56. Sfinţii Gardieni

Printre pruncii / prinţii Marelui Zeu An erau Sfinţii Gardieni - adică Gherganii divinizaţi pentru ceea ce făceau - care îşi vegheau / păzeau Ţările Sacre, fiind şi mesagerii veştilor (bune sau rele) dintre exterior şi interior, observând lumile atât profană cât şi sacră, permiţându-şi chiar să facă prognoze / sub forma oracolelor; posturile în care se aflau le permiteau (datorită schimburilor de informaţii) cunoaşteri aprofundate / mai extinse decât ale altora, le favorizau îmbogăţiri datorită negoţului şi totodată puterea controlării zonelor de influenţă - prin organizarea dar şi stăpânirea acelora - exercitându-şi nobilitatea inclusiv cu atribut regal, religios ori războinic atunci când era necesar: despre purtătorii mesajelor = mesageri, e de ştiut că în areal era folosit termenul Sumerian de Sagi pentru crainici, profeţi cu graţie divină: ei au fost consideraţi şi Genii sau Gini, au fost cuneiform scrişi în mileniul III î.C. de exemplu ca Sa.Gaz - Sfinţii Gliei / Pământului Ga - sau de pildă dinaintea Geţilor în mileniul II î.C. în Banat (conform consemnărilor istorice) au fost ştiuţi şi ca Sâgi / SiGini, ş.a.
Munţii Zagros (fotografie din satelit)
“Lista regilor Sumerieni” a împărţit regii Sumeriei / Mesopotamiei în 2 părţi: cei care au domnit înainte de Potop şi cei care au domnit după, consemnând că “după Potop, au venit la domnie regii popoarelor din munţi”. La răsărit de Mesopotamia, lanţul Munţilor Zagros se întinde în Irak şi Iran - între Marea Caspică şi Golful Persic - rezultând din încreţirea scoarţei datorită întâlnirii plăcilor tectonice ale Arabiei şi EurAsiei. Înălţimea maximă de 4548 metri altitudine a Munţilor Zagros este atinsă în Vârful Zard Kuh 32,21 lat. N, 50,04 long. E din Iran (“Kuh” la vechii Perşi, ş.a., însemna “Munte”); denumirea Munţilor Zagros provine de la Sfinţii Garghi / notaţi în vechime “SaGarti”: primii stăpâni. Locuirea Munţilor Zagros a fost de la sfârşitul mileniului VIII î.C., aşa după cum de exemplu a relevat arheologia în Jarmo 35,32 lat. N, 44,57 long. E din zona Kurdă (la răsărit de Kirkuk / Irak); civilizarea arealului a urmat Culturii Zarziane (numită astfel după Grota Zarzi din Kurdi-stan), a vânătorilor-culegători - atunci fiind introduse acolo arcul cu săgeţi şi câinele domestic - apoi Muntenii din Zagros domesticind în premieră mondială caprinele.
Sa-Gart
Sfinţenia Gherga a fost remarcată şi consemnată post-diluvian îndeosebi în mai multe zone ale EurAsiei, prezenţele de gen fiind în Bazinul Pontic, fiind ca îngerii Gregori, fiind ca “îngeraşii” din Bazinul Ghaggar din NV Indiei, fiind ca Sfinţii Gherghe / “Gherghe-seii” din N Canaanului, fiind ca Magii SiGini = Sfinţii Gini / Genii la Gherdap (migraţi acolo dinaintea Războiului Troian - din Media / Ghergania - urmărind Cerga / Lâna de Aur), ş.a. Magii nu erau profeţi: ei nu preziceau viitorul, ci doar interpretau voinţa curentă a zeilor. Sagartii / Sa-Gartianii (notaţi Babilonian “Sa-Gar-Ta” / Sa-Garta, în vechea Persană fiind reţinuţi ca “Aşa-Kartia”, în Greaca veche Σαγαρτιοι = “SaGartioi”, etc.) erau Sfinţii “Sa” + “Garti” / “Garghi”: Gardienii Platoului Iranian (de la care Munţii Zagros şi-au primit numele); Sfinţii Garghi / “Sa-Garti” au populat zona din cele mai vechi timpuri (în secolul VIII î.C., împăratul Sargon II referindu-se la ei ca ZiKirta / ZeKertu şi ZiKurti). În secolul V