Originea Gherga: 66. Gherga în Canaan

Populaţiile Canaanului

Canaan este vechea denumire a Palestinei / Israelului dar şi a unor părţi din Liban, Iordania şi Siria de azi (din imediata vecinătate a Egiptului - atât Antic, cât şi actual); Canaan se învecina cu Anatolia în N, Mesopotamia în E şi Egipt în S (căci în V avea Mediterana), învecinându-se cu 3 mari Peninsule: Anatolia în NV, Arabă în SE şi Sinai în SV. Gherga în zonă a constituit o populaţie străveche: Ţinutul Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor era în Canaan, întinzându-se inclusiv la S de Înălţimile Ghoran / Golan, în jurul Lacului Gari-Rheii / Galileeii - ce în timp a fost denumit şi Lacul Ghenezar / Ghe-nizaret, Kineret sau Tiberiada - până în S la Iebuseii / Iebusiţii din Ierusalim şi Amoreii / Amoriţii din Ierihon (cu care de altfel e împărţit acelaşi paragraf biblic; Iebuseu şi Amoreu erau fraţii lui Ghergheseu).

Lacul Galileeii în prezent are 166 kmp - adâncimea maximă având-o de 43 metri - şi e format de Râul Iordan în cursul său de la N spre S, în Riftul Asiatic conectat cu cel African (în timpurile biblice, gura Iordanului de la Lacul Galileea era populată de Gherga); spre comparaţie: “Marea Galileeii” e un sfert din Lacul Gherdap / Porţile de Fier. Fauna acvatică a Lacului Galileeii seamănă cu cea a lacurilor din E Africii: în vremurile biblice, Valea Iordanului era dominată de urşi şi lei (acum lupii sunt acolo în vârful lanţului trofic); în prezent, berzele - menţionate de Biblie pentru precizia calendaristică a trecerii lor - traversează Galileea cu aceeaşi exactitate avută totdeauna iar pelicanii din Valea Iordanului (şi micuţa sa Deltă de la Lacul Galileea) vara merg pentru împerechere în Delta Dunării.

Râul Iordan e lung de 251 km, izvorăşte din Liban, culegând apele coborând de pe Muntele Chermon / Hermon - ce străjuieşte Platoul Golan / Gaulan - alimentează Lacul Galileeii cu apă potabilă iar surplusul curge în Marea Moartă (faţă de el, la răsărit e Trans-Iordania iar la apus e Cis-Iordania); spre comparaţie, Râul Bega din Banat - pe malurile căruia sunt oraşe ca Timişoara în Banatul Românesc, Zrenjanin / fost Becicherecu Mare în Banatul Sârbesc, etc. - e puţin mai mare decât Râul Iordan (atât în debit, cât şi lungime): Râul Bega are 256 km, la vărsare formând o Deltă (de altfel, în comparaţie cu suprafaţa judeţului Timiş, acum Palestina e puţin mai mică iar Israelul e puţin mai întins, însă ambele Țări împreună - Palestina şi Israelul - au în total suprafaţa mai mică decât a Banatului). Consonantic, Galileea a fost iniţial notată “KRR” şi “GRR”, apoi “GLL”. Lacul Galileeii este la 214 metri sub nivelul oceanului planetar, fiind Lacul cu apă dulce aflat la cea mai joasă altitudine de pe glob / azi principala sursă de apă potabilă a Palestinei şi Israelului. Marea Sărată / Moartă este la 423 de metri sub nivelul oceanului planetar şi este cel mai jos loc din lume (are 810 kmp şi i se spune aşa deoarece apa sa are sare aproape o treime).

Înaintea sosirii Evreilor - a căror denumire provenea din înţelesul pentru “străini” în spaţiul dintre Mesopotamia şi Egipt / grupul genetic masculin cel mai mare al Evreilor fiind “J” - cele 7 populaţii care stăpâneau actualele Palestina şi Israel au fost / alfabetic: Amoreii / Amoriţii, Canaaneii / Canaaniţii, Ferezeii / Fereziţii, Gherghe-seii / Ghirga-siţii, Heteii / Hitiţii, Heveii / Heviţii şi Iebuseii / Iebusiţii:

· Amoreii / Amoriţii, de statură mare, foarte solizi, locuiau lângă Marea Moartă dealurile Trans-Iordaniei - adică pe ambele maluri ale Iordanului - şi cooperau îndeaproape cu Iebuseii / Iebusiţii şi Heteii / Hitiţii; scrierea timpurie Babiloniană le numea teritoriul Ghirghir / Gir-Gir

