 |
| Bazinul Zarqa / Gherka |
 |
| Ilie între Gherghei |
Ilie - numele său însemnând “stăpânit de Dumnezeu” - a activat în secolul IX î.C.: îi cunoştea bine pe vechii Evrei (conform episcopului Evreu Epifanie, a crescut în clanul Aaron al Leviţilor din Ghilead, înaintaşul Aaron oficial fiind fratele mai mare al lui Moise), Biblia menţionând că încă de tânăr profetul l-a abordat religios - în spiritul politic al timpului - direct pe regele Ahab care domnea din Samaria peste Regatul Israel, deoarece acela oficial urma idolatria faţă de Baal şi Astarte ce a fost instaurată de predecesori; idolatria a început cu Ieroboam, fost slujitor al regelui Solomon, cel care s-a luptat cu Roboam - ultimul rege al Israelului, cununat cu prinţesa Ghirghesă / Gheşură Maaca - şi a separat vechiul Regat al Evreilor, Nordul rămânând Israel iar Sudul rămânând Iudeea, cu capitala la Ierusalim. În Cultul Zeiţei Astarte a Dragostei - pentru a o onora - femeile întreţineau relaţii sexuale întâmplătoare în crângurile din jurul altarului aceleia iar ca să nu fie recunoscute în acele acte de prostituţie sacră, purtau văl / “burqa” (în secolul XX, Kemal Ataturk - fondatorul Turciei Moderne - când a vrut oprirea purtării vălului, nu a dat vreo lege de interzicere, ci doar a spus că-l înțelege la prostituate, ceea ce a avut mare impact în respingerea folosirii publice a vălului islamic în acea Țară). Ilie era din Regatul Ghirghes / Gheşur iar combativitatea sa era aliniată disputelor timpului dintre Regatul Ghirghes / Gheşur și vecinul Regat Israel (mai mic decât cel din secolul precedent, care a fost cârmuit de prinţesa Ghirghesă / Gheşură Maaca): regele Ahab s-a însurat cu prinţesa Feniciană Elisabeta din Sidon (unire cântată de psalmul 44), ceea ce a incomodat Ghergheii din Regatul Ghirghes / Gheşur, care şi-au fixat baza coaliţiei - împreună cu aliaţii Nordici - în Karkar / Siria. La cuvintele profetului Ilie - care i-a zis regelui Ahab “în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” - o secetă groaznică s-a abătut peste Regatul Nordic al Israelului, cu speranţa că foametea va face supuşii să se căiască: el n-a provocat doar credinţa în Zeul Ploii Baal, ci astfel i-a provocat pe preoţii Fenicieni, pe Evreii vechi din Israel şi pe regele lor. “Cartea a treia a regilor” 17 scrie ce a fost imediat, Dumnezeu sfătuindu-l după lansarea acelei provocări publice să fugă din Israel:
“2. Şi a zis Domnul către Ilie:
3. ‘Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
4. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!’
5. Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
6. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara; iar apă bea din pârâu.
7. După o vreme pârâul a secat, nemaifiind ploaie pe pământ”.
De acolo Ilie s-a dus între Fenicieni, la Sarepta - între Sidon şi Qart / Tyr - unde s-a îngrijit ca mâncarea văduvei gazde să nu se termine şi i-a resuscitat fiul crezut mort (a fost prima înviere notată de Biblie); apoi, a cerut regelui Ahab o întâlnire pe Muntele Carmel: în faţa unei mulţimi şi a 450 de preoţi ai lui Baal, a propus aprinderea unui viţel tăiat pe un rug, fără utilizarea focului. Preoţii s-au rugat toată dimineaţa (“Şi ei strigau cu glas mai tare şi se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci, până ce curgea sânge” / după cum a consemnat “cartea a treia a regilor” 18:28), însă nu s-a întâmplat nimic; Ilie a cerut să fie udat jertfelnicul până seara iar apoi a strigat la cer Domnului “auzi-mă cu foc”: “şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ” (“cartea a treia a regilor” 18:38). Continuarea a fost crudă:
“39. Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis ‘Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!’
40. Iar Ilie le-a zis: ‘Prindeţi pe prorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul din ei!’ Şi i-au prins, şi s-a dus Ilie la pârâul Chişonului şi i-a junghiat acolo”.
După acel omor colectiv - petrecut în târgul Khelka, notat ca biblicul “Helcat” de la intersecţia drumurilor dintre Acra, Dor şi Meggido / locul viitorului Armaghedon (în vechea Ebraică “Khelka” însemnând “Curte”), la poalele răsăritene ale Muntelui Carmel, acum Tell Kassis / Israel - Ilie a provocat ploaia (ceea ce a dus la sfârşitul foametei, deja lungă de 3 ani jumătate):
“41. Apoi a zis Ilie către Ahab: ‘Du-te de mănâncă şi bea, căci se aude vuiet de ploaie!’
42. Şi a plecat Ahab să mănânce şi să bea; iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului şi s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa.
