Originea Gherga: 88. Ghergarii și Gurjarii

Dintotdeauna, Gurjarii au fost la răsărit de Ghergarii Caspici. În 1989, cercetătorul Britanic William Dalrymple a scris: “Din Hindu Kuş până în Himalaia, în Afgani-stan, Paki-stan şi India, încă se perindă păstorii Gurjari cu cirezile lor (mai ales de vite); ei pot fi recunoscuţi prin faptul că au aspect European, cu părul şi ochii deschişi la culoare, prin faptul că îi evită pe oamenii din cale, prin faptul că poartă bărbi imense şi că sunt mândri, feroci, loiali. Şi-au păstrat tradiţiile milenare în ciuda unor mari adversităţi şi vorbesc un grai ne Indo-European (din motive comerciale, ştiu limbile celor cu care au de a face)”. În prezent, milioane de persoane între Caşmir şi Rajastan vorbesc Gurjara / Gojri, scrierea având-o de la dreapta spre stânga, cu litere Persane (apropiate de cele Arabe); religios, ei sunt hindi, musulmani, sikşi, etc. Unii cercetători le-au bănuit legăturile cu Caucazienii Georgieni (după aparenţă şi onomastică, Georgia fiind Gurjia, aspectele de gen ajungând studiate şi de către geograful Majid Husain din India). Majoritatea Gurjară îşi pretinde ascendenţa în războinicii din Dinastia Soarelui (“Surya-vanşi Kşatrya” = casta regală, începând cu Manu), în directă legătură cu avatarul Rama al Zeului Vişnu / “Veșnicul” (un alt avatar al Veșnicului Vișnu a fost Varaha - arătând ca un om cu cap de mistreț - care a salvat-o pe Marea Mamă a Pământului din apele întunecate ale Oceanului, ridicând-o cu colții săi afară, la lumina Soarelui, texte Vedice ca “Taittiriya Aranyaka” sau “Shatapatha Brahmana” indicându-l pe divinul salvator al Marii Mame și ca “E-Mușu”, avatar al lui Brahma / zis Vagișa = “Zeul Vorbelor”); în istorie, Gurjarii au fost ştiuţi ca iubitorii Soarelui, foarte devotaţi Zeului Surya / Mitra, locurile lor de cult numindu-se “Arka”. În urmă cu aproape 2 milenii, Gurjarii s-au amestecat cu Hunii Albi şi au generat populaţia Rajput care a condus E Paki-stanului şi NV Indiei, constituind primul obstacol serios în răspândirea islamului printre localnici (apoi, dinastiile lor s-au aliat cu Mogulii, prin multe cununii nobiliare). În Evul Mediu, centrul de putere Gurjar a fost Muntele Abu 24,35 lat. N, 72,42 long. E (la limita dintre Raja-stan şi Gujarat / ce se numea “Gurjar-atra”, adică “Țara protejată de Gurjari”): până la perioada Mogulă, Raja-stan şi Gujarat au fost state Gurjare, termenul Arab pentru Gurjara fiind Jurz (“Observatorul Antropologic” al Indiei - cu sediul în Kolkata / Calcutta - i-a apreciat pe Gurjari ca “oameni remarcabili, fondatori de regate, supravieţuitori până azi ca păstori tribali”). La cumpăna dintre mileniile I şi II, Kannauj 27,04 lat. N, 79,55 long. E din statul Uttar Pradeş - capitala parfumurilor Indiei - a fost o importantă reşedinţă a regilor Gurjari (supranumiţii “Domnii Arianilor”); în 2013, cercetătorul NauNihal Singh a consemnat Tradiţia Gurjară că Regatul Gopal cârmuit de Krişna a fost Gurjar (datorită cununiei acelui avatar al lui Vişnu cu Radha, prinţesa Gurjară care a fost avatara Mamei Divine Lakşmî). În prezent, Gurjarii formează cea mai mare populaţie tribală din Caşmir; în N Indiei sunt semi-nomazi (practică transhumanţa) şi menţin sistemul exogam al gotrei. În Antichitate, zona din partea superioară a Bazinului Oxus, cu denumirea Greacă de Bactria, era mărginită la apus de Mouru / Margiana = Mergu şi la S de Munţii Gherghi, respectiv de Gandhara; este de observat că Bactria a reprezentat “vatra strămoşească” pentru mulţi migraţi de acolo, inclusiv pentru Gherga, numele de Bactria - Daxia pentru vecinii Chinezi / din E - fiind în rezonanţă, prin radicalul său, cu “vatra”, cuvânt atestat Daco-Get (schimbarea “V”=“B” era practicată pe larg, din marele trecut - de la Ebraic la Evrei sau în Caucaz, Iberia fiind şi Iveria, populată de Abari / Avari - ulterior rocada ajungând de pildă la cei de pe Volga deveniţi Bulgari ori Derbent din Daghe-stan având sinonimia Dervent în Dobrogea, etc.): Geto-Dacul “bătrân/ă” era persoana care îngrijea focul din vatră, în Latină dezvoltându-se din aceeaşi rădăcină cuvântul “veteran/ă” pentru cineva în vârstă, din vechime (femeia bătrânului era simplu prescurtată “baba”, de exemplu Babel şi Babilon - printre altele - fiind reprezentări semnificative ale derivaţiei, servind ghidarea Antică Greacă pentru Bactria).