· Canaaneii / Canaaniţii erau comercianţi vestiţi ce ocupau bogatele Văi din centrul Țării, între Ţinutul Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor şi Mediterană; au fost printre strămoşii Fenicienilor (numiţi aşa - Poeni / Phoeniki - de Grecii vechi, Romanii le ziceau Puni)

· Ferezeii / Fereziţii locuiau la graniţa cu Egiptul, împrăştiaţi de la câmpie până pe dealuri, în aşezări lipsite de fortificaţii, buni călăreţi, rude cu Gherghe-seii / Ghirga-siţii; urmaşii lor au fost puşi la munci de corvoadă de vechii Evrei

· Heteii / Hitiţii - ca urmașii Kheti ai fratelui lui Gherghe-seu - au ajuns până în S ocupându-se cu ciobănitul şi deseori erau aliaţi cu Amoreii / Amoriţii iar uneori cu Heveii / Heviţii (aveau păr castaniu, în contrast cu cel al vecinilor Egipteni); la începutul mileniului II î.C. au constituit un Imperiu, în Anatolia - unde regiunile neocupate de ei au fost doar Troada / Troia Gherganilor şi Caria Gherghiților - având unul dintre cele mai puternice state ale vremii (în Canaan - aşa cum apare în “Facerea” 49:32 - “feciorii Heteilor” aveau peştera în care a fost îngropat strămoşul Avram al Arabilor şi Evreilor, astfel confirmându-se legăturile strânse ale arealului cu Anatolia / extrema Asiatică populată şi de Gherghiţi: Ţara Sacră Canaan - dinaintea existenţei Arabilor şi Evreilor dar şi în mileniul II î.C. - a fost la hotarul dintre dominaţiile Kheților / Hitiţilor şi vechilor Egipteni, patriarhul Avram închinându-se fiilor lui Het, corespunzător “Facerea” 23:7)

· Heveii / Heviţii s-au păstrat ca populaţie distinctă în vecinătatea Nordică a Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor; locuiau inclusiv peşterile din Masivul Seir, între Edom şi Şehem, avându-şi ca loc principal Masivul Hermon / Sirion şi au fost aliaţi cu Heteii / Hitiţii

· Iebuseii / Iebusiţii colaborau mult cu Amoreii / Amoriţii şi la fel ca Heveii / Heviţii şi Heteii / Hitiţii au fost puternic influenţaţi de Hurianii / Huriţii veniţi în mileniul III î.C. din E - Canaanul fiind numit Huru de către Egipteni; zona lor se întindea în S până la Hebron / Cis-Iordania (în peştera căruia în mileniul II î.C. a fost îngropat patriarhul Semit Avram - al cărui fiu mai mare, făcut cu o servitoare, a fost înaintaşul Arabilor şi al cărui fiu mai mic, făcut cu sora lui vitregă, a fost strămoşul Evreilor - acela cerând localnicilor, ca migrant veritabil ce era, conform “Facerea” 23:4 “Eu sunt între voi străin şi pribeag; daţi-mi dar în stăpânire un loc de mormânt la voi” iar corespunzător “Cărţii lui Iosua Navi” 14:15 “mai înainte Hebronul se numea Chiriat-Arba, capitala fiilor lui Enac” / Enoh)

