75. Decapolis


Decapolis
La N de Perea - majoritar în partea răsăriteană a Iordanului dintre Lacul Galileii și Marea Moartă - se afla Decapolis. În 1768, Francezul Antoine Martiniere a consemnat în “Dicţionarul geografic, istoric şi critic” că “Talmudul” a reţinut faptul că “o delegaţie a Ghergheseilor a cerut împăratului Alexandru cel Mare recuperarea ţării lor uzurpate de Evrei”, răspunsul fiind crearea Decapolis: regiunea care a grupat de atunci localităţile Ghergheseilor într-un sincretism ce a dăinuit aproape un mileniu, până la includerea zonei în Califatul Arabilor (e de remarcat că dintre descendenţii celor 7 populaţii primordiale ale Canaanului, delegaţia faţă de împărat a fost formată tocmai şi numai din Gherghesei / Ghergași).

Migrarea Makedonă Antică
Inițiativa Gherga de fondare a formațiunii Antice Decapolis în contextul imperial al zonei a fost o realizare deosebită, față de vechii Palestinieni și față de vechii Evrei din Canaan conexiunile de putere Gherga fiind mult mai puternice. Vechii Evrei nu mai aveau organizare statală din secolul VIII î.C., când Regatul Israel a fost desființat (de Asirieni, din duzina de triburi Evreiești atunci 10 triburi Evreiești dispărând definitiv, mai rămânând 2 triburi Evreiești, căci unii Evrei din Nordicul Israel și-au găsit refugiu în Sudica Iudeea) iar în secolul VI î.C. și Regatul Iudeii a fost desființat (de împăratul Nabucodonosor, care i-a deportat elita - formată din reprezentanții celor 2 triburi Evreiești - în Babilon), Imperiul Persan apoi permițând revenirea urmașilor Evrei în areal, însă interzicându-le - ca de altfel tuturor supușilor - să aibă în cadrul imperial vreo structură teritorială proprie; Imperiul Makedon a acceptat întemeierea Decapolis, luând în considerare și vechimea locuitorilor săi, de altfel îndreptățiți - față de Evrei - să-și exercite continuitatea: înainte de năvălirile imperialiștilor răsăriteni - și înaintea sosirii Evreilor - autohtonii Gherga aveau acolo Regatul Ghirghes / Gheșur. În secolul anterior înființării Decapolis - adică în secolul V î.C. - istoricul Anatolian Herodot a scris (7:89) că întregul spațiu dintre Siria și Egipt e Palestina” (nu a scris despre vechii Evrei, nu a scris despre Israel, nu a scris despre Iudeea); pe atunci, ca importanță, după Gherga și Palestinieni (Filisteni și Finici / Fenicieni), pe al treilea și următoarele locuri erau vechii Evrei (mai vocali), vechii Aramei / Aramaici (mai numeroși), ș.a. În secolul II î.C., Evreii au inaugurat Hanuca” = “Sărbătoarea Luminilor” ca urmare a revoltei contra stăpânirii Makedone iar în secolul I î.C. întregul Canaan a fost inclus în Imperiul Roman (între cele 2 stăpâniri, Makedonă și Romană, Evreii au fost conduși de dinaști Hyrkani iar când au apărut Romanii, aceia au agreat ca în fruntea Evreilor să fie dinaști Beduini - obedienți lor - așa cum a fost Irod în timpul lui Iisus din Nazaret / Galileea); în secolul I, după răstignirea lui Iisus în Ierusalim, Romanii - care au adus acolo legiunea Macedonica - au demolat Templul Evreilor (versiunea secundară a sa, cea refăcută cu sprijinul Perșilor) iar cu materialul rezultat și-au făcut ei un Templu Roman, din care a mai rămas Zidul Plângerii”: stăpânirea Romană - continuată prin cea bizantină / cu limba oficială Latină - nu a fost agresivă față de populația Decapolis (în general bilingvă, care vorbea Aramaica și Greaca).
Poziția Decapolis
În 2015, Dr. Yoel Elitzur - profesor la Universitatea Evreiască din Ierusalim - a susținut: “Tora/h menționează cele 7 națiuni primordiale ale Canaanului, una fiind a Gherghe-seilor / Ghirga-șiților, însă aceia sunt și omiși de pe unele liste; se poate conchide că în perioadele timpurii Gherghe-seii au existat chiar mai puternici decât Ferezeii și Heveii. Timp de multe generații, Nordul Africii a găzduit Canaanei / Canaaniți care au lăsat numeroase inscripții în alfabetul Fenician de-a lungul coastei Mediterane, în timpul mileniului I î.C. și chiar mai devreme. Capitala acelor așezări ale Canaaniților a fost Cartagina (azi o suburbie a capitalei Tunis a Tunisiei), denumită de Fenicieni ‘Qart-hadașt’, de Greci ‘Karkhedon’ și de Romani Carthago’. Metropola Cartaginei a fost Tyre, numită de autohtoni drept Qart (din Aramaicul Karta); în secolul V î.C., Cartagina a devenit superputerea navală a Mediteranei iar în secolul III î.C., a purtat 3 mari războaie împotriva Romanilor (în cel de-al doilea război, Roma aproape a fost înfrântă de comandantul Cartaginei, Hannibal / un nume Canaanit, prin excelență). Legătura istorică dintre Nordul Africii și Canaan apare și într-o altă tradiție consemnată în Chazal: în timpul împăratului Alexandru cel Mare, oamenii