 |
| Gergis la răsărit de Ilieon Kome |
Mormintele regelui Priam şi primului său născut Hector sunt la Gherghis, pe acel Deal Bali Dagh (în cursul Războiului Troian - când a fost convenit un armistiţiu de 2 luni pentru funeraliile ambelor părţi - Priam a pus cenuşa fiului său Hector într-o urnă de aur, a învelit-o în purpură şi a depus-o în mormântul peste care a ridicat un tumul plantat cu ulmi, apoi şi el ajungând lângă fecior / locuri explorate de arheologi începând din secolul XIX; preotul Dares - care a fost printre slujnicii înmormântării - a lăsat consemnat că lângă era principala Poartă a Troiei / ce era străjuită de Fortăreaţa Gherghis). Priam a fost ucis de fiul lui Ahile, care a ucis-o apoi şi pe fiica aceluia, prinţesa Polyxena, la mormântul tatălui său Ahile de pe promontoriul Troian. După Războiul Troian, mărturiile Antice au reţinut că aşezarea a fost reîntărită cu Gherganii deportaţi din regiunea Troiei în Cipru, care - atunci când au prins ocazia - s-au întors din exil în strămoşescul lor Ținut. Precedat de Britanicul John Cramer în 1832, care a editat la Universitatea Oxford o descriere amănunţită geografică şi istorică a locurilor, umblând şi pe Valea Chiergee din fosta Podgorie Gherga / Gergithium, Râu ce se vărsa în Dardanele lângă “Lamp-Sacos” / Lampsacos, Germanul Heinrich Schliemann în 1881 - când a publicat faimoasa sa cercetare a Troiei (comoara de aur descoperită de el în zonă era din a doua jumătate a mileniului III î.C.) şi a asociat simbolul Svasticii de pe principalul altar de acolo cu Arianii din N Indiei - a menţionat că a găsit cetatea Troiei cu ajutorul localizării Gherghis; în “Ilios, oraşul şi ţara Troianilor: rezultatele cercetărilor şi descoperirilor” el a scris: “În S am aflat de la prietenul meu, arheologul Maltez Frank Calvert (care a săpat zona în 1853), despre ruinele fortificate că aparţineau Anticei aşezări Gherghis. Conform lui Herodot / ‘Istorii’ 7:20, înaintea Războiului Troian locuitorii din Gherghis - care erau urmaşii regelui Gheugri / Teucri - împreună cu Misianii au trecut Bosforul în Europa şi au cucerit tot N Balcanic, ajungând până la Marea Ionică, în S atingând Râul Peneios (ce curge din Pind în Marea Egee, având gura lângă Muntele Olimp, în valea sa fiind Tricala şi Meteorele / ce au fost puternic populate, încă din acele vechi timpuri, de Ghergani). Corespunzător lui Strabon, acei Misiani au fost Tracii, care au ajuns astfel din Asia în Europa. Atenţie specială merită denumirile Teucriane pe care Homer le-a legat de Troia sau oamenii săi: având aşezarea Gherghis în Troia, se pot conecta Homericul Gargaros - din ‘Iliada’ 8:48 - şi Gorgythion, fiul lui Priam. Hitiţii atunci dominau Asia Mică până la Eufrat, fluviu al cărui mal era graniţa districtului Carche-miş / Gherga-miş; acolo aliaţii Hitiţilor - consemnaţi cu cea mai mare fidelitate de către Egipteni - erau cei mai reprezentativi militari V Anatolieni: Dardanii, cei din Misia, Lidia, Likia şi Kerkeş sau Ghergheş / nume ce amintea Gherghiţii din regiunea Troiei (sufixul ‘ş’ a fost schimbat de Greci în ‘ţ’)”. Este de ştiut că pe scară istorică şi geografică întâi au fost Teukri în Troia - populaţia Teucriană / Troiană, pe malul Anatolian al Dardanelelor, de la începutul mileniului III î.C. - şi apoi (mult ulterior, datorită năvălirii Hitiţilor în Anatolia), Traki în Tracia: populaţia Tracă, pe malul Balcanic al Dardanelelor (la Strâmtoarea Dardanele, în partea Asiatică / Anatoliană = Peninsula Troiană Biga și în partea Europeană / Balcanică = Peninsula Tracă Gallipoli).
