 |
| Gargamiș / Karkemiș în centru (cu roșu) |
Numele şi faptele celebrului erou Sumerian Gherga - Ghelga / Ghilga-meş - au fost în strânsă legătură cu numele şi locaţia Garga-miş / Karkemiș de pe Fluviul Eufrat (important port și cetate puternică mai ales în Epocile Bronzului şi Fierului, când a fost un nod comercial deosebit); Gargamiș / Carchemiș a rămas în istorie și ca ultima capitală Hitită / Khetă. În 2014, Dr. Maria Biga - profesoară de istorie la Universitatea Sapienza din Roma / capitala Italiei - a studiat cea mai veche denumire (căci Karga-miș / Karkemîș e utilizarea din Turcia / orașul fiind pe Fluviul Eufrat, la granița cu Siria): “Textele cuneiforme din mileniul III î.C. de la Ebla atestă cel mai timpuriu toponimul Gargamiș pentru Karkemiș; numele nu era greșeala vreunui scrib, căci apare repetat - în mod identic / la fel - în multe documente ce la nivelul lor înalt nici nu permiteau erori, Garga-miș fiind în centrul unei rețele comerciale de mare însemnătate (din vremea regilor Igriș-Khalab și Ișar-Damu de la Ebla). Astfel, se pare că Garga-miș reflectă numele original, cel mai vechi, al orașului”.
 |
În centru: acropola Garga-miş
|
În pronunţie Kărke-miş, aflat pe malul apusean al Eufratului şi notat în Biblie Carchemiş - Hitit Kargamiş, Asirian Gargamiş, Grec Europos, Latin Europus, etc. - Garga-miş / Karkemiş a fost un oraş foarte important istoric, timp de milenii (ca locul Epopeii Sumerianului Ghilga-meş / relatată de cel mai vechi text epic din lume, locul unde s-a realizat Tratatul de la Kadeş / primul acord de pace între Imperii din lume, Regatul Karga-miş fiind ultimul bastion al lumii Hitite, acolo - prin bătălia consemnată şi de Ieremia 46 în Vechiul Testament - Egiptul Antic pierzând controlul Orientului Apropiat, ş.a.); lingviştii preocupaţi de concordanţe - ca de exemplu Dr. Joel Hoffman în 2006 - au observat că Garga-miş era înţeles în zonă sub forma de “Casa Sacră”. În avale, pe malul apusean / drept al Fluviului Eufrat - la distanță relativ mică - de la sfârșitul secolului IV î.C. exista “Dura Europos” 34,44 lat. N, 40,43 long. E / Siria, așezare fondată de Makedoni la vad, lângă străvechiul oraș Mari.
Vechea aşezare Garga-miş acum e împărţită de Turcia - cu numele de Karkamîş - şi de Siria (cu denumirea Jarabulus / fostă Djerabis): partea Turcă - cuprinzând acropola şi vechiul oraş interior - e interzisă publicului, fiind militarizată / armata Turcă e în NATO iar partea Siriană, cuprinzând vechea suburbie a oraşului, administrativ aparţine provinciei Alep (de la Khalpe); în Epoca Bronzului, Alep a fost numit Armi (local - din cauza dificultății pronunțării “P” - Alep acum e “Halab”, inițial însemnând “Alb”: în consonanța orientală - adică în străvechiul sistem “Abjad” de silabisire - începerea era cu “Aleph”, ceea ce a dus la “Alpha” în Greacă, reprezentarea înfățișând coarnele taurului, “alif” însemnând “întâiul” ducând la termenul pentru nobilul cârmuitor “calif”, în sensul de prim urmaș).
