177. Monedele Gherga

Gologanii - anterior “Goroganii”, datorită frecventei transliterații de la Pelasgul “r” la ulteriorul “l” ajungând popular ziși “gologanii” - au fost introduși în premieră mondială de Gherganii din apusul Anatoliei (întâi din aur, banii în monedele de acel tip fiind numiți “galbeni” încă mult timp după aceea, inclusiv de către Valahi / Români, apoi gologanii ajungând de mică valoare, confecționați din aramă sau diverse aliaje, etc.); după cum a observat de exemplu și cercetătorul Român Dan Dulciu, etimologia “gologanilor” a rămas necunoscută: în opinia autorului Originii Gherga, denumirea gologanilor a provenit de la “goroganii” Gherganilor din ceea ce azi e Turcia, în uz acolo dinaintea Turcilor. Inventarea monedelor în mileniul I î.C. în V Anatoliei s-a bucurat de succes universal pe glob, foarte curând răspândindu-se inclusiv de la promotorii Gherga pretutindeni pe planetă, fiind folosite masiv și azi.
În V Anatoliei, în secolul VII î.C. Gherghiţii au fost printre cei care au bătut primele emisiuni monetare din lume iar în secolul următor, ca urmare a dominaţiei Perşilor, tributul V Anatolienilor către ei a fost acceptat nu în natură - ca în restul Imperiului - ci în monede, ceea ce a dus pentru câteva secole la emisiuni monetare numeroase, printre acelea fiind şi unele personale ale Gherghiţilor. Începând cu secolul VI î.C., pentru aproape 3 secole, 2 din centrele lor Anatoliene - noua Gargara de la poalele Masivului Ida şi vechea Gherghis din Troia - au emis mai multe serii de monede, majoritatea fiind marcate cu numele lor, ca de exemplu:
Gargara menţinea strânse legături mai ales cu Miletul. Era faimoasă în Antichitate pentru solul său fertil. De la sfârşitul secolului VI î.C. până la mijlocul secolului IV î.C., Gargara a ajuns să emită monede, începând cu cele având inscripţia Gar:
În prima jumătate a secolului V î.C., Gargara emitea monede pe acelaşi tipar, pe o parte cu femeia purtându-şi părul în coc şi pătratul închipuind cele 4 câmpuri tipice Svasticii pe cealaltă parte:
În a doua jumătate a secolului V î.C., pe monedele emise de Gargara au apărut pe o parte chipul lui Apollo Gherghitios şi inscripţia mutată în pătratul de pe cealaltă parte:

Drahmele din prima jumătate a secolului IV î.C. emise de Gargara aveau pe o parte chipul lui Apollo Gergithios încununat cu lauri şi pe cealaltă parte un taur păscând, cu inscripţia Garg:
În a doua parte a secolului IV î.C., monedele Gargare au revenit la inscripţia Gar - însă cu un cal în galop şi o torţă - pe o parte şi faţa lui Apollo Gergithios pe celalaltă parte:
În 480 î.C., Gherghis era în alianţă monetară cu învecinatele Abydos - aşezare care din 670 î.C. a fost puternic populată de Carianii Milesieni - şi Kebren / devenită mai târziu Alexandria Troiei, mai ales în acele 3 târguri Troiane circulând monedele emise de Gherghis, cu Sfântul / Sfinxul = Grifonul pe o parte şi Gorgona pe cealaltă parte, având valoarea unei jumătăţi de drahmă:
De la mijlocul secolului V - adică din 450 î.C. - cu valoarea de o drahmă erau monedele emise din Gherghis având-o pe Sibila pe o parte şi Sfântul / Sfinxul = Grifonul (cu inscripţia Gherghisio) pe cealaltă parte:
Până în secolul III î.C., Gherghis a tot emis monede, ediţiile încetându-şi apariţiile datorită lui Attalus din Pergam, care a distrus vechea şi prospera localitate Ghergană:
Monedă Gherghiră din prima jumătate a secolului IV î.C.
Monedă Gherghiră din a doua jumătate a secolului IV î.C.
Monedă Gherghiră din prima jumătate a secolului III î.C.
Monedă Gherghiră din a doua jumătate a secolului III î.C.
Pe lângă monedele Troiane - Gargare şi Gherghire - în Anatolia mileniului I î.C. Gherganii au mai emis de pildă monede în Likia, din 485 î.C., de când acolo cârmuia, ca aliat al Perşilor, Kuprilli din Dinastia Kheriga / Gherga; el a început cu un leu pe o parte şi Trinacria (model la modă în secolul precedent, din V Anatoliei până în Sicilia) pe cealaltă parte - îmbinând numismatic astfel zoomorfismul răsăritean cu simbolismul apusean - şi a continuat cu portretul său împreună cu Trinacria:
De altfel, Trinacria a fost un vechi nume pentru Insula Sicilia, capul Meduzei - încadrat de 3 picioare reprezentând forma triunghiulară a Insulei - fiind şi pe drapelul Sicilian actual:
Stema Siciliei
Din a doua jumătate a secolului V î.C. au fost bătute monedele Kherei, începând cu înfăţişarea Atenei pe o parte şi pe cealaltă parte a lui Kherei - fratele lui Kheriga - îmbrăcat Persan (Kherei emitea banii din Telmessos, cel mai mare oraş din Likia, sediul fratelui său Kheriga fiind în Xanthos, capitala Likiei; ei erau nepoţii lui Kuprilli).
