Din cele mai vechi vremuri, îndeletnicirea remarcată la Grigori ca Veghetori - fie prin ceea ce vedeau, fie prin ceea ce auzeau - însemna de fapt culegerea de informații prin observări, gospodărirea lor conferindu-le celor care le făceau locurile fruntașe în societățile timpurilor, căci așa ceva însemna putere (persoanele implicate fiind deopotrivă “riși” = înțelepți, respectiv “regi” = cârmuitori). Prezenţele Gherghiţilor Troiani în Cipru au fost remarcate şi de Americanul Joseph Scammell, prin cercetarea sa asupra raselor Mediterane, publicată în “Jurnalul clasic” din 1937; în Cipru, în timp Gherganii / sub numele Gherghinoi au ajuns spioni, procedând cu şiretenie la spionajul părţilor înaintea proceselor, făcându-se remarcaţi mai ales în lunga domnie a lui Evagoras 410-374 î.C., după cum a scris Anticul Harpocration din Alexandria / Egipt în secolul II, ei provenind din aceeaşi ascendenţă Troiană ca rude / îndepărtate, Gherghinii din Cipru făcând parte dintre nobilii Insulei (de pe continent, cârmuitorul Ţinutului Gherghiţilor din perioada 391-377 î.C., Carianul Hecatomnus, tatăl lui Mausol, l-a finanţat în secret pe Evagoras, remarcat drept pionierul introducerii alfabetului Grec în Insulă, ca să-şi plătească mercenarii în rezistenţa contra Perşilor, însă până la urmă regele - descendent direct al lui Gheugher / Teucer, cel care a mutat Gherghiţi în Cipru - a fost asasinat de un eunuc). În istoria mondială a spionajului, Gherganii în Cipru au fost consideraţi “cercetaşi” sau “investigatori” - cu o reţea bine organizată mai ales în secolele V î.C. şi IV î.C., dezvoltată din cauza agresiunii Perşilor: “agenţii - acoperiţi - erau specializaţi, fiind observatori competenţi şi disimulatori buni, cu datoria de a culege informaţia, nu şi de a o evalua / exceptând bineînţeles excluderea detaliilor nerelevante din rapoartele lor”. Cârmuitorul Insulei folosea chiar modelul Persan (care la rândul său era de inspiraţie Egipteană) al “ochilor” şi “urechilor”, Gherghinii fiind mai ales “urechile”. Andreas Neocleous în 2004, analizând istoricul justiţiei Cipriote, a subliniat în Anticul Salamis importanţa analizei de către cârmuitori a situaţiilor conform cunoaşterilor provenite din serviciile spionajului Gherga, ca un instrument eficient dominaţiei în Cipru (ca şi dominaţiei oriunde de altfel). Britanicul Christopher Tuplin în ampla sa cercetare din 1996 despre trecutul Cipriot l-a citat pe tiranul din Heraclea (de pe malul Mării Negre) 401-353 î.C. care a învăţat multe de la Platon şi de la Gherga din Cipru despre arta guvernării. Filozoful Aristotel, contemporan cu reţeaua Gherga din Cipru, a scris în “Politica” despre importanţa monitorizării dizidenţilor. La sfârşitul secolului IV î.C. s-a încheiat domnia Dinastiei Ghergane în Cipru, Insula ajungând disputată de către generalii împăratului Makedon Alexandru “cel Mare”. Dr. Frank Santi Russell - profesor de istorie la Universitatea Transylvania din SUA - a studiat “Culegerea de informații în Grecia clasică” și în 1999 a publicat: “În Antichitate (îndeosebi în secolele V-IV î.C.), monarhii Ciprului au acceptat serviciile nobililor ‘paraziți’ ca foarte utile. Modelul din capitala Salamis a servit întregii Insule: s-au distins 2 grupuri, unul format din Gherghinoi și unul format din Promalangi. Gherghinoii dețineau pozițiile de spioni: se amestecau printre oameni în oraș, în piețe ori în ateliere, zilnic raportând celor știuți ca ‘stăpâni’ (‘anaktes’ în vechiul Grai Cipriot era ‘anax’ din vechea Greacă pentru lider). Promalangii apoi investigau ceea ce indicau Gherghinoii că ar merita atenție. Athenaeus a scris că Gherghinoii Ciprului erau descendenții Troianilor așezați de Teucer pe Insulă. Atât de eficace a fost lucrul lor, încât stilul s-a răspândit și în afara Ciprului (Clearchus în fragmentul 25 a scris că ‘a fost însămânțat inclusiv în străinătate’); din cele scrise de Clearchus reiese că Gherghinoii erau competenți disimulatori și observatori: sarcinile lor erau să culeagă informații și să le filtreze de cele irelevante în raportări. Identitățile Gherghinoilor erau secrete, pe când ale Promalangilor nu, deoarece aceia anchetau deschis; nobilii Gherghinoi au fost mai mult decât ‘urechile’ regilor Ciprului, erau și ‘ochii’ acelora. O paralelă ar fi în Regatul Gordian din Frigia, unde Perșii au luat în zemflemea urechile de măgar ale lui Midas, care însă în Vechea Lume se lega de un număr de ‘urechi’ (conform lucrării ‘Suidas’). În Cipru - corespunzător contemporanului Aristotel, care a scris ‘Politica’ - Gherghinoii raportau direct familiei regale (‘anaktes’ / ‘anax’ fiind rudele foarte apropiate ale regelui / frați ori veri): comparativ cu posibilitatea trădării de către vreun angajat ca șeful poliției politice - un pericol pentru oricare cârmuitor - rudele erau mai de încredere; de asemenea, acuratețea percepțiilor situațiilor de către rege depindea de profesionalismul agenților acoperiți și de prelucrările corecte ale informațiilor, ce erau făcute tocmai de cei apropiați regelui”.
 |
Grifoni la palatul lui Darius din Susa
|
Grifonul / Grif-Onul, figură hieratică aflată la Insularii Mediterani, la Anatolieni şi la Gheţi / Geţi - actual simbol oficial al spionajului Român - a fost preluat de la Apollo Gergithius. În secolul VII î.C., poetul Grec Aristeas din Prokonnesos 40,37 lat. N, 27,37 long. E (cea mai mare Insulă din Marea Marmara) după ce a călătorit inclusiv printre Hiperborei - în miazănoaptea Vechii Lumi, adică în N EurAsiei - a relatat în “Arimaspeia” despre Grifonii din N Indiei şi a scris despre Pelasgii Hiperborei că au fost “războinici mulţi şi foarte puternici, avuţi în cirezi, bărbaţi cu plete stufoase, fâlfâind în aer: cei mai robuşti din toţi oamenii, având fiecare câte un ochi în fruntea cea frumoasă”.
Grifonul / zgripţorul era legat atât de Pământ, cât şi de Cer, evocând îndoita însuşire divină a forţei şi înţelepciunii: stabilea legătura dintre puterea terestră a leoaicei şi energia cerească a vulturului; a fost simbolul Persiei - care a folosit mult acea figură - şi deci a doctrinei caracterizând respectivul spaţiu Iranian, anume ştiinţa Magilor şi religia zoroastră. Pindar menţiona că “Apollo, după ce a construit cetatea Troiei, s-a întors în patria lui, dincolo de Istru, la Hiperborei” (legătura dintre prezenţa sa Anatoliană şi sorgintea Nordică fiind astfel sintetizate), însoţitorul lui, paznicul comorilor Grifonul - îmbinarea dintre vulturul celest / pajura şi forţa pământeană a leoaicei - apărând frecvent la Gheţi / predecesorii Românilor, pe pietre, împodobind armele, coifurile, des reprezentat pe numeroase fibule.
 |
| Grifonul pe emblema spionajului Român |