76. Ilie


La 4 secole după profetul Gharga / Chalcas de la sfârșitul Epocii Bronzului - cel mai vestit profet în vremea Războiului Troian din Vechea Lume, după el apărând profetul Moise - în Canaanul Epocii Fierului s-a manifestat un alt mare profet: Sfântul Ilie. Biblia are 2 mari părți: Vechiul Testament și Noul Testament. În general, Vechiul Testament a fost scris de vechii Evrei. Noul Testament - scris în Greaca veche - nu e însă nici azi acceptat de Evrei (credincioșii mozaici chiar dușmănindu-i pe credincioșii creștini, începând cu cei care l-au realizat: evangheliști, apostoli, ș.a.; pe de altă parte, pentru creștini scripturile Vechiului Testament și Noului Testament sunt cel puțin la fel de importante). La fel ca în Vechiul Testament, unde au fost referințe la Evrei dar și la non Evrei (ca de pildă menționarea Gherghe-seilor întâlniți de vechii Evrei când au intrat în Canaan) și în Noul Testament - cuprinzând învățăturile Fiului Domnului - sunt referințe la non-Evrei și la Evrei (ca de exemplu răstignirea Fiului Domnului - Iisus din Galileea - a fost cerută în Ierusalim de către Evrei). În Vechiul Testament a apărut Sf. Ilie pentru că a fost apreciat și de vechii Evrei. Sf. Ilie n-a fost Evreu, ci înger: momentele esenţiale ale existenţei sale - ca apariţia şi dispariţia, cât şi acţiunile lui - confirmă aceasta; Ilie este respectat ca sfânt profet de cele 3 religii monoteiste - mozaică, creştină şi islamică - fiind celebrat ca mare făcător de minuni (inclusiv ca aducător de ploi în vremuri secetoase, considerat îndeosebi în spaţiul Român ca “Tunător” / “Fulgerător” ori ca ocrotitorul apicultorilor, de aniversarea lui începând retezatul stupilor, adică recoltatul mierii albinelor, cu atenţie la gărgăuni, după cum erau numite de Români viespile veninoase: în vechime, tradiţional prisăcarii / apicultorii Români afirmau că albinele - care “bâzâie” - erau din Rai, făcute din lacrimile Divinei Mame, însă deşi mieroase, dureau totodată, înţepând pe cei păcătoşi). Sf. Khidr - considerat de islam fratele Sf. Ilie - e de asemenea respectat de Evrei, creştini şi musulmani şi considerat “străin”; e interesant că Sf. Ilie era stângaci - ceea ce Semiții dintotdeauna au dezavuat - dar a ajuns înalt respectat și de aceia, tocmai datorită structurii sale angelice (era puternic, însă nu și pașnic).
Bazinul Zarqa / Gherka
Marele Sf. Ilie este ştiut de credincioşi ca “înger întrupat în carne”, care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerul; inclusiv literatura cabalistică - ca de exemplu a rabinului Medieval Yalkut Reubeni, ş.a. - l-a considerat pe Ilie înger real în formă umană, aşa că n-avea părinţi şi n-a lăsat urmaşi. De altfel, Biblia n-a consemnat genealogia / ascendenţa lui Ilie (aşa după cum vechii Evrei făceau meticulos despre “ai lor”), ci doar a menţionat geografic că era din zona Ghilead a Ghergheilor iar pentru a compensa acea lipsă, episcopul Epifanie 310-403 al Constanţiei / Salaminei Ciprului - Evreu creştinat, adversar al teologului Origen - a transmis detalii despre apariţia profetului / prorocului: preotul Şobăh / Sovac din Tesba / Ghilead a alarmat rabinii din Regatul Evreilor vechi când s-a ivit în familia sa pruncul învelit în scutece “de foc”, împreună cu nişte fiinţe “îmbrăcate în alb” iar acelea - dându-i numele de Ilie - i-au oferit şi să mănânce “o flacără” (gesturile “botezătorilor” fiind considerate ca simbolurile râvnei pentru Dumnezeu ce l-a mistuit pe Ilie de-a lungul existenţei). Conform Vechiului Testament - “cartea