194. Gherghii / Gurghii

Leagănul Turanic

După Războiul Troian, dinaștii Gherghi / Gurghii regali au fost numiţi S/Parga de către Iranienii AgaTârşi sau Gurag - Zuraz ori Duras - de către Geto-Daci; totemul lor era lupesc, numit Gorg la Caspica = Marea Gorgană (în N căreia erau Mari Geţi, în E căreia erau Dakhi, în S căreia erau Hyrkani / Ghergani iar în V căreia erau Daghi), astfel răspândindu-se şi emblematicul lor generic “Gherg” / “Gurg”, inclusiv în Epoca Fierului. Gherghii / Gurghii şi Turkii aveau onomastica apropiată deoarece au împărtăşit aceeaşi geneză, începând cu Jaţii iar apoi Gutii / Guţii din Asia Centrală, via Anticii Gheti / Geţi - şi respectiv Goţi - la Ghuni / Huni, Medieval formând o mare populaţie “Turkă”, aflată printre Turani (înaintaşii Turkmenilor şi Turcilor actuali). Parcursul de la Geţi - urmaşi Guţi - a fost întâi sub forma Khunilor / Hunilor (notaţi şi Cuni iar apoi Cumani), dintre care s-au ridicat Turkii: liantul lor a fost constituit din Gherghi / Gurghi - în perioade diferite şi în locaţii diverse - ceea ce a fost posibil tocmai şi numai deoarece cârmuitorii erau dinastic GuRag / ZuRaz (adică Đerđa = Gherga). În Asia Centrală “Gurghii” însemnau “lupii” iar mitul lupesc a fost deopotrivă cel întemeietor Ghet / Dakh dar şi Turk; Gorgăn / Ghergania - adică Ţara Gurghilor - era în N Iranului, la NE având Turkmenia iar la NV având Turcia (ambele Țări Turce învecinându-se cu Iran). Este interesant că Turcia - a cărei denumire e legată de culoarea turcoaz (albastru deschis) foarte apreciată din mare vechime de către Troiani, Turanici şi alţii / căci a fost şi a lui Krişna din N Indiei, care a fost botezat şi învăţat de Marele Preot Gărga - are steagul dominat de roşu, în schimb albastrul regăsindu-se dominant acum pe steagul Țării vecine, republica Elenă; motivele stabilirilor culorilor steagurilor din Epoca Modernă ale celor 2 Țări vecine au fost în secolul XIX primul rege al Elenilor şi în secolul XX primul preşedinte al Turcilor, tot aceia fixând şi capitalele, în localităţile ce pe atunci aveau câte aproximativ 3 mii de locuitori, Atena şi Ankara.

Atena și Ankara în secolul XIX

În mare vechime, turcoazul era văzut drept azuriul rezultat în urma refracţiei soarelui (care şi în alte părţi era numit Ra / Re) în “râuri” / apele curgătoare; apele stătătoare - bălţi, Lacuri, etc. - erau “ghioluri”: “ochii” Gheii / Pământului. De la credincioşii / “man” = Oamenii de pe Râuri - care îl venerau pe Ra - au apărut Rumânii, ulterior deveniţi Romani şi Români iar de la “dagh” pentru înălţimi / munţi a rezultat şi titulatura Dacă (de pildă Ka-Pa-Dokia / Capadochia era regiunea cu înălţimi - Dokia - a “energiei supreme a sufletului”: Ka = energia sufletului, Pa = suprem); Daghii din Daghe-stan erau din Ţara Ghergarilor (cu elocvente toponimii Gherga şi azi). În 2012, istoricul Român George Cadar a enunțat: “Poporul nostru își are originea în zona ce se întindea imediat după ultima mare glaciațiune în actualul teritoriu al țării noastre, puțin în Nordul Crimeeii, în zonele Podișului Anatolian și Peninsulei Balcanice, în perioada când Marea Neagră nu era decât un lac. Diluviul a făcut ca acel vechi imperiu sacru al păstorilor noștri să se împrăștie și să se disipe până a ajuns să se întindă în apropierea Tibetului, Nepalului, Cașmirului Indian sau Pakistanului, de-a lungul Afganistanului, până în Kârghistan și Daghestan, căci însuși denumirea ‘dachistanilor’ însemna în limba bătrână ‘dacii de stâncă’ sau ‘dacii de piatră’.”