din Afrike au pretins Canaanul ca al lor; în acel demers, Gebiha - fiul lui Pesisa - s-a opus celor din Afrike (conform rabinului Samuel bar Nahman - din secolul III, care a afirmat că în plus se baza și pe culegerea Midraș - Canaaniții Afrikii erau urmași Gherghe-sei). În secolul VI, cronicarul Procopiu din Cezareea - istoric la Curtea împăratului bizantin Iustinian - a scris (4:10) că unii Mauri din Nordul Africii erau descendenți Gherghe-sei: ‘Ei au fondat numeroase orașe și au stăpânit întreaga Libie, până la Strâmtoarea Gibraltar, vorbind Feniciana chiar și acum; de asemenea, au construit și fortăreața Tigisis a Numidiei, în Munții Atlas. O națiune cu numele similar de Ghirgași a apărut și extra-biblic pentru acea perioadă biblică: în războiul din secolul XIII î.C. dintre Egipteni și Hitiți, sursa Egipteană a consemnat că Hitiții erau aliați cu națiunea KRKȘ’, echivalată ca Ghirgașă de alții. Este interesant că, pe lângă inscripțiile Ugarite (despre Ghirga / ‘Girgas’ și ‘ben Girgaș’), cea mai mare concentrație a numelor de acest tip au fost găsite în inscripțiile Feniciano-Cartagineze din Tunis ori - în limbajul Chazal - din Afrike; inscripțiile votive din templele păgâne ale acelei capitale includeau ‘Baalyaton ben Ghirgaș, Matan ben Ghirgașam’, ș.a. (profesorul Naum Slouchz 1872-1966 a speculat - în lumina Talmudului - că probabil donatorii erau descendenți Gherghe-sei / Ghirga-șiți care au plecat din Canaan în Afrike). În concluzie, descoperirile arheologice din Cartagina sprijină tradiția rabinică, însă o examinare a informațiilor furnizate de colecția Tanakh / Mikra indică totuși o versiune puțin diferită: nu toți Ghirga-șiții / Gherghe-seii au plecat din Canaan la porunca lui Iosua; ei au format o națiune primordială de importanță cel puțin egală cu celelalte națiuni primordiale în Canaan (o soluție pentru unele absențe biblice ulterioare ar fi din cauza reducerii numărului lor prin migrare)”.
Împăratul Makedon Alexandru cel Mare” a fost în Canaan / Decapolis
Despre denumirea Afrike (Aphrike / A-Phrike) e de știut că se folosea nu atât pentru Africa - termen introdus de Romanii ulteriori / Antici pentru ceea ce era la apus de Egipt - cât pentru Anatoliana Phrygia / Frigia, Regat aflat sub conducerea dinaștilor Gordias timp foarte îndelungat: în secolul IV î.C., aflat în capitala Frigiană / Afrike Gordion, împăratul Makedonilor Alexandru “cel Mare” a tăiat Nodul Gordian” al regelui Gordias, profeția fiind că persoana care-l desfăcea urma să stăpânească Asia (ceea ce s-a și petrecut, Imperiul Makedon întemeiat de el fiind cel mai mare din istoria omenirii de până atunci): legenda - ajunsă faimoasă pe glob, puternică de acolo, din acel moment, până acum - a fost tipic Ghergană (nu era a altor neamuri); Regatul Frigian se învecina cu Regatul Carian = Țara Gherghiților (care din secolele anterioare coloniza Dobrogea / Sciția Mică, principalele cetăți Pontice fondate fiind Cariane). Împăratul Alexandru cel Mare” al Imperiului Makedon a fost de 2 ori în Țara Sfântă Canaan: în 332 î.C., când a reușit cucerirea Qart / Tyre = ultima cetate independentă din leagănul Fenician / de pe coasta Est Mediterană (după care s-a dus în Egipt, pe care l-a cucerit) și în 331 î.C., în drumul spre Mesopotamia, pentu confruntarea finală cu Imperiul Persan: întemeierea Decapolis la vărsarea Iordanului a avut loc aproape concomitent cu întemeierea Alexandriei la vărsarea Nilului. Împăratului Makedonilor / Macedonilor i-a plăcut Egiptul atât de mult - se pare că tatăl lui adevărat era de acolo - încât a cerut să fie înhumat în nou înființata cetate denumită după el, Alexandria (ceea ce s-a și întâmplat, în 323 î.C.); pe atunci, în Egipt mai trăiau deopotrivă urmașii Ghirgașilor anteriori invaziei Evreilor din Egipt în Canaan - care au avut înalte poziții la Curțile faraonilor, aparținând anturajelor prințeselor Asiatice măritate acolo - cât și urmașii Carianilor care au constituit gărzile faraonilor în secolele anterioare includerii Egiptului în Imperiul Macedonean: acei Gherghi din Egipt erau înrudiți cu Gherghe-seii / Ghirga-șiții din vecinul Canaan, astfel că la decizia fondării Decapolis au contat și ei - ca aceia din Africa indicați de Evrei - alături de indigenii Gherghi din Valea Iordanului (sursele documentare Evreiești insistând că la momentul oficial avut cu împăratul Alexandru cel Mare” privind Decapolis erau și Ghirgași din Africa, rude cu Ghirgașii din Canaan, aceia fiind “descendenți ai Ghirgașiților / Ghergheseilor Canaanului”, probabil însoțindu-l pe împărat și asigurându-l astfel - cel puțin cu autonomia Decapolis - că guvernarea în Canaan era pe mâini bune, sigure). Ținând cont că alături