe zori!
Fenixul, se zice, când îmbătrâneşte,
Se-nconjoară-n flăcări şi se-ntinereşte.
Astfel nasc românii chiar prin moartea lor,
Căci ei sunt din neamul celor ce nu mor.‘
Zice. Cerul nopţii luce sub lumină.
De discursul doamnei, domnul se-ndivină.
Dă semnal de luptă... bate pe Maghiar
Şi cu moarte-l sparge până la hotar”.
 
Gherghiţa a ajuns să găzduiască în chiliile sale din Malamuc - ale Mănăstirii Gherghiţei cu hramul Sfântul Nicolae, de pe malul drept al Râului Prahova - filantropicul ospiciu “Balamuci” pentru bucureştenii dezechilibraţi mintal (“lipsiţi de minte, vorbind ce nu trebuie”), fiind introdus astfel acel cuvânt pentru aşezământul nebunilor în vocabularul Român. În 1870, promontoriul de acolo a cedat datorită eroziunii apelor Râului Prahova şi zidurile Mănăstirii s-au prăbuşit, câteva icoane valoroase fiind salvate şi păstrate azi în Biserica Malamuc, ce are hramul a 2 sfinţi: Nicolae (6 XII) şi Haralambie (10 II); e de remarcat că în 1963, etnologul Nicolae Constantinescu de la Universitatea Bucureşti a indicat suburbia Nord Veneţiană Malamocco în corelare cu Malamuc (e de ştiut şi că în 828, negustorul Bon da Malamocco a furat din Alexandria / Egipt ceea ce credea că erau moaştele apostolului Marcu - poate erau ale împăratului Alexandru Macedon - şi le-a dus în Veneţia). În 1884, moşia Gherghiţei făcea parte din duzina de moşii seculare a Domeniilor Coroanei (cu aşezările Gherghiţa, Balta Doamnei, Belciug, Ciumaţi, Curcubeu, Fânari, Independenţa, Lacul Turcului, Merii Petchii, Olari, Sudiţi şi Ungureni), având ca teren 5197 de hectare, dintre care 1689 hectare de codru şi 3508 hectare de câmp; în prezent, de comuna Gherghiţa / judeţul Prahova aparţin satele Independenţa, Malamuc şi Ungureni.