Prea puţini cercetători au studiat transformările din Jaţi / Guţi în Gheţi / Goţi iar apoi mai ales ale MasaGeţilor = Marilor Gheţi în Chuni (proto-Turki / “Gok-Turci” = Turci Cereşti / Albaştri - adică răsăriteni, conform culorilor convenționale din Marea Stepă a EurAsiei - conduşi în Altai de Tunguşii Aisin / Aşina), deveniţi Cumani; Asena - după cum a notat şi Cronica Chineză “Zhou” în volumul 50 din anul 636 - a fost lupoaica sacră ce l-a hrănit pe pruncul care a devenit primul cârmuitor Turk (“Asena = Kurt” conform şi Dr. Şahin Filiz - profesor la Universitatea din Antalya / Turcia - în 2009 iar “Kurt” literalmente era “Gurg”). Clanul Aşena / Achina (al aristocraţilor Stepelor, după cum a studiat şi istoricul Karelian Lev Gumilev) stăpânea începând cu secolul V tărâmurile foştilor MasaGeţi din Provincia Xinjiang / NV Chinei, folosind alfabetul din Transoxania / Sogdia, de inspiraţie Aramaică; iar sugestiv e că Sciții / Bulgarii şi apoi Cumanii au sosit în Europa Estică exact din acel areal - avându-i ca şefi pe “Gurghi = Aseni” - în secolul XII fraţii Asen (Asan / Auson) din Balcani / S Dunării fondând Imperiul Aromâno-Bulgar cu sprijinul Cumano-Român din N Dunării: desigur că aceste afirmaţii nu convin cercetătorilor înţepeniţi doar în ideea “roirilor” Românilor, adică emigrărilor Românilor de-a lungul timpurilor din propriul spaţiu spre alte zări, obtuzi în faţa dovezilor / evidenţelor că numere mari (poate inconfortabile) de oameni de-a lungul timpurilor au sosit în spaţiul Român.

Steagul dinaștilor Aseni care au cârmuit Imperiul Româno-Bulgar

Turkmenii, Turcii, ş.a. există şi azi, restul făcând istorie iar acum sunt numai urmaşi de-ai lor, de diverse naţionalităţi (posibil că în prezent deranjează - politic ori altfel - legăturile Iranienilor cu Geţii, ale Geţilor cu Hunii ori ale Hunilor cu Turcii dar şi cu Bulgarii, cu Ruşii, cu Ucrainenii ori cu Ungurii / toţi apropiaţi de Români, începând cu dimensiunea geografică).