Gărgya

Cu denumirea Gărgya au fost mai mulţi învăţaţi ai ritualurilor Vedice din mare vechime dar şi numele cârmuitorului curierilor / mesagerilor denumiţi Gandharva / Gand-Hari, dintre Zei şi oameni (cu aptitudini muzicale extraordinare, dansatori excelenţi şi luptători formidabili): tema respectivă de la hinduşi era aceeaşi cu cea ulterioară a lui Thot la Egipteni / respectiv Ham din Biblie, adică bunicul Gherga; aşadar, ceea ce Grecii vechi ştiau ca Hermes - şi ulterior Romanii ca Mercur - a fost anterior triplu atestat, inclusiv pentru urmaşi, ca Gărga de către Indienii vechi, ca Gherg prin hieroglifele Egiptene şi ca Gherghe-seu de către Evrei în Vechiul Testament (de la Garga / Darda - fratele lui Hermes - Strâmtoarea dintre Asia şi Europa şi-a primit numele de Dardanele, denumire perpetuată aşa de către vechii Greci). În N Indiei sub forma Gărgya Tara era ştiut acel Garga superior lui Gărgya iar ca Gărgyatva se înţelegea starea de urmaş a lui Garga / Gaargya. Curierii / mesagerii Ghandarva aveau ca partenere nimfele Apsara, femei frumoase, asociate riturilor de fertilitate (a căror faimă din India a ajuns Asiatic în răsărit până în Indo-China şi Indonezia iar în apus până în Anatolia; nimfele simbolizau frumuseţea şi delicateţea izvoarelor, a întregii naturi, asigurând rodnicia pământului, petrecându-şi viaţa în grote, sanctuarele lor fiind stâncile şi fântânile). Personajul central Gandharva / Gandarava privind reînoirea anului era un erou cu un călcâi de aur. Epopeea “MahaBharata“ i-a prezentat de 505 ori pe Gandharva în teritoriile lor - grupaţi împreună cu nimfele lor în 27 de clanuri - ca paznici ai celebrei băuturi Soma (echivalenta la Perşi fiind Haoma / Hom sau Gaokerera) cu roşu pe harta următoare:

Răspândirea Gandharva

Este de ştiut că Gaokerera / Haoma (băutura albă din Avesta, probabil din cătină ghimpoasă / de Râu) era mai veche decât Soma (băutura galbenă din “Vede”): la ambele însă s-au pierdut reţetele; cătina - plantă cu bobiţe aurii, mare iubitoare de soare - a fost recomandată de principalul tratat medical Tibetan, “Rgyud Bzi”, în mod explicit şerpaşilor / celor care călătoreau la mari înălţimi, planta fiind introdusă şi în alimentaţia astronauţilor Ruşi (corespunzător Dr. Ion Brad dar şi altor specialişti, felul de cătină ce creşte în România, mai ales în Bazinul Buzăului, constituie un veritabil Ginseng, cu “un conţinut chimic de excepţie, poate cel mai bogat din lume”). În “Istoria ideilor şi credinţelor religioase”, Dr. Mircea Eliade a reflectat: “Soma deştepta gândirea, reînsufleţea inima şi curajul războinicilor, sporea vigoarea sexuală, vindeca bolile; băută de preoţi şi de zei laolaltă, Soma apropia Cerul de Pământ, întărea şi prelungea viaţa, garanta fecunditatea, experienţa extatică revelând în acelaşi timp plenitudinea vitală, sensul unei libertăţi nelimitate, posesia unor forţe fizice şi spirituale abia bănuite. De aici sentimentul comuniunii cu zeii, ba chiar a