a treia a regilor” 17:1 - Ilie era din “Tesba Galaadului”, de aceea zicându-i-se “Tesviteanul” (“cartea lui Tobit” 1:2 precizând că “Tisbe se află în Galileea de sus”, la câţiva km N de Râul Zarqa / în pronunţie locală Zergă acum, lângă Jerash / Gherasa); apariţia lui Ilie în zona Ghergheseilor - pe lângă textul biblic sau indicaţia identică din secolul I a istoricului Evreu Flaviu Iosif - a fost marcată pentru aducere aminte şi de inscripţia pavajului primei mănăstiri bizantine ridicată în secolul IV acolo (după cum se poate citi pe rândul al treilea de jos, în partea dreaptă, deasupra exprimării “GERGAS” de pe al doilea rând):
Ilie între Gherghei
Ilie - numele său însemnând “stăpânit de Dumnezeu” - a activat în secolul IX î.C.: îi cunoştea bine pe vechii Evrei (conform episcopului Evreu Epifanie, a crescut în clanul Aaron al Leviţilor din Ghilead, înaintaşul Aaron oficial fiind fratele mai mare al lui Moise), Biblia menţionând că încă de tânăr profetul l-a abordat religios - în spiritul politic al timpului - direct pe regele Ahab care domnea din Samaria peste Regatul Israel, deoarece acela oficial urma idolatria faţă de Baal şi Astarte ce a fost instaurată de predecesori; idolatria a început cu Ieroboam, fost slujitor al regelui Solomon, cel care s-a luptat cu Roboam - ultimul rege al Israelului, cununat cu prinţesa Ghirghesă / Gheşură Maaca - şi a separat vechiul Regat al Evreilor, Nordul rămânând Israel iar Sudul rămânând Iudeea, cu capitala la Ierusalim. În Cultul Zeiţei Astarte a Dragostei - pentru a o onora - femeile întreţineau relaţii sexuale întâmplătoare în crângurile din jurul altarului aceleia iar ca să nu fie recunoscute în acele acte de prostituţie sacră, purtau văl / “burqa” (în secolul XX, când Kemal Ataturk - fondatorul Turciei Moderne - a interzis purtarea vălului, l-a permis doar prostituatelor, ceea ce a avut mare impact în respingerea folosirii publice a vălului în acea Țară). Ilie era din Regatul Ghirghes / Gheşur iar combativitatea sa era aliniată disputelor timpului a Regatului Ghirghes / Gheşur cu vecinul Regat Israel (mai mic decât cel din secolul precedent, care a fost condus de prinţesa Ghirghesă / Gheşură Maaca): regele Ahab s-a însurat cu prinţesa Feniciană Elisabeta din Sidon (unire cântată de psalmul 44), ceea ce a incomodat Ghergheii din Regatul Ghirghes / Gheşur, care şi-au fixat baza coaliţiei - împreună cu aliaţii Nordici - în Karkar / Siria. La cuvintele profetului Ilie - care i-a zis regelui Ahab “în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” - o secetă groaznică s-a abătut peste Regatul Nordic al Israelului, cu speranţa că foametea va face supuşii să se căiască: el n-a provocat doar credinţa în Zeul Ploii Baal, ci astfel i-a provocat pe preoţii Fenicieni, pe Evreii vechi din Israel şi pe regele lor. “Cartea a treia a regilor” 17 scrie ce a fost imediat, Dumnezeu sfătuindu-l după lansarea acelei provocări publice să fugă din Israel:
“2. Şi a zis Domnul către Ilie:
3. ‘Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
4. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!’
5. Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
6. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu.
7. După o vreme pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ”.
Pârâul Cherit putea fi în zona natală a profetului Ilie, la N de Zarqa / Gherka - acum Wadi Yabis - sau în Valea Gherg / acum Wadi Qelt, mai în S, un loc unde din secolul IV s-a ridicat Mănăstirea “Sf. Gheorghe” (ambele ape alimentând Râul Iordan).
