55. Garga-miş


Numele şi faptele celebrului erou Sumerian Gherga - Ghelga / Ghilga-meş - au fost în strânsă legătură cu numele şi locaţia cetăţii Garga-miş de pe Fluviul Eufrat (puternică mai ales în Epocile Bronzului şi Fierului).


În centru: acropola Garga-miş

În pronunţie Kărke-miş, aflat pe malul apusean al Eufratului şi notat în Biblie Carchemiş - Hitit Kargamiş, Asirian Gargamiş, Grec Europos, Latin Europus, etc. - Garga-miş / Karkemiş a fost un oraş foarte important istoric, timp de milenii (ca locul Epopeii Sumerianului Ghilga-meş / relatată de cel mai vechi text epic din lume, locul unde s-a realizat Tratatul de la Kadeş / primul acord de pace între Imperii din lume, Regatul Karga-miş fiind ultimul bastion al lumii Hitite, acolo - prin bătălia consemnată şi de Ieremia 46 în Vechiul Testament - Egiptul Antic pierzând controlul Orientului Apropiat, ş.a.); lingviştii preocupaţi de concordanţe - ca de exemplu Dr. Joel Hoffman în 2006 - au observat că Garga-miş era înţeles în zonă sub forma de “Casa Sacră”. În avale pe malul drept al Fluviului Eufrat - la distanță relativ mică - de la sfârșitul secolului IV î.C. exista “Dura Europos” 34,44 lat. N, 40,43 long. E / Siria, așezare fondată de Makedoni la vad, lângă străvechiul oraș Mari.
Profetul Zoroastru (reprezentare din Dura Europos)
Vechea aşezare Garga-miş acum e împărţită de Turcia - cu numele de Karkamîş - şi de Siria (cu denumirea Jarabulus / fostă Djerabis): partea Turcă - cuprinzând acropola şi vechiul oraş interior - e interzisă publicului, fiind militarizată / armata Turcă e în NATO iar partea Siriană, cuprinzând vechea suburbie a oraşului, administrativ aparţine provinciei Alep (de la Khalpe); în Epoca Bronzului, Alep a fost numit Armi (local - din cauza dificultății pronunțării “P” - Alep acum e “Halab”, inițial însemnând “Alb”: în consonanța orientală - adică în străvechiul sistem “Abjad” de silabisire - începerea era cu “Aleph”, ceea ce a dus la “Alpha” în Greacă, reprezentarea înfățișând coarnele taurului, “alif” însemnând “întâiul” ducând la nobilul lider “calif”, în sensul de prim urmaș).

Planul Garga-miş

Garga-miş exista din Epoca Pietrei, populat de Gherga din neolitic - perioada pietrei lustruite / şlefuite - numele aşezării fiind preluat astfel la începutul Epocii Bronzului (mileniul III î.C.) şi reprodus ca atare în documente; cele mai vechi menţiuni scrise despre Garga-miş au fost păstrate de arhiva ce a scăpat distrugerii Sumeriei, în regalul palat “G” din Ebla - localitate însemnând “stânca albă” - 35,47 lat. N, 36,47 long. E / Siria (ce încă de pe atunci - mileniul III î.C. - coopera cu Armi / Alep: pe atunci, în paralel cu Armi din Bazinul Eufratului / în N Siriei, Regatul Armânum era în Bazinul Tigrului / din N Irakului). Este de știut că fondatorul națiunii Armene - după cum a studiat în 1910 și istoricul German Lehmann Haupt - a fost Zeul Khaldi, venerat în Ardini / Artin (aflat între Sardașt 36,09 lat. N, 45,28 long. E / Iran și Rawandiz 36,36 lat. N, 44,31 long. E / Irak).