 |
Harta lui Henry
Schliemann
|
Istoricul Carian Herodot a descris Troiana Gherghis ca un loc de mare putere în Vechea Lume, cu o vechime impresionantă. Xenophon a scris că la începutul secolului IV î.C. Gherghis încă era o aşezare de forţă, cu turnuri măreţe / foarte înalte şi o Acropolă (localitatea avea un Templu închinat lui Apollo Gergithius, ce adăpostea mormântul primei profete Sibila / Cybele - denumită de aceea Gherghiţia - de mare importanţă în vechea lume Greacă şi Romană) şi controla politic inclusiv comunitatea învecinată din Skepsis; când sisiful Spartan Dercylidas a jefuit Gherghis, a găsit atâţia bani cât să întreţină 8 mii de soldaţi pe timp de un an (el a profitat de faptul că tiranul Midias din Skepsis / Schepsis şi-a omorât cumnatul şi soacra - nobili Dardani - care îşi aveau acolo averea; apoi jefuitorul totuşi a întărit fortificaţia localităţii). Însă în 218 î.C. mai ales femeile de acolo au fost forţate de către Attalus / Atal, comandantul cetăţii Pergam, să se mute departe spre E - unde au înfiinţat o nouă aşezare, cu acelaşi nume, la izvorul Râului Caicus - şi aşezarea Troiană Gherghis / Gergis I şi-a încetat atunci existenţa, fiind distrusă de acela (astfel că în compendiul publicat în 1996 de Universitatea Californiei despre aşezările Greceşti, la izvorul Râului Caicus / Kaikos - pe Valea căruia era Pergam - a apărut Gergitha, nu Gergithion din Teritoriul Lampsakos sau Gergis de lângă Ilion); lângă izvorul Caicus / Caicos, la N de Kirkagac este Gertze, acum Yirce / Yirca 39,11 lat. N, 27,39 long. E, loc sugerat de savanţi - printre care şi profesorul American Getzel Cohen în 1995 - ca fosta aşezare Gherghi II (cu un secol înainte, geologul German Alfred Philippson a descoperit în defileul de acolo sarcofage inscripţionate). Anticul geograf Anatolian Strabon a scris: “Aproape de izvoarele lui Caicos este satul Gherghitha în care i-a mutat Attalos pe Gherghiţii din Troada când le-a cucerit ţinutul”, el precizând că noua aşezare denumită Gergithes / Gherghite era la plural feminin, însemnând localitatea Gherghiţelor. După cum au afirmat de pildă Anatolienii Nicander din Colophon care a scris în secolul II î.C. “Georgica” (ce l-a inspirat pe poetul Roman Vergiliu pentru lucrarea cu acelaşi nume) şi Partenie din Bitinia în secolul I î.C. (profesorul Grec al aceluiaşi poet Roman Vergiliu), Kefalon / Cefalon din Gherghis a fost contemporan Războiului Troian, lucrarea sa “Istoria Troiei” făcându-l celebru după un mileniu pe Hegesianax în Alexandria Troiei, care - luându-şi acel pseudonim la sfârşitul secolului III î.C. - a rescris-o ca “Troica” (de pildă, în secolul I î.C. însemnările au fost considerate de către Dionisie din Halicarnas / Caria 60-7 î.C. ca foarte valoroase istoric despre Troia); e de ştiut că Alexandria Troiei a fost numele dat oraşului Kebren în 306 î.C. în memoria împăratului de către Antigon, fost general al lui Alexandru Makedon “cel Mare” iar Hegesianax, neautohton al localităţii, era curtean al lui Antiohie “cel Mare” (regele seleucid - al unuia dintre statele succesoare Imperiului Macedonean - cel care a oferit azil generalului Cartaginez Hanibal), documentele