De acolo Ilie s-a dus între Fenicieni, la Sarepta - între Sidon şi Qart / Tyr - unde s-a îngrijit ca mâncarea văduvei gazde să nu se termine şi i-a resuscitat fiul crezut mort (a fost prima înviere notată de Biblie); apoi, a cerut regelui Ahab o întâlnire pe Muntele Carmel: în faţa unei mulţimi şi a 450 de preoţi ai lui Baal, a propus aprinderea unui viţel tăiat pe un rug, fără utilizarea focului. Preoţii s-au rugat toată dimineaţa (“Şi ei strigau cu glas mai tare şi se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci, până ce curgea sânge” / după cum a consemnat “cartea a treia a regilor” 18:28), însă nu s-a întâmplat nimic; Ilie a cerut să fie udat jertfelnicul până seara iar apoi a strigat la cer Domnului “auzi-mă cu foc”: “şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ” (“cartea a treia a regilor” 18:38). Continuarea a fost crudă:
“39. Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis ‘Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!’
40. Iar Ilie le-a zis: ‘Prindeţi pe prorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul din ei!’ Şi i-au prins, şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo”.
După acel omor colectiv - petrecut în târgul Khelka, notat ca biblicul “Helcat” de la intersecţia drumurilor dintre Acra, Dor şi Meggido / locul viitorului Armaghedon (în vechea Ebraică “Khelka” însemnând “Curte”), la poalele răsăritene ale Muntelui Carmel, acum Tell Kassis / Israel - Ilie a provocat ploaia (ceea ce a dus la sfârşitul foametei, deja lungă de 3 ani jumătate):
“41. Apoi a zis Ilie către Ahab: ‘Du-te de mănâncă şi bea, căci se aude vuiet de ploaie!’
42. Şi a plecat Ahab  mănânce şi să bea; iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului şi s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa.
43. Şi a zis ucenicului său: ‘Du-te şi te uită spre mare!’ Şi s-a dus el şi s-a uitat şi a zis: ‘Nu văd nimic!’ El i-a zis: ‘Du-te şi fă aceasta de şapte ori’.
44. Iar a şaptea oară a zis: ‘Iată se ridică din mare un nor cât o palmă’. Iar Ilie a zis: ‘Du-te şi spune lui Ahab: Înhamă şi fugi, ca  nu te apuce ploaia!’
45. Şi pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori şi s-a pornit vijelie şi ploaie mare. Iar Ahab, suindu-se în căruţă, s-a dus la Izreel.
46. Iar mâna Domnului a fost peste Ilie, care, încingându-şi mijlocul, a alergat înaintea lui Ahab, până la Izreel”.
La Izreel, regina Elisabeta - furioasă că Ilie a ucis preoţii - l-a ameninţat cu moartea şi atunci el a fugit în Peninsula Sinai, pe Muntele Sacru unde Moise în urmă cu peste 3 secole a primit cele 10 porunci (Biblia n-a scris despre nici un Evreu vechi care să se fi întors acolo / însă Ilie era înger iar îngerii n-au naţionalitate); Ilie era îngrijorat de multele crime pe care le-a făcut în târgul Khelka şi cerea Domnului instrucţiuni. Capitolul 19 din “cartea a treia a regilor” relatează ce a fost la gura grotei de pe Muntele Sacru:
“15. Şi a zis Domnul: Mergi şi întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc şi, când vei ajunge acolo,  ungi rege peste Siria pe Hazael;
16. Pe Iehu, fiul lui Nimşi, să-l ungi rege peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi proroc în locul tău!
17. Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei.
18. Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!”