apartenenţei la lumea divină, certitudinea ‘ne-morţii’, adică - înainte de orice - a unei vieţi plenare prelungite la nesfârşit. Revelarea unei existenţe beatifice - în comuniune cu zeii - a continuat să obsedeze spiritualitatea indiană multă vreme după dispariţia băuturii originare, căutându-se atingerea unei aşa existenţe prin alte mijloace: asceza ori excesele orgiastice, meditaţia, tehnicile Yoga, devoţiunea mistică, etc.; căutarea libertăţii absolute a prilejuit o întreagă serie de metode, având ca rezultate noi perspective”. Răspândirea Gandharva era din Himalaia - de pe Muntele Munjaban - până în V Nepalului, în Bazinul Gandaki / “Gan-Daki” (populat de Gurka), ajungând până la Lacul Manas / Manasarovar din Tibet; în S au fost până la Râul Narmadă din India iar în N până în Kirghi-stan / Kirghizia şi Valea Karga / Guerga din Bazinul Tarîm - în N Tibetului, în provincia Xinjiang / NV Chinei - Regatul ulterior Gandhara suprapunându-se ariei lor, având pe rând capitala la Charsadda 34,08 lat. N, 71,43 long. E / localitate supranumită “a lotusului”, Taxila 33,44 lat. N, 72,47 long. E şi Peshawar 34,01 lat. N, 71,35 long. E, ce însemna “a omului”.

Moneda marelui rege Gurga-moya

În secolul I, marele rege al Regatului Gandhara a fost Gurga-moya, cu reședința în Oaza Khotan / Hetian 37,06 lat. N, 80,01 long. E, din Bazinul Tarîm. Populaţia Gandharva era considerată exotică şi a fost cea care a întemeiat acel Regat Gandhara (la început - în mare vechime - a fost considerată ca străină de ceea ce a urmat să se dezvolte cu contribuţia sa, adică prima Civilizaţie post-diluviană independentă din lume, cea Vedică), fiind răspândită mai ales la N de Muntele Meru / Kailas, de unde apoi a coborât în Bazinul Ghaggar, pe Valea Sarasvatî, a fostului Fluviu Gargar / Ghaggar; Epopeea “Râmâyana” / “Ramayana” a menţionat o parte din populaţia Gandharva lângă izvorul Fluviului Gange (cu genericul Sailuşa) şi în pădurea Khandava de lângă Râul Yamuna, tipologia regăsindu-se de exemplu din Prang 34,08 lat. N, 71,44 long. E / Caşmirul Paki-stanez până în Agra / Akra 27,10 lat. N, 78,01 long. E / statul Uttar Pradesh, în N Indiei. De altfel, Anticii Europeni îi ştiau pe cei din Valea Fluviului Gange ca Gargarizi, notând autohtonii drept populaţia “Gargaridae” (Diodor Sicul 11:37, Pliniu 6:18, Vergiliu 3:27, Dionisie “Periegetul” 5:1144, ş.a.: aşa ceva n-a fost o halucinaţie colectivă, prezenţa foarte numeroşilor Gherga fiind o realitate, nu o întâmplare sau o coincidenţă). Britanicul Meyer Stevenson a consemnat că “împăratul Mogul, înainte de a-şi face curtea imperială la Agra, s-a gândit s-o instaleze la Gargari, probabil cea mai grozavă atracţie din Caşmir”. Regatul s-a format însă nu altundeva decât în Bazinul Ghaggar - azi Paki-stan şi Afghani-stan - unde erau cele 5 mari ape ale “Sistemului celor 7 Râuri”; de pildă, oraşul Kandahar 31,37 lat. N, 65,43 long. E din Afghani-stan şi-a preluat denumirea de la Gandhara, numele său Antic.

Colonizarea Bazinului Ghaggar

Caracteristicile lor speciale i-au individualizat de ceilalţi prin cunoştinţele lor cereşti - inclusiv de levitaţie / zbor - capacităţile de a influenţa natura, abilităţile de a citi gândurile, posibilităţile de a-şi schimba rapid formele / înfăţişările, etc. preferând izolarea pe înălţimi, în adâncimile codrilor dar influenţând cultural profund pe cei cu care au interferat; de exemplu, practicau căsătoriile din dragoste (iar dacă erau şi acceptate de părinţi, atunci erau cunoscute drept “cununii Gandharva”) şi au contribuit decisiv în arta timpului, prin sculpturi, muzică, etc., limba ce-o vorbeau fiind Prakrit / precursoarea Sanscritei. Din scripturile Sanscrite se ştie că Râmâ / Rama (frate cu Bharata / de unde a provenit primul nume al Indiei) la sfârşitul mileniului VI î.C. a stăpânit Regatul Gandharva iar BalaRama - fratele lui Krişna - la sfârşitul mileniului IV î.C. a făcut un pelerinaj de-a lungul Fluviului Ghaggar / Sarasvati şi a întâlnit multe aşezări Gandharva acolo, ce se aflau sub semnul lui Şiva; pe lângă simbolul Svasticii, emblema lui Şiva era “linga”: piatra înălţată, falică. (S-ar putea reține că unii cercetători Români - după cum a scris în 2010 și Nicolae Pintilie în “Enciclopedia Geto-Dacilor” - l-au apropiat pe fratele eponimului Indiei Bharata, anume pe prințul Rama și pe oamenii lui Ramani, de stră-Români, ceea ce ar reconfirma de fapt răspândirea neoliticilor Indo-Europeni, cunoscuți ca Kurgani, femeile numindu-se Gorgone, circulația lor având loc pe Căile Gorgone dintre India și Europa, existente de-a lungul apelor curgătoare și marcate între acelea de stâlpi / obeliscuri, ei la hotare ajungând realizatorii nu doar de valuri de pământ / brazde uriașe, ci și de morminte în movile, denumite “gorgane”). Este de ştiut că muierea lui Răma era numită Sîtă, adică “Brazda”, spunându-se despre ea că s-a născut din brazda săpată de plugul - falic - al acelui avatar al Zeului Vişnu (ea era avatarul Marii Mame / care îl avea ca bărbat pe Vişnu), aşadar cuplul primordial avea perechea avatară Sîtă-Răma: clone în dublură, atât la ea, cât şi la el. Până în prezent, printre practicile hinduse generalizate au rămas pelerinajele la locurile sacre de la izvoarele Fluviilor, pelerinaje numite “tîrtha”, în Sanscrită pentru cer fiind folosit cuvântul “akasa”, cu semnificaţia locului de baştină: utilizatorii se considerau neam coborât din cer, acela fiind patria lor (memoria spaţioasă “ăkăşa” - formată din eter - cuprinzând şi datele tuturor oamenilor). În 1898, Universitatea Americană Yale a studiat răspândirea străvechii Svastici:

Svastica este şi în prezent foarte populară - ca simbol sacru - la hinduşi în India, etc. Savantul Sundeep Jhutti a cercetat “Geţii” (studiu publicat - exact cu aşa titlu - în 2003 de Universitatea Americană Pennsylvania): “În scripturile Indiene, Kuşanii / Yuezhi au fost consideraţi Mleccha, adică străini (similar au scris Perşii şi Chinezii); ei vorbeau o limbă Iraniană şi migrau (vechile texte i-au notat ca MasaGeţi şi ca Dakhi). Iranienii / Perşii îi distingeau pe MasaGeţi ca ‘prădători’ şi pe Dakhi ca ‘inamici’, ştiindu-se despre ei că-şi aveau locurile de baştină între Fluviul Syr Darya şi Marea Caspică. Istoria triburilor lor e impresionantă, fiind cunoscuţi de Chinezi în E, de Indieni şi Perşi în S şi de Greci în V; unul dintre cele mai interesante aspecte ale lor le-a fost incredibila mobilitate ca nomazi, îndeosebi spre Europa. Marii Yuezhi au fost MasaGeţii din Asia Centrală, adică Marii Geţi, la distanţă lexicală similară de Guţii din marginea Mesopotamiei, de Geto-Dacii din NV Mării Negre ori de Goţii din E Europei (ceea ce ne ajută să înţelegem originile Guţilor şi asemănările cu Yuezhii, Geţii sau Goţii); a existat cumva o naţiune de nomazi care se numeau Guţi, Geţi, Gaţi sau Yuţi? Iezuitul Catalan Antonio Monserrate 1536-1600 de la Curtea Mogulă i-a considerat pe Jaţii din India ca descendenţi Geţi. În ‘Tablourile istorice ale Asiei’, orientalistul German Julius Klaproth 1783-1835 a scris că ‘Yuţii erau Goţii aşa cum au sosit în Europa, migrând din Asia Centrală, ajungând cu Odin până în Scandinavia’ (el identificându-i pe Yueti ca Geţi, respectiv pe Yuezhi ca Goţi, afirmând că ‘urmaşii lor încă există în India’). În 1829, istoricul Britanic James Tod în ‘Analele Rajastanului’ a scris: ‘Prinţii Jaţi / Yuti provin din Bazinul Syr Darya; obiceiurile lor confirmă tradiţia originii Gete, considerându-se distincţi deoarece ţinutul de provenienţă al strămoşilor lor a fost în Nordul îndepărtat, dincolo de cele 5 Fluvii. Dahii s-au aşezat în Antichitate pe malurile Indului, regăsindu-se de asemenea ca spiţă regală, mai ales în Rajastan; ei au ajuns acolo cu Alexandru Macedon’. Arheologul Britanic Alexander Cunningham în lucrul său a evidenţiat interesantele legături dintre Mezi şi Jaţi: ‘Mezii au reprezentat riveranii din Valea Mandrus (aflată în S Bazinului Oxos); ei şi-au însoţit vecinii Jaţi în migrările forţate atât spre Nordul Arianei, cât şi spre Sudica Indie. Mezii au fost notaţi de autorii clasici inclusiv ca Med / Mand’ (iar Mand e un important clan Jat din N Indiei). În 1883, Horace Rose a concluzionat: ‘Jaţii au ajuns în Punjab din Bazinul Oxos curând după Mezi (la sfârşitul mileniului I î.C)’. Istoricul Englez George Rawlinson 1812-1902 a identificat Jaţii dintre MasaGeţi astfel: ‘MasaGeţii - care au fost Marii Jaţi - ocupau ambele maluri din cursul inferior al Fluviului Oxos; Dahii se întindeau între Herat şi Hyrcania, până la Marea Caspică’. În 1997, Torday Laszlo a conectat denumirea Yuezhi de Gwati / Ywati, considerând-o ca aceeaşi cu Iatioi folosită de geograful Antic Ptolemeu pentru cei din Delta Syr Darya / de la Lacul Aral (Dr. Edwin Pulleybank în 2002 confirmând că Ptolemeu i-a consemnat pe Yuezhi / Iatioi şi în asociere cu Tocharoii / Tocarianii iar Takhar încă este un important clan Jat în N Indiei). Împăratul Timur când a invadat India i-a egalat pe Jaţii din Punjab cu Tartarii / Tătarii din Asia Centrală. Chinezii aveau pentru Hunii Albi apelativul Yetha (şi aceiaşi origine - conform cronicii - cu cei anterior notaţi ca Yuezhi, adică Geţi); analele a 3 Dinastii Chineze au consemnat că Yetha aparţineau Yue-Che, adică Marilor Geţi. MasaGeţii se caracterizau atât prin poliandrie, cât şi prin Cultul Soarelui (o dată pe săptămână, în Ziua Soarelui - adică duminica - se abţineau de la consumul sării), ceea ce s-a regăsit la Jaţi. Odată cu năvala Hunilor Albi în N Indiei au fost şi nomazii numiţi Gurjara de la Marea Caspică, înrudiţi cu Jaţii (aveau acelaşi aspect fizic); în prezent, Gujara e o importantă ramură Jată. Pluralul folosit de geograful Anatolian Strabon pentru Get / Ghet era Ghetan; urmele arheologice denotă că spre sfârşitul