de Alexandru “cel Mare” au luptat mulți Gherghi (ca exemple din ierarhia armatei imperiale Makedone, generalul Gergithios - prietenul împăratului / au fost și colegi la Școala filozofului Macedonean Aristotel - era oficial propagandistul imperial, militarul miner Gorgos oficial era responsabil de inventarierea bogățiilor minerale imperiale iar ca războinici voluntari erau deopotrivă nobili Gherga din Dobrogea, Caria, Frigia, etc.), pretenția asupra Țării Sfinte Canaan - care a fost a lor înaintea invaziei Evreiești - s-a concretizat prin decizia de întemeierea Decapolis la Galileea, chiar cu mai mult decât 10 orașe, având în Nord fostul Regat Ghirghes / Gheșur iar în Sud Marea Moartă, cu capitala biblică Schitopolis = orașul Sciților” / respectiv orașul Dobrogenilor, în mijlocul regiunii Galileii: ei au fost cei mai mulți stabiliți acolo, ca urmare a demersului rudelor Cariane, Frigiene / Afrike și Egiptene / Africane - act ce s-a bucurat de aprobarea împăratului - conducând Decapolis / Nordul Canaanului până în secolul II (când vechea capitală a fost distrusă de un mare incendiu); în timpul Romanilor - iar ulterior al bizantinilor - Decapolis s-a bucurat de autonomie specială (statutul era câștigat - și moștenit ca atare - de la întemeierea în cadrul Imperiului Makedon, rezistând până la includerea în Califatul Arabilor / secolul VII). Este de știut că Evreul Geviha ben Pesisa - care a cuvântat în fața împăratului Alexandru Macedon ca opus delegației Ghirgașilor - a invocat prima carte a profetului Moise, că urmașii Gherghe-sei / Ghirga-șiți ar fi trebuit să-i servească pe Evrei, așa cum a poruncit patriarhul Noe strămoșului Canaan al Gherghe-seilor (împăratul însă, cu tot respectul față de religiile celor din Imperiu - îndeosebi fiindcă pretenția Evreiască era corespunzătoare unei scrieri numai în propria limbă / vizând doar pe înaintașul celor în cauză, tot acolo fiind totuși notat și că Ghergheseii erau stăpâni în Canaan dinaintea Evreilor iar el desigur acorda prioritate oamenilor săi - a hotărât înființarea Decapolis); se poate observa despre motivul invocat de negociatorul Evreu - că așa cum robul aparținea stăpânului, inclusiv ce avea robul era al stăpânului - nu se susținea, deoarece fiul Ham, tatăl lui Canaan, nu a fost blestemat de tatăl Noe (nici frații mai mari ai lui Canaan nu au fost incluși în blestem, anume Cuș / strămoșul Africanilor, Mițraim / strămoșul Egiptenilor ori Put / strămoșul Libienilor): atenția biblică a fost acordată numai față de stăpânul Țării Sfinte Canaan - tatăl Sfântului Gherghe = Gherghe-seu - astfel că blestemarea nu viza anterioara relație tată-fiu Ham-Canaan (căci tatăl Ham - cel vinovat direct că și-a văzut tatăl Noe beat și gol - nu a fost pedepsit el însuși, Ham nefiind nominalizat) și blestemarea nu viza nici ulterioara relație tată-fiu Canaan-Gherga (căci doar tatăl Canaan a fost nominalizat iar nu și fiul Gherghe-seu, care chiar dacă nu era născut atunci - la momentul faptei bunicului Ham și la pedepsirea tatălui Canaan - totuși a trăit înaintea respectivei scrieri biblice, ce a fost consemnată postum inclusiv față de el). În revendicarea din secolul IV î.C. a Canaanului de către Gentilii Gherghi (operațiune care a avut ca finalizare fondarea Decapolis) s-au implicat - pe lângă Gherghii autohtoni - Gherghi de pe 3 continente: din Balcani / Europa, Anatolia / Asia și Egipt / Africa; din perspectiva managerială a Imperiului Makedon, rolul conducător a fost conferit gospodarilor din Sciția Mică” / Dobrogea = cea mai Nordică parte a Balcanilor (și cea mai apropiată regiune de Macedonia). Pentru puterea imperială Makedonă, în comparație cu pretenția Evreiască, categoric a contat propunerea Gherga, care s-a concretizat în apariția Decapolis; aflat în partea Nordică a Canaanului, apărut la inițiativa Gherga, Decapolis a fost un proiect decis cu seriozitate - ce a început după anul 332 î.C. - și s-a dovedit un proiect serios în mijlocul Orientului Apropiat (a dăinuit aproape un mileniu).
Fostul Decapolis a ajuns acum împărțit de 3 Țări: Iordania, Israel, Siria
Centrele coloniştilor sosiţi din Antica Macedonie în Canaan, după înglobarea zonei de către împăratul Alexandru “cel Mare” în 332 î.C. în Imperiu, au fost populate pe un parcurs ce după o vreme a avut şi reversul său, prin mişcarea inversă - din Canaan în Balcani - în care s-a regăsit şi Gherga (ca de exemplu între păstorii Ghega din N Albaniei; în 2009, Americanul Cormac O’Brien în “Declinul imperiilor” a scris că “macedonii situaţi la graniţa nordică a lumii greceşti erau în acelaşi timp diferiţi şi asemănători elenilor, vecinii lor din sud” / în Greaca veche, “makednos” însemna “înalt”).

