134. Gherghiţii şi Hitiţii


Leoaice Anatoliene
În acelaşi timp cu intrarea Guţilor / Gâţilor în Mesopotamia, Hitiţii / Heteii - rude Kheti - au intrat în Anatolia; e interesant că unii specialiști (ca de exemplu arheologul Francez Georges Contenau 1877-1964) au identificat termenul de Het” / Hitit explicit cu Ghet = Get. În 2007, Dr. Nicolae Țicleanu a susținut: “Este probabil că hitiții au fost proto-geți, astfel încât se înrudeau îndeaproape cu massageții. Să avem în vedere că egiptenii îi numeau Kheta, ceea ce se apropia de Geta și - în ultimă instanță - de geți. Să se fi numit oare locuitorii ariei dobrogeano-pontico-nistreană încă de la sfârșitul mileniului II î.C. geți?” Dr. Makhmudova Musaevna de la Universitatea de Stat din Daghe-stan a corelat oamenii Ket din Daghe-stan atât cu Siberienii Ket din Bazinul Yenisei, cât și cu Anatolienii Kheti: iată așadar 3 populații Kete (de la E la V, Ket în Siberia, Ket în Daghe-stan, Kheti în Anatolia) aflate în legături nu numai onomastice, ci și lingvistice - corespunzător specialiștilor filologi - cu cronologii dar și cu filogenii conectate; de-a lungul timpurilor, nu doar spațiile dintre ele au fost populate de către Geți, ci și multe alte zone vecine lor din EurAsia. Până acum, Hitiții / Kheti au rămas cei mai bine cunoscuți prin uriașele sculpturi în piatră realizate de ei privind marele rege Ghilga-meș = “Moșul Gherga” al Sumerienilor (atestat în mileniul III î.C.); simbolul Kheti - al Heteilor / Hitiților - a fost vulturul bicefal (iar Sumerienii asociau vulturul Zeului Enlil, adică fiului Zeului An).
Emblema Hitită
La sfârşitul mileniului III î.C., sincron cu cele ce se petreceau în N Hindiei / Indiei - unde a secat Fluviul Ghargar şi a început perioada Ariană - Hitiţii au intrat în Anatolia din Mesopotamia (acolo sfârşindu-se atunci Sumerul) iar în Egipt se încheia Regatul Vechi prin criza canibală; întâiul loc de manifestare Hitit a fost Capadochia - vecina Nord Vestică a Sumeriei - cu un panteon individualizat: Hitiţii îşi spuneau şi Nesiţi (prima lor capitală imperială a fost Nysa / Nisa - Nevşehir 38,37 lat. N, 34,42 long. E, în Capadochia - mutată acolo de la Kuşara / azi Alaca Hoyuk 40,14 lat. N, 34,41 long. E, între ele fiind târgul Ka-Neș / Kul Tepe 38,51 lat. N, 35,38 long. E).
Migrări la începutul mileniului II î.C.
În secolul XVIII î.C., primul împărat Khet / Hitit a fost Anitta: era preot al Marii Zeiţe Anahit / Anat (de la care s-a consacrat denumirea Anatoliei). În lucrarea Mesopotamia şi tărâmurile biblice”, istoricul Britanic Neil Morris a scris: “La începutul secolului XXIII î.C., Hitiţii - probabil din regiunea Asiei Centrale - au ajuns în Anatolia, invadarea Anatoliei fiind prin NV Mesopotamiei. Hitiţii şi-au construit un regat în Anatolia şi după câteva secole au coborât pe Eufrat spre Babilon - cu gânduri de cuceriri, pentru mărirea imperială - însă războinicii lor s-au întors înfrânţi; fiind un popor războinic, după secolul XV î.C. au revenit spre Mesopotamia. Pe măsură ce Hitiţii s-au mutat în Sud - de-a lungul rutelor comerciale - lângă Deşertul Sirian s-au ciocnit cu imperialii Egipteni; întâlnirile celor 2 Imperii nu au fost tot timpul ostile. În Imperiul Hitit, reginele aveau autoritate deosebită: regina conducea împreună cu soţul său, şi uneori chiar individual”. La