Originea Gherga: 199. Românii din Balcani (yyyyy)

(datorită lungimii, aici continuă Românii din Balcani)

Gheorgu “Maniacul”

Corespunzător cronicarului bizantin Ataliotos, în 1042 circa 2 mii dintre Albanezii Caucazieni stabiliţi în S Italiei au fost recrutaţi ca să lupte în Balcani pentru tronul Romaniei / Imperiului Bizantin de către Uriaşul Gheorghios, zis “Maniacul” datorită temperamentului: generalul Anatolian cu o înălţime de peste 2 metri, considerat de academicianul Român Nicolae Bănescu 1878-1971 “de origine probabil turaniană”, rudă a împărătesei bizantine Zoe, din 1030 era guvernatorul Mediei bizantine - adică a Ținuturilor de pe Valea Eufratului superior, remarcat militar datorită îndrăznelii sale în luptele cu Arabii - a eliberat Sicilia de Arabi (care au invadat-o în 827; în secolul XII, cronicarul Ignotus “Barensis” - adică din Bari / Italia - a scris că în Sicilia Vlahii luptau cu aceia din 1027 iar cronicarul Italian Lupo Protospata 1030-1102 a consemnat că armata întâi a fost condusă de “despotul Nicu”, adică Armânul Niculiţă din Vlahia “Mare” / Tesalia). Niculiţă / Nicoliţa - adică “Nicolae cel Mic” - era (şi conform academicianului N. Iorga) “un nume caracteristic Românesc”. Academicianul George Murnu a reflectat: “Niculiţa ‘Lariseanul’ în Tesalia - unde elementul Românesc pe atunci întrecea mult pe cele străine - a fost pus (în 980) de către Vasile II Macedonul în fruntea Vlahilor din Elada; acea numire pe viaţă ca domn al Vlahilor nu putea fi străină de obârşia familiei, căci ştia marele împărat că numai prin o asemenea concesie putea împăca mai bine poporul Român, unul din cele mai rebele ale împărăţiei”. Deja din secolul anterior la Dunărea inferioară exista prima Ţară Vlahă / Rumână (formată în 836 şi atestată documentar în 839, ce pe atunci - în 982 - avea în frunte, conform inscripţiilor din Dobrogea, pe jupanul Gheorghe şi judecătorul George); în plus, de exemplu geografia “Hudud-alam” = “Limitele lumii” - terminată chiar în anul 982 în N Afgan - pomenea despre existența Românilor la E de Carpați (iar Marea Neagră era notată ca Marea Georgiană = “Darya-yi Gurz”). Cronicarul Leon “Diaconul” în “Istorii” 9:6 a scris despre luptele bizantinilor în a doua jumătate a secolului X contra “Geţilor” din Silistra / Durostorum aliaţi cu Tauro-Sciţii “Rosi” din Crimeea (Geţi de acolo, deoarece după ce au fost înfrânţi de bizantini în 971 şi-au ars morţii “obicei deprins de la Anacharsis şi Zalmoxe”, apoi s-au strâns în “Sfatul Oştenilor” numit “komenton”, corespunzător - atât în formă, cât şi ca sens - Românescului “comând” = praznicul răposaților: bizantinii au încercat să organizeze în Dobrogea “Mesopotamia apuseană” dar pe lângă Români, în 976 au fost atacaţi de Sciți / Bulgari iar apoi și de Pecenegi, astfel încât în anul 1000 au renunţat). De altfel, o legătură între cele 2 mari Peninsule - Italică şi Balcanică - e şi că în Sicilia, la răsărit de Girgenti / Agrigento, e Ragusa Siciliană (localitate înrudită cu Dubrovnik / Ragusa Balcanică). Saga din Islanda a lui Harald III (ultimul rege Viking, ucis când a invadat Britania în 1066 de Harold II / ultimul rege la putere al Anglo-Saxonilor din Dinastia Cerdic) care a asigurat - ca prinţ - Garda Vikingă / Varegă a împăratului bizantin şi a fost subordonat generalului Gheorghios, l-a notat pe marele militar Ghergan ca Gyrger; e de remarcat că Vikingii / Varegii pe lângă abilitățile de mari negustori și mari războinici, s-au evidențiat în istorie și prin ocrotirea învățaților (scrierile Saga rămase de la ei sunt foarte valoroase). Mercenarii lui Gheorghios / Gyrger nu s-au mai întors din Balcani, ci şi-au chemat aparţinătorii şi s-au stabilit mai ales la Berat 40,42 lat. N, 19,57 