Biblicii “fii ai lui Het” - în a căror zonă din Canaan a ajuns Avram / strămoșul Arabilor și Evreilor - erau nepoți ai Sf. Gherghe = Gherghe-seu, căci tatăl lor Het și Gherghe-seu au fost frați: e de remarcat că Het - așa cum a fost consemnat biblic - era notat Khet de către vechii Egipteni, fiind (de fapt) Ghet, exponentul marii puteri imperiale Ghetă care a dominat Orientul Apropiat la sfârșitul Epocii Bronzului, a cărei sferă de influență se atingea în Canaan cu influența Egipteană; când Avram - plecat dintre Chaldeii / Ghargheii de pe Eufrat - s-a stabilit în Canaan a plătit zeciuiala regelui Gherghe-seu Melchisedec care pe atunci cârmuia acolo, o rămășiță a proprietăților Ghete în areal rămânând de pildă peste 2 milenii și Grădina “Gheți-mani” din Ierusalim = Grădina Gheților (locul unde a fost arestat Iisus, la a cărui naștere Magii au adus daruri). Se poate observa că Ghergheii au fost la putere în Orientul Apropiat / Mijlociu, inclusiv în Canaan, la începutul mileniului II î.C. (atunci când a apărut acolo Avram de pe Eufrat iar structura imperială era G/Hetă), la timpul erupției Vulcanului Thera / “San-Torini” (atunci când au contribuit la instaurarea dominației Hyksosă în Egipt), la mijlocul mileniului II î.C. (atunci când structura imperială era Mediană - istoric notată “Mitanni” - a Magilor / Mezilor din Media, știuți ca Ariani / Iraniani și denumiți Huriani, biblic “Horei”, dintre care de exemplu a fost frumoasa faraoană Ghergară Nefertiti), la invazia vechilor Evrei fugiți de robia din Egipt (atunci când cărțile lui Moise i-au nominalizat pe Gherghe-sei ca parte a populației primordiale din Canaan) ori la sfârșitul mileniului II î.C. (atunci când în N Canaanului aveau Regatul Ghirghes / Gheșur, cu capitala numită Zer = cel mai mare oraș din Galileea, întărit de un zid foarte serios); în mileniul I î.C., Asirienii au înglobat în structura lor imperială Regatul Ghirghes / Gheșur, la fel procedând cu Regatul Karga (ultimul bastion neo-Hitit din istorie, cu capitala Garga-miș, pe Eufrat) și cu Regatul Israel, Ghirga-șiții / Gherghe-seii trecând apoi sub cârmuirea Mezilor / Magilor - care prin uriașul Imperiu Median i-au învins pe Asirieni și i-au precedat pe Perși - ulteriorul Imperiu Makedon acceptând, la cererea tocmai a indigenilor Gherghi, întemeierea Decapolis cu capitala Scito-polis = “Oraș Scit” / azi Beisan iar în timpul Imperiului Roman, la începutul mileniului I principalii apostoli ai lui Iisus din Galileea au fost frații pescari Andrei și Petru din Capernaum, suburbia Zer / fosta capitală Gheșură, în suburbia Ghergasa (corespunzător Bibliei) Iisus exorcizându-l pe Ghergheseu: acela a vestit cuvântul Domnului în Decapolis, la fel acționând Andrei - cel mai mare dintre apostoli - care a propovăduit cuvântul Domnului la Gheții din Sciția Mică / Dobrogea, regiune pe țărmul căreia erau numeroasele colonii Gherghite din Caria = Țara Gherghiților din Asia “Mică” (dinaștii regali ai Geto-Dacilor fiind știuți ca Gurag / Zuraz, iviți prin cununia cu Gherga).

Ierihon / Jericho 31,52 lat. N, 35,27 long. E - însemnând “Oraşul palmierilor” - a fost prima aşezare din lume prevăzută cu ziduri de apărare în jurul caselor circulare din cărămidă de argilă / lut (cele mai vechi structuri cunoscute în lume din acest material de construcţie); acolo a fost principalul centru de cult al Zeului Lunii Yarikh / “Ya-rikh”, știut în Țara Sfântă Canaan ca “Regele luminii” = “Lampa Raiului” / “Luminătorul”, crezându-se despre el că furniza peste noapte roua (denumirea Ierihon provenea de la Yarikh / “Ghia-rig” = “regele Gheii / Gaiei”: acela s-a însurat cu patroana livezilor / fructelor, fiica Zeului Verii Khirkhib, la nuntă el dăruind miresei un excepțional colier de lazurit). În vechiul Egipt, Zeul Lunii se numea Yah; acolo termenul “Yah” de fapt era chiar “Luna”, pentru slăvire vechii Evrei adăugându-i valorosul sufix “ve”, Prea-Înaltul / Zeul Cerului devenind “Yah-ve” = Iehova (iar în Bazinul Dunării “iYi” însemna “ființă de lumină”, în pronunție “Io”). Este de știut că în Canaan cea mai mare podgorie a fost pe Muntele Carmel, considerat “Muntele Grădină”, care cuprindea și multe livezi; Biblia în “Miheia” 7:14 a scris despre marea “pădure” a sa (în general, coasta Est Mediterană a fost dintotdeauna bogată în livezi / grădini, fiind emblematică pentru Cornul Abundenței). Biblia a afirmat în Vechiul Testament / “Facerea” că Gherghe-seu era Canaanit: în capitolul 10 din prima carte apare că “din Canaan s-a născut Ghergheseu”: tatăl lui Gherghe-seu a fost Canaan (iar “Luminătorul” Țării Sfinte a Canaanului - dar și “Luminătorul” Raiului - a fost Zeul Yarikh / “Ghia-rig” = “Rege al Pământului”, respectiv “Zeu al Lunii”, adică “Luminător”, “Din Cer”, “Prea-Înalt”). Este de remarcat că etimologia şi istoricul denumirii Jericho reverberează cu Gherga, conform observaţiei de pildă din 1995 a lingvistului Canadian Mike Campbell (de altfel, după cum de exemplu a fost menţionat de către “Patrologia” Greacă, locuitorii săi Amorei / Amoriţi proveneau din Regatul Mari ce în mileniul III î.C. a avut pe Eufrat capitala Terga / Terqa, azi localitatea Siriană Tel Aşara 34,55 lat. N, 40,34 long E, cârmuirea sa stabilindu-se acolo când a sosit din Bazinul Ghaggar / N Indiei; e de ştiut că în regiunea Ghergară - pe malul drept / apusean al Eufratului - sunt Mănăstiri vechi, ce ultima oară au fost active Medieval iar Fortăreaţa Ghergher / Gerger de pe Eufrat le apăra).