Imagine din Garga-miş

Garga-miş iniţial era mare târg de cherestea, având acorduri comerciale cu centre ca Alalakh 36,14 lat. N, 36,23 long. E / lângă Antakya (acum în Turcia), U-Garit” / Ugarit, Mari (acum în Siria), etc. având şi o poziţie strategică / militară excelentă: Garga-miş era punctul terminus Nordic al drumului caravanelor de-a lungul Eufratului, conectând rutele dinspre Munţii plini de cedri ai Libanului şi cele spre Kilikia/ respectiv Anatolia, fiind la întretăierea fertilei câmpii Armană - a Alepului - cu stepa Nordică iar în răsărit legăturile sale directe fiind până la Fluviul Ghigru / Tigru, unde se afla Regatul Armânum (pe atunci, Armenii din Caucaz sau Armânii din Balcani nu erau organizați); influenţele Ghergarilor din Garga-miş în toate acele zone orientale au fost consistente de-a lungul timpului, fiind evidente mai ales în Epocile Bronzului şi Fierului pe o rază N-S din Caucaz până în Galileea şi E-V din Mesopotamia până la Mediterana (inclusiv Anatolia).

Marea Mamă în Garga-miş

Garga-miş era sub patronajul Marii Mame Ku-baba” / Kubaba (în Anatolia: Cybela). Ea îl avea ca soţ pe Zeul Furtunii / Fulgerelor; purta rodia şi oglinda, simboluri ale fertilităţii şi Magiei. Amazoanele - inclusiv din Caucaz - o venerau ca pe femeia soarelui iar în Egiptul vechi a fost Zeiţa Soţiilor. În mileniul III î.C. Hurianii / Horiții din răsărit - predecesorii Hitiţilor - o divinizau ca Hepat (calificativ însemnând “mama tuturor”) iar ulterior Grecii vechi din apus au numit-o Hera, care îl avea ca soţ pe Zeus, şeful zeilor.

Ocurenţa Luvianei la sfârşitul mileniului II î.C.

Numeroase inscripţii din Garga-miş (începând cu cele cuneiforme) au fost în Luviană: limbă Indo-Europeană legată de cele vorbite în Anatolia de Cariani şi Troiani - populaţii majoritar Gherghite - ea influenţând mult Hitita; Luviana a fost utilizată de Pelasgii Lelegi şi de Luvienii / Luviţii existenţi în Anatolia înaintea Hitiţilor.

Baza unei coloane din Garga-miş

În 1911, arheologul Britanic George Hogarth 1862-1927 a consemnat - pentru Academia Britanică - despre excavările din Garga-miş / săpăturile au fost lansate acolo în 1876 de Asiriologul Britanic George Smith (cel care în 1872 a publicat “Epopeea lui Ghilgameş”, descoperită în 1853): “În avale pe Eufrat - până la Babilon - nu există loc mai important decât Garga-miş; a fost capitala regatului despre care scriau scribii din Ninive - cel puţin din secolul XII î.C. - ca având legături cu Capadochia. Carchemiş / Gargamiş a fost un loc puternic, cu o măreaţă acropolă lângă fluviu, impunând în epocă şi în regiune - datorită importanţei sale comerciale - unitatea de măsurare a greutăţii denumită ‘manu’ / ‘maneh’ sau ‘mina’ (cuvânt ce prin extracţia mineralelor a ajuns să denumească minele şi minerii, la care a făcut referire în Noul Testament şi evanghelistul Luca 19:16). Acropola n-a fost doar fortăreaţă de-a lungul timpului, ci şi necropolă; în cimitir sunt 3 feluri de morminte, în funcţie de circumstanţele sociale: săracii, cei având vase şi cupe - pentru mâncat şi băut - respectiv bogaţii, cu bijuterii şi arme din bronz. Mormintele din zona palatului cu siguranţă n-au fost Hitite: aşezarea Carchemiş iniţială - cunoscută şi Egiptenilor din Dinastia ‘Amen-hotep’ / Amenhotep - era ante-Hitită / cu mult anterioară Hitiţilor; stilul construcţiilor e apropiat celor din Babilon şi Capadochia, fără nimic Asirian (Asiria a apărut pe Valea Tigrului, la mijlocul mileniului III î.C.)”.