Hitiţi, centrul oraşului - geografic, politic şi administrativ - îl constituia fortul, nu templul. Aşezările Hitite n-aveau pieţe centrale, ci totul se petrecea între zidurile curţii de la poartă (negoţ, festivităţi, adunări, etc.); era la fel după cum de exemplu în Troia - aşa cum se ştie şi din Iliada” - Sfatul se strângea în curtea din faţa palatului regal”. La Hitiţi, Zeul Porţii era Apuluna / Apollo iar Zeul Focului era Agni; zeii Hitiţi erau androgini, reprezentaţi în rase lungi şi cu aripi (la fel apoi creştinii reprezentând îngerii). În schiţa următoare (a începutului uriaşului arbore H/Indo-European = Kurgan) se poate observa printre cele mai vechi limbi - din genul centum”, adică gutural - Hitita între Luviană şi Cariană:
Arheologul Ceh Bedrich Hrozny 1879-1953 (cel care a descifrat Hitita) a afirmat că “limba iniţială a proto-Hitiţilor / Hatiţilor - însemnând argintari’ - nu era Indo-Europeană şi era la început scrisă cuneiform; în zonă se mai vorbea Hurita (limbă ne-Indo-Europeană), înrudită cu limba Urartilor / locuitorii vechii Armenii iar limba Hitită, scrisă apoi hieroglific, devenită Indo-Europeană datorită ultimului val Kurgan - consolidată prin înrudirea cu limbile din Caucazul Nord-Estic - a ajuns să se afle în imediata apropiere a Latinei”. În 1924, savantul a mai scris: “La Est de Lacul Galileea s-au găsit o statuie în stil Hitit şi o inscripţie Egipteană, ce pomenea de faraonul Ramses II”: de acolo, biblicii Gherghe-sei păstrau legăturile cu ambele Imperii. Academicianul Bulgar Vladimir Georgiev 1908-1986 (născut în regiunea Vrața din Valea Dunării / populată de Vlahi) a susținut că din Hitită a derivat Etrusca. Dr. Ariton Vraciu 1927-1987 a scris despre relaţiile dintre limbile Hitită şi Armeană: “nu încape îndoială, armeana s-a dezvoltat cam pe acelaşi teritoriu, unde anterior se afla hitita; interesant de remarcat este - între altele - faptul că întocmai ca armeana, pentru exprimarea unei forme cazuale hitita avea o singură desinenţă, fenomen explicabil prin acţiunea aceluiaşi substrat. De altfel, în cercetarea elementelor ne-indo-europene din hitită o importanţă aparte o are comparaţia cu limbile caucaziene, ce - din punct de vedere al genezei - sunt legate de limbile ne-indo-europene din Asia Anterioară”. Este de ştiut că în răsăritul Anatoliei, zona Armeană era în mare vechime numită Haia (notată Haiassa de Hitiţi), localnicii zicându-şi Hai; Sumerianul Haya era Zeul Porții, asociat cu scrisul și cu grânele. În “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, Dr. Mircea Eliade a scris că “s-a remarcat surprinzătoarea continuitate religioasă în Anatolia, din mileniul VII î.C. până la implantarea creştinismului: era consecinţa unei uimitoare vocaţii pentru sincretismul religios. Majoritatea riturilor hitite aveau ca modele tradiţiile religioase hurite; totuşi, creaţiilor geniului hitit - în primul rând arta religioasă - nu le-a lipsit originalitatea. Patronii hitiţilor erau Marea Zeiţă şi Zeul Furtunii, ale căror animale sacre erau leoaica şi taurul. Marea Zeiţă stăpânea Pământul şi Cerul, fiind protectoarea reginelor şi regilor iar zeul hurit / hitit Anu era castrat, aşa după cum au fost Zeul El în Ugarit ori mai târziu Uranus, la vechii greci. La început, Zeul Furtunii era închipuit de hitiţi şi călare pe cerb”.