 |
| Profetul Zoroastru (reprezentare din Dura Europos) |
 |
Planul Garga-miş
|
Garga-miş exista din Epoca Pietrei, populat de Gherga din neolitic - perioada pietrei lustruite / şlefuite - numele aşezării fiind preluat astfel la începutul Epocii Bronzului (mileniul III î.C.) şi reprodus ca atare în documente; cele mai vechi menţiuni scrise despre Garga-miş au fost păstrate de arhiva ce a scăpat distrugerii Sumeriei, în regalul palat “G” din Ebla - localitate însemnând “Stânca Albă” - 35,47 lat. N, 36,47 long. E / Siria (ce încă de pe atunci - mileniul III î.C. - coopera cu Armi / Alep: pe atunci, în paralel cu Armi din Bazinul Eufratului / în N Siriei, Regatul Armânum era în Bazinul Tigrului / din N Irakului). Este de știut că fondatorul națiunii Armene - după cum a studiat în 1910 și istoricul German Lehmann Haupt - mitologic a fost Zeul Khaldi, venerat deosebit în Ardini / Artin (aflat între Sardașt 36,09 lat. N, 45,28 long. E / Iran și Rawandiz 36,36 lat. N, 44,31 long. E / Irak).
 |
Imagine
din Garga-miş
|
Garga-miş iniţial era mare târg de cherestea, având acorduri comerciale cu centre ca Alalakh 36,14 lat. N, 36,23 long. E / lângă Antakya (acum în Turcia), “U-Garit” / Ugarit, Mari (acum în Siria), etc. având şi o poziţie strategică / militară excelentă: Garga-miş era punctul terminus Nordic al drumului caravanelor de-a lungul Eufratului ori al navigărilor pe Fluviu, conectând rutele dinspre Munţii plini de cedri ai Libanului şi cele spre Kilikia / respectiv Anatolia, fiind la întretăierea fertilei câmpii Armană - a Alepului - cu Stepa Nordică iar în răsărit legăturile sale directe fiind până la Fluviul Ghigru / Tigru, unde se afla Regatul Armânum (pe atunci, Armenii din Caucaz sau Armânii din Balcani nu erau organizați); influenţele Ghergarilor din Garga-miş în toate acele zone orientale au fost consistente de-a lungul timpului, fiind evidente mai ales în Epocile Bronzului şi Fierului pe o rază N-S din Caucaz până în Galileea şi E-V din Mesopotamia până la Mediterana (inclusiv Anatolia).
 |
Marea
Mamă în Garga-miş
|
Garga-miş era sub patronajul Marii Mame “Ku-baba” / Kubaba (în secolul V î.C., Herodot Karka a notat în “Istorii” 5:102 că în Sardis / capitala Lydiei - din N Cariei - era venerată ca Zeița Kybebe; în restul Anatoliei era denumită Kybele / Cybela = Sibila). Ea îl avea ca soţ pe Zeul Furtunii / Fulgerelor; purta rodia şi oglinda, simboluri ale fertilităţii şi Magiei. Amazoanele - inclusiv din Caucaz - o venerau ca pe femeia soarelui iar în Egiptul vechi a fost Zeiţa Soţiilor. În mileniul III î.C. Hurianii / Horiții din răsărit - predecesorii Hitiţilor - o divinizau drept Kebat / Hepat (calificativ însemnând “mama tuturor”) iar ulterior Grecii vechi din apus au numit-o Hera, care îl avea ca soţ pe Zeus, şeful Zeilor.
 |
Ocurenţa Luvianei la sfârşitul mileniului III î.C.