mileniului I î.C. N Indiei a fost invadat de triburile Dariane (îndeosebi cele de pe Valea Syr Darya): în Asia Centrală denumirea principală - la singular - s-a consolidat ca Jat, pe când în apus a fost mai apropiată de cea strămoşească Gut, ca Ghet în Tracă (care ulterior în Europa a devenit Got). În N Indiei - mai ales în Punjab şi Rajastan - Jaţii se evidenţiază printre ceilalţi, fiind înalţi, cu părul lung şi bărboşi (unii însă presându-şi capul, ca dolihocefali); cultul strămoşilor, eroilor şi martirilor e răspândit printre ei (cu rugăciunea ‘Ardas’ venerează sabia). Un grup special a fost EuerGetae, al ‘Bunilor’ Geţi - conform geografului Englez Samuel Butler în 1818, ştiut cu numele Dergasp - care avea acelaşi ritual al sabiei ca Geţii din N Tracilor (identic între Punjab şi Marea Baltică); TyraGeţii de pe Nistru - la gura căruia în mileniul I î.C. trăiau Greci - au fost MasaGeţi de la Marea Caspică. Geţii s-au întins mult spre Nordul European; împreună cu ei au fost Dahii / Dacii (aşa cum i-a echivalat Anatolianul Strabon) iar savanţi Antici ca Pliniu, Appian, ş.a. au egalat termenii: Get = Dac (urmărind genericul, se vede că la Indieni era Daku, la Perşi era Dahyu, la Greci era Dahae, la Latini era Dacia). După cum a remarcat istoricul Britanic Alexander Cunningham în 1888, un termen similar încă exista în timpul său la Marea Caspică, sub forma de ‘Ţara Rebelă’ = Daghi-stan: aşa ceva corespundea mişcării Dahae din Hyrcania iar Dahae / Dai avea înţelesul de ‘lup’, o conotaţie pentru ‘rebel’. Dahii de pe malul Caspic erau de lângă străvechiul tărâm al Hyrcaniei (‘Daii’ însemnând ‘lupi’ au fost atestaţi de exemplu în Frigiană, ca ‘Dhaunos’ în Iliră, etc.); Perşii aveau ‘gurg’ pentru ‘lup’: de aceea regiunea Gurgan - străbătută de Râul Gorgan - era vechiul nume Indo-Iranian pentru Verkana / Hyrcania. ‘Ţara lupilor’ Hyrcania / Kurgan a fost faimoasă pentru fertilitatea sa; Alexander Cunningham în ‘Raportul arheologic’ din 1864 a scris: ‘Dacă e corectă identificarea Jaţilor cu Xanthii (adică blonzii) lui Strabon şi cu Iatii lui Pliniu, tărâmul de obârşie trebuie să fi fost în Bazinul Oxos / Okus, între Khorasmia, Bactria şi Hyrcania, pe foarte fertila Vale Margus (pe care o consider că a fost leagănul Jaţilor)’. Un important clan Jat în Punjab / N Indiei e Virk / Birk (care îşi consideră genealogic numele drept Sanscrit legat de lupoaică); de exemplu, reşedinţa lor Verka este o reminiscenţă a aşezării oamenilor săi, veniţi din Verkana / Hyrcania. Pe de altă parte, ştim că Alanii - strămoşii Oseţilor - erau din răsăritul Caspic, de lângă MasaGeţi; puteau Oseţii fi din regiunea Hyrcaniei ca şi Jaţii Virk sau Balcanicii Orkoi ori ca şi Dahiya din N Indiei sau Tracii Daci? În secolul IV, Ammianus Marcellinus a scris că ‘Halanii erau până în Bazinul Gange, ce curge în India şi cândva au fost cunoscuţi drept MasaGeţi’, consemnând că aproape toţi Alanii erau înalţi, chipeşi, blonzi şi aproape la fel de sălbatici ca Hunii; Alanii au fost în legături clare cu Albanii Caucazieni, trecând din Asia în Europa prin Hyrcania, Media, Daghe-stan şi Armenia. Alţii înrudiţi cu ei au fost AgaTârşii (care - dacă îl credem pe Valerius Flaccus, ce i-a notat TârsaGeţi / ‘Thyrsa-Getae’ - erau Geţi). La V de Hyrcania - în SV Caspic - este provincia Ghilan, cândva ştiută ca ‘Tărâmul Ghil’ (al Anticilor Gelae / Gheli); aşadar, Ghilan era Ţinutul