long. E, în Albania Balcanică (în 1203, urmaşii lor s-au alăturat Imperiului Româno-Bulgar, cârmuit din Qirqin / Târnovo de Caloian Asan iar în 1432, Berat a intrat în posesia lui Gherghe Arianitul / care în răsărit cârmuia până la Lacul Ohrida, inclusiv peste Moscopole); după cum a consemnat academicianul Aromân Theodor Căpidan în “Buletinul Muzeului Limbei Române” din 1929, în Ținutul Berat erau la vremea vizitei sale mai multe localități Șin-Gherghi, adică “Sfântul Gheorghe” (iar subprefectura Tiranei se numea Șăn-Gherghi). Istoriograful Kinnamos - fiind secretarul împăratului Manuel Comnenul - a notat că în 1166 expediţia aceluia împotriva Maghiarilor a fost ajutată de Vlahii “care sunt socotiţi drept urmaşii coloniştilor veniţi din Italia” (mulţi Vlahi ajungând atunci în armata bizantină, însă nu numai dinspre Marea Adriatică, ci şi - cei mai mulţi - dinspre Marea Neagră; profitând de acel context, atunci Sârbii şi-au constituit prima formaţiune statală). În 1103, cronicarul Gregorio al Mănăstirii Farfa 42,13 lat. N, 12,44 long. E - în Bazinul Tibrului, la răsărit de Roma, înfiinţată de creştini Sirieni în timpul împăratului Graţian - a menţionat acolo mormintele preotului şi monahului Adam şi Hubertus “de Gherga” / din secolul precedent (în Evul Mediu, particula “de” dinaintea numelui familiei era atribut de nobleţe mai mult decât de locaţie); e de remarcat şi că în provincia Romei la 1088 a fost atestat documentar castelul lui Gorga, după care şi azi e cunoscută localitatea cu acel nume acolo.

Datorită libertăţii de mişcare şi a aptitudinilor pentru comerţ, Armânii au devenit cărăuşii / chirigiii, călăuzele şi cârmuitorii / stăpânii celor mai importante căi / drumuri din zonele lor; de asemenea, ei s-au remarcat constant prin ocrotirea învățaților. Către finele secolului XVI, puterea acelor grupuri a crescut simţitor (mai ales că Soliman / Suleiman “Magnificul” - cel mai mare sultan al Imperiului Otoman, care a domnit în 1519-1566 şi a învins Cavalerii Ioaniţi în Rodos, a cucerit Ungaria în 1526, etc. - le-a permis să se organizeze în căpitănate conduse de celnici), însă drept consecinţă au apărut devastări provocate de bande otomane; în limbajul Balcanic al timpului, celnicul - “cefalul” / “kefalul”, nume provenit de la “ceată” - era conducătorul de turme dar şi strategul: conducătorul politic şi militar (în N Dunării sinonim pentru “celnic” la Români era “cneaz” / “chinez”). Trebuie ştiut că localităţile integral Armâne erau guvernate de câte un “Sfat al Bătrânilor” (cu atribuţii judecătoreşti, ce rezolva neînţelegerile). Imperiul Habsburgic - cam impropriu numit aşa după dinastia ce l-a cârmuit, fiind cel cu capitala în Viena / de fapt era Imperiul Austriei - a început să facă înlesniri pentru a-i atrage pe Armâni şi pentru a-i determina să se fixeze, chiar înnobilându-i pe merituoşi. Astfel, arhivele consemnează la 1545 pe “Frumosul” Gherga ca proprietar în boemul oraş Trebon 49 lat. N, 14,46 long. E / Cehia al caselor existente şi azi pe Str. Dlouha la Nr. 30-31 şi Str. Siroke la Nr. 77 - în oraşul Novi Jicin 49,35 lat. N, 18 long. E din Cehia la 2 II 1644 a fost înregistrată naşterea lui Girg Geirg - sau Gherga ca primar al localităţii Croate Giacova / Dakovo 45,18 lat. N, 18,24 long. E, după care Gherga a fost menţionat în 1640 ca bun muzician la Zagreb 45,49 lat. N, 15,59 long. E (acum capitala Croaţiei), etc. La începutul secolului XVIII, Moscopolia şi celelalte localităţi Armâne importante din regiune (Gheorgea / Corceaua, Giumaia, Gopeş 40,49 lat. N, 19,36 long. E, Greava / Grabova 40,47 lat. N, 20,24 long. E întemeiată în anul 932, Grebena - Gherbene / Ghrevena - 40,05 lat. N, 21,25 long. E, etc.) au devenit puternice centre comerciale şi