|
Numeroase inscripţii din Garga-miş (începând cu cele cuneiforme) au fost în Luviană: limbă Indo-Europeană legată de cele vorbite în Anatolia de Cariani şi Troiani - populaţii majoritar Gherghite - ea influenţând mult Hitita; Luviana a fost utilizată de Pelasgii Lelegi şi de Luvienii / Luviţii existenţi în Anatolia înaintea Hitiţilor: Luviana a fost vorbită anterior în Gargamiș / Mesopotamia superioară iar ulterior în Țara Gherghiților, Caria / Anatolia apuseană (iată o dovadă lingvistică legând concret respectivele leagăne Gherga din Vechea Lume / Epoca Bronzului). În 2012, Joost Blasweiler de la Universitatea din Leiden / Olanda a scris că în Karkemiș s-a vorbit Huriana și Luviana până aproape de sfârșitul Epocii Bronzului / mileniul II î.C.; între cele 2 regiuni - cea răsăriteană / Mesopotamă centrată pe Gargamiș și cea apuseană / Anatoliană centrată pe Caria = Țara Gherghită - nu au fost doar vechi legături lingvistice (ca aceea probată de Luviană), ci și de negoț, de ocupații navigaționale, deopotrivă în Est pe Fluviul Eufrat și în Vest pe Marea Mediterană, implicând inclusiv schimburi culturale iar cel mai de seamă a fost factorul uman, anume Gherganii care au circulat.
 |
Baza
unei coloane din Garga-miş
|
În 1911, arheologul Britanic George Hogarth 1862-1927 a consemnat - pentru Academia Britanică - despre excavările din Garga-miş / săpăturile au fost lansate acolo în 1876 de Asiriologul Britanic George Smith (cel care în 1872 a publicat “Epopeea lui Ghilgameş”, descoperită în 1853): “În avale pe Eufrat - până la Babilon - nu există loc mai important decât Garga-miş; a fost capitala regatului despre care scriau scribii din Ninive - cel puţin din secolul XII î.C. - ca având legături cu Capadochia. Carchemiş / Gargamiş a fost un loc puternic, cu o măreaţă acropolă lângă fluviu, impunând în epocă şi în regiune - datorită importanţei sale comerciale - unitatea de măsurare a greutăţii denumită ‘manu’ / ‘maneh’ sau ‘mina’ (cuvânt ce prin extracţia mineralelor a ajuns să denumească minele şi minerii, la care a făcut referire în Noul Testament şi evanghelistul Luca 19:16). Acropola n-a fost doar fortăreaţă de-a lungul timpului, ci şi necropolă; în cimitir sunt mai multe feluri de morminte, în funcţie de circumstanţele sociale: ale săracilor, ale celor având vase şi cupe - pentru mâncat şi băut - respectiv ale bogaţilor, cu bijuterii şi arme din bronz. Mormintele din zona palatului cu siguranţă n-au fost Hitite: aşezarea Carchemiş iniţială - cunoscută şi Egiptenilor din Dinastia ‘Amen-hotep’ / Amenhotep - era ante-Hitită / cu mult anterioară Hitiţilor; stilul construcţiilor e apropiat celor din Babilon şi Capadochia, fără nimic Asirian (Asiria a apărut pe Valea Tigrului, la mijlocul mileniului III î.C.)”.
 |
| Cartuș Qarqa-miș în Soleb / Sudan |
 |
Vase din Garga-miş
|
La sfârşitul mileniului I î.C., istoricul Diodor Sicul 5:75 a indicat: “În atribuţiile lui Hermes intră şi îndeletnicirile crainicilor în vreme de război şi încheierea tratatelor de pace ori de armistiţii; ca simbol al autorităţii lui i se dă caduceul / kerykeyonul - pe care obişnuiesc să-l poarte negociatorii - chezăşie că nu vor fi vătămaţi de duşmani. Şi iată pentru ce lui Hermes i s-a dat şi numele de ‘coinos’ / ‘comun’, de vreme ce încheierea păcii foloseşte celor 2 tabere ce se războiesc. Se mai pretinde că Hermes a născocit măsurile şi greutăţile şi că ar fi arătat şi tot ce se poate câştiga prin negoţ, cum şi dibăcia de a-şi însuşi pe furiş bunurile altora. Tradiţia îl mai înfăţişează ca fiind mesagerul zeilor şi cel mai bun sol, deoarece este foarte priceput a lămuri tot ce i-au poruncit Nemuritorii să vestească oamenilor. Acestor însuşiri despre care vorbim se datorează numele său. Hermes nu a fost născocitorul cuvintelor şi al vorbirii - după cum se susţine - ci el a redat cu iscusinţă şi elocvenţă mesajele pe care le aducea. El mai învăţă pe muritori luptele corp la corp şi născoci lira făcută din carapacea broaştei ţestoase, acestea după întrecerea dintre Apollo şi Marsyas, când cel dintâi ieşi biruitor; căindu-se pentru că se răzbunase prea crud pe cel învins, Apollo şi-a rupt strunele ceterei sale şi, pentru o vreme, s-a lăsat de cântări”.