43. Şi a zis ucenicului său: ‘Du-te şi te uită spre mare!’ Şi s-a dus el şi s-a uitat şi a zis: ‘Nu văd nimic!’ El i-a zis: ‘Du-te şi fă aceasta de şapte ori’.
44. Iar a şaptea oară a zis: ‘Iată se ridică din mare un nor cât o palmă’. Iar Ilie a zis: ‘Du-te şi spune lui Ahab: Înhamă şi fugi, ca să nu te apuce ploaia!’
45. Şi pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori şi s-a pornit vijelie şi ploaie mare. Iar Ahab, suindu-se în căruţă, s-a dus la Izreel.
46. Iar mâna Domnului a fost peste Ilie, care, încingându-şi mijlocul, a alergat înaintea lui Ahab, până la Izreel”.
La Izreel, regina Elisabeta - furioasă că Ilie a ucis preoţii - l-a ameninţat cu moartea şi atunci el a fugit în Peninsula Sinai, pe Muntele Sacru unde Moise în urmă cu peste 3 secole a primit cele 10 porunci (Biblia n-a scris despre nici un Evreu vechi care să se fi întors acolo / însă Ilie era înger iar îngerii n-au naţionalitate); Ilie era îngrijorat de multele crime pe care le-a făcut în târgul Khelka şi cerea Domnului instrucţiuni. Capitolul 19 din “cartea a treia a regilor” relatează ce a fost la gura grotei de pe Muntele Sacru:
“15. Şi a zis Domnul: Mergi şi întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc şi, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael;
16. Pe Iehu, fiul lui Nimşi, să-l ungi rege peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi proroc în locul tău!
17. Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei.
18. Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!”
Din discursul Domnului faţă de Ilie reies mai multe aspecte: ca Regatul Israel să revină la glorioasa alianţă cu Nordicii Gherghei (aşa după cum de aproape un secol - din timpul domniilor prinţeselor Ghirghese / Gheşure Maaca - nu mai era), cu acea ultimă acţiune misiunea profetului fiind încheiată şi aflarea numărului Evreilor în secolul IX î.C.: cei 7 mii de bărbați puteau fi din maxim 7 mii de familii (în Sudica Iudee - sensibil egală ca mărime - probabil fiind un număr similar); Sf. Ilie - pornit din Regatul Ghirghes / Gheşur - prin combaterea celor din Regatul Israel de fapt i-a ajutat pe Evreii vechi de acolo să nu fie asimilaţi de către Fenicieni, căci sub acţiunile lui (a fost factorul major de pericol), în lipsa sprijinului Fenician, ei şi-au revigorat religia mozaică. Evreii de atunci au instituit simbolic la ceremonia circumciziei “scaunul lui Ilie” - aşezat alături - ca semn că profetul veghează asupra băiatului operat, în urma spuselor “ocrotitoare” ale lui Dumnezeu, ca urmaşul Elisei al lui Ilie să fie ultimul “apărător”; Ilie l-a găsit pe Elisei şi capitolul 2 din “cartea a patra a regilor” redă plecarea lui, petrecută în ziua de 20 VII (rămasă sărbătoarea suirii sale la cer):
“4. Atunci Ilie a zis către el: ‘Elisei, rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Ierihon’. Iar Elisei a zis: ‘Cât este de adevărat că Domnul este viu şi viu este şi sufletul tău, tot aşa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!’
5. Şi au venit amândoi la Ierihon. Atunci s-au apropiat fiii prorocilor cei din Ierihon de Elisei şi i-au zis: ‘Ştii oare că Domnul ia pe stăpânul tău şi-l înalţă deasupra capului tău?’ Şi el a răspuns: ‘Ştiu şi eu, dar tăceţi!’
6. A zis Ilie: ‘Rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Iordan!’ Iar Elisei a răspuns: ‘Cât este de adevărat că Domnul este viu şi cum este viu şi sufletul tău, tot aşa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!’
7. Şi s-au dus amândoi; s-au dus şi cincizeci din fiii prorocilor şi au stat deoparte în faţa lor, iar ei amândoi şedeau lângă Iordan.
8. Atunci, luând Ilie mantia sa şi strângând-o vălătuc, a lovit cu ea apa şi aceasta s-a strâns la dreapta şi la stânga şi au trecut ca pe uscat.
9. Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: ‘Cere ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine’. Iar Elisei a zis: ‘Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!’
10. Răspuns-a Ilie: ‘Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi’
11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.
12. Iar Elisei se uita şi striga: ‘Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!’ Şi apoi nu l-a mai văzut. Şi apucându-şi hainele le-a sfâşiat în două.
13. Apoi, apucând mantia lui Ilie, care căzuse de la acesta, s-a întors înapoi şi s-a oprit pe malul Iordanului.
14. Şi a luat mantia lui Ilie care căzuse de la acesta şi a lovit apa cu ea, zicând: ‘Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?’ Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei.
15. Iar fiii prorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: ‘Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! Şi au ieşit înaintea lui şi i s-au plecat până la pământ”.
 |
| Sf. Ilie |