manufacturiere, bucurându-se de autonomie, având magistraţi proprii, poliţie internă, jandarmerie a caravanelor şi drumurilor, organizaţii de bresle / “ghilde”, asistenţă socială, libertate religioasă şi învăţământ. La cererea Academiei din Berlin 52,30 lat. N, 13,32 long. E, Dimitrie Cantemir - fostul domnitor al Moldovei - scria în 1716 că Grecii îi numeau pe Armâni “Vlahi şchiopi - pentru că şi în obiceiuri şi în graiul lor parcă şchioapătă; dar ei sunt oameni foarte tari de virtute şi mult mai răbdători la trudă şi - ceea ce este de mare minunare - deşi locuiesc de atâtea veacuri între Greci şi Albanezi, totuşi ei păstrează portul propriu, cel vechi Roman”. Este de ştiut că ţarul Ruşilor Petru “cel Mare” (pentru care a lucrat masonul Dimitrie Cantemir) până la sfârşitul din 1725 al domniei sale s-a prezentat ca protectorul creştinilor din Balcani - interesându-se de ei / era și mare admirator al vinurilor Tokay furnizate de Aromâni - ceea ce a dus la începerea încălcării privilegiilor acordate Armânilor de către otomani: Imperiile Otoman / musulman și Țarist / creștin s-au confruntat în mai multe războaie; în 1748 la Tokay - așa cum a documentat Dr. Pericle Papahagi - erau 95 de familii Aromâne. La 1763 Armânul Gheorghios “Papazoglu” / adică “fiul preotului” din Şiacişte / Siatista 40,16 lat. N, 21,33 long. E - popă al cărui tată a fost negustorul Ioan Gheorghiu / menţionat de Valer Papahagi în lucrarea din 1935 despre Armânii Moscopoleni - şambelan (adică demnitarul de rang superior însărcinat cu îngrijirea camerei / dormitorului împărătesc) al ţarinei Ecaterina “cea Mare” 1762-1796 a Ruşilor, a convins-o pe nimfomana împărăteasă să se implice în Balcani; ea - născută în 1729 în Pomerania / din Dinastia Rurik - împreună cu amantul Grigore Grigorievici-Orlov 1734-1783 (după ce tocmai îi născuse aceluia din adulter bastardul fiu Alexei) a cârmuit puciul prin care ţarul Petru III Romanov, soţul ei, a fost sugrumat şi a luat atunci puterea în Imperiul Țarist / Rus, în lovitura de stat fiind implicat şi Gheorghios / Gregorios “Papazoli”, care în armata ţaristă avea gradul de locotenent artilerist. Gregorios / Gheorghios “Papazoglou” 1725-1775 (care l-a avut ca secretar pe Atanasie Vaida / “Vainakis” din Moscopole) a organizat din 1764 rebeliunea Sudului Balcanic, începând cu Insula Cefalonia, apelând mai ales la Vlahi / Armâni; despre contextul Armân al Cefaloniei, de exemplu Dr. Petre Năsturel a indicat: “în Praktikonul Episcopiei Latine din Cefalonia din 1264 e însemnat că în castelul San Giorgio - capitala insulei sub Veneţieni - locuia Vlaha şi fiul ei”. Imperiul Otoman a declarat război Imperiului Țarist în 1768; în 1769, amiralul Alex Grigorievici-Orlov 1737-1808 (fratele amantului ţarinei / ei erau feciorii lui Grigor, guvernatorul Novgorodului până în 1743, care a urmat acolo guvernatorului Gagarin), a condus 14 vase de război ale flotei militară Rusă din Marea Baltică în Marea Mediterană, pentru a ataca posesiunile otomane, la acţiune alăturându-se şi bogatul proprietar de ambarcaţiuni Ioan Vlahul, zis “Daskalo Giannis” - fiindcă era foarte educat - conducătorul înalţilor Sfakiani din Insula Creta: acela - capturat de otomani - în 17 VI 1771 a fost jupuit de viu la Heraklion în faţa fratelui său, care atunci a înnebunit (aeroportul internațional din Hania / Creta azi poartă numele martirului Vlah / Armân, în memoria sa). Acea acţiune iniţiată de Armâni şi Ruşi a determinat otomanii să atace Moscopolia - principalul centru comercial din Balcani - în 1769: primul atac din seria ce s-a încheiat în 1788 cu distrugerea principalului oraş Armân (şi cel mai mare din Balcani, după Istanbul / capitala Imperiului Otoman). Este de ştiut că ţarina Ecaterina “cea Mare” a primit în 28 III 1770 o delegaţie condusă de Grigore II (mitropolitul Ţării Româneşti de un deceniu) în care era inclusiv arhimandritul Chesarie - nepotul lui Gheorghe din Alep / Siria - devenit după aceea episcopul Râmnicului şi stareţul Mănăstirii Căldăruşani 44,41 lat. N, 26,16 long. E şi Armânul Filaret 1735-1794, care în 1780, când a murit Chesarie, a devenit episcopul Râmnicului iar în 1792 a ajuns mitropolitul Ţării Româneşti; în timpul Rurikidei țarine Ecaterina “cea Mare” (care a vizitat în 1782 comunitatea Aromână din Mișcolț - dominată de Gherga - dăruind Capelei Aromâne icoana Fecioarei Maria) s-au afirmat și Rurikii Gorceakovi - originari din zona Kaluga - buni militari și diplomați pentru forța imperială Rusă. Grigore Grigorievici-Orlov după ce a eşuat în 1772 la tratativele de pace cu otomanii în Focşani 45,42 lat. N, 27,10 long. E / judeţul Vrancea - moment la care a fost prezent şi Grigore II, mitropolitul Ţării Româneşti - i-a cumpărat ţarinei unul dintre cele mai scumpe diamante din lume (Indian - montat de ţarină în sceptrul ţarist - însă atenţia ei deja era dedicată următorului iubit: Grigore Potemkin 1739-1791, care de asemenea a participat - era cavalerist - la puciul prin care ea a luat tronul, devenit noul ei şambelan / pasiunea ţarinei erau tinerii ofiţeri). Este de știut că anterior, în timpul țarului Petru “cel Mare”, cneazul Matei Gargarin = prințul Matvey Gagarin / primul guvernator al Siberiei pentru Imperiul Țarist (în 1708 el stabilindu-și reședința / capitala pe Fluviul Irtîș, afluent Obi, în așezarea Tobolsk 58,12 lat. N, 68,16 long. E întemeiată de Cazaci, în vecinătatea regiunii Kurgan, al cărei district central Kargapolsky a fost întemeiat de coloniștii Finico-Ugri din Kargopol / Bazinul Karelian Onega în 1670), pe când guverna Siberia, anume în 1708-1714, respectiv în 1716-1719, a adus din China cel mai mare rubin din lume, care a ajuns pe coroana imperială Țaristă / Rusă; Chinezii îi ziceau guvernatorului Siberiei “Kokolin”, căci le era dificil să pronunțe Gargarin / Gagarin: a fost spânzurat pentru corupție, succesorul său fiind Alexey Cherkassy 1719-1724. Acel război dintre Imperiile Ţarist și Otoman s-a încheiat cu victoria Ruşilor, prin pacea încheiată în 21 VII 1774 lângă Silistra (următorul război dintre acele Imperii a fost în 1787-1792, încheiat după victoria Ruşilor cu pacea de la Iaşi: în cursul aceluia, printre alte distrugeri, în 1788 în Balcani a fost devastat oraşul Moscopole iar în Banat a fost devastat Belinţ, localităţi semnificative pentru Gherga / atunci în confruntarea împotriva otomanilor s-a implicat şi Imperiul Habsburgic). Grigore II - care a fost mitropolitul Ţării Româneşti din 28 VII 1760 până la moartea sa în 18 IX 1787 - a instalat moaştele Sf. Dimitrie Basarabov, dăruite de un general Rus în 13 VII 1774, în Catedrala Bucureştiului (devenită din 1925 - de la înfiinţarea Patriarhiei Române - Catedrala Patriarhală); în 10 X 1776, patriarhul ecumenic - având Catedrala Patriarhiei ecumenice cu hramul Sf. Gheorghe - a acordat mitropolitului Grigore II şi urmaşilor săi titlul de “locţiitor al scaunului din Cezareea Capadociei”: primul în rang la Patriarhia ecumenică - în vigoare şi azi - ca o recunoaştere a aportului adus de Români la susţinerea ortodoxiei (născut în 1710, Grigorie II a fost inițial, în 1748-1760, mitropolitul “Mirelor Lichiei”, el în Țara Românească funcționând ca stareț al Mănăstirilor Glavacioc 44,28 lat. N, 25,15 long. E / județul Argeș și Colțea / a cărei Biserică e cea mai veche funcțională acum din București). Ucenicul cel mai de seamă al mitropolitului Grigore II a fost Grigore, stareţul Mănăstirii Dealu - care avea o frumoasă bibliotecă - devenit în 1783 