Karka-miş controla rutele de acces dintre Cornul Abundenţei şi Anatolia, colaborând cu Huriţii în mileniul III î.C. şi cu Hitiţii în mileniul II î.C. / găzduindu-le vice-împărații (în mileniul I î.C., Garga-miş / Karke-miş şi-a încetat existenţa, la începutul mileniului I î.C. de exemplu într-o inscripţie regală din Karkemiş în Hitita hieroglifică fiind scris “Într-adevăr, eu sunt suveranul Araras, însoţitorul Soarelui”); după Epoca Pietrei, Garga-miş - locuit din urmă cu 9 milenii, adică de la începutul mileniului VII î.C., pe când locuitorii săi utilizau lame din oricalc / obsidian - la apariţia Epocii Bronzului a existat Sumerian (până în secolul XXIV î.C.), controlul asupra sa fiind exercitat de la sfârşitul secolului XXI î.C. de către Amoriţi, Sumerian notaţi MAR.TU / însemnând “Apuseni”, războinicul Martu / Amurru fiind Zeul Furtunii, a cărui femeie era Marea Zeiţă Aşera: populaţia Martu (de Amorei, blonzi și înalți, așa cum a studiat inclusiv antropologul Evreu Maurice Fishberg 1872-1934) biblic a fost indicată ca a descendenţilor lui Amoreu, fratele lui Gherghe-seu. Dr. Mircea Eliade în “Istoria ideilor şi credinţelor religioase” a scris despre ce a fost la sfârşitul mileniului III î.C.: “Invadarea Siriei şi Palestinei de către amoriţi n-a fost decât un episod al unei mişcări mai vaste, atestate cam în aceeaşi vreme, în Mesopotamia şi în Egipt. Au fost atacuri în lanţ efectuate de către nomazi impetuoşi şi ‘sălbatici’, rostogolindu-se val după val din deşert, fascinaţi şi exasperaţi în acelaşi timp de opulenţa oraşelor şi ogoarelor; dar, cucerindu-i, ei au adoptat stilul de existenţă al aborigenilor şi s-au civilizat. După un anumit interval, descendenţii lor au fost obligaţi să se apere împotriva incursiunilor înarmate ale altor ‘barbari’, nomadizând la liziera pământurilor cultivate. Procesul s-a repetat în ultimele secole ale mileniului II î.C., când israeliţii au început să pătrundă în Canaan. Tensiunea şi simbioza între cultele fertilităţii agrare, înflorind pe coasta siro-palestiniană, şi ideologia religioasă a păstorilor nomazi, dominată de divinităţile celeste şi astrale, au cunoscut o nouă intensitate odată cu instalarea evreilor în Canaan”.
