45. Oaza Kharga


Rute Sahariene în Epoca Pietrei
Prezenţa Gherga în Egipt a fost atestată din cele mai vechi timpuri, cum ar fi actuala Oază Kharga din V Egiptului (25,15 lat. N, 30,35 long. E), locuită din Epoca Pietrei iar acum majoritar de Berberi, de la care pleca drumul numit “Calea Ghirga” spre aşezarea Gherga, existentă şi azi pe Nil. Iată Sahara cu Sahelul în Sud (din prezent):
Oaza Kharga, acum lungă de 160 km şi lată între 20 km şi 80 km, e cea mai Sudică şi mai mare Oază din Egipt, la intersecţia străvechilor drumuri ale caravanelor dintre Calea Ghirga / Gherga - de legătură a Saharei de Nil - cu cel dintre Sudan (S) şi Libia (N). În S, următorul nod important al drumurilor caravanelor din răsăritul Saharei era - încă din perioada predinastică a Egiptului - Oaza Kurkur 23,53 lat. N, 32,20 long. E, în dreptul primei cataracte a Nilului.
Oaza Kurkur

În Epoca Pietrei şi în Antichitate, Oaza Kharga a fost cel mai important vad comercial din răsăritul Saharei, depresiunea ei fiind adâncă până la apele subterane ale Saharei, în Valea secată a ceea ce a fost un afluent al Nilului (pe atunci era unită cu Oaza Dakhla 25,31 lat. N, 29,10 long. E, de care în prezent e separată de deşert, formând în Sahara ceea ce la sfârşitul Epocii Pietrei era ştiută ca “Marea Oază”).

Oaza Kharga
Printre altele, în Oaza Dakhla a rămas hieroglifa Gherga într-o inscripţie însemnând “în toate zonele Tatălui” şi în textul de pe o statuie “în numele lui Osiris” / Gherga fiind în reprezentarea ca un “bumerang” ori cârja liderului, la marginea din stânga:
Este de ştiut că hieroglifele constituiau o formă de scriere în imagini, fiecare conţinând câte un mesaj (ca azi semnele ce nu-s în nici o limbă, ci funcţionează descriptiv, ca de pildă semnele de circulaţie, emoticoanele de pe Internet sau indicarea în locurile publice a locaţiilor telefoanelor, toaletelor, etc.; de exemplu, în prezent încă se folosesc semnele cu mâna de la încheierile luptelor gladiatorilor, atunci - în Antichitate - cu degetul mare în sus fiind “viaţă” iar în jos fiind “moarte”).
În 2010, Paul Hunde în “Secretele codurilor” a scris: “Oamenii primitivi depindeau de abilitatea de a decoda lumea, de a deosebi comestibilul de necomestibil, ameninţarea de neameninţare. Supravieţuirea presupunea descifrarea semnelor, învăţarea citirii peisajului şi a vremii, dezvoltarea abilităţii de a citi urmele, estimarea trecerii timpului după mişcarea corpurilor cereşti şi înţelegerea ritmului anotimpurilor. Oamenii moderni poate şi-au pierdut acele abilităţi dar supravieţuirea depinde încă de capacitatea de a decoda corect o cantitate covârşitoare de informaţii, de la panourile publicitare la semnele pentru ieşirea de urgenţă şi indicatoarele rutiere”. Vechii Egipteni credeau sincer că numele este o componentă esenţială a identităţii omului şi prin urmare pierderea sa echivala cu uitarea, ceea ce i-a determinat să repete de nenumărate ori numele celor mai puternici - printre care a fost atestat Gherga - până la fixarea scrisă prin hieroglife în mileniul IV î.C. (ultima oară hieroglifele au fost utilizate în secolul IV); de altfel, în Egipt scrisul a precedat unirea sa, fiind anterior primului faraon (pe glob scrisul existând deja de milenii, de pildă în Vechea Civilizație Europeană - cu centrul la cataractele Dunării de la Gherdap - iar anterior în Civilizația Atlantă).