Cu portocaliu Imperiul Hitit

În “Însemnări filologice” din 2012, traducătoarea Maria Crișan a scris: “Am tradus cartea savantului Suedez Carolus Lundius din Latina medievală în Română și mi-am permis să întreprind niște umile cercetări etimologice. Am început cu cel desemnând ‘Pământ’ - inclusiv ca planetă - însușit de Greci pentru Zeița Pământului ‘Gaia’, idem cu etnonimul ‘Get în legătură cu verbul Getic ‘Gaeta’ = a rodi din plin, a da roade; Greaca a fost o limbă care a luat cuvinte din Getă. Pentru substantivul ‘pământ limba Getă mai avea un cuvânt - ‘airtha’ (identic în Gotă): pe acesta îl recunoaștem în Englezul ‘earth’, în Germanul ‘erde’, în toponimul Ardeal idem, în Maghiarul Erdely. La fel stau lucrurile și cu cuvântul ‘ogor’, care în Getă era consonanticul ‘acr’ - exact ca în Sanscrită, unde mai înseamnă și o măsură de suprafață - dar tot ‘acre’ este și în Engleză, Daneză și Suedeză iar Nemțescul ‘acker e aproape ca în Getă. Aceleași cuvinte pe care Carolus Lundius le considera ca fiind Gete le-am găsit și în Hitită. Istoriografia ignoră locul de obârşie al Hitiţilor dar pe bază de lexic comun mi-am permis să pun semn de egalitate între ei şi Geţi, considerând că s-au desprins din Geţi şi şi-au creat un alfabet propriu bazat pe un singur semn - cuiul - aşezat în diferite poziţii. Am listat circa 4 sute de cuvinte Hitite egale cu cele din Română. Grecii recunosc făţiş că au luat de la Hitiţi întreaga gramatică, nu numai lexicul - dar repet: tot ce a fost Hitit era Get, idee sprijinită pe lexic comun. De subliniat despre cercetările mele că sunt bine documentate, fiind susţinute şi de o serie de dicţionare etimologice. Fondul principal de cuvinte din limba Greacă a fost Get / Hitit, căci Greaca era aceea care se înfrupta din Getă cu lexic şi apoi le-a dat Latinei. Cel mai important datum care se poate intui din umilele mele cercetări etimologice este că limba vorbită de Geto-Daci poate fi reconstituită cu ajutorul limbii Germane dar şi a Sanskritei care, la rândul ei, se sprijină pe cea vorbită de Goţi (am găsit 16 cuvinte străromâneşti numai în rugăciunea Gotică Tatăl Nostru’ din Biblia lui Ulfila). Nota bene: Nemţii sunt urmaşii Goţilor iar Goţii ai Geţilor” / Gheților.
Kheti = Heteii / Hitiţii - ca şi alţi Anatolieni - au fost mijlocitori / intermediari între Culturile Asiei şi Europei. Când în E Peninsulei Anatoliei au apărut Hitiţii, în N Peninsulei Balcanice au apărut Tracii (Troianii / Teucri - mai vechi, existenţi de la începutul mileniului III î.C. - erau interpuşi între ei, în V Peninsulei Anatoliei; pe atunci, Aheii - strămoşi ai Elenilor - nu existau în S Peninsulei Balcanice, aşa după cum în Canaan pe atunci nu existau nici vechii Evrei). Figurile duble - ca spiralele duble, topoarele duble, etc. - au fost simboluri ale puterii dublului; de pildă, natura Zeiţei-Pasăre - existentă şi în Troia I - a fost duală: pe de o parte dătătoare de abundenţă ca “ţesătoarea” vieţii umane şi pe de altă parte apărea în ipostaza morţii sub forma păsării devoratoare de cadavre, un exemplu al dualităţii constituindu-se în emblema cu vulturul bicefal (Hitită, a Bizanţului ori a actualei Albanii). Anatolia mileniului II î.C. a fost împărţită de Gherghiţi şi Hitiţi, centrul marii Peninsule fiind dominat de Imperiul Hitit, în jur - pe coaste - având teritoriile Gherghiţilor: în SV - la întâlnirea Mărilor Egee şi Mediterană - erau Karkianii / Carianii, în NV, la Marea Marmara, erau Karkişa / Troianii şi în N, la Marea Neagră, erau Kaşkianii (la răsărit existând Huriţii - Mitanii / Medianii erau o populaţie Hurită / Huriană - cu albastru pe harta următoare):