Vase din Garga-miş
La sfârşitul mileniului I î.C., istoricul Diodor Sicul 5:75 a indicat: “În atribuţiile lui Hermes intră şi îndeletnicirile crainicilor în vreme de război şi încheierea tratatelor de pace ori de armistiţii; ca simbol al autorităţii lui i se dă caduceul / kerykeyonul - pe care obişnuiesc să-l poarte negociatorii - chezăşie că nu vor fi vătămaţi de duşmani. Şi iată pentru ce lui Hermes i s-a dat şi numele de ‘coinos’ / ‘comun’, de vreme ce încheierea păcii foloseşte celor 2 tabere ce se războiesc. Se mai pretinde că Hermes a născocit măsurile şi greutăţile şi că ar fi arătat şi tot ce se poate câştiga prin negoţ, cum şi dibăcia de a-şi însuşi pe furiş bunurile altora. Tradiţia îl mai înfăţişează ca fiind mesagerul zeilor şi cel mai bun sol, deoarece este foarte priceput a lămuri tot ce i-au poruncit Nemuritorii să vestească oamenilor. Acestor însuşiri despre care vorbim se datorează numele său. Hermes nu a fost născocitorul cuvintelor şi al vorbirii - după cum se susţine - ci el a redat cu iscusinţă şi elocvenţă mesajele pe care le aducea. El mai învăţă pe muritori luptele corp la corp şi născoci lira făcută din carapacea broaştei ţestoase, acestea după întrecerea dintre Apollo şi Marsyas, când cel dintâi ieşi biruitor; căindu-se pentru că se răzbunase prea crud pe cel învins, Apollo şi-a rupt strunele ceterei sale şi, pentru o vreme, s-a lăsat de cântări”.
Karka-miş controla rutele de acces dintre Cornul Abundenţei şi Anatolia, colaborând cu Huriţii în mileniul III î.C. şi cu Hitiţii în mileniul II î.C. (în mileniul I î.C., Garga-miş / Karke-miş şi-a încetat existenţa, la începutul mileniului I î.C. de exemplu într-o inscripţie regală din Karkemiş în Hitita hieroglifică fiind scris “Într-adevăr, eu sunt suveranul Araras, însoţitorul Soarelui”); după Epoca Pietrei, Garga-miş - locuit din urmă cu 9 milenii, adică de la începutul mileniului VII î.C., pe când locuitorii săi utilizau lame din oricalc / obsidian - la apariţia Epocii Bronzului a existat Sumerian (până în secolul XXIV î.C.), controlul asupra sa fiind exercitat de la sfârşitul secolului XXI î.C. de către Amoriţi, Sumerian notaţi MAR.TU, războinicul Martu / Amurru fiind Zeul Furtunii, a cărui femeie era Marea Zeiţă Aşera: populaţia Martu - de Amorei - biblic a fost indicată ca a descendenţilor lui Amoreu, fratele lui Gherghe-seu. Dr. Mircea Eliade în “Istoria ideilor şi credinţelor religioase” a scris despre ce a fost la sfârşitul mileniului III î.C.: “Invadarea Siriei şi Palestinei de către amoriţi n-a fost decât un episod al unei mişcări mai vaste, atestate cam în aceeaşi vreme, în Mesopotamia şi în Egipt. Au fost atacuri în lanţ efectuate de către nomazi impetuoşi şi ‘sălbatici’, rostogolindu-se val după val din deşert, fascinaţi şi exasperaţi în acelaşi timp de opulenţa oraşelor şi ogoarelor; dar, cucerindu-i, ei au adoptat stilul de existenţă al aborigenilor şi s-au civilizat. După un anumit interval, descendenţii lor au fost obligaţi să se apere împotriva incursiunilor înarmate ale altor ‘barbari’, nomadizând la liziera pământurilor cultivate. Procesul s-a repetat în ultimele secole ale mileniului II î.C., când israeliţii au început să pătrundă în Canaan. Tensiunea şi simbioza între cultele fertilităţii agrare, înflorind pe coasta siro-palestiniană, şi ideologia religioasă a păstorilor nomazi, dominată de divinităţile celeste şi astrale, au cunoscut o nouă intensitate odată cu instalarea evreilor în Canaan”.