Kherei din 440 î.C.
Kherei din 420 î.C.
Kherei din 400 î.C.
La mijlocul secolului IV î.C., diversele emisiuni monetare ale Gherghiţilor în Likia însă n-au mai circulat, căci prin decesul din 385 î.C. al lui Arbina Gherghi, fiul lui Kheriga, îngropat cu mare fast în Monumentul Nereid / Naiad din capitala Xanthos (azi în “Muzeul Britanic”) şi datorită extinderii controlului apusean asupra zonei, Dinastia Gherga şi-a încetat exercitarea puterii la vârf ce a avut-o în Likia; Carianul Mausol - care cârmuia din 377 î.C. - a fost extrem de impresionat de mormântul lui Arbina / Erbinna, astfel încât cu inspiraţia Gherga din 353 î.C. în Halicarnas / azi Bodrum, realizându-se, într-un efort de 2 ani, Mausoleul său: una dintre minunile lumii Antice (servind ulterior ca şablon şi pentru “Soma” - mormântul împăratului Alexandru Makedon “cel Mare” din Alexandria / Egipt - etc). Trebuie ştiut că Dinastia lui Mausol era din oraşul Carian Karghe-djak / Labraunda 37,25 lat. N, 27,49 long. E, din apropierea marelui Sanctuar Gherga al Cariei: “labyrinthos” în vechea Greacă era “palatul regal” iar “labrys” era toporul cu tăiş dublu, emblematic pentru cei divini încă din neolitic (aşa după cum apărea pe “Colina Bifurcată” / Catal Hoyuk din răsăritul Anatolian).
În “Lumini din depărtări” din 1981, savantul A/Român Gheorghe Muşu a scris: “Vestitul rege carian se scria Maussollos; cuvântul respectiv era un compus din ‘Ma’ şi ‘yssollos’, al doilea component însemnând - în aceeaşi limbă cariană - ‘lance’ / ‘suliţă’. De la început, numitul rege carian a purtat amprenta şi efigia pe care au pus-o în el cele 2 femei care au stat la începătura şi durarea fiinţei: mama şi soţia. Iar dacă în cazul lui Maussollos, soţia i-a mijlocit singurul fel de nemurire de care pot să aibă parte oamenii, mama i-a dat nu numai viaţa, ci şi un nume-profil al acestei culturi. Astfel, numele purces ca şi viaţa de la mamă o slăvea, căci Maussollos în cariană avea pe ‘Metrocles’ în greceşte, care în româneşte ar fi ‘strălucit’, respectiv ‘slăvit prin mamă’; aşa era firesc în condiţiile societăţii cariane, cu atâtea continuităţi din vremea matriarhatului. Ne vine greu să credem că întâiul component poate fi altul decât cuvântul ce stă pe buzele tuturor popoarelor pentru a o numi pe ea: Mama, cuvânt întrupat în chipul cel mai firesc în forma reduplicată sau simplă ‘Ma’; vocabulă firească şi frecventă aproape pe tot globul, notorie şi la marea zeiţă capadociană respectivă, Ma. Astfel e numele, despre care se mai poate spune că era moştenire din timpul când femeia da copilului numele şi locul în societate, cum se petreceau lucrurile încă în vremea lui Herodot, la lycieni (cretanii, în tot cursul istoriei lor, nu spuneau ţării lor ‘patrie’, ci ‘metrie’); cât despre cariane, noi ştim că milesienele nu dădeau niciodată soţilor respectivi acest titlu. Regina Artemisa, sora şi soţia lui Maussollos, a condus mai departe ţara după moartea aceluia (excluzându-l pe fratele lor); în secolul anterior, o altă regină Artemisa a luptat alături de Xerxes, dovedind mai mari însuşiri de căpetenie politică şi războinică decât împăratul, admirată chiar de compatriotul ei Herodot pentru acestea. Semenele umane ale Marii Mame dădeau viaţă, nume şi rang în societate nu numai copiilor, ci şi soţilor (pe care milesienele nu s-au îndurat nici mai târziu să-i considere egali)”. Printre alţii, Dr. Vladimir Stolba de la Universitatea Daneză Aarhus 56,09 lat. N, 10,12 long. E - “capitala Iutlandei” - a studiat şi monedele emise de Gherghiţii Nord Pontici, în Peninsula Crimeea, îndeosebi la Kerkinitis (colonie populată de Anatolieni la sfârşitul secolului VI î.C. / azi staţiunea Eupatoria): “reprezentările au fost în 2 ediţii de bronz, cea statică probabil de la sfârşitul secolului V î.C. - având model Ionian, prezentând cel mai important personaj, regele bărbos având şalvari şi ţinând sceptrul, în faţa sa fiind inscripţionat numele - şi cea călare, de la mijlocul secolului IV î.C., a magistratului sub care era inscripţionat numele (cu circulaţie printre nomazii Sciţi, modelul respectiv regăsindu-se până la Kalatis / adică Mangalia din Dobrogea, zona devenită Antic ‘Mica Sciţie’); ambele tipuri de monede au circulat până în secolul II î.C.”
Regele Kerka, sfârşitul secolului V î.C.
Magistratul Karki, mijlocul secolului IV î.C.