Trebuie ştiut că în general coastele Anatoliei au fost dominate de Gargari în mileniul III î.C., de Gherghiţi în mileniul II î.C. şi de Greci în mileniul I î.C. De exemplu, toponimia N Turciei a păstrat denumiri ca: Gherghen / Gergen 41,12 lat. N, 33,07 long. E, Ghergoze Gergoze 41,53 lat. N, 33,38 long. E, Ghergheci 40,37 lat. N, 37,42 long. E (azi Guzelce), Karga 40,34 lat. N, 32,57 long. E, Karga 40,53 lat. N, 32,57 long. E, Karga 41,07 lat. N, 36,03 long. E, etc. Profesorul Britanic Robert Matthews în 2004 a observat că populaţia Anatoliană Gasga Kaska - indicată de genealogul Georgian Cyril Toumanoff în 1967 ca înrudită cu cea Gorghiană / Colchiană, cu cea din Capadochia şi cu cea Troiană - a fost atestată istoric prin documente, însă nu şi arheologic (conform unor interpretări Româneşti, Gesii din Anatolia, notaţi acolo Geska / Kaska, erau aceiaşi cu Geţii din Valea Dunării inferioare) aceasta datorită pervertirii Hitite s”-r”, Garga ajungând notat Gasga, ca de pildă la Zalpa / Zalpuwa 41,44 lat. N, 35,57 long. E în secolul XVII î.C., unde era venerat Sius, “Cel de Sus”, părintele cerului / ulterior Zeus în Greacă şi în secolul XV î.C. la Nerik / Narak 41,12 lat. N, 35,25 long. E, pe drumul de la Ninive / Mosul la Marea Neagră; Hattuşa, la jumătatea distanţei dintre Munţii Taurus şi Marea Neagră - găzduind o colonie comercială a vechilor Asirieni - a fost lărgită de Hitiţi şi transformată în capitala lor: acolo, cel mai înalt loc - cu semnificație religioasă - se numeşte Yerkapî / “Yerka-pî” şi a fost cunoscut popular ca “Poarta Sfincşilor” / Sfinților, în vârful unei structuri piramidale megalitice / Ciclopice denumită “Poarta Pământului”.
Yerka-pî = Poarta Sfincşilor din capitala Hitiţilor, în cel mai înalt loc
Kaskianii Garganii cultivau grâne, se ocupau cu ţesutul şi creşteau porci, fiind adversari de temut ai Hitiţilor, mai ales în perioadele de foamete (cauzate de invaziile lăcustelor, datorită secetelor, etc. / atunci devastându-le principalele aşezări, inclusiv capitala, de exemplu faraonul Amehotep III, auzind de ei, fiind determinat să-i ceară conducătorului Hitit Tarhunta-Radu facilitarea trimiterii de asemenea mercenari). Pe atunci, Ţara Gheugrilor / Teucrilor era denumită Karkisa / şi la Hitiţi consoanele “G” şi “K” erau interschimbabile (în Europa acum, Basca, Estona, Finica, Lapona, Maghiara şi Turca nu-s limbi H/Indo-Europene; Hitita a fost una din cele mai vechi limbi scrise H/Indo-Europene = Kurgane). După cum a relevat lingvistul Danez Holger Pedersen 1867-1953, în Hitită la “Cineva” i se spunea “Kuelga” (dar şi “Kuelqa” / “Kuelka”); când Hitiţii căpătau ceva, ziceau că au primit de la “Kuelga” (o rezonanţă interesantă cu Gherga). Când Hitiţii s-au stabilit în spaţiul MicroAsiatic, nu cunoşteau scrierea (cu scribi Huriţi au adoptat scrierea cuneiformă). “Analele Hitite Tudhaliya” au menţionat independenţa Karakisa de Hitiţi, care împreună cu aliaţii Kariani / Cariani şi alţii - opuşi imperialiştilor Hitiţi - formau în secolul XIV î.C. “Liga Asiatică” = “Confederaţia Assuwa”, condusă de aristocraţii ştiuţi ca “As” (Asia n-a fost singurul termen receptat în vocabular datorită Hitiţilor: “basileus” - termenul Grec pentru rege - provenea de la numele prinţului Ghergar Biyassili, care conducea Garga-miş / Karkemiş pentru Hitiţi la începutul secolului XIV î.C., după cum a consemnat tratatul dintre împăratul Median / Mitan = Hurian / Hurit Mattiwaza şi împăratul Hitit Subbiluliuma). În 2009, Dr. Teodor Gheorghiu - profesor universitar la Facultatea de Arhitectură din Timişoara - în “Aşezări umane, repere teoretice şi istoria timpurie a Orientului Mijlociu şi Apropiat” a scris: “O situaţie interesantă s-a constatat în zona de influenţă troiană, unde - la Beycesultan - după o evoluţie relativ lentă a habitatului, în secolul XIX î.C. a apărut un mare palat (probabil al regelui Arzawa), organizat în jurul unei curţi interioare, prefigurând modelul palatelor minoice de la Cnossos, Phaistos, etc. / la sfârşitul secolului XVII î.C., palatul a fost distrus de hitiţi”. Palatul - aflat pe cursul superior al Meandrului, în regiunea Gherghiţilor - a fost primul din lume având încălzire cu aer fierbinte prin conducte în pardoseala ridicată la aproape un metru de la sol; la una din intrările sale exista un bazin unde cei care ajungeau să-şi prezinte omagiile trebuiau să se spele, înainte de a pătrunde în curte. Regatul Arzawa la început cuprindea Caria şi Lidia - regiunile din S şi N Meandrului - şi era condus de Dinastia Gargu / Tarku, care atunci când s-a extins în Kilikia l-a făcut pe faraonul Amen-hotep III să decidă cununia fiicei sale cu Gherganul rege Tarkhun-Daraba, trimiţându-şi prinţesa Egipteană cu o zestre importantă (aşa cum i-a anunţat pe Hitiţi prin cea mai timpurie scrisoare ce s-a păstrat de la el); după atacul Hitit, acele zone Anatoliene s-au revigorat în Liga Asiatică / Confederaţia Assuwa - cu capitala la Efes - de asemenea ostilă Hitiţilor: e de observat că titlul popular în mileniul II î.C. al liderilor “As” din apusul Asiei - mai ales din acel areal Anatolian dominat de către Gherghiţi - s-a regăsit până la începutul mileniului I printre regii Geto-Daci din actuala Românie. Este de remarcat că în Anatolia era respectat Zeul Gargu - notat Tarku de Hitiţi - preluat ca Gorg / Tork de Armeni şi echivalat de vechii Greci cu Zeus. De altfel, Dr. Martiros Kavukjian 1908-1988 a studiat Sumeria şi Armenia: “Capitala Huriană a fost Tarkuma (azi Diyarbakîr 37,54 lat. N, 40,14 long. E în Turcia), în care principalul templu era al lui Tarku / Tork, ai cărui credincioşi - autonumiţi Nairi - au fost strămoşii Armenilor în regiunea Nordică ştiută ca Harkia” (acei Nairi au fost uniţi în Epoca Bronzului, până la căderea Imperiului Hitit, la sfârşitul secolului XIII î.C.); în fosta capitală Huriană Tarkum există şi acum importantul Gorgan Giriki-haciyan, din Epoca Bronzului. În Canaan și Anatolia, Imperiului Hitit i se zicea și Khatti / Ghati (notat Kheta de vechii Egipteni): a fost leagăn Ghet (al Geţilor - “Oamenii Pământului” - care după Războiul Troian au ajuns masiv în Bazinul Dunării); anterior, primii nobili Ariani în N Hindiei / Indiei au fost din categoria Khattiya / Khattyio, acolo gospodăriei ţărăneşti / fermei zicându-i-se “kheti” - o derivaţie din Khatti, în limba Prakrit - ceea ce a dus la termenul “kşatrapa” / “satrap” al conducătorului, de fapt cu înţelesul iniţial de cultivator / agricultor. Amestecul dintre Ghergarii Caucazieni şi populaţia Gută din Mesopotamia a condus la formarea populaţiei Ghesă / Gesă pe coasta Sudică / Anatoliană a Mării Negre la începutul mileniului III î.C., la formarea populaţiei Ghetă / Getă pe coasta apuseană a Mării Negre la sfârşitul mileniului II î.C. şi la formarea populaţiei Gheră / Geră pe coasta Nordică a Mării Negre în mileniul I î.C.; pe de altă parte, amestecul dintre Ghergarii Caucazieni şi Gherii din Nordul Mării Negre a condus la formarea populaţiei Vikingo-Rusă de Gargari Gardari în mileniul I. (Evoluţia segmentului Gut-Getul-Get-Got a fost din populaţia Gută în mileniul III î.C. în Mesopotamia-Caucaz-Anatolia până la populaţia Ghesă /Gesă, ramura Ghetulă Getulă în Sahara mileniului II î.C., Gheţii Geţii din Bazinul Dunării în mileniul I î.C. şi Goţii în N European, la începutul mileniului I; după Războiul Troian - în care Hitiţii nu au fost aliaţi cu Balcanicii Ahei, ci cu Anatolienii Troieni - în amestecul populaţiilor respective a fost şi o însemnată cotă Hitită, urmaşii Hitiţilor împreună cu urmaşii Troianilor şi urmaşii celor din N Canaanului existând organizat până în secolul VIII î.C. mai ales în Regatul Garga-miş din SE Anatoliei).

Patroana Garga-miş / Karke-miş era Kubaba / “Ku-Baba” / Sibila (Gherghiţia pentru Anatolieni), fostă conducătoare Sumeriană şi distinsă Zeiţă Huriană, portretizată într-o togă / robă lungă, cu o oglindă sau rodie în mână / preluată ulterior şi de Frigieni cu numele Kibela / Cibela, însă fără acel aspect oriental al său; istoricul Britanic Arnold Toynbee a scris: “Civilizaţia hitită - ca şi civilizaţia siriacă de mai târziu - a fost o mlădiţă a civilizaţiei sumeriane. Cultul Cybelei (al Marii Mame anatolice) ar putea fi considerat ca o contribuţie a societăţii hitite, însă analiza antecedentelor îi găsesc obârşia în lumea sumeriană sub numele de Nanna / Iştar, înainte de a se fi statornicit la Pessinus în Asia Mică sub numele de Cybele - sau la Hierapolis / Pamukkale sub numele de Dea Syra - ori ca Pământul Mamă al străvechilor credincioşi de limbă teutonică prin vreo dumbravă de pe o insulă sacră din Marea Baltică sau din Marea Nordului”. Karke-miş / Garga-miş s-a dezvoltat mult în mileniul II î.C. datorită comerţului cu lemne de construcţie din Anatolia către Mesopotamia. Pe atunci, întreţinea strânse relaţii comerciale şi cu Ugarit, existând un tratat între ele; la mijlocul acelui mileniu Egiptul, în cea mai mare extindere a sa, a ajuns acolo: Eufratul curgând opus faţă de Nil (de la N către S, nu de la S către N ca Nilul) a provocat uimire, cele 2 Fluvii fiind cele mai mari ape curgătoare ştiute de către faraon. În confruntarea dintre Imperiile Egiptean şi Hitit din 1274 î.C. - la Kadesh / Qadeş, terminată indecis - Gherghiţii au fost însemnaţi aliaţi ai Hitiţilor (după acea bătălie s-a dus vestea şi despre bogaţia concretă a Gherghe-seilor din Canaan printre Evreii din Egipt conduşi de Moise, care s-au îndreptat la sfârşitul acelui secol spre teritoriul respectiv ca fiind “pământul făgăduit / promis” lor încă de înaintaşul Avram). În Imperiul Hitit pentru prima oară în lume s-a utilizat fierul (modul prelucrării sale s-a răspândit în lume după dezorganizarea Anatoliei Gherghiţilor şi Hitiţilor - sub forma Epocii Fierului - Hindia / India valorificând atunci cel mai bine acel metal). Antici ca Platon şi Diodor Sicul 2:22 au consemnat că Priam - ultimul rege Troian - îi plătea pentru facilitarea negoțului pe puternicii răsăriteni Asirieni, în schimbul tributului achitat având ajutor din partea acelora în Războiul Troian: “10 mii de Etiopieni şi 10 mii de luptători din Susiana / Susa din fostul Elam, împreună cu 200 care de luptă, sub conducerea generalului Memnon” (care îi era nepot = fiul fratelui său). Asirienii au menţionat Kaskianii şi în timpul lui Sargon II - adică secolul VIII î.C. - iar în Iranul Medieval, nomazii Ghaşgai / Qashqai erau ştiuţi ca provenind din Turcia, existând pe Drumul Mătăsii până în N Pamirului, în Kaşgar / China (unde la începutul mileniului I conduceau Cuşanii / Kuşanii din Gherghi-stan). În 1914, Finlandezul Knut Tallqvist a studiat numele personale în mileniile III-I î.C. din zonă, arătând: “Karka, Kurka, Gurg însemnau aceleaşi cu Karkara, Qarkasia, Karkaşi, Garga-miş, Kargi, Kurku-pa, Gurgumu, Krqqa. Exista o diferenţă în terminaţiile Mitano-Hitite: cele cu ‘ş’ nu se găseau în Anatolia (numele Mitane erau influenţate Indo-Iranian)”. Hitiţii au dispărut datorită răscoalelor / războiului civil de după Războiul Troian (în care Gherghiţii de pe coaste, plus “Oamenii Mării” - printre care şi piraţii Gherga - au fost implicaţi: atacaţi de Ahei şi de vechii Eleni dinspre SV, Gherganii din V Anatoliei s-au răspândit şi spre SE; întoarcerea Heraclizilor / Dorianilor a determinat în Epoca Fierului formarea - în urma fostului Imperiu Hitit - a Regatelor Anatoliene). Așa cum Heteii / Hitiții erau un amestec de Gheți și Anatolieni, cei care le-au destrămat Imperiul - determinând sfârșitul Epocii Bronzului și debutul Epocii Fierului - au fost tot un amestec, anume de Heraclizi din N Tracilor și de Anatolieni / din S Troienilor: la începutul Epocii Fierului, ei au constituit Oamenii Mării” cu acțiuni în E Mediteranei, la schimb cu Oamenii Pământului” (aceia cu acțiuni în V Pontic, finalizate prin stabilirea Geților în Europa începând cu Bazinul Dunării inferioare / areal tocmai eliberat de Heraclizii care au plecat spre Sudul Mediteran). După Războiul Troian - în Epoca Fierului - restrângerea Hitiţilor dinspre V Anatoliei în E Anatoliei a determinat rocada” populaţiilor, anume deplasarea Gheţilor şi Dakilor din E Anatoliei spre V Anatoliei (aceia ajungând apoi să-şi aibă centrul Antic de putere în Ţinutul Haţegului, lângă zăcămintele de fier ale Ţinutului Pădurenilor / din Munţii Poiana Ruscă): după Războiul Troian - ce a dus nu numai la distrugerea Troiei, ci şi la dezmembrarea Imperiului Khet / Hitit - în SE a rezistat Federaţia Anatolienilor / Biblia i-a numit Hetei, în care un stat a fost Karga şi ultima mare cetate a sa a fost Karke-miş / Garga-miş de pe Eufrat, ştiută apoi şi ca Cerablus, integrată în 717 î.C. de Sargon II în Imperiul Asirian (conducătorul său Pisiri a fost deportat în Asiria; apoi, la începutul secolului VI î.C., în susul Eufratului a fost înfiinţată de către conducătorul Armean aşezarea Ghergher 38,01 lat. N, 39,01 long. E, în jurul castelului său regal). Printre altele, vecina formaţiune statală Gurgum din coaliţia Anatoliană, având capitala la Ghermanikeia / Maraş 37,35 lat. N, 36,56 long. E, i-a rezistat lui Sargon II până în 711 î.C., când a fost inclusă în Imperiul Asirian. După încheierea existenței organizate din secolul VIII î.C. a ultimilor neo-Hitiți / Kheți în jurul Garga-miș, în S au trăit Gherghe-seii mai ales pe Înălțimile Golan și în Galileea iar la Ierusalim a fost de pildă Grădina Gheți-mani până în timpul lui Iisus; după căderea citadelei Garga-miș din SE Anatoliei, s-a ridicat în secolul următor din SV Anatoliei Sanctuarul Gherga - realizat după infrastructura lemnoasă anterioară a așezământului religios Gherga de acolo - care a constituit un pol de putere pentru trimiterea de coloniști pe malul V Pontic, printre Gheții Europei (continuitatea S Anatoliană de acțiune Gherga fiind evidentă, mai ales prin transferul exercițiului puterii de la Garga-miș la așezământul Carian Gherga). Înaintea Războiului Troian, Gherghiții din Caria au fost suzerani față de Anatolienii Kheți / Hitiți; după Războiul Troian, Gherghiții din Caria au fost suzerani față de Balcanicii Geți: coloniile Carianilor de pe coasta Dobrogeană au fost independente față de localnicii Geți ai regiunii (ba Gherghii chiar au ajuns - prin cununii - să le devină conducători, ca dinaști regali).