î.C., Anatolianul Herodot Karka în “Istorii” 1:101, 1:125, 7:67 a notat că Perşii erau înrudiţi cu acei păcurari / păstori nomazi, care se distingeau prin utilizarea principalei lor arme - arcanul / lasoul - ca nimeni altcineva, purtau haine colorate strălucitor şi cizme până la genunchi (în secolul VI î.C., Sfinţii Garghi / SaGarti din Munţii Zagros au fost aliaţi cu Mezii din Ghergania pentru împăratul Cyrus cel Mare”, primul împărat al Perşilor); din Egipt, geograful Antic Ptolemeu 6:2 i-a localizat pe Sa-Garţi în Media / Ghergania iar cronicarul Ştefan din Bizanţ i-a plasat în Peninsula Sagartia de la Marea Caspică. De exemplu, în “Istorii” 7:85, Carianul / Anatolianul Herodot a scris că împăratul Darius al Perșilor avea o cavalerie formată din 8 mii de călăreți SaGârți, care - nepurtând armuri pentru a fi comozi în folosirea lasourilor - doborau adversarii prin prinderea călăreților deopotrivă cu caii, după care îi ucideau. În prezent, clanurile Kurde Zangana şi Chigini se pretind descendentele Sfinţilor Garti / Gardieni, întinşi cândva între Lacul Van din Caucaz - ştiut până în Antichitate ca “Marea Argeş” - şi coasta Godar / Makran la Oceanul Indian (unde până în Epoca Modernă a domnit Dinastia Gichk: acea regiune a fost numită Grec Gedrosia iar în acea zonă Sud-Estică - acum în Paki-stan - localnicii se autonumesc Maka). În perimetrul dintre S Caspic (Ghergania / NV Iranului), Canaan (Palestina / Israel), Regatul Garga-miş (Valea Eufratului / N Mesopotamiei, adică NV Siriei / SE Turciei) şi Albania Caucaziană (Azerbaidjan / Daghe-stan), prin străvechii îngeri Gregori ori sacrii gardieni SaGarti pe de parte, respectiv prin sacrii pământeni SaGaz sau sfinţii Gini SiGini pe de altă parte, se pot recunoaşte strămoşii Gherga ai Magilor - Ghargheilor / Chaldeilor - conducătorii strămoşilor Guţilor din Asia Centrală (din care au apărut Gheţii în EurAsia iar apoi Goţii în Europa); Gutii / Guţii n-au fost un trib, ci au format o populaţie - o uniune - în mileniul III î.C. de obicei sub conducerea câte unui lider numit Yarga (“Yargan” însemnând “Judecător”, după cum a studiat şi orientalistul Englez Gerard Clauson 1891-1974: în vechea Turcă - unde o denumire ca “Guzi” / “Oguz” s-a regăsit Medieval - termenul derivat din cel Gut pentru conducător a fost “Tirigan”, urmele Gute ajungând în mileniul II î.C. până în Bazinul Tarîm iar apoi, în mileniul I î.C., având în Asia Centrală genericul MasaGet). În imaginea următoare se vede o procesiune a nomazilor pe Zard Kuh - cel mai înalt vârf al Munţilor Zagros - zona sa constituind la sfârşitul Epocii Pietrei baza Gută:
Orientalistul Suedez Henrik Nyberg în 1923 a afirmat că numele de Gorani / Kurzii Sudici, din NV Iranului şi N Irakului, deriva de la cel folosit pentru Zeul Binelui Ahura Mazda: Stăpânul Suprem. Academicianul Britanic Neil MacKenzie 1926-2001 a studiat limba vorbită de Gorăni / Gurani (adică de Muntenii Avromani, din Munţii Avroman), afirmând: “Cel mai arhaic grai vorbit de Gorăni era Dialectul Avroman, cu legături fonetice caracteristice centrului Iranului, în deosebire faţă de Kurdă (care desigur că de-a lungul timpului a influenţat mult)”. Originea Gorănilor - ca şi a Kurzilor - e presupusă a fi Caspică, mulţi afirmând că-s urmaşii Mezilor; în trecut, au avut renumele de mari războinici iar în prezent, majoritatea lor e formată din agricultori.
Răspândirea Gurană