De altfel, un parcurs de la Ghiordan la Gherdap a fost în sensul că la Porţile de Fier / Gherdap - unde şi azi se practică vorbitul prin exprimarea “gh”=“d” - era ştiut eroul din răsărit Yavan / Iovan Iorgovan: Ionianul de la Iordan / Ghiordan sau Ionianul Ghiorgan. În răsăritul Mediteranei, pe atunci Greaca era vorbită doar de elite; la fel cum Decalogul cuprindea de fapt mai mult de 10 porunci, în Decapolis (liga localităţilor Grecizate de pe ambele părţi ale Iordanului, aflate în Ţinutul Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor) au fost mai mult de 10 locaţii, pe lângă cele enumerate anterior mai fiind de pildă:
Abila

Abila / Raphana 32,40 lat. N, 35,52 long. E azi în Iordania, a existat din mileniul IV î.C. pe locul unde a fost simplu îngropat nomadul Abel, fiul lui Adam şi Eva - ajuns acolo din răsăritul Edenului, adică din India, care a fost ucis de fratele său sedentar Cain - eveniment tradiţional marcat în prima zi de luni a lui aprilie (azi internaţional ştiută ca “ziua păcălelilor” sau “ziua proştilor”). După sinuciderea generalului Marc Antoniu 82-30 î.C. - iubitul Egiptenei Cleopatra, ai căror urmaşi au condus acea zonă - oraşul a găzduit legiuni Romane, pentru mult timp (e de remarcat dimensiunea temporală a timpului dintre primul faraon - Gherganul Narmer - şi Cleopatra / ultima faraoană, ce a fost mai mare decât cel de la ea până acum).