lui Chefalon / Cefalon fiind în arhiva celor colectate de la Gherghi, din apropiere, salvate de la distrugerea din 218 î.C. a aşezării. Din păcate, lucrările ambilor - ale lui Cefalon şi Hegesianax / care a adăugat şi evenimente ulterioare Războiului Troian - s-au pierdut, rămânând doar relatări indirecte despre cele consemnate (în timpul lui Athenaues 9:49, adică la începutul secolului III, încă existau): între altele, de exemplu a fost menţionat că nepotul regelui Priam, Askanios - fiul lui Enea - a restaurat Gherghis, Troia, Skepsis şi alte localităţi din regiune distruse de Războiul cu Aheii (Skepsis a primit la un moment dat şi colonişti Ghergani din Milet) şi că Troianul Enea după război s-a deplasat spre V, urmaşul său “Romos” ajungând să fondeze cetatea Romei; e de observat că şi Traco-Dacii aveau nume indigene ca Roimos, Roimus, ş.a. - după cum a documentat şi cercetătorul Bulgar Dimităr Decev în 1957 - cu mult înainte de existenţa Romei din Peninsula Italică. Se ştie că Enea s-a născut pe Masivul Ghergar Ida şi s-a cununat cu prinţesa Creusa / fiica regelui Teucrian Priam (ea a murit când a căzut Troia, în timp ce Enea salva pruncul) iar în ceea ce e acum Italia fiul lor a fondat Alba Longa 41,44 lat. N, 12,39 long. E, reşedinţa de pe malul Lacului Albano - la poalele Muntelui Alban din S Romei - locul unde după mai multe generaţii s-au născut gemenii Romulus şi Remus; după cum a relatat istoricul Roman Tit Liviu 1:25, în timpul său încă se vedeau gorganele în care au fost înmormântaţi Curaţii (ştiuţi acolo şi ca Horaţi): probabil erau Cureţii din anturajele începuturilor, ajunşi acolo din Peninsula Anatolică. În Peninsula Apeninică / Italică, văduvul Enea a ajuns să se însoare cu o altă Gherga - după cum i-a prezis Creusa când a murit în distrugerea Troiei de către Ahei - şi anume cu o rudă îndepărtată a ei, Lavinia descendentă a lui Circe (era fiica lui Latinus): Carianul Dionisiu din Halicarnas 1:43 a arătat că Latinus l-a avut ca tată pe Hercule = Ghergar și că a fost născut de o fecioară Hiperboree (din spațiul stră-Român), deci Latinus nu a avut părinți de sorginte Italică, doar locul nașterii lui fiind în Peninsula Apeninică / Italică; aşa după cum a scris Romanul Vergiliu în “Eneida” 8:506, la stabilirea sa în Peninsula Apenină / Apeninică Troianul Enea s-a înţeles cu Tarchon, cârmuitorul E/Truscilor (aceia în alfabetul lor n-aveau “G”, astfel încât regele lor Tarchon - fondatorul Dinastiei Tarquine - era Garchon / Gargon, patriarhul Dinastiei Garghine). Priam a fost ultimul rege din Dinastia Ghergară care cârmuia Troia iar prin fiica şi ginerele său Enea (cârmuitorul Dardanilor în Războiul Troian), unul dintre descendenţi a fost Romulus - fondatorul Romei - care aşadar era urmaş Gherga. George Grote în “Istoria Greciei” din 1851 scria: “Herodot a notat că locuitorii aşezării Gherghis ocupau o porţiune din N Masivului Ida, la răsărit de Dardanele, ca rămăşiţe ale Anticilor Teucriani (în concepţia lui, ei erau Troianii descrişi în ‘Iliada’); denumirea Teucrianilor s-a pierdut, păstrându-se doar în scrieri ca ale lui Kefalon din Gherghis (al cărui loc de naştere se pare că a