mitropolit de Sidis (în SV Anatoliei / fosta Caria), decedat la 1 VI 1795: a lăsat moştenire sume însemnate Mitropoliei Ţării Româneşti, celor 4 Patriarhii apostolice, Mănăstirilor din Sinai, Athos şi unora din Ţara Românească, spitalelor din Bucureşti pentru răscumpărarea de robi şi înzestrarea a 5 fete sărace; de-a lungul vieţii, mitropolitul Grigore II a tipărit pe cheltuiala sa zeci de cărţi în Română (multe cu prefeţele sale) şi - conform “Istoriei Bisericii Ortodoxe Române” - “s-a impus drept cea mai luminoasă figură de patriot şi cârmuitor sufletesc al secolului său”. În apus, un exemplu de înnobilare Habsburgă a fost baronetul Carlo Ghega 1802-1860 (devenit doctor în matematică când a fost la majorat), născut în Veneţia într-o familie din Albania, care - printre altele - în 1854 a realizat calea ferată Semmering din Austria: prima cale ferată Montană în Europa; monumentul funerar al inginerului Carl von Ghega este la Viena (portretul său a ilustrat bancnota de 20 şilingi până în 2002 / când a apărut euro, cu bancnotele pe care sunt interzise portretele).

Ultima mutare organizată a Vlahilor / Românilor din S Dunării în Banatul Montan - ei fiind o populaţie preponderent Munteană / Montană - a fost la începutul secolului XIX, din cauza Sârbilor, din Valea Timocului în Valea Timişului, de pildă la Teregova 45,09 lat. N, 22,17 long. E / judeţul Caraş-Severin, unde Romanii au avut Castrul Gaganis / Gaganae, printre Gugulani, la poalele Muntelui Gugu (loc mistic şi plin de resurse, recunoscut dintotdeauna prin schimburi energetice deosebite pe relaţia teluric-celest); în 2010, cercetătorul Petru Pârvu a observat că “momâile” cu care Gugulanii şi Momârlanii au împânzit Munţii dintre Banat şi Bănie / Oltenia seamănă cu movilele de pietre ridicate de Tibetani în Himalaia (cercetătorul Bănăţean Mircea Goloşie a scris că “în jurul munţilor Ţarcu, Godeanu şi Retezat s-a format o populaţie deosebită, cei din Bazinele Timişului, Cernei, Rusca şi Bistrei spunându-şi gugulani iar cei din Ţinutul Haţeg şi Valea Jiului spunându-şi momârlani”: în Munţii Parâng - din NE Văii Jiului - momâilor li se ziceau “gomile”, folosindu-se acelaşi cuvânt utilizat oriental pentru cârca / spinarea cămilei, mamifer oriental avându-și denumirea în legătură cu “gimel”, alfabetic echivalând majuscula Gherga). Gugulanii sunt şi acum importanţi producători de mere (cidrul - vinul ușor din fructe - produs de exemplu prin fermentarea mustului merelor este foarte popular în N Europei); răchia produsă de Gugulani - inclusiv rachiul de mere distilat simplu - a căpătat faimă în Banat (băuturile alcoolice din fructe sunt populare inclusiv în Balcani). Bănăţenii din Munţii aflaţi la N de Defileul Dunării / Gherdap au fost numiţi Cărăşeni - adică “Negri” - datorită poziţiei lor Nordice faţă de Fluviu (acolo Medieval au sosit numeroase grupuri din Balcani). Profesorul Tănase Bujduveanu în “Aromânii din Kosovo” din 2002 a scris că “la începutul secolului XIII Vlahii erau stăpânii regiunii Kosovo; în secolul XIV au fost mişcări masive ale lor, căci au migrat în număr mare din regiunea Kosovo şi de pe Vardar spre nord, pe Văile Moravei şi Timocului” iar Academia Românilor a scris în “Istoria românilor”: “Caraşovenii în părţile Banatului par a fi urmaşii bogomililor din Kosovo, veniţi la nord de Dunăre în secolele XIII-XIV (în secolul X, pe teritoriul Bulgar înrăutăţirea situaţiei ţărănimii a dat naştere unui curent puternic de nemulţumire, pe care s-a grefat credinţa dualistă de origine asiatică bogumilă, numită astfel după întemeietorul său legendar - din Macedonia - ‘popa Bogomil’ / de fapt un calc după grecescul ‘Teofil’, însemnând ‘iubitorul de Dumnezeu’: o doctrină cu caracter protestatar, alimentată de contradicţiile lumii feudale)”. Specialiştii teologi au identificat sursa “bogomilismului” ca fiind de la Armenii stabiliţi în Balcani din secolul VIII; conform preotului Cosma - activ printre Sciții / Bulgarii secolului X - bogomilii credeau că Dumnezeu a avut 2 fii: pe cel mai mare Satana, care s-a răsculat contra Tatălui - devenind astfel elementul cel rău, aruncat în Tartar - şi pe fiul mai mic, arhanghelul Mihail (oamenii datorau trupul Satanei iar spiritul şi sufletul Domnului şi arhanghelului). Primăria Carașova în “Strategia de dezvoltare durabilă până în 2020” a scris: “Între numele de familie ale crașovenilor sunt foarte multe de origine română, precum Gherliță, Gherga, Gruia, ș.a.; deși acum aproape toți crașovenii se declară a fi croați, ei nu au avut aproape deloc legături cu acea țară (strămoșii lor fiind bulgari, sârbi, aromâni, bosniaci, albanezi și români, rezultând un amestec de populație rar întâlnit). Numele Reșiței / Recița a fost de la crașoveni, care - păscând oile pe dealurile din împrejurimile Bârzavei - le-au coborât la apă să le adape, fiind Bârzava un râu mic, i-au spus ‘Recița’ = ‘râul mic’. Carașova în 1719 avea 400 de gospodării, număr egal cu cele ale Caransebeșului de atunci și dublu față de cele aflate la Lugoj”. Deoarece administrativ Ţinutul Amlaşului cârmuit de Negru Vodă în secolele XII-XIII ţinea de Banatul Severinului, ţinând cont de egalitatea onomastică Negru = Caraş şi că au fost mai multe generaţii ale familiei herţegului Negru-Vodă stăpânind în Ţinuturile Amlaşului ori Făgăraşului cu cule la Cârţa, Veneţia de Jos / unde în 1965 a fost găsită o monedă din secolul II bătută la Tomis = Constanța - ceea ce denotă legături Antice deosebite - sunt foarte posibile legăturile dinastice dintre clanurile lui Glad Vodă din Vidin-Cenad (secolele IX-XI), Veneţianului Sf. Gherard din Cenad (secolul XI) şi ale G/herţegului Negru-Vodă (secolele XI-XIII) care conlucra economic cu Cavalerul Veneţian Grigore; cronologia, funcţiile şi teritorialitatea exponenţilor sunt printre factorii îndreptăţind apropierile - inclusiv prin cununii interesate - ale Românilor din marginea Regatului Ungurilor cu Armâni, Cumani, Veneţieni, ş.a.: începând din Valea Dunării cu Glad Vodă de la Gherdap / cu porturile Vidin (regiunea Marginea / Craina ştiută după principalul său Râu ca regiunea “Timoc”), Severin, Orşova, ş.a. având legături cu Veneţienii şi încheind cu “descălecatul” herţegului Negru-Vodă în N Dunării, conform şi celor relatate de cea mai veche cronică a Ţării Româneşti, se pot observa locuri semnificative, ca ale Cărăşenilor Gugulani din marginea Carpaţilor - de exemplu a celor din coridorul Cerna-Timiş la Rusca, Teregova, Armeniş, etc., unde încă trăiesc Ghergani - ca moşia Mercina în Bazinul Caraşului în amontele căreia sunt sate ca Giurgiova, Grădinari, ș.a. iar în avale așezarea Armenis la S de Iam atestată în 1272 ori moşia Margina de la poalele Munţilor Poiana Ruscă / tot în Banatul Montan, la N de Caraş şi moşiile din Nordul celor mai înalţi Carpaţi Româneşti, gopodărite de Nordicul Negru-Vodă, ţinând de Banatul Severinului dominat de Cărăşeni (foarte probabil, titlul de “Negru” purtat de membrii mai multor generaţii predecesoare întemeierii Ţării Româneşti era forma Latină pentru “Caraş”, desemnând cine erau cârmuitorii domeniilor respective, din acele părţi Nordice ale Carpaţilor iar titlul de “herţeg” era de înalt nobil Gherţeg = Gherga). De altfel, la N de Valeapai 45,29 lat. N, 21,43 long. E / județul Caraș-Severin exista toponimul Medieval Veneția / Venecze iar Bencec 45,54 lat. N, 21,25 long. E din județul Timiș își are denumirea din Wenecze / Vencze (așa după cum a fost atestarea documentară în secolul XV).