Arbila

În vecinătatea Gadarei, Arabella / Arbila 32,33 lat. N, 35,51 long. E (azi oraşul Irbid în Iordania) pe Valea Yarmuk era o cetate din regiunea Ghilead întemeiată în mileniul V î.C.: una dintre cele mai faimoase podgorii din apropierea Galileii. A fost un important centru comercial dintotdeauna, azi supranumit “mândria Nordului” / Iordaniei, cu cea mai mare densitate a populaţiei din Țară, acea zonă a sa fiind şi cea mai fertilă de acolo.

Beisan / Beth She’an 32,30 lat. N, 35,30 long. E a fost localitatea doicii Nysa a lui Dionisie, Zeul Vinului (Hitiţii îşi spuneau Nesi / Nesili de la ea) iar când localitatea a ajuns cea mai mare din ligă, a fost populată de mulţi mercenari Sciţi, devenind capitala Decapolis; a fost singura aşezare din Decapolis la V de Iordan. În 567, preotul Gheorghe a înfiinţat acolo Mănăstirea Fecioarei Maria (ca bătrân stareţ, a avut şi premoniţia unui cutremur în noaptea anterioară aceluia, fapt pentru care i-a alarmat pe toţi călugării, ceea ce a rămas consemnat în anale); complexul religios întemeiat a fost bogat decorat cu mozaic, având foarte multe încăperi.

Canatha

Canatha / Kanatha 32,45 lat. N, 36,37 long. E (azi Qanawat în Siria) s-a dezvoltat în Decapolis îndeosebi din secolul I î.C., în timpul Romanilor emiţând şi monedele sale proprii. În perioada bizantină a fost un important centru creştin, însă localitatea a fost distrusă de cutremurul din 748.
Capitolias

Capitolias / Dion 32,35 lat. N, 35,51 long. E (acum Beit Ras în Iordania) a fost înfiinţat pe locul unei vechi podgorii de Romani, existând până la sosirea Arabilor - locuitorii săi vorbeau Greaca - producând un vin grozav, celebru şi dincolo de graniţele Imperiului; în mănăstirea de acolo, la sfârşitul secolului VI a trăit venerabilul călugăr Georgius, care a impresionat prin empatia sa pe toţi cei cu care a interferat, fapt consemnat în anul 600 de către Teodosie, episcopul regiunii, ca neobişnuit (acela l-a observat din 588 pe călugărul Galilean Gheorghe timp de 12 ani, fiind intrigat că era foarte calm - enervant de nesubordonat - “ca o rază de soare în inimile tuturor, ce se putea detaşa ca nimeni altcineva prin înfrânarea privirii, auzului şi vorbirii”).
Columna lui Traian

Damasc 33,30 lat. N, 36,18 long. E, acum capitala Siriei, este cel mai vechi oraş locuit în continuitate de pe planetă (în dispută totuşi pentru titlu cu nu prea îndepărtatele Byblos / Liban - fost Gu-Bala - şi Ierihon din Cis-Iordania); în mileniul I î.C., Regatul său a fost mult timp aliat cu cel vecin al Ghirghesului / Gheşurului. De acolo în secolul I Pavel a reuşit să scape de gardienii din Petra, ce stăpâneau zona pe atunci (ajutat de ofiţerul George, care l-a coborât peste zidul cetăţii într-un coş) şi tot de acolo era arhitectul Apolodor, ce la comanda împăratului Marcu Traian a reparat în anul 103 pontonul de 1135 metri de la Gherdap / Porţile de Fier pe care se trecea până atunci Dunărea - folosit la invazia Romanilor asupra Geţilor / Dacilor din N Dunării - şi a construit fusoida Columnă imperială colorată din Roma, inaugurată în 12 V 113 / prin interiorul căreia este o scară spiralată; e de observat că majoritatea monumentelor din capitala Imperiului Roman - admirate din Antichitate până în prezent - n-au fost realizate de către localnicii Romani, ci de către artiştii furaţi / înrobiţi din Țările subjugate (la Gherdap, pe malul Timocean al Dunării, de veghe la trecerea Fluviului pe pod / punte era castrul Pontes, azi Kostol: deformare tipică Slavilor, care lingvistic au mutilat numeroase nume vechi, denumirea Sârbă de “Kostol” - pentru ceea ce era Pontes înaintea existenţei Sârbilor pe malul Balcanic al Dunării - fiind ceva între “castru” şi “castel”).

Ghilgal Refaim

Gheşur / Geshur 32,49 lat. N, 35,43 long. E din zona Înălţimilor Golan, populat de Gherga, a fost refugiul fortificat de rezistenţă împotriva Evreilor vechi / unele reşedinţe având şi subterane elaborate. Regiunea a fost locuită din timpuri străvechi (monumentul Ghilgal Refaim - sau Galgala ori Golgol / Gorgor - de la sfârşitul mileniului IV î.C. e de exemplu relevant, asemănător fiind cercul de pietre contemporan lui atunci de pe Vârful Gargaros, ce patrona Troada / Troia) şi este o zonă plină de urmele uriaşelor citadele din piatră ale locuitorilor săi. Vechii Evrei după ce din exodul Egiptean au trecut Iordanul de pe malul Estic pe malul Vestic - din prudenţă, imitând obiceiul Canaanit instaurat de Ghergarii din Ghirghes / Gheşur - fiind pe un teritoriu nou, lângă Ierihon au făcut ceva neobişnuit lor: un Ghirgar / Ghilgal, din 12 pietre mari aranjate în cerc (după cum a consemnat “cartea lui Iosua Navi” în capitolul 4). Biblia anterior a consemnat, în “Ieşirea” 34:29, “Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el”, faptul că având Decalogul - cele 10 porunci - capul său era luminat de “raze” (aşa după cum în Ebraică acelaşi cuvânt se folosea pentru “coarne”), ceea ce l-a făcut pe sculptorul Italian Medieval Michelangelo să-l reprezinte pe liderul Moise aşa cum Evreii vechi îi prezentau pe cei din Canaan, un mod semnificativ imitativ:
Încornoratul Moise
Este de remarcat mimetismul Evreilor vechi la invazie - similar comportându-se de pildă şi Romii / Ţiganii când ajung într-un mediu nou, prin însuşirea din caracteristicile autohtonilor - ei apoi dezicându-se de aşa ceva (Evreii vechi distrugând sanctuarele de tip Ghirgar / Gilgal oriunde au putut); deoarece Ca-naaneii / Ka-naaniţii însemnau “sfinţii prinţi”, imitarea de către vechii Evrei - care au sosit în Canaan - ulterior a ajuns până la faptul ca după chipul şi asemănarea “prinţilor sfinţi” să devină “popor sfânt” (de pildă - ca alt exemplu Asiatic - în prezent Chinezii practică mimetismul economic, prin copierea masivă a produselor globului, căci industria Chineză în general nu inventează, ci reproduce invenţiile altora) şi respectiv Canaanul să fie “Ţara Sacră”, ca “Ţara Sfântului Suflet” / Albania Caucazienilor Ghergari din N: însă copierea vieţii altora înseamnă trăirea vieţii altora - şi nu de a avea propria viaţă - la momentul năvălirii Evreieşti în Canaan, Ghergheseii constituind Poporul Sfânt. Este de observat că Ghilgal de lângă Ierihon a fost cel mai sacru loc al vechilor Evrei timp de peste 2 secole, de la intrarea lor în Canaan până la deschiderea Templului din Ierusalim (de exemplu, Saul - primul rege al Evreilor vechi - a fost întronat tocmai în acel Sanctuar Ghilgal / Ghirgar). Viţa-de-vie avea rod bun de struguri în regiune dintotdeauna. În 2002, Nadav Naaman de la Şcoala Americană de Cercetări Orientale a sugerat restaurarea numelui Gheşur / Ghişura drept Kurg.
Pella