Din discursul Domnului faţă de Ilie reies mai multe aspecte: ca Regatul Israel să revină la glorioasa alianţă cu Nordicii Gherghei (aşa după cum de aproape un secol - din timpul domniilor prinţeselor Ghirghese / Gheşure Maaca - nu mai era), cu acea ultimă acţiune misiunea profetului fiind încheiată şi aflarea numărului Evreilor vechi: maxim 7 mii de familii (în Sudica Iudee - sensibil egală ca mărime - probabil fiind un număr similar); Sf. Ilie - pornit din Regatul Ghirghes / Gheşur - prin combaterea celor din Regatul Israel de fapt i-a ajutat pe Evreii vechi de acolo să nu fie asimilaţi de către Fenicieni, căci sub acţiunile lui (a fost factorul major de pericol), în lipsa sprijinului Fenician, ei şi-au revigorat religia mozaică. Evreii de atunci au instituit simbolic la ceremonia circumciziei “scaunul lui Ilie” - aşezat alături - ca semn că profetul veghează asupra băiatului operat, în urma spuselor “ocrotitoare” ale lui Dumnezeu, ca urmaşul Elisei al lui Ilie să fie ultimul “apărător”; Ilie l-a găsit pe Elisei şi capitolul 2 din “cartea a patra a regilor” redă plecarea lui, petrecută în ziua de 20 VII (rămasă sărbătoarea suirii sale la cer):
“4. Atunci Ilie a zis către el: ‘Elisei, rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Ierihon’. Iar Elisei a zis: ‘Cât este de adevărat că Domnul este viu şi viu este şi sufletul tău, tot aşa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!’
5. Şi au venit amândoi la Ierihon. Atunci s-au apropiat fiii prorocilor cei din Ierihon de Elisei şi i-au zis: ‘Ştii oare că Domnul ia pe stăpânul tău şi-l înalţă deasupra capului tău?’ Şi el a răspuns: ‘Ştiu şi eu, dar tăceţi!’
6. A zis Ilie: ‘Rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Iordan!’ Iar Elisei a răspuns: ‘Cât este de adevărat că Domnul este viu şi cum este viu şi sufletul tău, tot aşa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!’
7. Şi s-au dus amândoi; s-au dus şi cincizeci din fiii prorocilor şi au stat deoparte în faţa lor, iar ei amândoi şedeau lângă Iordan.
8. Atunci, luând Ilie mantia sa şi strângând-o vălătuc, a lovit cu ea apa şi aceasta s-a strâns la dreapta şi la stânga şi au trecut ca pe uscat.
9. Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: ‘Cere ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine’. Iar Elisei a zis: ‘Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!’
10. Răspuns-a Ilie: ‘Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi’
11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.
12. Iar Elisei se uita şi striga: ‘Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!’ Şi apoi nu l-a mai văzut. Şi apucându-şi hainele le-a sfâşiat în două.
13. Apoi, apucând mantia lui Ilie, care căzuse de la acesta, s-a întors înapoi şi s-a oprit pe malul Iordanului.
14. Şi a luat mantia lui Ilie care căzuse de la acesta şi a lovit apa cu ea, zicând: ‘Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?’ Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei.
15. Iar fiii prorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: ‘Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! Şi au ieşit înaintea lui şi i s-au plecat până la pământ”.
Mitologia Evreilor vechi a reţinut că demonica Lilith - prima soţie a lui Adam - nu se atinge de cei numiţi asemănător cu Ilie (oriental, “Il” însemna sfânt, atribut regăsit la ambii). Iisus a anunţat că avatarul lui Ilie a fost Ioan “Botezătorul”. A rămas în tradiţie că Sf. Ilie e ocrotitorul recoltelor şi când se întâmplă fenomene meteorologice spectaculoase credincioşii presupun că marele profet traversează cerul cu carul lui de foc, pentru ocrotire. Grecii vechi l-au conectat pe Ilie cu Helios / “Soarele” iar musulmanii cu vechiul mesager / profet Khidr; o miniatură Medievală - din “Poveştile profeţilor” - îi înfăţişează pe Khizr şi Ilie rugându-se împreună la Mecca:
În 2012, istoricul Evreu Sebag Montefiore în “Ierusalim, biografia unui oraş” a scris: “Khidr este cel mai fascinant dintre sfinţii islamului, îndeaproape asociat cu Ierusalimul (în vechiul oraş, arheologii au dovedit că ruinele sunt numai Canaanite, însă acelea provoacă şi în prezent conflicte între evrei şi palestinieni). Khidr - Omul Verde - a fost un mistic străin, veşnic tânăr, dar cu o barbă albă. În sufism - misticismul islamic - Khidr este călăuza pe calea sfântă şi o iluminează. El este identificat mai ales cu profetul Ilie şi cu Sfântul Gheorghe. Lăcaşul său de la Beit Jala - lângă Betleem - continuă  fie venerat de evrei, musulmani şi creştini”. “Hamzanama” - adică “Aventurile lui Amir Hamza”, unchiul patern al profetului Mahomed - a scris că Ilie şi Khidr erau fraţi (ambii au băut “Apa Vieţii” din “Fântâna Tinereţii”); Khidr - ştiut ca “Omul Verde”, adică înţeleptul ştiutor al proaspetelor cunoştinţe - era nemuritorul sfânt pre-islamic (care a descoperit sursa vieţii / tinereţea eternă), îngerul enigmatic iniţiind pe cei căutând calea mistică. Ilie a fost deseori considerat Khidr / Khadir, aşa după cum mai târziu cu el a fost sinonim Sf. Gheorghe; cercetătorii islamului l-au legat de asemenea pe Ilie, respectiv Khadir, cu patriarhul Idris din Coran - Enoh la Evreii vechi, Hermes la Grecii vechi - cu spiritul eroului Sumerian Ghirga / Ghilgameş, cu romanţa împăratului Makedon Alexandru “cel Mare”, ş.a. La Sf. Ilie, totul a fost neobişnuit: apariţia în Ghileadul Ghergheilor (asistată de necunoscuţi operând cu foc), chiar numele său, abilităţile depăşind puterile pământenilor / localnicilor, neîmbătrânirea, părăsirea lumii - în plină glorie şi fără a trece Poarta Morţii - cu “car şi cai de foc ridicat în vârtej de vânt la cer”, etc. Iată reprezentarea Sf. Ilie într-o icoană ortodoxă Medievală în Mănăstirea Kizhi 62,04 lat. N, 35,13 long. E de la Lacul Onega din Karelia / Rusia (aşezământ monahal aflat în patrimoniul mondial UNESCO):
Sf. Ilie
Pentru teologi, cel mai mare profet al Vechiului Testament a fost Isaia, cercetătorii biblici însă identificând în rolul aceluia mai multe personaje, cu existenţa începând la un secol după Ilie: Isaia (al cărui nume însemna “Dumnezeu mântuieşte”) şi-a început activitatea la Ierusalim când a murit conducătorul Azaria şi a continuat-o sub Ioatam, Ahaz şi Iezechia, sfârşind la începutul secolului VII î.C. - conform tradiţiei Iudaice - tăiat cu fierăstrăul în bucăţi de către Manase, şeful Evreilor Israeliţi Nordici, care erau opuşi Evreilor Iudei Sudici; Isaia a prezis naşterea lui Mesia dintr-o fecioară, dumnezeirea lui Mesia / adică întruparea Lui, înainte-mergătorul lui Mesia / adică Sfântul Ioan “Botezatorul”, minunile şi patimile lui Mesia, respectiv preaslavirea lui Mesia. “Vedenia lui Isaia” - manuscris bogumil - ce a circulat pe larg prin spaţiul Românilor (mai ales după copierea în secolul XV de către diaconul Gavril de la Mănăstirea Neamţ), a încercat să explice viaţa prelungită a profetului Isaia: într-o noapte, el a fost vizitat de 2 bărbaţi înalţi, care l-au luat în Cer, unde i-au arătat o seamă de taine, după care a fost adus acasă; Isaia a avut impresia că a lipsit doar 2 ore, însă a constatat că între timp s-au scurs 32 de ani (paradoxul temporal a fost ştiinţific demonstrat în secolul XX de către savantul Evreu Albert Einstein, ca posibil la viteze de deplasare apropiate celei a luminii). Aşa cum Evreii vechi îl cunoşteau pe Baal şi cei din Canaan îl cunoşteau pe Yahve / “Yah-ve” = “IYI-ve” (“iYi” fiind pronunția pentru supremul luminos); Evreilor le era interzisă reprezentarea divină, însă administraţia Persană din secolul IV î.C. a emis la Ierusalim moneda inscripţionată YH - de la Yahve - înfăţişând zeitatea cu barbă stând pe o roată înaripată: