69. Alte nume biblice

Gheşurit

Gheşuriţii erau oamenii din Gheşur, în N regiunii Ghilead / Galaad din răsăritul Râului Iordan, între Masivul Hermon / Sirion de 2814 metri altitudine şi Lacul Galileeii, respectiv Ghenezar / Ghenizaret (loc împădurit, populat şi de Refaimi, de Ghirziţi şi Ghirgasiţi, încă dinaintea existenţei Evreilor, corespunzător şi “Enciclopediei Biblice”); Gheşuriţii locuiau o zonă ştiută drept “refugiu”, din tuf negru (fertilă agricol) în care au avut aşezări foarte vechi întărite din piatră, construite fără ciment - extrem de solide - cu ziduri înalte, groase de peste un metru şi porţi cu încuietori.

Uşi din Gheşur

Erau pricepuţi în lupte, mari de statură şi - similar cu apusenii Galileeni direct numiţi anterior lor Gherghe-sei / Ghirga-siţi - n-au putut fi cuceriţi şi dominaţi de către vechii Evrei. În timpul Vechiului Testament, Gheşuriţii aveau fortăreţe puternice mai ales în Zer şi în zona Argob / azi Lejah. Gheşuriţii apar doar în Vechiul Testament - în “a cincea carte a lui Moise” 3:14, “cartea lui Iosua” 12:5, 13:2, 13:11, 13:13, “cartea întâia a regilor” 27:8, “cartea a doua a regilor” 3:3, 13:37, 13:38, 14:23, 14:32, 15:8 şi “cartea întâia a cronicilor” 2:23, 3:2 - pentru că în timpul Noului Testament au fost cunoscuţi numai sub numele de Gherghe-sei / Ghirga-siţi. Referindu-se la Hitiţii din Palestina şi Țările vecine, Americanul Randolph Williamson a scris în 1890: “Gheşuriţii erau legaţi de cei din Gujarat / NV Indiei iar pe Muntele Amaleciţilor şi în Kadeş trăia şi populaţia Leka - menţionată împreună cu Karke-miş din Siria - care exista şi pe Muntele Gherizim, în alianţă cu Hitiţii”; e de observat că şi acum în Gujarat se practică muzica religioasă Garbha, cu dansul Garbha al femeilor purtând fuste Ghagra iar Gherizim / Gargazi - după cum reiese din originalul Evreiesc al Vechiului Testament - era “Buricul Pământului” / “Muntele Ghirziţilor” (al localnicilor găsiţi de vechii Evrei când au invadat zona). Ghirziţii / Ghirzenii au fost locuitorii Ghezerului (în apusul Cis-Iordaniei şi Ierusalimului) cunoscuţi drept tăietori de lemne / păduri. Sunt menţionaţi de Biblie împreună cu Gheşurenii, în capitolul 27 din “cartea întâia a regilor”: “8. În vremea aceea a ieşit David cu oamenii săi şi au năvălit asupra Gheşurenilor, Ghirzenilor şi Amaleciţilor, care locuiau demult această ţară până la Şur şi până la ţara Egiptului”. Gheşurenii trăiau în Fâşia Gaza şi au fost exterminaţi de către David împreună cu Amaleciţii, ambele grupări fiind prin Tradiţie ostile Evreilor / conform Americanei Diana Edelman de la Universitatea Chicago. Gheşurenii - prezenţi în zonă de la mijlocul mileniului III î.C. - au avut ghinionul distrugerii fortificaţiilor lor datorită unui cutremur la începutul domniei lui David; principala lor localitate a fost Gherar / azi Tel Haror 31,23 lat. N, 34,36 long. E, unde patriarhul Semit Avram a locuit o vreme săpând fântâni, îmbogăţindu-se prin prietenia lui atunci cu cârmuitorul de acolo (după aceea însă pretinzând întreg Canaanul, ca “voinţa Domnului”). Când Avram a reuşit să-şi scape nepotul Lot de robie, “Facerea” 14 a scris:

“18. Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt.

19. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: ‘Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului

20. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!’ Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate”.

În “Tradiţiile Bibliei” din 1998, profesorul emerit în literatura hibru James Kugel de la Universitatea Harvard din Cambridge / SUA (Evreu ortodox) a scris: “Argarizim - conform inscripţiilor secolului II î.C. din Insula Delos şi corespunzător Targum / traducerii Aramaice a Bibliei dar şi Vulgatei - a fost Muntele Gerizim (la Pliniu cel Bătrân - în secolul I - ‘Mons Argaris’), aparţinând Samaritenilor, care îl numeau Hargerizim; ‘Cronica Pascală’ de la începutul secolului VII l-a notat ca Muntele Gargazi. În acea zonă Samariteană - după cum a scris şi episcopul Eusebiu din Cezareea în secolul IV - se afla Salem unde domnea regele Melhisedec, care slujea în sanctuarul de pe Muntele Gargazi / Gerizim”. Eusebiu a mai scris - reluând cele publicate de Fenicieni cu un mileniu şi jumătate înaintea sa - şi că “din Mesia s-a născut Tautos care a născocit primele semne ale scrierii; pe acela Egiptenii l-au numit Thot iar Grecii Hermes. Din Sidec îşi trag obârşia Cabirii, Coribanţii, Dioscurii sau SamoTracii” (“Sidec” era “Cel PreaÎnalt”, însemnând Dumnezeu). Regele Melhisedec / “Melhi-sedec” l-a primit pe Avram, care pentru favoare i-a plătit 10% tribut din ceea ce avea (conform obiceiului zeciuielii / consecvent practicat inclusiv de Români, încă din vechi timpuri); e de observat că numele regelui a fost scris de Evreii vechi separat, ca “Melhi-sedec”, unde “Melhi” - rezonând cu “malach”, adică “mesager” / Sanscrit “Mleccha” - la vechii Evrei însemna “cârmuitor” / “rege” iar “sedec” / “sidec” era “drept” (însă “zedek” era şi Zeus / Jupiter, conform “Enciclopediei Evreieşti” din 1906): literalmente, regele Malkizedek / Melhisedec - stăpânul Muntelui Sacru Gargazi şi mare preot - a fost “Mesagerul Domnului”, cârmuitorul din Canaan avându-l ca supus pe noul sosit / imigratul Avram (la începutul mileniului II î.C.), strănepot Semit al înaintaşului Peleg. În Noul Testament, Sfântul Pavel - Evreu nu din Canaan, ci din diaspora - a scris în “Epistola către Evrei” 7:

“1. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat,

2. Căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii,

3. Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.

4. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.

5. Şi cei dintre fiii lui Levi, care primesc preoţia, au poruncă după lege, ca să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, măcar că şi aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam;

6. Iar Melchisedec, care nu-şi trage neamul din ei, a primit zeciuială de la Avraam şi pe Avraam, care avea făgăduinţele, l-a binecuvântat.

7. Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.”