Arhiva regală din Mari menţionează că în secolul XVIII î.C. - înaintea lui Hammurabi / regele Amoriţilor, care avea mare respect pentru numeroşii Kirkişaţi / adică Ghirga-şiţii din Valea Eufratului, răspândiţi mai ales între Karga-miş şi Terqa - în cetatea Garga-miş domnea regele Aplahanda; în 2013, geneticienii coordonaţi de către Polonezul Henryk Witas - după cercetarea dinţilor din scheletele aflate în capitala Terqa a Regatului Mari populat de Amorei - au afirmat că “profilul lor genetic e prezent în populaţiile din Tibet, Himalaia, India şi Paki-stan; rămăşiţele analizate în Mesopotamia - mai ales în Terqa - indică legături solide cu populaţiile din Tibet / Trans-Himalaia”.

Guvernator din Mari, mileniul II î.C.
În secolul XVII î.C., Hattusili I - fiul fondatorului Imperiului Hitit - a încercat fără succes să includă Garga-miş în împărăţia sa; cetatea avea ziduri serioase, lungi de kilometri. Garga-miş a lucrat cu Hurianii / Mitanni, respectiv cu zoroaștrii credincioși ai Zeului Mithra = Moșul Raiului”, până în secolul XIV î.C., când - datorită decesului frumoasei faraoane Ghergane Nefertiti - Egiptul n-a mai păstrat oraşul în sfera sa de influenţă şi împăratul Hitit Suppiluliuma I a reuşit să-l anexeze Imperiului său (ceea ce i-a determinat pe Egipteni să propună înrudirea conducătorilor lor; răspunzând invitaţiei, prinţul Zannanza - fiul războinicului împărat Hitit Suppiluliuma I - a plecat spre Egipt pentru nuntă, însă moartea lui pe drum a declanşat conflictele dintre Imperiile Hitit şi Egiptean, Hitiţii acuzând că acela a fost ucis). În secolul precedent Războiului Troian, împăratul Suppiluliuma I al Hitiților s-a cununat cu o prințesă Ahee, textele Hitite - printre care și al urmașului Mursili II - consemnând că pe atunci Miletul / Millawanda (mare port Carian) se afla în legături cu Regatul Ahiyawă / Ahhiyă, aliat Imperiului Hitit. Momentul culminant al confruntării imperiale dintre Egipteni şi Hitiţi a fost prin ceea ce a rămas ştiută ca “bătălia de la Kadeş” - cea mai mare confruntare cu care de război din istoria lumii, terminată indecis - armistiţiul dintre cele 2 Imperii fiind conceput la Garga-miş (încă o premieră mondială, fiind primul tratat de pace dintre mari puteri); atunci era secolul XIII î.C.: un timp al schimbărilor radicale, fiind sfârşitul Epocii Bronzului. Ghergarii din Garga-miş (şi din areal) au preferat să fie cu apropiaţii din Anatolia decât cu aroganţii Egipteni.

Car din Garga-miş

Egiptologul Francez Gaston Maspero 1846-1916 a scris: “Cei din Canaan - presaţi de garnizoanele Egiptene - nu s-au implicat, însă Gargamiş (în Canaan având aceeaşi religie), împreună cu aventurieri sosiţi tocmai din Gergis / Troia, s-a alăturat Hitiţilor, opunându-se Egiptenilor. Gargamiş conducea o vastă regiune, între Râul Orontes / S şi Anatolia / N; avea o cultură completă şi o economie prosperă”. La începutul secolului XII î.C., “Oamenii Mării” - printre care erau şi piraţi Gherga - au ajuns până în Garga-miş (Imperiul Hitit s-a dezmembrat atunci, ultima lor rezistenţă fiind tocmai în zonă): era începutul Epocii Fierului, când în Sud Evreii din Egipt au năvălit în Canaan, singurul loc pe care aceia n-au reuşit să-l ocupe fiind N Galileii, respectiv Înălţimile Golan (unde Gherghe-seii / Ghergaseii - adică sfinţii Gherghe / Gherga - aveau constituit Regatul Ghirghes / Gheşur); e de remarcat că față de Galileea sunt la egală distanță - circa o sută de km - importante orașe, ca Amman / capitala Iordaniei, Beirut / capitala Libanului și Damasc / capitala Siriei (pe lângă capitalele Palestinei și Israelului).