Ghelilor. Strămoşul acelora a fost pruncul Ghil părăsit într-un codru şi găsit de către un rege / Raja: numele era Iranian iar cei ştiuţi ca Ghilaki încă populează acea zonă din Iran. Cel mai mare - şi mai important - clan Jat se numeşte Ghil, cu baza în Lahore / capitala Punjabului Paki-stanez. Jaţii Virk pretind că printre strămoşii lor a fost un rege / Raja a cărui soţie era Ghil, ceea ce redă - indiferent de realitatea istorică a lor - relaţia dintre Ghil şi Virk. Geograful Anatolian Strabon i-a plasat pe Gheli lângă Hyrcani, locuind din actuala regiune Ghilan până între cei ştiuţi ca Albani Caucazieni şi Amazoane; ei de fapt s-au întins în N până în Rusia şi Ucraina de azi, ca Gheloni. Goţii au apărut istoric pentru întâia oară în secolul III în N Dunării inferioare (nu pe Valea Vistula): atacau Imperiul Roman; nu e consens printre savanţi despre originile Goţilor, unii observând existenţa Gothonilor la gura Vistulei (ce curge în Marea Baltică), acolo existând SamoGiţia, adică ‘Geţia de Jos’. În 1988, istoricul Herwig Wolfram a afirmat: ‘Nici un etnograf Antic nu a conectat Goţii de Gutoni, ci de Gheţi / Geţi’ (probabil - după cum a scris Horaţiu - Gutonii erau ‘Geţi îngheţaţi’). Iordanes - care totuşi şi-a numit lucrarea ‘Getica’, nu ‘Gotica’ - a indicat naşterea Goţilor în ‘marea Insulă Scandza’ dinspre zona Arctică, ceea ce ar corespunde Scandinaviei, areal însă nepotrivit pentru a fi fost ‘pântecul naţiunilor’; climatul era inadecvat unei vaste populaţii (chiar şi azi regiunea e slab populată): totuşi, toţi Scandinavii au provenit de undeva (istoricul Procopiu a dat o informaţie de mare valoare, el explicit echivalând Goţii şi Alanii). Lingvistul Britanic Joseph Bosworth 1789-1876 a afirmat: ‘Goţii erau de origine Asiatică; naţiunile şi limbile Gotă şi Scandinave au fost reperate în Iran / Persia’. Aşadar, Goţii se trăgeau din Geţi şi trebuie menţionat că nu doar Geţii Traci existau (aceia au migrat de la Caspica mai timpuriu). În oricare dintre abordări rezultă că Gheţii au fost strămoşii Goţilor. Procopiu credea şi despre Gauţii Scandinavi că au fost Geţi. Profesorul Britanic Laurence Waddell 1854-1938 a afirmat: ‘Mulţi dintre primii regi Sumerieni - inclusiv Sargon cel Mare - ori în Egipt primul faraon în mod repetat s-au numit Guţi pe sigiliile lor. În Mesopotamia, Guţii au fost printre cei mai progresişti Sumerieni’. Este interesant zeul suprem Zalmoxis (echivalat Grec cu Herakle ori Indian cu Rudra / exponentul Cultului Craniilor, venerarea sa fiind bând dintr-o ţeastă umană, ‘vas’ de libaţie numit ‘kharpara’): Zalmoxe a fost întâi Get, apoi Dac şi la urmă Got. Câte un altar Hara / Şiva - zeu care l-a înlocuit pe Rudra - era aproape în fiecare sat Jat; venerarea falică ‘lingum’ - ce nu era Vedică - a fost practicată de cei mai răsăriteni Jaţi iar Surya - Zeul Soarelui = Zorya în Europa - a fost singura divinitate din Panteon încălţată şi îmbrăcată Nordic (aspectul regilor Kuşani era aşa). Nu pretind că Geţii au fost strămoşii tuturor Indo-Europenilor dar se poate vedea că vorbitorii de graiuri Iraniene au avut descendenţi nu doar în Caucaz (ca de exemplu Oseţii), ci şi în NV Indiei, în Jaţii care încă le poartă numele. Savanţii Moderni ar trebui să reconsidere rolul Geţilor - Guţilor sau Jaţilor - împreună cu evidenţele / dovezile arheologice, antropologice, lingvistice, etc. (inclusiv analizarea genetică)”.