Desigur că Gherghe-seul / Ghirga-situl “Melchi-sedec” = “Mesagerul Domnului” era mult mai puternic decât patriarhul Avraam, nu doar ca Mare Preot, ci şi ca rege, stăpânul locului unde imigrantul Avram - strămoşul Arabilor şi Evreilor - a sosit, plătind chirie; deoarece Melhi-sedec nu era Evreu, ascendenţa sa nu era subiect de interes pentru Evrei ca să-i enunţe pe cineva din genealogie, Evrei care totuşi (fiindcă le-a primit înaintaşul) l-au respectat ca pe Mesia: superioritatea sa - ca acela care a dat “vestea cea bună” şi mântuirea - a fost recunoscută de vechii Evrei ca mult mai mare decât sacerdoţiul patriarhului Avraam. Sf. Maxim “Mărturisitorul” - prieten bun cu Gheorghius / Grigore, guvernatorul Cartaginei / Karkedon - a reflectat despre Melchi-sedec: “făcut fiind asemenea Fiului lui Dumnezeu poate arătă că el e în stare să-şi păzească până la sfârşit ochiul mintal deschis, prin deprinde­rea neschimbată a virtuţii atotasemănătoare lui Dumnezeu, a privirii dumnezeieşti spre Dumnezeu. Singur Domnul nostru Iisus este prin fire şi în adevăr fără tată, fără mamă şi fără neam şi n-are nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii. Fără mamă, pentru caracterul nematerial, netrupesc al naşterii Lui dinainte de veci de sus din Tatăl. Fără tată, după naşterea de jos, temporală, din mamă şi în trup, care nu s-a produs datorită zămislirii prin sămânţă. Fără neam, întrucât modul ambelor Lui naşteri e tuturor cu totul inaccesibil şi necuprins. Şi n-are nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, fiind fără început, fără sfârşit şi cu totul nemărginit, ca Cel ce e prin fire Dumnezeu. Şi rămâne preot în veac, ca unul ce nu încetează de a exista, prin o moarte care pune sfârşit păcatului sau firii, fiindcă e Dumnezeu şi dătătorul a toată viaţa cea după fire şi virtute. Dar nu socoti că e lipsit cineva de acest har, când auzi că numai despre marele Melchisedec a spus Scriptura că îl are. Căci tuturor le-a sădit Dumnezeu în chip natural puterea spre mântuire, ca fiecare să poată, dacă vrea, să se împărtăşească de harul dumnezeiesc şi dacă vrea, să nu fie împiedicat să devină Melchisedec, să transfere pe toţi sfinţii în sine, fără să le schimbe numele şi locurile, ci imitându-le modurile şi vieţuirea”. (Biblia în “Epistola către Evrei” 5:6, 5:10, 6:20, 7:11, 7:17, 7:21 l-a numit pe însuși Iisus “preot după rânduiala lui Melchisedec”; în 2012, teologul ortodox Român Ioan Lucian Radu a scris: “persoana Melchisedec apare ca o prefigurare a marelui Arhiereu, Iisus Hristos, prin numele său, reşedinţa şi funcţia sa dublă de preot-rege. Cele 2 slujiri, de preot şi rege, pe care le-a avut Melchisedec, au rămas unice în istoria lui Israel pentru că nimeni, până la Iisus Hristos, nu a mai avut dubla calitate de preot şi împărat. Astfel, preoţia lui Melchisedec apare ca superioară celei a lui Aaron și, de aceea, nu se spune despre Mântuitorul Iisus Hristos că este preot în veac după rânduiala lui Aaron, ci după rânduiala lui Melchisedec. Ca preot, el a prefigurat acea preoţie ideală, a unei rânduieli spirituale şi nu trupeşti, ca cea levitică şi anume, preoţia care nu avea să înceteze niciodată”). Stăpânirea regelui Melchisedec “al Salemului” / corespunzător “Epistolei către Evrei” 7:1 - cârmuitorul Melkisedek fiind Ghirga-sit, la fel fiind şi urmaşul său admirat de fiul Evreu al lui Avram - era un teritoriu ce se întindea în Cis-Iordania, cuprinzând Salem / Ierusalim, Nordica Samarie, Muntele Sacru Gargazi / Gerizim, Ierihon şi Sudicul Hebron (unde a fost înhumat Avram); dat fiind faptul că Ierihon era capitala Iebuseilor şi dat fiind faptul că Hebron era capitala urmaşilor patriarhului Enac / Enoh ştiuţi ca Gregori - foşti prinţi Anuna - iar regii Ghirga-siţi atât în timpul lui Avram, cât şi în timpul fiului aceluia, erau la putere, rezultă nu numai înrudirile autohtonilor (Ghirga-siţii / Gherghe-seii fiind aceiaşi cu legendarii Grigori / Gregori), ci şi rolul de cârmuitori dintre toţi ai celor notaţi biblic Ghirga-siţi / Gherghe-sei: cei mai puternici dintre neamurile Tradiţionale din Canaan. Imigrații Semiți în Canaan - Țară Hamită - au păstrat ecouri despre locuitorii primordiali Gherghi, de exemplu vechii Evrei respectându-l pe importantul lider “Melhi-sedec” / “Melchi-sedec” care le-a primit strămoșul Avram iar Arabii având și acum Festivalul Gherga’An la mijlocul Ramazanului. O locaţie Sudică Carcaa / Karkaa a fost indicată în Vechiul Testament de Iosua 15:3. Gheşuriţii, Gheşurenii şi Ghirzenii / Ghirziţii au fost vechi neamuri, înaintea apariţiei Gherşomienilor / Gherşomiţilor (care erau Evrei din tribul Levitic / “al răsăritenilor” - descinzând din Gherşom / urmaş direct al profetului Moise, la Evrei etnia contând pe linie maternă - “împroprietăriţi” cu unele aşezări din Valea Iordanului şi Înălţimile Golan, diaspora lor folosind denumirea de Levant a Orientului Apropiat); vecini în timpul Vechiului Testament cu Gherghe-seii / Ghirga-siţii (care constituiau una dintre cele 7 populaţii tradiţionale ale Țării) au fost Gheşuriţii, cărora de altfel Biblia le acordă atenţia mai mare.