Himera din Garga-miş

În secolul V î.C., medicul Carian Ctesias din Knidos - care a scris “Indica” şi “Persica” - a indicat că Muntele Himerei a ajuns să fie Vulcanul Yanartaş 36,25 lat. N, 30,27 long. E din Lycia, unde focurile ardeau neîntrerupt gazele naturale, în faţa Insulei Rodos, ceea ce denotă legătura dintre cei din Garga-miş şi Licieni; mai mult, Britanicul Robert Graves în 1955 a scris că Himera a ajuns pe Fluviul Eufrat la Garga-miş fiind adusă din Caria = Ţara Gherghiţilor Anatolieni (“Hi-mera” / Himera aparţinea străvechiului Calendar Carian). În Epoca Fierului, Regatul neo-Hitit Kargamiş / Garga-miş era între Țara Ghergarilor (N) şi Regatul Ghirghes / Gheşur (S); e de ştiut că “perioada neo-Hitită” - centrată pe Garga - este catalogată istoric şi ca “perioada Arameană”. Dinastia Hitită refugiată în Garga-miş şi-a păstrat tronul acolo până la sfârşitul secolului VIII î.C., când Asirienii au cucerit Regatul Karga condus din oraş şi au deportat populaţia, înlocuind-o cu oamenii lor, stăpânirea lor numind-o “Gargam”.

Militar din Garga-miş (secolul VIII î.C.)

Ultima postură semnificativă istoric pentru Garga-miş a fost la sfârşitul secolului VII î.C., prin ceea ce a rămas ştiută ca “bătălia de la Carchemiş” din 605 î.C. - menţionată şi de Biblie, în Vechiul Testament - când armata Ghargheului / Chaldeului Nabucodonosor (care din 613 î.C. era însurat cu prinţesa Amytis, fiica lui Cyaxa-res, regele Mezilor, strănepoata lui Diaku / Deyaco, conducătorul din Zirta al regiunii Lacului Urmia) a învins armata Asiriană aliată cu cea Egipteană; Ghargheul / Chaldeul împărat Nabucodonosor era fiul întemeietorului Dinastiei Gharghee / Chaldee și a condus Imperiul Babilonului până în 556 î.C. (ultimul împărat din acea Dinastie Gharghee fiind ucis de Asirianul Nabonidus, care s-a instaurat la putere) iar garda sa - corespunzător registrelor administrative din palatul imperial - a ajuns să fie formată în 570 î.C. din peste 2 mii de militari Cariani = Gherghiți Anatolieni, încartiruiți în apropiere / vecinătate pentru a-și executa serviciile. Victoria de la Garga-miş din 605 î.C. a fost deoarece întâi conducătorul Evreu Iosia - printr-un slab calcul strategic - n-a permis Egiptenilor trecerea prin teritoriul său din Iudea şi a fost spulberat de aceia (cartea a patra a regilor 23:29), apoi la Garga-miş / Carchemiş Babilonenii zdrobind Asirienii şi pe militarii faraonului (Ieremia 46:2), au cucerit Evreii şi le-au distrus Templul din Ierusalim, deportându-le elita, exilaţii Evrei din Babilon ajungând să fie eliberaţi în 539 î.C. de un alt Ghergan: primul guvernator acolo pentru Perşi, Gobryas - fost guvernator în Gutium - care practica o politică imperială de indulgenţă cu populaţiile supuse (nu toţi Evreii au dorit să se întoarcă în Canaan, mulţi hotărând să rămână acolo unde au fost deportaţi, deoarece au apreciat înlăturarea Asirianului Nabonidus şi revenirea Ghergană la putere). Regii din Garga-miş notaţi Anatolian Tarku - “şefii oraşului apelor” - s-au regăsit în Cilicia şi Capadochia până în timpul Romanilor (sceptrul le-a fost găsit în Smyrna, astfel cum au notat Tacit, Dio Cassius, etc.); după ce Romanii au numit oraşul ca Europus, Garga-miş a rămas în vocabularele zonei ca Ghirga-meş în Kurdă, Karka-mîş în Turcă, etc.: în istoria lumii, Garga-miș a fost ultimul bastion Khet / neo-Hitit iar așa ceva “spune” multe deopotrivă despre Kheti = Hetei / Hitiți, Gheți și Gherghi.

Vechea fortăreaţă Garga-miş