Românitatea Sud Balcanică

Memoriile căpitanului Armân Cola Nicea au consemnat printre Românii ucişi de “antarţi” - bande Elene active din 1903 în Balcani contra celor care nu nutreau sentimente pro-Elene - că au fost Dumitru Gheorghe din Orşani, Mitru Ghega din Gopeş, Nazari Gheorghe din Târnova, Loba / Laolea Gheorghe din Paticina, etc. (e de remarcat că nu toţi Gherga au fost notaţi Gheorghe - sau variaţii respective ca Gheorgachi / Gheorgaky, Ghiorgu, Gorga - la fel cum nu toate formele au fost transcrise Latin Gherga, ca de pildă Tănase Gheorgiu mutat în timpul Revoluţiei Paşoptiste din Sliveni / Grecia la Ploieşti / judeţul Prahova, a rămas la fel); se poate observa că în actuala Bulgarie există aşezări ca Gerge-vets 42,35 lat. N, 26,21 long. E, Gergev Trap 42,53 lat. N, 24,45 long. E, Gerge Bunar 42,17 lat. N, 27,13 long. E, etc. Enciclopedia “Britannica” din 1911 a scris despre Macedonia istorică (acel an fiind penultimul al existenţei sale integrale, Macedonia apoi fiind împărţită de vecini): “În Macedonia, puţini Vlahi sunt musulmani, majoritatea sunt creştini. În Macedonia, principalele oraşe sunt Salonic şi Monastir (având printre locuitori colonişti Turci, inclusiv Iuruci). Vlahii / Armânii probabil sunt descendenţi ai nativilor Traco-Iliri din Balcani, ca păstori cu aşezările împrăştiate peste tot în partea Montană a Macedoniei, cei stabiliţi la şes fiind excelenţi agricultori. În secolul IX, împăratul Krum a inclus Macedonia în împărăţia sa. Între secolele X şi XIV, Vlahii în Pind au format Marea Valahie. În secolul XI, împăratul Vasile II a inclus Macedonia în Imperiul Bizantin, consolidându-şi stăpânirea prin colonizări Asiatice. În secolul XII, Vlahii Asan au cuprins Macedonia în Imperiul Româno-Bulgar (în cârmuirea căruia a fost dinastia lor). Vlahii din marile oraşe Salonic şi Monastir sunt în mare parte urmaşi ai refugiaţilor din Moscopole, oraş fost până în secolul XVIII principalul centru comercial al Macedoniei. Cele mai compacte grupuri de Vlahi din Macedonia sunt înspre Albania şi Tesalia, unele zone din Munţii Pind, Clisură ori Valea Bistriţei - de la poalele Masivului Gramos, cu alimentarea din Lacul Castoria, până la delta sa din Marea Egee - fiind exclusiv Vlahe. În Evul Mediu, deoarece o parte a Albanezilor (numiţi Arnăuţi de Turci) au devenit musulmani - din cauza otomanilor - creştinii Macedoneni au fost împinşi spre răsărit”. În 1913, ca urmare a “Păcii de la Bucureşti”, din Macedonia istorică Elenii au luat 51%, Iugoslavia 29%, Albania 11% şi Bulgaria 9% (în 1922, Elenii Moderni au decis - în urma schimbului de populaţii cu noua Turcie ce se forma prin ruinarea Imperiului Otoman - ca refugiaţii din Anatolia să fie cazaţi îndeosebi în casele Armânilor):

Macedonia istorică