Migrări Bulgare

Despre Huni = Phuni ca Turco-foni s-a ştiut dintotdeauna (în vechea Turcă, termenul “Turk” a dobândit înţelesul de “puternic”); în mileniul I î.C., printre strămoşii Hunilor se poate observa existenţa notată de Chinezi din secolul IV î.C. ca “Hsiung-nu” / “Xiongnu” - Chinezii având pronunţia “Ghiuăn” / “Kiăn” = Kun - K/Hunii din Asia fiind individualizaţi în Nordul Siberian al Marilor Geţi de către Chinezi imediat după decesul împăratului Alexandru “cel Mare” și împărțirea Imperiului Makedon, prin Tratatul cu ei din 318 î.C. iar ulterior secolului IV î.C., după peste un secol, la sfârşitul secolului III î.C., acei proto-Huni unindu-se şi cu alţii având profil similar (astfel - de cealaltă parte - ajungându-se la ideea construirii Marelui Zid Chinezesc): acei Huni timpurii s-au emancipat - căci până atunci plăteau tribut Marilor Geţi - şi i-au atacat pe Tochariani în secolul II î.C., ajungând să se stabilească în Bazinul Volgăi în secolul I î.C. (e foarte posibil ca împăratul Burebista al Geţilor Europeni să se fi bazat şi pe forţa lor răsăriteană când şi-a creat Imperiul). Este interesant că termenul Mongolilor pentru “lup” e “chono”, ceea ce apropie Chunii / Hunii de înțelesul lupesc, figură emblematică și în Europa Antică (la Geto-Daci, Romani, ș.a.): ca o apropiere asemănătoare, Românii au cuvântul “câini” pentru descendenții domestici ai lupilor iar câinii de pază sunt “dulăi” (foarte puternicul clan Dulo a condus în Evul Mediu timpuriu destinele multora din răsăritul European, trasând nucleele unora dintre statele actuale). În secolul I, istoricul Roman Pliniu “cel Bătrân” i-a notat pe Huni ca “Phuni”, nume apropiat de “Phini” = Finici, adică actualii Finlandezi din Finlanda (Yakuţii / “Ya-Kuții” aveau pentru Hun termenul de Kurykan / Guligan - o derivare din Gurghi / Gurgan pentru Gurigan - Românii prin “găligan” înţelegând “om foarte înalt”: așa cuvânt - pentru cei înalți - rezona cu Marii / Masivii Geți). Romanii au plătit tribut în secolul I Geto-Dacilor Europeni ca să nu fie atacaţi / până la împăratul Traian iar în secolul II - după înfrângerea regelui Decebal - cel care a urmat împăratului Traian, anume împăratul Roman Hadrian, în spaţiul actual Român a plătit tribut Roxolanilor / “Rox-Alanilor” din Bărăgan şi Aszilor / Iazygilor din răsăritul Panonic (acele populaţii - la fel ca aceea a Hunilor - erau răsăritene, mai precis Iraniene; de exemplu, “Luminoșii Sâgi” / “Ia-Sygii” = Iazigii / Iazygii din E Panoniei de fapt au fost zoroaştrii Yazdi / Yezdi din Iran: Ghebrii orientali au ajuns şi în Europa, ca Alani apuseni). “Cronica Chineză a ultimului Han” a consemnat că în secolul I Alanii se aflau între Lacul Aral şi Marea Caspică (ei înaintând apoi mult spre apus, numele lor provenind de la ceea ce Chinezii în secolul IV î.C. înțelegeau și au scris ca “Lan” = “Stepă”, formând unul dintre cele mai importante triburi cârmuitoare Hune / MasaGete): privind marile migrări, Antichitatea n-a fost o Eră de excepţie (migrări serioase au fost pe scară largă atât anterior, cât şi ulterior). Milioanele de bărbaţi din Turcia de acum aparţinând grupului genetic Gherga (acelaşi ordin numeric fiind şi în Finlanda) reprezintă tot atâtea dovezi de prezenţe umane deloc întâmplătoare - ci masive - care confirmă provenienţa lor de “Turki” şi respectiv de “Gurghi” = Gherghi ca descendenţi pe filierele masculine enunţate; se poate observa în spaţiul Român - cu periodicitatea de circa 2 secole - că au fost unele evenimente importante:

·         secolul I - apariţia populaţiilor Iraniene de “Rox-Alani” = “Alani Roşii” în Estul spaţiului Român şi de “Gugu-Alani”, împreună cu Aşii Asiei, respectiv Asii Pământului “Aszi / Iazygi” în Vestul spaţiului Român; tot atunci, Romanii Pomponius Mela şi Pliniu “cel Bătrân” au scris despre populaţia Turcae / Tyrcae din N Mării Karga / Azov (spre sfârşitul acelui mileniu, între Mările Neagră şi Baltică au apărut Ruşii, ai căror dinaşti au fost din grupul genetic masculin Gherga la fel ca şi la cei din spaţiul Român ori din vecini)

·         secolul III - după retragerea Romanilor la Sud de Dunăre, a fost respectarea reciprocă dintre C/Huni şi Geţi / Goţi (luptători contra Romanilor); pe atunci, Geţii şi Hunii erau vecini în N Pontic, neavând interese să se lupte între ei (pe atunci, creștinismul nu era oficial nici unde în Vechea Lume)

·         secolul V - apariţia proto-Bulgarilor (înrudiţi cu Hunii); începând cu anul 480, Vulgarii - chemaţi de bizantini - au luptat contra OstroGoţilor, adică împotriva nobililor Goți / Geți răsăriteni (care au câştigat, respingându-i pe Vulgari / Bulgari)

·         secolul VII - năvala Bulgarilor / Vulgarilor din N Dunării în S Dunării; în 680, au constituit împreună cu Vlahii / Aromânii Imperiul Bulgaro-Armân (Vulgaro-Vlah)

·         secolul IX - năvala Ungurilor (înrudiţi cu Hunii) în Panonia; în 896, aceia au început a se lupta cu Valahii / Românii

·         secolul XI - apariţia Cumanilor (Turanici, aşa fiind anterior lor şi Hunii); în 1070, Cumanii sosiţi dinspre E au trecut Nistrul, începând a se instala în teritoriile Românilor

·         secolul XIII - invazia Mongolilor; în 1241-1242 aceia au devastat spaţiul Român

·         apoi intruziunile a tot felul de alţi Turanici (ca Tătarii, otomanii, ş.a.)