Pella 32,33 lat. N, 35,58 long. E - aşezare din Epoca Pietrei, azi în Iordania, de la care se vede în V Muntele Carmel - şi-a schimbat numele din Fihl, după cum o ştiau de la sfârşitul secolului XX î.C. şi Egiptenii vechi ca staţie comercială, în cinstea numelui localităţii Macedone unde în 425 î.C. a murit Carianul Herodot (care era din actualul Bodrum / Turcia, pe atunci Ţinutul Gherghiţilor) şi în 356 î.C. s-a născut Alexandru “cel Mare”, conducătorul Imperiului Macedonean / este de ştiut că din Balcanica Pella a fost şi familia Aromână Bellu, avându-l ca strămoş pe Georgio din Moscopolea secolului XVIII, în al cărei cimitir din Bucureşti e înmormântată elita României Moderne. Aşezarea orientală a găzduit Grecii refugiaţi care au provocat revolta Nazarineană asupra Romanilor în 66, ceea ce a dus la distrugerea Ierusalimului - fiind printre primele aşezări creştine din lume - însă un cutremur a distrus oraşul în 748 / acum fiind în perimetrul satului Khirbet; în anul 73, credincioşii din Pella / Ţinutul Gherga, grupaţi în “Biserica Domnului”, au ridicat material în Ierusalim prima biserică din lume peste mormântul lui David, conducător al Evreilor vechi: Biserica Apostolilor.

Sussita

Sussita / Hippos 32,46 lat. N, 35,39 long. E oraş fortificat şi port la Lacul Galileii, la poalele Înălţimilor Golan - a cărui denumire era forma locală folosită pentru hergheliile de cai ce le găzduia - în perioada sa de glorie a emis monede cu efigii sugestive (“hippo” din Greacă şi “iapa” din Română au aceeaşi rădăcină lingvistică); localitatea strângea apă de băut în cisterne însă a fost abandonată după cutremurul din 748 şi episcopatul bizantin ce funcţiona din secolul IV acolo şi-a încetat activitatea.

Zerga / Templul Uriașului Hercule

Zerga / Zarqa 32,05 lat. N, 36,06 long. E, în bazinul superior al Râului Gherka, cunoscut ca oraşul “albastru” al beduinilor (datorită populaţiei nomade cu un puternic cod de onoare şi o tradiţională justiţie ce l-a agreat) se află cel mai departe de Lacul Galileii, spre E - către deşertul Arab; acum este cel mai mare oraş din Țară - după capitala Iordaniană. În Valea Zarqa, la Ain Ghazal 31,59 lat. N, 35,58 long. E / Iordania s-au descoperit unele dintre cele mai vechi statui de oameni din lume (pre-diluviene, din mileniul VIII î.C.):
Statui paleolitice din Valea Zarqa
În N Israelului - la graniţa cu Libanul - şi în prezent există Ouadi Karkara 33,05 lat. N, 35,06 long. E iar în Liban e Muntele Qerqa 34,05 lat. N, 36,03 long. E de 1410 metri altitudine şi zona muntoasă El Gharqa 33,31 lat. N, 35,47 long. E; arealul Canaanean - îndeosebi cel Nordic - e puternic marcat de onomastica topografică Gherga.