Profesorul universitar Edwin Pulleyblank din Canada (1922-2013) a scris în 1991: “Este larg recunoscută corespondenţa Yue-che (integrală ori parţială) cu Tocharii şi Asii sau Asianii; ei stăpâneau Daxia / Bactria. În Imperiul Kuşan, Yue-che şi-au abandonat stilul de viaţă nomad şi s-au sedentarizat, urmaşii lor regăsindu-se din Hindu Kuş până în N Indiei şi Bazinul Tarîm. Scrisul Prakrit din Gandhara le-a fost asociat administrativ”. În 1901, istoricul German Josef Markwart a echivalat Asii cu Gaisanii / Yuezii iar în 2007, arheologul Uzbec Kazim Abdullaev în “Migrările nomazilor din Asia Centrală” a afirmat: “Romanul Marc Iustin - în Prologul 42 la Trog Pompei - a scris că Asii / Asianii au fost regii Tocarilor / Tocarianilor, ceea ce înseamnă că erau Yuezi / Kuşani”; este interesant că și acum Chinezii au “Yu” pentru “Jad” = piatra semiprețioasă valorizată de milenii deopotrivă ca talisman sau bijuterie (principalii furnizori de jad au fost de la început Vesticii Yuezhi, adică înalții Indo-Europeni existenți în Bazinul Tarîm, ai căror descendenți se regăsesc în S până în Punjab).

Marii Geți - Yuezhi / Kușani - în Bazinul Tarîm
(mileniul I î.C.)

Kandahar e acum cel mai mare oraş din Afgani-stan după capitală (loc Tradiţional Paştun): se pare că în Valea sa au apărut primele culturi de cânepă Indiană din lume (locul fiind patria marihuanei şi a haşişului / zis “churrus”); de la mijlocul mileniului II î.C., a fost inima Regatului Gandhara / leagăn Jat (iar Jații / Yuții literalmente au fost “iuți” - adică rapizi în înțeles Românesc - astfel probându-se deopotrivă mișcările lor migratorii extinse în Vechea Lume, până la dominarea și în Europa Medievală de pildă a Peninsulei Daneze Jută / “Jut-land” = Poarta Balticii cu Oceanul Atlantic). Este interesant că în Himalaia se foloseşte Montanul / Munteanul “Yeti” pentru rapidul “om al pădurilor” sau “omul zăpezilor” din Munţi, îmbrăcat în blană de urs (animalul dintotdeauna preferat de Geţi): o denumire apropiată de cea folosită pentru Jat / Jaţi (formând o populaţie acum din zeci de milioane de persoane mai ales în Nordul Indiei). Aşadar - corespunzător dovezilor - Gurjarii s-au întins între N Indiei şi Marea Caspică (între Asia Centrală şi limita Asiei cu Europa), până în Antichitate fiind categoric asociaţi Marilor Geţi / Jaţilor şi Dakhilor; în Europa - unde ca ramură din EurAsia au ajuns apusenii Geto-Daci - dintre Ghergari s-au impus în mileniul I î.C. cârmuitorii aparţinând Dinastiei Gurag / Zuraz (printre care - în mileniul I - au fost Decebal / ultimul rege al Geto-Dacilor în spaţiul actualei Românii, Attila / împăratul Hunilor, Rurik / primul rege al Ruşilor, Arpad / primul lider al Ungurilor în Panonia, ş.a). După cum a studiat şi cercetătorul American Thomas Lessman în 2004, leagănul MasaGeţilor a fost în TransOxiana - adică în zona dintre Fluviile Ox / Amu Darya şi Sîr-Daria / Syr Darya - iar leagănul Dakhilor a fost în vecinătatea apuseană, în Margiana, adică în Bazinul Margu (apă curgătoare lungă de 970 km, cu izvorul în Munţii Gherghi - din Pamir, în Afgani-stan - ce dispare în Deşertul Karakum / Garagum, în Turkmeni-stan). După cum a studiat în 2012 Shanta Rani Sharma de la Universitatea din New Delhi / capitala Indiei, ultima Dinastie Gurjară a fost cea fondată în anul 730 de Nagabhata I - a durat 303 ani - care a reușit să-i învingă pe “invincibilii Gurjari” (ramura sa desprinzându-se dintre Gurjarii dominând N Indiei la începutul Medieval); pe inscripția din Gwalior 26,13 lat. N, 78,10 long. E / India, succesorul fondatorului ultimei Dinastii Gurjare - primul născut al fratelui său - care a domnit începând din anul 760 (după cele 3 decenii de cârmuire ale unchiului), a fost poreclit “Kakkuka”, deoarece era foarte abil în a vorbi îndărăt / invers, sucirea vorbelor de către el mereu amuzând copios audiența.