Arhiva regală din Mari menţionează că în secolul XVIII î.C. - înaintea lui Hammurabi / regele Amoriţilor, care avea mare respect pentru numeroşii Kirkişaţi / adică Ghirga-şiţii din Valea Eufratului, răspândiţi mai ales între Karga-miş şi Terqa - în cetatea Garga-miş domnea regele Aplahanda; în 2013, geneticienii coordonaţi de către Polonezul Henryk Witas - după cercetarea dinţilor din scheletele aflate în capitala Terqa a Regatului Mari populat de Amorei - au afirmat că “profilul lor genetic e prezent în populaţiile din Tibet, Himalaia, India şi Paki-stan; rămăşiţele analizate în Mesopotamia - mai ales în Terqa - indică legături solide cu populaţiile din Tibet / Trans-Himalaia”.
 |
Guvernator din Mari, mileniul II î.C.
|
Imediat după grozava erupție a Vulcanului Tera / Santorini de la sfârșitul secolului XVII î.C. (ce a afectat profund răsăritul Mediteran), nobilul Hattusili I - fiul fondatorului Imperiului Hitit - a încercat fără succes să includă Garga-miş în împărăţia sa; cetatea avea ziduri serioase, lungi de kilometri (în Adunarea Hitită, liderul Hattu-șili I și-a îndemnat luptătorii de elită “să fie unul, ca o haită de lupi”, căci în statul Khet / Hitit lupul era animal totem la aceia, cei mai grozavi războinici purtând măști de lupi). Garga-miş a lucrat cu Hurianii / Mitanni, respectiv cu zoroaștrii credincioși ai Zeului Mithra = “Moșul Raiului”, până în secolul XIV î.C., când - datorită decesului frumoasei faraoane Ghergane Nefertiti - Egiptul n-a mai păstrat oraşul în sfera sa de influenţă şi împăratul Hitit Suppiluliuma I a reuşit să-l anexeze Imperiului său (ceea ce i-a determinat pe Egipteni să propună înrudirea cârmuitorilor lor; răspunzând invitaţiei, prinţul Zannanza - fiul războinicului împărat Hitit Suppiluliuma I - a plecat spre Egipt pentru nuntă, însă moartea lui pe drum a declanşat conflictele dintre Imperiile Hitit şi Egiptean, Hitiţii acuzând că acela a fost ucis); Piyașili - celălalt fiu al împăratului Hitit Suppiluliuma I - a cârmuit din Gargamiș inclusiv Terqa din Mesopotamia dar și Siria. În secolul precedent Războiului Troian, împăratul Suppiluliuma I al Hitiților s-a cununat cu o prințesă Ahee, textele Hitite - printre care și al urmașului Mursili II - consemnând că pe atunci Miletul / Millawanda (mare port Carian) se afla în legături cu Regatul Ahiyawă / Ahhiyă, aliat și acela Imperiului Hitit. Momentul culminant al confruntării imperiale dintre Egipteni şi Hitiţi a fost prin ceea ce a rămas ştiută ca “bătălia de la Kadeş” - cea mai mare confruntare cu care de război din istoria lumii, terminată indecis - armistiţiul dintre cele 2 Imperii fiind conceput la Garga-miş (încă o premieră mondială, fiind primul Tratat de pace dintre mari puteri); atunci era secolul XIII î.C.: un timp al schimbărilor radicale, fiind sfârşitul Epocii Bronzului. Ghergarii din Garga-miş (şi din areal) au preferat să fie cu apropiaţii din Anatolia decât cu aroganţii Egipteni.
 |
Car
din Garga-miş
|
Egiptologul Francez Gaston Maspero 1846-1916 a scris: “Cei din Canaan - presaţi de garnizoanele Egiptene - nu s-au implicat, însă Gargamiş (în Canaan având aceeaşi religie), împreună cu aventurieri sosiţi tocmai din Gergis / Troia, s-a alăturat Hitiţilor, opunându-se Egiptenilor. Gargamiş conducea o vastă regiune, între Râul Orontes / S şi Anatolia / N; avea o cultură completă şi o economie prosperă”. La începutul secolului XII î.C., “Oamenii Mării” - printre care erau şi piraţi Gherga - au ajuns până în Garga-miş (Imperiul Hitit s-a dezmembrat atunci, ultima sa rezistenţă fiind tocmai în zonă): era începutul Epocii Fierului, când în Sud Evreii din Egipt au năvălit în Canaan, singurul loc pe care aceia n-au reuşit să-l ocupe fiind N Galileeii, respectiv Înălţimile Golan (unde Gherghe-seii / Ghergaseii - adică Sfinţii Gherghe / Gherga - aveau constituit Regatul Ghirghes / Gheşur); e de remarcat că față de Galileea sunt la egală distanță - circa o sută de km - importante orașe, ca Amman / capitala Iordaniei, Beirut / capitala Libanului și Damasc / capitala Siriei (pe lângă mai apropiatele capitale de azi ale Palestinei și Israelului).
 |
Himera
din Garga-miş
|
În secolul V î.C., medicul Carian Ctesias din Knidos - care a scris “Indica” şi “Persica” - a indicat că Muntele Himerei a ajuns să fie Vulcanul Yanartaş 36,25 lat. N, 30,27 long. E din Lycia, unde focurile ardeau neîntrerupt gazele naturale, în faţa Insulei Rodos, ceea ce denotă legătura dintre cei din Garga-miş şi Licieni; mai mult, Britanicul Robert Graves în 1955 a scris că Himera a ajuns pe Fluviul Eufrat la Garga-miş fiind adusă din Caria = Ţara Gherghiţilor Anatolieni (“Hi-mera” / Himera aparţinea străvechiului Calendar Carian). În Epoca Fierului, Regatul neo-Hitit Kargamiş / Garga-miş era între Țara Ghergarilor (Caucaziană / Nordică) şi Regatul Ghirghes / Gheşur (Canaanită / Sudică); e de ştiut că “perioada neo-Hitită” - centrată pe Garga - este catalogată istoric şi ca “perioada Arameană”. Dinastia Hitită refugiată în Garga-miş şi-a păstrat tronul acolo până la sfârşitul secolului VIII î.C., când Asirienii au cucerit Regatul Karga cârmuit din oraş şi au deportat populaţia, înlocuind-o cu proprii oameni, stăpânirea lor numind-o “Gargam”.
 |
Militar
din Garga-miş (secolul VIII î.C.)
|
Ultima postură semnificativă istoric pentru Garga-miş a fost la sfârşitul secolului VII î.C., prin ceea ce a rămas ştiută ca “bătălia de la Carchemiş” din 605 î.C. - menţionată şi de Biblie, în Vechiul Testament - când armata Ghargheului / Chaldeului Nabucodonosor (care din 613 î.C. era însurat cu prinţesa Amytis, fiica lui Cyaxa-res, regele Mezilor, strănepoata lui Diaku / Deyaco, cârmuitorul din Zirta al regiunii Lacului Urmia) a învins armata Asiriană aliată cu cea Egipteană; Ghargheul / Chaldeul împărat Nabucodonosor era fiul întemeietorului Dinastiei Gharghee / Chaldee și a cârmuit Imperiul Babilonului până în 556 î.C. (ultimul împărat din acea Dinastie Gharghee fiind ucis de Asirianul Nabonidus, care s-a instaurat la putere) iar garda sa - corespunzător registrelor administrative din palatul imperial - a ajuns să fie formată în 570 î.C. din peste 2 mii de militari Cariani = Gherghiți Anatolieni, încartiruiți în apropiere / vecinătate pentru a-și executa serviciile. Iată așadar - ca exemple semnificative - cum s-au remarcat la începutul secolului VI î.C. puternicii Cariani din colțul Sud-Vestic al Anatoliei, în coloniile de pe 3 continente: în Africa Nord-Estică / Bazinul Nilului inferior, în Asia Mesopotamică / Bazinul Eufratului, în Europa / Bazinul Dunării inferioare (începând cu porturile Dobrogene de pe litoralul Pontic, ca fortul Orga-me / Argame, cetățile Histria, Tomis / Constanța, etc.); așa cum militarii Cariani au fost Gardianii marilor cârmuitori ai Vechii Lumi - atestați în Africa la Curtea faraonică și în Asia la Curtea împărătească Babiloniană - Carianii în Europa de atunci nu s-au deosebit, ei fiind stabiliți în preajma Curților liderilor Geți și Sciți, având aceleași roluri probate în Vechea Lume (de altfel, se știe că spre sfârșitul secolului VI î.C., Perșii au intrat cu o armată imensă în Dobrogea tocmai pentru a înfrunta indigenii, intervenția fiind ca revanșă a uciderii de către Geți a primului lor împărat / întemeietorul Imperiului Persan). Dr. Alexander Herda a scris în 2013 că “în Babilonia au fost atestați Kariani din 592 î.C.: ei trebuie să fi fost acolo navigatori / luntrași, proprietari de vase și constructori de ambarcațiuni”. Faraonul Neko / Necho II (610-595 î.C.), fiu al faraonului Psametik I - avea deja garda formată din militari de elită Cariani - iar în primul său an de domnie, anume în 609 î.C. a învins în Canaan, în bătălia de la Armaghedon / Megiddo, oastea Evreilor, în anul următor trimițându-și straiele de luptă drept cadou în Caria la Didyma / în apropierea Miletului; apoi însă, în bătălia de la Garga-miș / Carchemiș din 605 î.C. - unde faraonul Neco a fost găzduit - nu a putut învinge armata Babilonianului Nabucodonosor (care își forma Imperiul) și s-a retras în Egipt. Bătălia de la Garga-miş din 605 î.C. a fost deoarece întâi cârmuitorul Evreu Iosia - printr-un slab calcul strategic - n-a permis Egiptenilor trecerea prin teritoriul său din Iudea şi a fost spulberat de aceia (corespunzător “cărții a patra a regilor” 23:29, după care faraonul - care avea garda formată din Cariani - a trimis hainele în care a luptat ca dar Templului Carian Didyma, unde slujeau preoți Gherghiți), apoi însă la Garga-miş / Carchemiş Babilonenii, zdrobind militarii faraonului și pe aliații lor Asirieni (Ieremia 46:2), au cucerit Evreii şi le-au distrus Templul din Ierusalim, deportându-le elita, exilaţii Evrei din Babilon ajungând să fie eliberaţi în 539 î.C. de un alt Ghergan: primul guvernator acolo pentru Perşi, Gobryas - fost guvernator în Gutium - care practica o politică imperială de indulgenţă cu populaţiile supuse (atunci nu toţi Evreii au dorit să se întoarcă în Canaan, mulţi hotărând să rămână acolo unde au fost deportaţi, deoarece au apreciat înlăturarea Asirianului Nabonidus şi revenirea Ghergană la putere). Se poate observa că nu altcineva decât Hamiții Ghergani au eliberat din robie Semiții Evrei: întâi a fost Hamitul Moise din Sais / de pe Fluviul Nil, apoi a fost Hamitul Gobryas din Babilon / de pe Fluviul Eufrat. Cercetătorul Român Viorel Patrichi a scris în 2011: “Împăratul perșilor a poruncit întocmirea Cilindrului său de lut în 539 î.C., după înlăturarea regelui babilonian Nabonidus. Textul arată că Nabonidus era necuviincios şi, de aceea, victoria lui Cyrus era plăcută lui Marduk, zeul suprem în Babilon. Împăratul persan era lăudat pentru îmbunătăţirea vieţii babilonienilor, pentru repatrierea popoarelor strămutate, pentru reconstrucţia templelor şi a sanctuarelor. Cyrus i-a lăsat şi pe evreii captivi din Babilon să se întoarcă la Ierusalim. Documentul confirmă practic relatările biblice din Cartea lui Ezdra, Isaia şi din Cronici. Cilindrul a fost descoperit în 1879 de către Hormuzd Rassam, asistentul arheologului britanic Austen Layard, la temeliile Esagilei, principalul templu din Babilon. O copie a Cilindrului se află în sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, tocmai pentru că se consideră că e cea mai veche cartă a