Canaanitul Yarikh = Zeul Lunii în poziție Yoga

Ceea ce este interesant e că zidurile Ierihonului / Yeriho au fost ridicate înaintea descoperirii agriculturii, locuitorii săi fiind sedentari din alte motive decât cultura pământului (la început, oamenii depindeau de plantele sălbatice, pe care nu le plantau, ci doar le coseau cu obiecte ascuţite, din cremene, strivindu-le cu pietre). Pentru a se apăra, au construit ziduri înalte de mai mulţi metri în jurul locuinţelor, precum şi un turn de apărare; accesul în vârful acelui prim turn se făcea pe o scară cu trepte tăiate în piatră. Ierihon este localitatea aflată la cea mai joasă altitudine de pe planetă, fiind la 258 metri sub nivelul Mării - cel mai aproape de “inima” Pământului - în dispută pentru poziţia primatului drept cel mai vechi oraş din lume prin dezveliri arheologice cu alte câteva, tot orientale (documentar, primul oraş din lume - cel mai vechi oraş din lume - a fost AtlantIda, capitala Imperiului Atlant / din vecinătatea Nordică a Cornului Abundenţei). Papa Clement I - succesorul la Roma al Sfântului Petru în secolul I - a scris că pe timpul când strămoşul Evreilor Isac, fiul lui Avram, avea 64 de ani (adică la începutul mileniului II î.C., acela fiind musafir acolo), personal regele Ghirga-siţilor muncea la ridicarea zidurilor înconjurătoare ulterioare ale Ierihonului, despre care Biblia a notat că au căzut la invazia Evreilor datorită reverberaţiei acustice produse în timpul atacului; papa Clement I a fost deportat în timpul împăratului Traian al Imperiului Roman în Peninsula Crimeea și executat prin înecare în anul 99 la Chersonesos / azi Sevastopol (moaștele sale au fost recuperate de acolo de către călugărul Makedon Chiril / autorul “alfabetului chirilic”). În “Istoria ideilor şi credinţelor religioase”, Dr. Mircea Eliade a scris: “În Epoca Pietrei, cultul fertilităţii şi cultul morţilor erau solidare; cultura de la Catal Huyuk din Anatolia a precedat şi influenţat cultura preceramică din Ierihon, credinţele fiind similare (inclusiv cultul craniilor a fost amplu atestat în ambele zone)”.