Unele din cele mai vechi hieroglife din Egipt sunt cele după ultima cataractă a Nilului, din aşezarea Gherga, lângă care a fost aşezarea satelită Abydos având rol ceremonial, de pe paleta cosmetică din şist denumită Tehenu (pentru machiaj, aşa cum existau din piatră în Gandhara / N Indiei ori Galileea / N Israelului), ornament ce înfăţişa 7 fortificaţii, unde a fost combinat ca într-o oglindă semnul pentru străini cu cel al zonei deşertice, rezultând hieroglifa Gherga; codificările prin standardizarea actuală au conferit ecuaţia genezei hieroglifei Gherga - prin care a fost notată prezenţa Gherga în vechiul Egipt - ca T14 / 13319 + N18 / 13200 = U17 / 13345:
Se poate observa asemănarea hieroglifică între reprezentările pentru “Lumea Cealaltă” / NTR, “străin” şi Gherga / GRG, mesajul fiind că Gherga era străin, din “Cealaltă” Lume: joarda cu cordele - respectiv băţul cu panglici - marcând celălalt tărâm, băţul călătorului / străinului, cârja / sceptrul cârmuitorului sau bumerangul (ori târnăcopul / plugul) erau asociate hieroglific nu altcuiva decât lui Gherga. Arheologul Englez Leonard Woolley 1880-1960 a afirmat că “dezvoltarea rapidă, care a pus fundamentul la ceea ce noi numim Civilizaţia Egipteană, s-a datorat unei influenţe străine; examenul conţinutului mormintelor pre-dinastice nu poate să ne împiedice a vedea că acelea aparţineau unei civilizaţii vechi deja, dacă nu în decadenţă. Egiptul s-a inspirat şi s-a realizat prin aportul de modele şi sânge străin. Caracterul împrumuturilor şi apropierea unei culturi superioare nu lasă nici o îndoială”. Britanica Gertrude Caton prin cercetările arheologice din 1932 a demonstrat întâietatea Culturii Khargane faţă de cea de pe Valea Nilului, în sensul că pre-dinastic pentru Egipt în Oaza Kharga s-au evidenţiat elementele civilizatoare - de organizare şi religioase - regăsite ulterior, în aşezarea Gherga, pe Nil (inclusiv sistemul guvernării colective, prin alianţă / ceea ce Gherganul Narmer a făcut cu nobilii lideri, prin unificarea Egiptului de Sus cu cel de Jos, ajungând astfel primul faraon, simbolic unirea celor 2 teritorii Egiptene fiind ca stăpânirea celor 2 tărâmuri - cerul şi glia - peste care a fost înaintaşul său, Gherganul Osiris); ea a mai observat similitudini în inima Saharei (în Munţii Atlas din S Tunisiei) cu Cultura Khargană, căci Oaza Kharga în Epoca Pietrei a găzduit populaţie de acolo - care a traversat Sahara verde / pe atunci - fiind de remarcat şi că în centrul lanţului Munţilor Atlas se află Algerianul Masiv Jerjer / Djurdjura.

Climatul devenind tot mai arid în mileniul IV î.C., mulţi s-au mutat din Oaza Kharga pe Calea Ghirga / Gherga spre răsărit, stabilindu-se în Valea Nilului (acolo, de pildă în aşezarea Ghebtu / Coptos de la capătul Căii Gherga, localnicii îl venerau pe potentul Min / Amun, o replică a lui Şiva din Bazinul Ghaggar - respectiv Amoreul Mekal - celebru pentru utilizarea afrodisiacei salate sălbatice / palma tâlharului, “Lactuca Virosa”); Biblia în Vechiul Testament a scris (Amos 2:9) despre Amorei că erau “oameni înalţi la stat ca cedrii şi falnici ca stejarii”. Zeul Min a fost observat în “Morfologia religiilor” de Dr. Mircea Eliade că “era calificat drept ‘Taurul Mamei’ / ‘Marele Taur’; Min nu era o divinitate autohtonă: Egiptenii ştiau că a venit dinspre Oceanul Indian”.
Min

Carianul Herodot când a vizitat Egiptul a aflat că Min a fost primul cârmuitor acolo, consemnându-l în cartea II a “Istoriilor” sale (e de remarcat că Indo-Europenii pentru om foloseau Man). O inscripţie a sanctuarului local cuprindea numele Gherga, aşa cum se vede în captura următoare a hieroglifelor:

Gherga la Nil

Primii creştini ştiind că Oaza Kharga a fost creştinată de apostolul Bartolomeu Natanael (unul dintre discipolii lui Iisus), s-au refugiat în ea de persecuţiile Romanilor, rămânând vaste necropole după ei.