drepturilor omului. Strategia lui Cyrus era simplă: acorda libertăţi religioase şi politice tuturor regilor care acceptau să devină ‘clienţi’, cum aveau să-i numească romanii pe vasalii lor de mai târziu, pe care îi supuneau, îi foloseau, apoi îi anihilau. Aşa a reuşit Cyrus să supună mare parte din Asia Centrală (Arachosia, Bactriana, Dragniana, Gedrosia, Sogdiana), apoi Noul Babilon, Regatul Caldeu din Siria, Fenicia, Palestina, până la graniţele cu Egiptul. La fel dorea să procedeze şi cu Tomiris / Thamiris. ‘Bunăvoinţa’ lui Cyrus era o capcană politică întinsă celor slabi pentru ca el să-şi extindă imperiul. În mare parte a reuşit. În momentul în care a dorit să cotropească ţinuturile massageţilor, soarta i-a fost potrivnică”. Iar după conflictul cu Perșii, unii MasaGeți de la Marea Caspică - apropiați de regina Tomiris - s-au stabilit la Marea Neagră; nu se știe cât a mai trăit regina lor Tomiris și nu se știe nici unde a murit: se pare că ea a răposat în portul Pontic al Gherghiților care i-a preluat numele, căci acolo în tinerețe l-a născut pe iubitul prinț Sparga. Generalul Gobryas din Gutium / Media - zona foștilor Guți / strămoși Geți - care în 539 î.C. a eliberat Evreii din Babilon nu a mai trăit când împăratul Cyrus s-a ambiționat împotriva MasaGeților (530 î.C.); Evreii care s-au întors în Canaan au fost ajutați de împărăție cu refacerea Templului din Ierusalim - imediat după anul 539 î.C. - probabil de atunci consacrându-se denumirea locului stâlpnicilor de acolo ca Grădina Ghețimani = Grădina Gheților (cei care i-au însoțit pe Evreii repatriați și le-au garantat ridicarea Templului): Biblia în Isaia 13:17 a scris despre “Mezi, care nu pun preţ pe argint şi care nu se lăcomesc pentru aur” iar Anticul Iustin a consemnat similar despre nomazii Geți trăind în căruțe, că “nu râvnesc la aur și la argint” (interferența până la echivalența dintre acei Geți și acei Mezi fiind concludentă). Se poate observa că în Orientul Mijlociu - între Mesopotamia și Mediterana - au apărut în Vechea Lume primele Tratate: în mileniul IV î.C. după conflictele cu Gorgonele din Africa ale Amazoanelor pe Valea Nilului cu liderul Egiptului, în mileniul II î.C. Codul lui Hammu-rabi la Babilon (cea mai veche culegere scrisă de legi), primul armistițiu imperial scris din lume, încheiat între Hitiți / Hetei și Hami / Egipteni, mulțumită Gherganilor din Garga-miș, în mileniul I î.C. prima cartă a drepturilor omului la Babilon - la inițiativa Gherghilor care au întemeiat Imperiul Perșilor - etc. Regii din Garga-miş notaţi Anatolian Tarku - “şefii oraşului apelor” - s-au regăsit în Cilicia şi Capadochia până în timpul Romanilor (sceptrul le-a fost găsit în Smyrna, astfel cum au notat Tacitus, Dio Cassius, etc.); după ce Romanii au numit oraşul ca Europus, Garga-miş a rămas în vocabularele zonei ca Ghirga-meş în Kurdă, Karka-mîş în Turcă, etc.: în istoria lumii, Garga-miș a fost ultimul bastion Khet / neo-Hitit iar așa ceva “spune” multe deopotrivă despre Kheti = Hetei / Hitiți, Gheți și Gherghi.
 |
Vechea fortăreaţă Garga-miş
|