Ierusalim - oraş Sfânt, însemnând “al păcii” - este acum cea mai mare localitate, atât pentru Palestina, cât şi pentru Israel (Iebuseii / Iebusiţii, l-au înconjurat cu un zid şi l-au apărat până când Evreii cârmuiți de regele lor David - ce în Ebraică nu era nume propriu, ci însemna “comandant” / rezonând cu cârmuitorul unei “dave” = cetăți, vechii Români având pentru liderul de așa tip titlul de “vodă” - l-au cucerit, Evreii vechi mutându-şi atunci capitala din Hebron / Palestina, acolo); în 1908, arheologul Britanic Theophilus Pinches a descifrat pe o Tăbliță de acolo din mileniul III î.C. referirea la Yabusu, ceea ce era forma veche a lui Iebu, etnonimul Iebu-seilor. Cârmuitorii acelora aparțineau Dinastiei “regelui Salemului” - așa cum a consemnat Biblia în “Facerea” 14:18, etc. - zis Melchisedec, adică “Mesagerul Domnului” = Gherghe-seu / Ghirga-șit iar fiul său (rege în timpul fiului patriarhului Avram, pe care l-a găzduit) lucra la zidurile cetății Ierihon, pe care o stăpânea, pe lângă cetatea Salemului / Ierusalimului însemnând “Apuseană” unde rezida, așa consemnând în secolul I și papa Clement I, că ei erau Gherghi; de altfel, în secolul I inclusiv istoricul Evreu Iosif Flaviu a scris în cartea sa “Antichități iudaice” 1:10 că “regele oraşului Solyma a fost Melhisedec iar numele acela însemna regele drept: înţelesul se bucura de un consimţămant unanim, pricină pentru care a şi fost ales preot al lui Dumnezeu, Solyma chemându-se după aceea Hierosolyma” (adică Sf. Solyma = Ierusalim). Pe lângă faptul demn de reținut că la începutul mileniului II î.C. patriarhul Avram al Arabilor și Evreilor, după ce a încercat o vreme să-i învețe pe Egipteni astrologia, a fost înhumat în teritoriul Iebuseilor, e de știut că de la acei autohtoni Iebusei - din Ierusalim și împrejurimi - Evreii ajunși acolo s-au numit Iudei, forțându-i pe localnici să preia denumirea așa schimbată (astfel cum e scris în “Cartea lui Iosua Navi” 15:63 și “Cartea Esterei” 8:17). Iuda a fost strănepotul patriarhului Avram (era fiul nepotului Iacov / Iacob, al cărui nume a ajuns schimbat în Israel, așa cum a scris “Facerea” 32:28) și s-a însurat cu băștinașa Șua, nu cu o Evreică / după cum a consemnat “Facerea” 38:2; Iuda și Iudeii din tribul lui și-au avut numele de la Sfinții Iebu / “Iebu-seii” printre care s-au stabilit, teritoriul acela - din jurul Ierusalimului - devenind Iudeea (Biblia de la Blaj / județul Alba din 1795 a scris despre Ievusei, în baza betacismului = echivalenței consonantice “B”/”V”). Orașul Sfânt Ierusalim din Țara Sfântă Canaan (populat de Iebusei, adică de urmașii Sfântului Iebu = Iebu-seu, respectiv concitadinii Sf. Gherghe = Gherghe-seu), patronat de Zeul Păcii / Bunăstării Șalim, a fost Sfânt dinaintea sosirii acolo a Iudeilor / Evreilor: aşezarea Ierusalim - unde inițial au fost slăviți Zeul Soarelui și Kheba / Marea Mamă, care au format perechea primordială - a apărut în mileniul IV î.C. ca târg important al Țării Sfinte Canaan de atunci (iar apoi, așa cum reiese din Vechiul Testament / Iezechiel 16:3, în vechiul Ierusalim au trăit în mod semnificativ Amorei și Hitiți); în timp, localitatea a devenit de referinţă religioasă esenţială nu numai pentru Iudei / Evrei dar atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

Ghergasa, Karkom, Betsaida și Capernaum au fost suburbiile capitalei Zer a Regatului Gheșur

Zer (în Română - şi nu numai - însemnând lichidul ce se separă de lapte după coagulare) 32,54 lat. N, 35,37 long. E, având suburbiile Karkom 32,55 lat. N, 35,36 long. E, Ghergasa, Capernaum şi Betsaida, în preajma vărsării Râului Iordan în Lacul Galileeii, exista din mileniul IV î.C., fiind cel mai mare oraş din Galileea la cumpăna dintre mileniile II şi I î.C., constituind bastionul de rezistenţă împotriva vechilor Evrei al Gherganilor, adică al Gherghe-seilor / Ghirga-siţilor, printr-un Regat ce cuprindea zeci de aşezări din jur, începând din Înălţimile Golan până la luciul celei mari ape dulci din Canaan, Lacul Gari-Rheii / Galileeii; Ghergheii de acolo constituiau una dintre populaţiile Hamite care stăpâneau zona dinaintea invaziei Evreilor şi n-au putut fi ocupaţi de aceia (Ham / etnonimul Hamiţilor - ştiut ca Hermes de Grecii vechi şi Romani - a rămas în memoria colectivă prin extraordinara sa facultate de a-şi exprima gândurile prin cuvinte, atât verbal cât şi în scris). Gherganii din Galileea au fost meşteri în confecţionări - inclusiv de clădiri - din cretă / calcar şi argilă / lut (fiind consideraţi precursorii masonilor); după cum se ştie, urmaşii lui Ham au construit - prin maniera tipic megalitică - prototipul ziguratului (piramidei terasate): Turnul Babel în Babilon. Semiții (respectiv “Corciții”) au provenit din încrucișarea cu Hamitele iar Iafiții (respectiv “Însemnații”) au fost o bună parte dintre Indo-Europenii cârmuiți de Kurgani / Ghergani.

Vechea răspândire a Hamiţilor şi Semiţilor