Începutul Epocii Fierului
După dominanța Anatoliană Hitită din Epoca Bronzului, ultimii Hitiți / Kheti au existat în Epoca Fierului, în Sudul Mesopotam; în paralel, în Nordul Pontic au apărut Sciții / S-Cyti” = S-Kytai” iar în Antichitate, Dobrogea a ajuns să fie denumită Sciția Mică” = Mikra Skythia” / “Scythia Minor”. În secolul I î.C., N Canaanului şi Siria erau conduse de Armeni (când au năvălit Romanii), apoi zonele rămânând tot sub influenţă Armeană, încheiată în secolul VII, odată cu ocupaţia Arabă. În 2005, cercetătorul Makripoulias Christos a scris: “În secolul VII, Arabii au denumit la plural creştinii din Gurgumca Djaradjima; fiind la limita Imperiului Bizantin, războinicii săi - cu baza pe Muntele Lukkam - ştiuţi de Arabi ca ‘Mardaiţi’ (însemnând luptători de gherilă) erau foarte periculoşi prin raidurile făcute, ceea ce i-a determinat pe Arabi să le plătească tribut. Începând cu secolul VIII, Imperiul Bizantin şi-a consolidat flota staţionată de-a lungul coastelor Ciliciei şi Liciei, ceea ce a determinat ca până în secolul X circa 12 mii de localnici să se mute acolo (de altfel, mulţi marinari încă din secolul IX au început să rămână prin Epir, prin Insulele Cefalonia şi Sicilia, etc., ceea ce a dus la afectarea compoziţiei etnice din SE Anatoliei, căci în mutarea spre apusul Imperiului Bizantin li s-au alăturat şi 18 mii de membri ai familiilor)”. Este de ştiut că numele iniţial al Insulei Cefalonia, din Marea Ionică, a fost Samos şi e de observat că numele de Mardonius / comandantul militar al Perşilor în 479 î.C. (nepotul împăratului Darius) poate fi apropiat de Mardi = populaţie Hircană / Ghergană. Cercetătorul Alexander Zephyr din Canada a studiat Hitiții și a scris în 2014: “Ei au contribuit semnificativ la geneza Germanilor; roșcații sau blonzii Hitiți s-au tras din Hatti / Chatti (care aveau multe în comun cu Asirienii). Erau războinici și aveau trupe bine echipate. Simbolul lor național - vulturul cu 2 capete - a reapărut la Nemți, din Austria până în Germania (inclusiv la luptătorii Prusaci). Străvechii Asirieni erau așa întrepătrunși cu ei, încât Romanii au denumit capitala Hitită ca Ninus Vetus’, adică Vechea Ninive’ (capitala Asirienilor). Het - etnonimul Heteilor / Hitiților - a fost al doilea născut al biblicului Canaan (Facerea’ 10:15); de la fiii aceluia (Facerea’ 23:10) a cumpărat patriarhul Avram o peșteră. Primii locuitori Germani au fost denumiți Hessi (în vechea Germană, Hatti = Hesse); arheologii au descoperit Svastika - emblema norocului și succesului - că era pe larg utilizată de societatea Hitită iar pionierul arheolog German Heinrich Schliemann a legat așa ceva de formele similare din vechea Germanie, afirmând că Svastika a fost simbolul religios al strămoșilor noștri Hetei’. Timp de milenii, Svastika a reprezentat soarele, viața și puterea iar vulturul cu 2 capete a fost de marcă atât la Asirieni / Hitiți, cât și la Nemții / Germanii susținând că erau urmași Ariani”. (Germanii - conturați cu Țărișoare din Evul Mediu - afirmă și în prezent că-s “Deutsch”, anterior, în Antichitate, Dacia / Țara Dacilor fiind în spațiul Român, elita Geto-Dacă știind să citească și să scrie, confecționând chiar Tăblițele de aur descoperite în Sinaia, cu alfabet ivit în Anatolia, bazat pe cel vechi Grec).