Populaţii Turce

Este de remarcat că termenul “Turanic” e folosit pentru tipul uman “Pontic” / “Caucazian” de Siberian Sudic (echivalat ca “Turcic” de către antropologul Britanic Cort Haddon 1855-1940 - Medieval regăsindu-se inclusiv în elita otomană - şi populând mai ales zona Altai, conform antropologului German Egon Eickstedt 1892-1965). În istorie, au fost multe populaţii Turanice, printre cele mai recente numărându-se / alfabetic: Avarii, Bulgarii, Cumanii, Hunii, Kazahii, Khazarii, Kyrgyzii, Pecenegii, Tadjikii, Tătarii, Uigurii, Ungurii, Uzbekii, Yakuţii, ş.a., aria lor principală de întindere fiind între Afgani-stan şi Ucraina (în 2010, geneticienii Eric Crubezy, Sylvain Amory, Christine Keyser, ş.a. au afirmat că “Yakuţii - sau Sakha - contrastează cu ceilalţi Siberieni, atât prin ocupaţii, cât şi prin Grai: provin de la Baikal şi s-au amestecat cu Tunguşii, astfel găsindu-i Ruşii Medievali când au intrat în contact”); divina băutură “Sake” - lichior de orez - şi-a primit denumirea astfel, transmisă prin Bazinul Fluviului Galben (lung de 5464 km, curgând din Tibet în Oceanul Pacific). Atlasul Vidal Lablanche din Franța anului 1898 a înfățișat partea apuseană a Imperiului Țarist (atunci Khirghizii trăind la răsărit de Volga inferioară):

Antropoloaga Poloneză Maria Czaplicka 1884-1921, care a predat la Universitatea Britanică Oxford, a afirmat despre “Kirghi” (adică despre “Gherghi” / “Gurghi”): “Milioanele de Kirghi ‘Siberieni’, organizaţi în hoarde, au migrat între Jungaria / Asia și Volga / Europa; ei erau adevăraţii Turanici, înrudiţi mai ales cu Turcii şi Cazacii. Strămoşii Kirghi (din prima jumătate a mileniului I) au fost agricultori şi în funcţie de locurile unde au ajuns s-au numit Kirghi ‘Negri’, Kirghi ‘Munteni’, ş.a.; Medieval s-au amestecat cu Altaicii, cu Cumanii şi mulţi alţii, deoarece au fost strict exogami: fetele lor erau libere să se iniţieze sexual în clan dar măritişul obligatoriu se petrecea în afara clanului”. (Jungaria - locul atins de acei vechi Kirghi, la E de Jurasan, în marginea occidentală a actualei Chine - este locul cel mai îndepărtat de oceane din lume, cu supranumele de “polul inaccesibilităţii”: se află între Munţii Altai / N şi Munţii Cereşti / S; e de ştiut că Europenii Antici le ziceau răsăritenilor Asiatici ca Oamenii Sacrului Soare “Syri” / Sirieni, folosind până în Extremul Orient pentru China numele de Serica, acelor locuitori spunându-le Seri / “Se-Ri”). În prezent, “Kurgi-stan” / “Gurghi-stan” (după cum a notat şi geograful Scoţian Tobias Smollett 1721-1777 ca fiind “mărginită la N de Circasia, în E de Daghe-stan, în S de Armenia şi în V de Marea Neagră, cuprinzând cele mai mari părţi din vechile Colchis, Iberia şi Albania, locuită de Gurghi”) e Georgia, anume Țara Caucaziană din E Pontic iar Kîrghi-stan e Kirghizia, Țara din Asia Centrală având în E China, în S Tadjiki-stan, în V Uzbeki-stan și în N Kazah-stan / Casah-stan; fosta Gherganie - plasată între ele, în S Caspic - acum e redusă la Provincia Gorgăn din Iran. După cum a studiat în 2004 şi istoricul German Martin Schottky, ultimii Huni din istorie - care au rezistat organizat - au fost aşa-zişii “Huni Iranieni” în Sudul Afgan (Arabii le-au zis “Hayătela”): savantul a scris despre ei că “au fost ‘Huni Albi’, diferiţi şi separaţi faţă de Hunii nomazi - după cum a consemnat Procopius în lucrarea ‘Despre războaie’ 1:3 din anul 551 - deosebiţi la înfăţişare şi ca stil de viaţă, urmaşii lor devenind lideri Iranieni” (după sfârşitul Imperiului Săsan, adică după anul 651).

Adăposturi MasaGete