fost oraşul Gherghis ori era dintre Gherghiţii de lângă Cume) sau Hellanicus din Lesbos / scriitor din secolul V î.C., de la care a trecut la poeţii ulteriori şi la epica Latină. A existat de asemenea o localitate numită Gherghita lângă izvorul Râului Kaikus, deci în Misia. Corespunzător lui Strabon, Gherghiţii de lângă Cume s-au aşezat pe Masivul Ida, la Gherghi / Gargara. Probabil că locuitorii ne-Eleni, atât din zona Cume, cât şi din zona Ida, erau înrudiţi, cei ajunşi pe Ida fiind deja Greci, contribuind astfel la conversia acelui loc din Teucrian în Grecesc. Într-una dintre dislocările violente - devenite frecvente în Anatolia mai ales în timpul succesorilor lui Alexandru cel Mare - populaţia Teucriano-Greacă a Gherghiţilor Masivului Ida a ajuns până la izvorul Kaikus datorită lui Attalus, conducătorul Pergamului”. Este de ştiut că valoroasa bibliotecă a filozofului Aristotel - născut în Peninsula Chalki-dikos din Macedonia, care era însurat lângă V Anatoliana Gargara, în Assos cu fiica cârmuitorului - a fost îngropată la Skepsis de teama lui Attalus şi din acea cauză s-a deteriorat grav, de umezeală şi carii: Aristotel (care nu era Elen, ci Macedonean) l-a cuprins în testament pe botanistul Tyrta-mos / Teofrast din Insula Lesbos ca moştenitorul bibliotecii sale iar acela a lăsat moştenire tot - şi biblioteca sa - lui Neleus din Skepsis, ai cărui descendenţi au ţinut un timp lung documentele ascunse într-o pivniţă. Pentru Aristotel, cel mai înalt nivel de bogăţie era fericirea, adică activitatea raţiunii în concordanţă cu virtutea; după spusele lui, “cei morţi sunt mai fericiţi decât cei vii şi a muri înseamnă a te întoarce la adevărata ta casă” (discuţia referitoare la virtuţile dreptăţii lansată de Makedonul Aristotel a reprezentat punctul de plecare al sistemelor actuale de dreptate: pentru el, elementul fundamental al dreptăţii era tratamentul egal al cazurilor asemănătoare, o idee ce i-a determinat pe gânditorii de mai târziu să stabilească asemănările relevante, căci Aristotel distingea între dreptatea la împărţirea bogăţiei - dreptatea distributivă - şi dreptatea prin despăgubire, cum ar fi pedepsirea cuiva pentru răul pe care l-a făcut, adică pedeapsa juridică; noţiunea de dreptate a rămas importantă pentru ideea statului de drept, concept fundamental în filozofia politică). Natura spirituală a Makedonului Aristotel a fost diferită de cea a Elenului Platon, Aristotel afirmând despre Platon că a dublat prin “teza ideilor” realitatea în mod inutil (căci Aristotel era un spirit realist, înţelegând lucrurile naturalist / ştiinţific): Aristotel nu era Elen ca Platon, ci era Makedon din Stagira 40,31 lat. N, 23,45 long. E / Nordul Muntelui Athos. Ideile lumii lui Platon, preluate de la Mama Ida (cosmosul fiind universul Ideii-Cuvânt), urmăreau ca rezultat un nou Olimp, cel creat de om însuşi; învăţăturile filozofului Aristotel, care a fost dascălul lui Gergithios / propagandistul Imperiului Makedon cârmuit de împăratul Alexandru “cel Mare” (exprimate în lucrările salvate în zona Gherghiţilor unde savantul a fost însurat), au constituit timp de peste 2 milenii importante resurse pentru omenire.
